Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Statul Paralel există și dă din coadă. Azi: Comisia Parlamentară anchetează culoarea vîntului turbat

Luni, 22 mai 2017, au debutat lucrările Comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009.
Ca și în alte situații în care aflarea Adevărului a fost asumată de o comisie de anchetă, s-a invoca o zicere potrivit căreia înființarea unei comisii e cel mai bun mijloc de a îngropa un adevăr.
Autorul acestei ziceri n-a fost invocat, lăsîndu-se impresia că ar fi vorba de un fel de proverb făurit pe cale orală de înțelepciunea politicienilor strînși în jurul meselor de talkshow-uri, ca odinioară creatorii Mioriței – ciobanii – în jurul focurilor de la stînă.
Dacă nu cumva există și un înaintaș, pe care eu nu-l știu, atunci zicerea despre comisii aparține Mareșalului Ion Antonescu, în ipostaza sa de premier care conducea ședința Consiliului de miniștri din 3 martie 1942. Potrivit Stenogramei (premierul Ion Antonescu introduce întîia oară în Istoria României înregistrarea și transcrierea ședințelor de Guvern), la ordinea de zi se aflau următoarele:

„Disciplina în Şcoală şi apariţia unor manifestări legionare în rîndul studenţilor; salarizarea corectă a învăţătorilor şi doctorilor, chirii; situaţia invalizilor; situaţia refugiaţilor; starea de sănătate a populaţiei etc.”

La un moment dat, Mareșalul a zis:

„Profit de această ocazie ca să atrag atenţia tuturor în privinţa acestei plăgi, a acestor comisii, care pompează şi nu fac nici o treabă. Comisiile sunt făcute ca să difuzeze răspunderile. Cînd cineva nu vrea să-şi ia răspunderea, face o comisie. Aceste comisii au dus multe societăţi omeneşti la pieire.”

Poate fi mai bine întruchipat adevărul că o comisie se înființează pentru difuzarea răspunderilor decît cea născocită de Liviu Dragnea pentru a investiga alegerile din 2009 plecînd de la dezvăluirile lui Dan Andronic din serialul Noi sîntem Statul?!

Așa cum am mai scris și cum am mai zis, dezvăluirile lui Dan Andronic se referă la punerea la cale, în seara zilei de 6 decembrie 2009, de către stîlpii Statului Paralel, a operațiunilor de contracarare ilegală a acțiunilor legale – trei la număr – prin care unul dintre cei doi combatanți – PSD – va contesta rezultatul alegerilor din al doilea tur. În nici un caz, dezvăluirile lui Dan Andronic, precum și alte dezvăluiri din presă, nu se referă la acuzația PSD de fraudare a alegerilor de către PDL, acuzația susținută și în contestarea alegerilor de la CCR. Atît în contestația de la CCR, cît și în acțiunile de la Curtea de Apel, PSD de la vremea respectivă nu suflă o vorbă despre intervenția vreuneia dintre instituțiile prezente prin șefii lor la Cina cea de taină. A deschide o anchetă despre fraudarea alegerilor de către PDL, cu mijloace clasice, așa cum a făcut PSD, înseamnă a încerca să deturnezi adevărata investigație – cea despre săptămîna 7-14 decembrie 2009 – angajîndu-te într-un efort inutil și diversionist. Inutil, pentru că nici o comisie de anchetă din lume nu va putea stabili dacă alegerile de acum opt ani au fost fraudate de către PDL, diversionist, pentru că se lasă impresia că se investighează cînd, de fapt, se bate apa-n piuă. Astfel adevărata chestiune – cea a intervenției Statului Paralel în procesul legal de contestare a rezultatului scrutinului – rămîne în afara investigației.

Deși nu numai Dan Andronic, dar și alți ziariști, politicieni, membri ai societății civile, au atras atenția că orice anchetă – fie ea parlamentară, penală sau jurnalistică – trebuie să aibă drept obiectiv aflarea adevărului despre săptămîna de foc 7-14 decembrie 2009, cînd toate acțiunile PSD au fost spulberate, iar liderilor PSD li s-a arătat mîța prin operațiunea brutală de reținere a lui Cătălin Voicu, atît Parlamentul, cît și Parchetul s-au concentrat exclusiv pe suspiciunea de fraudare a alegerilor de către PDL.
Cei prezenți la Cina cea de taină pot dormi liniștiți.
E greu să-i suspectezi că s-au strîns în seara lui 6 decembrie 2009, după închiderea urnelor, ca să fraudeze alegerile deja încheiate.

Prima zi de audieri m-a convins că ancheta nu se abate cu o vorbă de la Obiectivul diversionist de a salva Sistemul, obiectiv impus de Liviu Dragnea.
Alături de Dan Andronic au fost convocate persoane strîns legate de fraudarea alegerilor de către PDL și nu persoane strîns legate de contracararea contestării legale de către PSD a rezultatelor scrutinului.
Ce treabă are Marian Muhuleț cu Cina cea de taină?

Despre șansele ca această Comisie să dezvăluie măcar o uncie din adevăr am avut serioase îndoieli. Și le am și acum, ba chiar ele au sporit după ce mi-am dat seama de manevra prin care Liviu Dragnea s-a asigurat că președintele Comisiei nu-l va concura la postura de vedetă mediatică. Mihai Fifor, altfel un politician distins, e departe, cel puțin deocamdată, de imaginea ideală a șefului unei comisii de anchetă parlamentară de asemenea interes. Și cînd spun asta nu mă refer neapărat la un predecesor de-al domniei sale precum Frank Church, președintele Comisiei Senatoriale americane care a anchetat abuzurile CIA în 1975. Mă refer la obsesia lui Liviu Dragnea de a elimina din ipostaze mediatice răsunătoare orice posibil amator de glorie. Simplul fapt că Mihai Fifor a fost pus de Liviu Dragnea în fruntea Comisiei e un argument solid că respectiva Comisie va fi un eșec. Își imaginează cineva o Comisie de succes? Dacă ar fi așa ceva, președintele Comisiei ar deveni o vedetă a PSD și a electoratului exasperat de implicarea Statului Paralel în politica românească din ultimii ani. Păi dacă Mihai Fifor devine vedetă a PSD, nu se ivește la orizont un nou concurent al lui Liviu Dragnea la rolul de șef absolut al partidului, al Guvernului și al Țării?

Statul Paralel există și dă din coadă.
O dovedește activitatea Comisiei Parlamentare de Anchetare a culorii vîntului turbat. prin obiectivul aiuristic și prin șefie fără nici o legătură cu descoperirea adevărului despre implicarea Statului Paralel în viața politică a țării.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Statul Paralel există și dă din coadă. Azi: Comisia Parlamentară anchetează culoarea vîntului turbat”

  • Mi-e la fel de bine şi dacă nu mă credeţi, adică nu-i obligatoriu să mă credeţi; nu-i bai, dar admiteţi măcar că toate au un început! 🙂

    Am un văr primar primar. Întro zi, vine pe la mine să mai schimbăm o vorbă la un suc.
    – Ce mai faci, vere primare?- c-aşa-i zic eu, ca să nu uite de unde a plecat. 😀
    – Iaca vin de la un instructaj, merg acasă la Primărie şi mi-era dor să ne mai vedem.
    – Aha, avem alegerile peste o săptămână şi vă îndoapă, ca înainte de Crăciun, cu instructajul pentru creditul cu buletinul de vot?
    – Peste prea multe săptămâni uităm instructajul şi ne facem partidul de ruşine.
    – Păi, nu-i acelaşi mod de operare? Că doar n-aţi inventat metode noi de lucru.
    – Azi ne-au zis că duminică se potriveşte metoda „xeroxul”
    – Ameţiţi poporul cu copiatorul?
    – Ameţim un singur buletin de vot; îl copiem, mai tragem o dată şi tot aşa până avem numărul necesasr de buletine copiate să mai tragem o dată.
    – Ce să mai tragi înc-o dată?
    – Cantitatea de buletine ştampilate şi băgate în urnă… înc-o dată… ca la început.
    – Adică ai două începuturi?
    – Aha. La început, adică primul fel, servim numai buletinele copiate, să se joace votanţii cum vor ei, că tot nu contează ce ştampilează.
    – Am înţeles. Apoi aduci la urnă felul doi – buletine originale gata ştampilate de bucătarii şi ospătarii tăi. Dar cum şi când schimbi farfuriile între ele, adică buletinele copiate-votate degeaba cu celelalte din bucătăria originală? La numărătoare?
    – Nu la numărătoare, fiindcă avem nevoie de marfă de calitate, originală, înainte de numărătoare.
    – Unde vei avea bucătăria cu bunătăţi originale?
    – Peste drum de secţia de votare, adică de căminul cultural, acasă la Moş Teacă; acolo vom avea pregătite toate tacâmurile şi personalul specializat în bucătăria tradiţională românească.
    – Aduci felul doi în căminul lor, de peste drum, de la Moş Teacă? Ai acolo cazan aşa mare?
    – Da, ni-l va aduce de la popota SRI.
    – Fugi de-acilea! Se bagă bucătarii SRI în afacerea asta de la ţară, într-o comună de la capătul lumii, de parc-ar fi mobilizare generală a diviziilor SRI la nunta Anacondei cu Popa din comună? Şi, mă rog, de unde are popta SRI atâtea cazane pentru nunţi, adică şi pentru satele din munţi şi dealuri, până-n valea adâncă?

    – va urma

  • Da consistent articol dar nu duce nicaieri, doar plimba o barcuta pe Dambovita, de la Ciurel la Palatul Parlamentului si inapoi. Asa parca s-a plimbat si masina lui Condrea dar nu pe Dambovita, pana a intalnit #COPACUL# !!! Aceasta Barcuta ce va intalnii?? Bai fratilor si buni Romani Patrioti , dati mai solutii in a elibera aceasta tara de statul paralel, ce vrea sa instaureze o Dictatura a la Musolini ,Hitler, hai sa-l pomenim si pe Stalin sa avem ciorba completa. De criticat si analizat #Deontologic# se pricep toti Romanii de la OPINCA la VLADICA. Tara are nevoie de SOLUTII !!!

  • Din presa vremurilor.

    „PSD a reusit, cu un mic si-o bere, sa momeasca peste 10.000 de romani numai in Capitala. Daca la organizare a stat bine, la electrizarea maselor Geoana a pierdut in fata lui Becali, care a fost aclamat pina si de furnicutele pesediste. Gratarele amplasate de PSD in parcul de linga Palatul Parlamentului au strins aproximativ 20.000 de persoane. Geoana a incercat sa faca un 1 Mai ca pe vremuri. Si aproape i-a reusit. Mai ales ca maestrul de ceremonii a fost Marian Vanghelie, care i-a facut o intrare de megastar liderului PSD:
    – „Opriti gratarele, vorbeste domnul Geoana!“
    ––
    – Opriţi-i pe Geoană şi Ponta. S-au luptat destul degeaba. Vorbeşte grătarele! 😀

    • Toate au un început.

      La început a fost cuvântul.
      Au urmat mici şi bere;
      Apoi momeala cu „Pui, pui!”
      Şi vot pe bani se cere.

      La început a fost cuvântul
      Doar Geoană a fost prins 🙂
      Apoi, la cur oligofrenic
      Cu toţi s-au dat la lins.

      La început a fost cuvîntul.
      Acum cu generalii,
      Dar din cuvântul lor mai ieşi
      Cu fast… în funeralii.

  • Opriţi gargarele! Vorbeşte un om din popor – tot inventator 🙂 – Miron Mitrea.

    Adevărul păcătorului:
    „Din cartea lui Miron Mitrea: Metodele folosite pentru fraudarea alegerilor”

    Nu-i mult de citit, cam o pagină cu prea puţine metode descrise, dar e un început.
    –,
    Toate minunile au un început. 😀

    http://adevarul.ro/news/politica/din-cartea-miron-mitrea-metodele-folosite-fraudarea-alegerilor-1_5699f70037115986c68b4e73/index.html

  • Cinste lor, inventatorilor beneficiari! 🙂

    A fost odată ca niciodată un pachet cu metode de lucru numit „Cele două duzini în creştere pentru alegeri inventate”. Denumrea populară a lucrăturii are acelaşi autor necunoscut care a conceput conţinutul celor 24 metode de fraudare a alegerilor. Tot ca niciodată, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) s-a săturat să-l aştepte pe autorul invenţiei la pachet , pentru înregstratre şi acordarea titlului de recunoaştere, adică brevetul de invenţie. OSIM a format o comisie specială de anchetă penru descoperirea autorului necunoscut al cel celor 24 de metode – cunoscute – de fraudare. La început cercetătorii au întrebat în dreapta şi-n stânga, arâtând şi cele 24 de desene cu portretul robot al fiecărei metode de hoţie electorală. Intervievaţii recunoateau unele poze, dar pe fotograf nu. Autorul dat în urmărire generală nu-i de găsit nicăieri. Tot orbecăind prin viu grai în toate judeţele, oraşele şi satele patriei, fără niciun rezultat, membrii deznădăjduiţi ai comisiei au decis să apeleze la ultima încercare de aflare a adevărului… de la SRI. Au analizat, intepretat şi desluşit rolul SRI: acela de să deţine toate informaţiile, despre tot ce mişcă în ţara asta şi-apoi cine nu veghează la alegeri, de siguranţă naţională, de alegeri inventate va avea parte şi, din acest motiv, tot la OSIM va ajunge cu invenţia. 😀 De la SRI au primit răsunsul aşteptat: 🙂 –
    – „Dacă SRI n-ar cunoaşte toate metodele de fraudare şi mai ales modul de operare prin sfânta aplicare a lor pe teren, ne-am pierde menirea şi utilitatea de interes naţional; ne pare rău, însă, acestea şi autorul lor sunt secrete de stat. Asemenea informaţii nu sunt destinate publicului, decît atunci cănd se lucrează cu publicul.”. 😀 😆 😈

    Zadarnic au insistat reprezentanţii OSIM cu desenele deja deţinute de ei pentru fiecare metodă de furat voturi şi de întors rezultate. Cum să fie scret ce ştie tot satul? Zadarnic au motivat că apără interesul autorului căutat pentru a-i oferi diploma, odată cu recunoaşterea drepturilor sale de proprietate şi folosinţă îndelungată. Pentu soluţionarea dosarului, la ultima şedinţă OSIM s-au alăturat comisiei Consiliul de Administraţie, alte personalităţi din conducere şi cei mai experimentaţi specialişti în analiza şi clasificarea invenţiilor.

    Concluzia a fost unanimă şi s-a încheiat cu aplauzele tuturor. Au identificat autorul metodelor de alegeri inventate, cu rezultate pe măsură în cadru solemn:
    Unde-i invenţie de folclor, acela are un singur autor din popor: Poporul Român. La solemnitatea de înmânare a brevetului a fost invitat candidatul cotat de SRI, prin interpusul de serviciu, IRES de la Sculărie, cu cele mai mare şanse la alegerile prezidenţiale de la care se pune invenţia în aplicare.
    ––––––
    Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
    BREVET DE INVENŢIE
    NR. 666

    Acordat în temeiul Legii nr.64/1991 privind prevetele de invenţie republicată în Monitorul Oficial al României nr. 613 din 19 august 2014.
    Titular: Poporul Român, Romania, Europa, Terra, Galaxia Hoţiilor Astronomice.

    Titlul invenţiei: „Numai cine fură poate căştiga alegerile – în 24 de moduri de operare – sub acoperire”.

    Inventatori : Poporul Român, Romania, Europa, Terra, Galaxia Hoţiilor Astronomice.

    Descrirea invenţiei, revendicările şi desenele, la care se face referinţă în acestea, fac parte integrantă din prezentul brevet de invenţie.

    Durata brevetului de invenţie este de 300 de ani, cu începere de la data de 16.11.2014. Inclusiv, cu condiţia plăţii taxelor anuale de manţinere în vigoare a brevetului. Şi beneficiar al invenţiei proprii şi cu banii luaţi. 🙂
    –-

    În încheiere:
    – Opriţi gargarele! Vorbeşte Directorul OSIM, cu brevetul în mâna stângă şi cu beneficiarul reprezentativ de-a dreapta lui:
    – Popor român, dragi români, să vă bucuraţi de brevet şi de invenţie până la adânci bătrâneţi!
    Să trăiţi din frauda căutată, muncită şi aplicată din muncă intelectuală, Domnule Preşedinte!

  • Judecătorul Cristi Dănileţ: „Din arhiva SIPA, au plecat documente la cabinetul ministrului Rodica Stănoiu”

    Bănuiesc ce gândeşte.
    Monica Macovei nu spune adevărul când neagă orice interes al ei faţă de arhiva SIPA-DGPA, ba are curaj să precezeze că avea alergie la secretre (glumesc, dar e totuna cum se laudă c-ar fi dat dispoziţie să nu fie servită deloc-deloc cu ciorbe reîncălzite, pardon, cu documente din arhiva SIPA ).
    Bietul Danileţ a citit degeaba 300 de note informative şi s-a lăudat public cu ele tot fără folos, câtă vreme MM nu-i dpdea nicio atenţie. 🙂

    Au avut amândoi un interes urmărit pentru o cauză specială. Acest caracter nobil al motivaţiei lor (nedeclarată în zilele astea fierbinţi) m-a determinat să fiu cât pot de rezervat la lansat acuzaţii îmotriva celor doi , MM şi CD.
    Ambii se interesau în anii 2005-2006 de dovezi concludente la aflarea adevărului în cazul morţii procurprului Cristian Panait.
    Mai exact, MM i-a cerut de două ori procurorului general, ilie botoş, să analizeze posibilitatea redeschiderii dosarului. MM a invocat necercetarea numărului mare de apeluri telefoanice ale lui Panait către MJ Rodica Stănoiu (de la Oradea, în timpul anchetării procurorului orădean Aşexandru Lele ), dar duduia lucrătoare cu numele de cod Sanda nu i-a răspuns deloc. Era consemnată la tăcere, adică soarta lui Panait era deja pecetluită.
    Rodica Sanda Stănoiu a fost racolată chiar de generalul adus de ea şef la SIPA, Ureche. Stănoaica dispunea de arhivă după pofta inimii şi avea tot interesul să ascundă probele urmăririi lui Panait (de agenţii SIPA) Mandatele de ascultare-intercepare erau aprobate de… suspectul nr. 1, procurorul Ilie Picioruş, frecvent atacat public de Monica Macovei pentru implicarea sa în două cazuri renumite: Gheorghe Ursu şi Cristian Panait.
    Eu consider admirabil efortul lui Cristi Dănileţ de a scormoni arhiva SIPA cu speranţa găsirii unor elemente noi, menite să atragă recercetarea cuyelor morţii lui Panait; am destule motive să cred în dorinţa asta a lui CD şi nu văd un motiv serios de a-i reproşa încercarea. MM a susţinut că ştie de acele multe epeluri ale lui Panait din dosarul PG, trimis la CSM. Nu rezultă c-ar fi găsit ceva util în arhiva SIPA penru cazul Panait, dar există declaraţia lui CD că a citit cele 300 de note şi căt de revoltat era de conţinutul lor. Poate greşeşsc, dar nu se leagă sinceritatea lui de la acea vreme cu lucrătura ascunsă de a colecta dosare de şantaj. Se leagă mai mult de cazul Panait, inclusiv din apropierea lui Cristi Dănileţ de regizorul filmului „De ce eu?” – Tudor Giurgiu şi nu numai de el. CD şi-a arătat şi pe Contributors, să-i zicem, un mod de implicare mai aparte, lăudabilă.
    La sfărşitul filmului – mai exact, în ultimul minut – putţi vedea lista cu mulţumiri, cu certitudine în ordinea descrescătoare a contribuţiei la realzarea filmului. Cristi Danieţ este al şaselea, din circa 100 de persoane cărora Tudor Giurgiu le mulţumeşte.
    Aici sunt incluşi vizitatori ai arhivei SIPA şi învecinaţi cu SIPA. Regizorul i-a iscodit pe mulţi, înainte să-şi fixeze scenariul.
    –-
    De altfel, ultimul mesaj al filmului „De ce eu?”este scris şi explică legătura fimului cu SIPA.

    „În 2002, în România existau 7 servicii secrete
    SIPA, serviciul secret al Ministerului Justiţiei a fost condus de foşti generali de Securitate şi suspectat că face poliţie politică,
    A fost desfiinţat în 2006 pe motiv că Miniterul Justiţiei nu avea nevoie de un serviciu secret”.

    În primii şapte,
    Marius Bulancea – un procuror de căcat, şef secţie a II-a DNA, slugă de-a lui Kovesi. E al treilea pe listă, surprinzător, aş zice; (prea imediat după locurile incontestabile: 1. Mătuşa lui Panait şi 2. Alexandru Lele)
    4. Ovidiu Buduşan- numit de MM în aprilie 2005 şef SIPA. 🙂
    7. Doru Dobocan- procuror cunoscut şi curajos la vremea lui. 🙂

  • Cum comentați totuși faptul că alte publicații zic despre ăia despre care ar fi zis Andronic că au fost invitați de Gabriel Oprea ?

  • Considerați că invitații lui Gabriel Oprea se adunaseră pentru a face glume pe seama domnului Dâncu, invitat și dumnelui după cum zice Andronic, ale cărui sondaje îl dădeau câștigător detașat pe Mircea Geoană ?

  • Ora exactă pentru aflarea adevărului nu se dă cu jumătăţi de adevăr, ca să nu zic de minciuni la fel de secrete. Nu întotdeauna ne iese pasienţa când peticim adevărul integral: ori riscăm să ne compromitem povestea cu minciuni depistabile-depistate, ori reuşim să lansăm un adevăr atât de deformat şi inutil, încât ratarea scopului goleşte de conţinut menirea jurnalistului povestitor pentru o cauză pierdută. E adevărat că Dan Andronic ne-a avertizat, cu talent , asupra gradului de confidenţialitate fortuită pe ici-colo; Apreciez efortul de a se scuza în felul lui, însă reteurile depistate persistă în ciuda avertismentului, fiindcă atunci când ştii de existenţă unui secret, pe undeva-oriunde cu gust nedefinit, nu-i totuna cu gustul neadevărului identificat oricât de parţial se străduieşte să pară (neadevărul)
    Uite-aşa se conturează gândirea rutinată, precum obişnuinţa cu norocul în dragoste 😆 , adică să le scadă cititorilor interesul faţă de serial şi apreciarea pentru autor, pe măsură ce se acumulează prea multe nepotriviri – să le zicem, aproape transparente – între adevărul credibil şi povestea scriptică.
    E păcat de munca investită, când cititorilor le fac cu ochiul – ascendent, tot mai des – neîncrederea şi îndoiala în adevărul relatat.

    Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, între un film SF şi altul inspirat dintr-o întâmplare adevărată, nu urmăresc niciodată SF-uri, nici dacă cel de-al doilea ar fi tot SF. 😀

  • Oprea l-a scos pe Dâncu… din confidenţialitate. Ce să-i mai facem lui Vasilică, să-l menajăm până ce moartea ne va despărţi? El e deja deconspirat pentru PSD şi mediul înconjurător, şi-a scăpat frâiele; nu doar din cauza jocului de-a v-aţi ascunselea în debaralele deratizate chiar de Oprea, ca la el acasă, ci din postura de academician lucrător operativ contra rentă viageră nesimţită, nelipsit din coastele lui Ghiţă şi Maior, infiltrat de serviciu în guvernele PSD şi Cioloş precum vampiristul transfuzat cu grupa sangvină universală. E cameleon de serviciu în grad de politician, de foloinţă prea îndeplungată, mirosit în sfârşit din cauza duplicităţii pestilenţiale, sondor – farsor – reglor de conturi jonglate prin sondaje măsluite, adică adaptate la cerere în interes naţional pentru ascunderea gradului de fraudare electorală. Pentru acest sop s-a înfiinţat, prin potrivirea anticipată a cantităţii furate cu scorul din exit-poll, ca să ridice cota de plauzibilitate a hoţiei electorale şi astfel să diminueze suspiciunile de hoţie la urna mare. Asta înseamnă că prima preocupare a lui Dâncu era să afle cât s-a furat, în mare. Or, una ca asta o ştie cel mai bine coordonatorul şi dispecerul hoţilor trimişi în misiune la operat voturi prin metode specifice.
    Între şeful hoţiulor de voturi şi sondorul Vasilică s-a cultivat şi întreţinut – în scop de proliferare – o simbioză existenţială.

    Mai spuneam pe-aici:
    – Numai cine fură poate câştiga alegerile prezidenţiale, dar nu contează cine fură, contează cine stabileşte câştigătorul.

    Altfel spus, ambele tabere fură cât se poate, dar nu capacitatea maşinăriei de furat voturi stabileşte căştigătorul, ci mecanismul performant de infiltrat voturi pentru echipa preferată.

    Acest mecanism direct interesat aparţine Galeriei de seviciu subteran, există şi dă din coadă. 😀

    Dintr-o lovitură de coadă, produce şi bagă în gestiune cantitatea considerabilă de voturi necesare răsturnării rezultatului în favoarea echipei preferate.
    În 2014 mecanimul s-a perfecţionat şi a lucrat la capacitatea maximă, un pic scăpată de sub control… peste aşteprări. (frica de rezultatul incert de strâns între Ponta şi Iohannis, a băgat cărbuni – preventiv – peste limita admisibilă şi-a fost cât pe ce să se răstoarne, cu frâiele rupte şi oiştea-n gard)

    • Sa nu ne pierdem in sofisticarii savante despre fraudarea alegerilor , de fapt aranjate.
      Andronic vrea cu tot dinadinsul sa ne convinga ca au fost alegeri libere. Putin ghidonate de la Berlin . sub atenta supraveghere a loialistului Dancu , dar libere. Altfel nu se poate decit cum spune Andronic si Basescu .
      Isi poate imagina cineva ca, intr-o UE condusa de dreapta crestin- democrata , adica PPE, ar fi putut cistiga stinga , respectiv PSD, presedintia Romaniei ? Nein ! Sa nu fim copii !

  • Pentru verificare operativă: Episodul X.

    De observat avertismentul lui Dan Andronic la subtitlul: „Anumite întâmplări vor rămâne confidenţiale”.

    Urmare acestui avertisment, nu afirm c-ar fi inclus minciuni, dar suntem îndreptăţiţi să înţelegem rostul şi semnificaţiile reale ale confidenţialităţii aşezonate atât de fericit cu munca preacinstită, din noaptea nepotoliţilor, încât m-au năpădit lacrimile. 😀

    http://evz.ro/cum-petrecut-kovesi-coldea.html

  • Maestre, așa-zisele dezvăluiri ale lui Dan Andronic nu vor provoca nici măcar arestarea unei mâțe leșinate. Să vii cu niște chestii din 2009 fără să explici întârzierea asta enormă e discutabilă. E greu de presupus în contextul ăsta că țelul suprem al lui |Andronic este Adevărul și Interesul public. Omul are și el un interes aici, poate fi doar o perdea de fum ridicată ca să îl pună la adăpost de CEVA sau CINEVA. E o senzație de deja-vu aici, ce face el s-a practicat larg în presa și politica de budoar, unde totul e intrigă de grup și complot. Ce treabă au ăștia cu transparența și dreptul la informare al oamenilor ❓
    😯

  • 1. În renumitul episod X, Dan Andronic a scris de două ori intenţionat fals – CURS – numele institutului de sondare care urma să dea la B1TV exit-pollul cel mai precis. A premeditat să-l ascundă pe Vasile Dâncu în debaraua mică din casa lui Oprea. 😀 L-a protejat prin schimbarea numelui corect IRES al sculei lui Dâncu, asociat la acel exit-poll B1tv cu Dorel de la Sculărie, posesorul sculei CSOP. Deci denumirea corectă a fost IRES-CSOP sau viceversa, nicidecum CURS.

    2. Tot ep. X; Andronic descrie activitatea dubioasă a unui personaj:
    „Se mută atenţia pe reacţia PSD, unul dintre cei prezenţi (nu pot dezvălui cine) primea date în direct de la celula de criză din PSD, care număra voturile şi stabilea strategia.”
    Bineînţeles, Dan Andronic îl ascunde a treia oară pe acelaşi Vasilică Dâncu zis Spionel lucrător la coastele PSD.

    Cronologia evenimentelor are relevanţă:
    – episodul X a fost publicat luni 10 apr. 2017; nimic despre prezenţa lui Vasile Dâncu în casa ospitalieră ca Crazy Hospital; Oprea vede în ep X lipsa lui Dâncu din inventar şi cade-n cugetare: „Aha, nu-i convine lui Andronic să apară Dâncu în poveste; las’ că-l învăţ eu minte”;
    – pe 13 apr, înainte de prânz, intră în scenă Vanghelie şi declară ce i-ar fi spus Oprea într-o zi mai tulbure: ” M-a drogat Maior”;
    – tot pe 13 apr. seara, la Sinteza Zilei, Oprea acuză telefonic dureri de cap şi începe numărătoarea inversă a musafirilor din noaptea nepotoliţilor. Ca să vezi!Parcă arzând de nerăbdare şi de teamă să nu-l uite, primul pe lista pârâţilor a fost Vasile Dâncu -lovitură în plex, iar Andronic e nevoit să simuleze un fleac nedureros;
    – târziu în noapte – după ora 23 – constrâns de Oprea, autorul Dan Andronic a scris pe FB un mesaj de extremă urgenţă şi spovedanie cu păcate minime:

    „5.Oprea a precizat că era prezent și Dâncu.
    Într-adevăr, era și Vasile Dâncu.
    L-am evitat pentru că duceam discuția spre sondajul CSOP, el fiind implicat în întregul proces tehnologic. Acum Oprea a deschis o nouă filă în dosarul fraudării alegerilor”.

    3. Acesta era motivul palmării lui Vasilică. „Acum Oprea a deschis o nouă filă în dosarul fraudării alegerilor”. Deci există în temerile lui Andronic „Dosarul fraudării”, iar Oprea bagă fitilul, schimbă foaia şi-o strecoară diplomatic în dosarul ascuns de Andronic. Vasile, „implicatul în întregul proces tehnologic al IRES”- s-a văzut scos de Oprea din debara la licitaţie publică, în ciuda protecţiei sârguincioase, dovedită cu prisosinţă de autorul poveştilor cu îngeri în case conspirative.
    –-
    În aceste condiţii, nu mai rămâne în picioare niciun tertip anti-fraudă sau pro-Dâncu („Nici nu m-am gândit la fraude, nici vorbă de fraude, nici n-am spus vreodată ceva în legătură cu frauda” ?) Uite a gândit fraudulos şi, în sfârşit, ne-a zis-o, nu în serial, dar nici nu contează unde: la un tv, pe pagina altuia sau pe cea proprie de FB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *