Gîndul de miercuri, 28 ianuarie 2015

O piticanie sufletească – Daniel Morar

În mai multe rînduri am scris aici, pe cristoiublog.ro  lucruri nu tocmai de laudă despre George Maior și despre SRI. Ultima însemnare se referea critic la afirmația sa din interviu că Raportul SRI în cazul filajului de la Paris e secret de stat.

Acum, că George Maior a demisionat de la conducerea SRI și una dintre explicații trimite la deciziile CCR, să dăm cărțile pe față și să spunem că  personajul care a întocmit cele trei referate de respingere, personajul care și-a făcut din războiul cu SRI unguentul ego-ului său hipertrofiat e nimeni altul decît Daniel Morar.

Daniel Morar a fost cel care i-a zis lui Toni Greblă să nu demisioneze și tot el la capătul diversiunii lansate de CAP-istul Augustin Zegrean cu anchetarea nășicului corupt pentru că ei, membrii CCR, au respins Legile Siguranței Naționale.
Așa s-a ajuns la paradoxul că în locul judecătorului care pupa laba păroasă a interlopului și-a dat demisia Directorul SRI.

Daniel Moral, această piticanie sufletească pusă de Traian Băsescu în fruntea DNA tocmai pentru că era șantajabil, a înnebunit la gîndul că n-a fost numit procuror general. Convins că n-a ajuns în prepeleacul Puterii din cauza lui Traian Băsescu, și-a năpustit ura sa de ins mărunt, bolnav de ciudă, împotriva lui Traian Băsescu.

Au venit apoi succesele DNA sub conducerea Codruței Kovesi.
Asta i-a provocat piticaniei sufletești Daniel Morar un cancer al personalității.
Convins că șefa DNA e ajutată de SRI să obțină aceste succese, el s-a năpustit asupra SRI în postura sa nemeritată (l-a pus acolo Traian Băsescu ca să-i dea o sinecură și el a acceptat-o, deși dacă ar fi fost într-adevăr un luptător împotriva Corupției, ar fi rămas procuror DNA, refuzînd un post pentru care n-avea nici minima pregătire intelectuală) de Judecător la CCR.

Din cînd în cînd, drogat de o părere prea bună despre el însuși, Daniel Morar lansează prin cățelandrii săi din presă știri menite a-i schița o importanță continentală. M-am stricat de rîs cînd au apărut în presă, plasate de el pe sub mînă, știri privind posibilitatea de a fi numit Procuror General în Republica Moldova. Dacă o ține tot așa, Daniel Morar va plasa în presă știri că va ajunge Harry Potter.

Comentarii

32 Responses to Gîndul de miercuri, 28 ianuarie 2015

  • Acoperiții contraatacă 🙂

  • cam ciudate aceste consideratii … de unde si pana unde D Morar il uraste pe TB?

  • …ergo Toni Grebla este sef al unui clan de interlopi,spion rus ,traficant de arme si droguri,mason implicat intr-o conspiratie de distrugere a lumii prin vinzare de carne de struti etc iar acum Daniel Morar a devenit tinta linsajului propagandei de tip nazisto-comunist. Il vor ridica si pe Daniel Morar-un om de o probitate morala istorica,il vor ridica ca pe vremea nazistilor de pe strada cu mascatii sau il vor cita cum scrie in legile tarii? Mica cooperativa a coruptiei a securistilor care se mai ascun inca prin servicii -SRI,SIE etc incearca acum sa demoleze Curtea Constitutionala mai ceva ca in 2012 pentru ca nu le-a legalizat politia politica si ei nu inteleg ca pentru a intra in casele,telefoanele,calculatoarele romanilor au nevoie de un mandat dat de un judecator. ghita,ponta,maior&co nu inteleg nici definitia democratiei nici data din calendar si acesta poate fi denumit de istorie -efectul bica-repectiv cind cara cu gentile diplomatice sau nu 4 miliarde de euro furati de la bugetul Romaniei pur si simplu securistii inebunesc din cauza feudalismului si coruptiei si nu pot trai decit in nedreptate.

  • Maestre permiteti sa nu pot fi de acord.Incercati sa demolati pe Morar pentru faptul ca nu a fost de acord cu incalcarea constitutiei.Datorita dvs si indicatiilor dvs am invatat sa dibuiesc cit de cit pe acoperitii din presa.Dati-mi o singura diferenta intre vehementa si argumentele lui GHITA SI SORINA MATEI. ?????Dupa ce o lunga perioada ati scris contra acum scrieti total invers.Care sa fie motivul?NIMENI NU VA REUSI SA IL MINJEASCA PE MORAR,ARE SUSTINEREA NOASTRA A CELOR SIMPLI,ASA CA NU CADETI IN PENIBIL.

  • Prostii si imbirligareli 🙁

  • Prostii si imbirligareli 🙁

  • Stimate dl Cristoiu , eu incerc de ceva timp , dar nimic , am distribuit in prostie :””Indiferent ca se numeste Presedintele Romaniei , Premier , Partide politice , indiferent daca il urati sau il contestati ESTE O RUSINE PENTRU PENTRU TOTI .Nu sunteti “jucatori ” , nu sunteti sonori , dar ati fi putut fi drepti si cinstiti !””

  • Amestecați lucrurile, D-le. Cristoiu. Oare chiar așa să fie? În spatele oricărui gest normal – căci demisia D-lui. Maior a fost un gest de normalitate! – să se ascundă invidia, râca, plăcerea de gâlceavă a unor oameni care, după dumneavoastră, ar fi niște ”piticanii” sufletești, ajunse în poziții cărora, datorită unor tare de caracter, nu le-ar face față cu onorabilitate? Oricum, D-l. Băsescu nu trebuie să lipsească din ”rețetă”, ceea ce mă face să cred că famntomele care-l bântuie pe Ponta vă dau târcoale și dumneavoastră. Ca un ”comunist serios” ce vă pretindeți ar fi fost bine să rețineți măcar atât din Motivarea respingerii de către Curtea Constituțională: “…examinand atributiile stabilite de actul normativ supus controlului, apare cu evidenta intentia legiuitorului de a stabili in competenta CNSC colectarea tuturor datelor privind starea de securitate a infrastructurii, oricare ar fi natura acestora, atat din mediul public, cat si din cel privat.Or, in conditiile in care Centrul National de Securitate Cibernetica constituie o structura militara, in cadrul unui serviciu de informatii, subordonata ierarhic conducerii acestei institutii, deci sub un control direct militar- administrativ, apare cu evidenta ca o atare entitate nu indeplineste conditiile cu privire la garantiile necesare respectarii drepturilor fundamentale referitoare la viata intima, familiala si privata si la secretul corespondentei”. (PREVEDERI FUNDAMENTALE ALE CONSTITUȚIEI, DOMNULE CRISTOIU!) Năpustirea – și nu numai a dumneavoastră(!) – asupra D-lui. Morar îmi întărește convingerea în ideea – atât de dragă lui Ponta & cortegiul (!) – că unora nu le este suficientă plecarea D-lui. Băsescu din înalta funcție, considerând absolut necesar ca orice urmă a domniei-sale – bună, rea – să dispară. Prin întreaga sa activitate, D-l. Morar, ca de altfel și D-l. Maior, a dovedit că nu s-a bucurat degeba de aprecierea fostului președinte. Cu opinii de presă ca cea de față și politicieni pe măsură, biata Românie, din 1989 încoace, se târăște chinuită de blestemul Meșterului Manole; ce construiesc unii într-un mandat, strică cei care vin după ei. Și chiar dacă o bună parte a ”meșterilor” se dovedește prin fapte, nu prin vorbe, că e “ultra class”, ei trebuie neapărat înlăturați… Aveți pretenția de istoric… v-ați gândit vreodată cum vă va judeca istoria în calitatea dumneavoastră de formator de opinie? Valabilă întrebarea pentru majoritatea oamenilor din media.

  • Ati luat-o razna 🙂 si tu si Sorina Matei!

  • fara argumente e greu de comentat,asa o fi!?

  • Dar de ce agresati judecatorii CCR? Pt. faptul ca au respins un pachet de legi securiste si VADIT NECONSTITUTIONALE care daca ar fi adoptate ne-ar ingropa pe toti la propriu si la figurat?!… Maestre sa va explic atat dvs. cat si Sorinei Matei si altor acoperiti de pe LABE1 cum e cu razboiul institutional din mom. de fata pt. ca observ ca a-ti cam luat-o pe aratura?!

  • Dar de ce agresati judecatorii CCR? Pt. faptul ca au respins un pachet de legi securiste si VADIT NECONSTITUTIONALE care daca ar fi adoptate ne-ar ingropa pe toti la propriu si la figurat?!… Maestre sa va explic atat dvs. cat si Sorinei Matei si altor acoperiti de pe LABE1 cum e cu razboiul institutional din mom. de fata pt. ca observ ca a-ti cam luat-o pe aratura?!

  • Nea Cristoiu, gaina-care-naste-pui-vii, analizele matale = rahat cu perja. Iesi, domle, odata la pensie si nu mai aburi lumea aiurea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Paris, cea mai vizitată capitală din lume – partea a II-a

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 20. Mineriadele au fost evenimentele pe care eu, ca jurnalist, le-am urmărit de la un capăt la altul
Misteriosul tovarăş Raul Castro | 6. Stăpînul Cubei a fost cuplul Fidel-Raul
1946. Un eveniment cu vădite conotații electorale: Vizita Patriarhului Nicodim la Moscova
Streaptease în compartiment
Dialog între grăjdarul Hălășag și copii săi: „– Cine ne-a învăţat să facem colectiv? – Tovarăşul Stalin!”