Gîndul de miercuri, 6 ianuarie 2016

De ce n-am luat în serios așa zisa Stenogramă cu spusele colonelului STS ? Pentru c-am mirosit o Diversiune pusă la cale pentru a compromite orice dezbatere serioasă despre Incendiul de la Colectiv!

Un colonel de la STS, pe numele său, Ștefan Enache, angajat al Serviciului de Telecomunicații Speciale și transferat din 1991 în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

Rechizitoriul conține și Stenograma unei discuții în care colonelul, fără să știe că-i interceptat, îi spune primarului din Năvodari că știe din sursă sigură de originea criminală a Incendiului de la Colectiv. E vorba, zice colonelul de un incendiu provocat dinadins pentru ca Guvernul Victor Ponta să cadă.

Deși colonelul n-o spune, se înțelege că atentatul a fost pus la cale de Serviciile noastre secrete (nu neapărat SRI, putea fi și rău famatul Doi și-un sfert) la ordinul lui Klaus Iohannis care-și dorea la Palatul Victoria un Guvern personal, după modelul lui Carol al II-lea.

Am multe îndoieli că varianta oficială despre Incendiu e cea adevărată. Sunt, ca și în cazul Teroriștilor din decembrie 1989, prea multe semne de întrebare, prea multe fapte ascunse, prea mare efort de a conduce ancheta exclusiv în direcția Corupției care ucide, ca să-i iasă lui Klaus Iohannis sloganul pentru a nu crede și în alte ipoteze privind Tragedia, inclusiv în cea a unei Operațiuni scăpate de sub control. S-a pariat pe hîrtie, ca în orice Operațiune, pe ceva, dar în realitate a ieșit altceva. S-a pariat pe ceva tărăboi, inclusiv pe cîțiva răniți, dar în realitate a ieșit o hecatombă.

Fragmentul din Stenogramă lăsa impresia că mă confirmă.
Și cu toate acestea, spre deosebire de mulți confrați, n-am luat în serios o clipă spusele colonelului interceptat.
În tot ce-am scris în ultimul timp despre enigmele formării primului Guvern personal din postdecembrism, n-am invocat o clipă Stenograma trecută de DNA în Rechizitoriu.

Și din simplul motiv c-am mirosit în toată tărășenia cu Stenograma o Diversiune menită a compromite dezbaterea serioasă pe cale de a deveni dominantă în spațiul public despre ciudățeniile momentului care a fost punerea partidelor între paranteze, moment avîndu-și debutul în Incendiul de la Colectiv.

Să mă explic.
Toată lumea a observat că fragmentul de Stenogramă nu-și avea nici un rost la Dosar și cu atît mai puțin în presă.
Un colonel din STS detașat la Guvern a pretins de la o persoană o sumă de bani în schimbul unei intervenții pe lîngă Directorul RAPPS, asupra căruia a dat asigurări că are influență, pentru ca RAPPS să vîndă persoanei respective la un preț subevaluat un imobil din București. Colonelului i s-a organizat un flagrant de către procurorii militari din cadrul DNA.

Știrea despre flagrant sună astfel așa cum a apărut în presă la momentul respectiv:
Enache Ştefan, colonel în cadrul U.M. 02999 a Serviciului de Telecomunicații Speciale, detașat la Secretariatul General al Guvernului ca să securizeze liniile telefonice ale instituției ce poartă interesele României, a fost reţinut marți dimineaţă (14 decembrie 2015 n. n.) de procurorii militari ai DNA. El a fost prins în flagrant, imediat după întâlnirea cu intermediarul mituitorului. Acțiunea a avut loc la ora 04.00 din noapte, colonelul fiind prins lângă gardul Guvernului din Piața Victoriei, cu 30.000 de euro asupra lui. Acuzat de trafic de influență, Ștefan Enache a fost dus la Tribunalul Militar Teritorial cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Marți, 29 decembrie 2015, întreaga presă a publicat știrea potrivit căreia colonelul a fost deja trimis în judecată în stare de arest preventiv.

Pînă aici nimic deosebit.
Fiind vorba de un flagrant, prea multe alte dovezi în afara interceptărilor care confirmă infracțiunea nu se cer. De aici și rapiditate cu care s-a finalizat dosarul. Pe 14 decembrie 2015, colonelul era prins în flagrant, iar pe 3o decembrie 2015, era trimis în judecată. Presa a publicat pe larg fragmente din Rechizitoriul redactat de DNA și aflat deja la Dosar.

Sîmbătă, 2 ianuarie 2016 dimineața, jurnalistul Ionel Stoica de la Adevărul, ajuns aici după un scandal pentru care a avut misiunea să-l provoace la Evenimentul zilei, tipul fiind suspectat ca scriind la Ordin pe unitate, publică în Adevărul Stenogramele din Dosar inclusiv cea despre spusele colonelului. Dacă ar fi fost vorba de un alt jurnalist, probabil că m-aș fi grăbit să-l felicit pe Ionel Stoica pentru performanța de a pune mîna pe asemenea documente. Ionel Stoica, dacă nu știți, e autorul pozei limbiste din Evenimentul zilei în care Livia Stanciu, boțită din Scandalul Rarinca, era publicitată ca mergînd cu metroul. Fotografie n-avea nici o precizare despre cum și unde călătorea Livia Stanciu cu metroul, iar explicația îți făcea greață de lingușelile la care se deda. E de notorietate că Binomul SRI-DNA își are oameni plasați în toate redacțiile din București prin intermediul cărora lansează Diversiuni de presă. Ionel Stoica e unul dintre aceștia. Duminică, 3 ianuarie 2015, presa publică sub titluri senzaționale un Fragment dintr-o Stenogramă pusă la Dosar, în care colonelul, interceptat fără s-o știe, îi spune interlocutorului că el știe de existența unei mîini criminale în cazul Colectiv.

Fragmentul de Stenogramă cu afirmațiile colonelului despre Incendiul de la Colectiv n-aveau ce căuta în Dosar și mai ales n-aveau ce căuta în materialele date spre publicare doar Diviziei Presă a Binomului SRI- DNA, din punctul de vedere al cauzei juridice. Colonelul fusese prins în flagrant, la dosar erau interceptări beton pentru a-i dovedi infracțiunea. Explicația dată ulterior de DNA, că procurorul a vrut să arate un personaj lăudăros nu ține. Mă întreb:

Și dacă lăudărosul spunea în timp ce era interceptat că e ibovnicul Codruței Kovessi mai ajungea Stenograma la dosar și în Adevărul?!
Luni, 4 ianuarie 2016, privirile mi-au căzut din întîmplare pe acest text publicat:
„Stenogramele în care un colonel STS arestat pentru corupţie spune că incendiul de la Colectiv a fost pus de o mână criminală au inflamat presa şi media online. Surse judiciare precizează că susţinerile colonelului nu sunt reale, însă au fost lăsate la dosar ca să arate că personajul respectiv voia doar să epateze cu presupusele sale relaţii sus-puse.
Surse din cadrul DNA spun că afirmaţiile colonelului STS nu sunt reale. Aceleaşi surse au explicat şi de ce interceptările au fost lăsate în rechizitoriu: pentru ca judecătorii să vadă că este vorba despre un personaj care, pentru a cere bani, pretindea că are relaţii sus-puse. ( …)
Surse din Parchetul general care instrumentează dosarul incendiului de la Colectiv au precizat:
“La început au fost luate în calcul toate ipotezele rezonabile, dar datele existente la dosar în momentul ăsta nu indică drept plauzibilă o teorie criminală”.

Citind prima oară acest text într-un ziar serios, am fost cît pe aici să-mi dau pe spate o căciulă inexistentă pentru a-mi exprima admirația invidioasă.
Ce mari ziariști avem! Uite au reușit să obțină pe surse atît de la DNA, cît și de la Parchetul General, amănunte secrete. Cu cine or fi vorbit ziariștii respectivi? Nu încape vorbă, de la DNA, au vorbit cu Kodruța Kovessi, E singura persoană de la DNA care-și poate permite să dezvăluie unor ziariști, firește ca un mare hatîr, amănunte care nu se dau publicității.

Din întîmplare, citind un site, unul dintre site-urile cărora eu le zic fomiste, am descoperit același text din ziarul serios.
Curios, am purces la o cercetare a presei noastre.
Am simțit nevoia să mă frec la ochi.
Luni, 4 ianuarie 2016, toate site-urile, toate televiziunile, inclusiv TVR, toate ziarele publică același text, fără să adauge nimic, fără să-l prelucreze măcar.

Din cîte se știe, o informație pe surse și mai ales de o asemenea importanță se obține de la o instituție cu greu de către un ziarist pe baza unor relații personale trainice cu oameni din interiorul instituției respective.
Instituția de presă la care lucrează ziaristul respectiv publică informația respectivă în regim de exclusivitate.

Textul despre afirmațiile colonelului se definesc prin două aberații:

  1. Pe surse toate ziarele, site- urile și televiziunile de știri au obținut aceeași informație. Socotind cîte publicații reprodu textul îmi imaginez că atît clădirea DNA. cît și a Parchetului General a deveni neîncăpătoare pentru numărul de ziariști care s-au dus să obțină aceeași știre.
  2. Aserțiunile DNA și ale Parchetului General n-au nimic deosebit. Nu văd de ce trebuiau ele să ajungă în presă sub formula anonimatului.
  3. DNA n-avea cum să verifice spusele colonelului pentru a le declara ca nereale, Procurorii DNA care s-au ocupat de Dosarul colonelului n-aveau cum verifica dacă spusele colonelului sunt reale, deoarece Incendiul de la Colectiv face parte dintr-un alt dosar, fără nici o legătură cu colonelul. Așadar, fie sursele presei autohtone de la DNA mint fără să clipească, fie presa a născocit o știre.

Simpla analiză a Scandalului Afirmațiile unui colonel STS despre conspirația de la Colectiv mă convinge c-a fost vorba de o nouă Diversiune:
Lansarea pe piață a unei gogomănii puse pe seama unui personaj compromis (avocatul colonelului susține că clientul său n-a zis o clipă așa ceva!) pentru a compromite orice dezbatere serioasă despre Operațiunea prin care Klaus Iohannis a pus mîna pe puterea absolută în România de la finele lui 2015.

Comentarii

mari jigodii mai suntem, noi romanii!

La multi ani cu sanatate!

La mulți ani, Ioane! 😂😂😂

domnule Ion Cristoiu stenogramele cu colonelul STS sunt la dosar pana la urma sau nu? daca sunt, ele exista ca inregistrari? sau sunt inventate cuvintele lui? Cine e procurorul care se ocupa de dosarul Colectiv? ce leg sunt intre el si doi s’un sfert, sau secu grivco?

Nelu Ion Nelu Ion says:

Tot ce i-ar putea afecta, duc in derizoriu !!!

daa,ai mirosit tu,,diversiunea,,dar n-ai mirosit,,spaga,,daca unul,,mic,in guvern ia ,,spaga,,de 30 000 de euro,,dar restul cu functii,mai inalte,cam cat luau,in cel mai cinstit guvern,,asta trebuia sa,,mirosi,dar tot mai evident ca ,,mirosi tu a pesedist…

Anonymous says:

dar cum se traduce afirmatia presedintelui: ” a fost nevoie sa moara oameni…” ? eu ma gandesc ca omul stia ce scoate pe gura.

Bun! ….atunci Enache cum putea interveni la RAPPS? 🙂

gandul de marți publicat miercuri 🙂

Cum dracu sa ne pierdem timpul cu ce spune unul prins la luat șpagă

Marsilia, marele port de Provence – partea I

Cel care merge la Gara de Nord
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 13. Focurile au fost bine ţintite, făceau parte dintr-un scenariu
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 7. Fidel, un copil nelegitim, făcut de taică-său cu servitoarea
Sentinela despre Rebeliunea legionară
Un James Bond prea British