Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de sîmbătă, 13 decembrie 2014

Din ciclul Facerea de bine (cenzurat) de mamă. Azi: Cristian Preda

De Traian Băsescu nu mă leagă nimic deosebit. Am stat de vorbă în cîteva rînduri la telefon – domnia sa m-a sunat! – despre unele lucruri scrise de mine, prilej pentru Președinte de-a mă convinge, pe un ton politicos, desigur, că greșisem ici-acolo, l-am criticat pe vremea cînd toți deontologii și deontoloagele își parfumau mîna cu care scriau despre el, să le miroasă frumos textele encomiastice, l-am apărat cînd Coalițiile politico mediatice succesive s-au năpustit asupra sa.
În rest nimic altceva decît raportul normal dintre un deținător de putere cît vîrful peniței, ca mine, și un deținător de Putere, cît țara, precum domnia sa.

Traian Băsescu nu mi-a dat nimic.
Altora le-a dat: funcții, decorații, diplome, cuvinte frumoase, privilegii.
Nici nu putea să-mi dea ceva, dat fiind că, la vîrsta mea, cu planurile mele de cărți neîndeplinite, cu excepția lui Dumnezeu, care-mi poate da sănătate cît de cît, nici un șef de pe lumea asta nu-mi poate da ceva.

Traian Băsescu mai are puțin și nu va mai fi președinte.
Deși își încheie mandatul în chip normal, avînd în vedere  plecarea sa dintr-un post în care, timp de 10 ani, a fost cel mai puternic om din România, putem considera  acest timp din destinul lui Traian Băsescu drept unul al Căderii.
Cum eu însă am alergie la cei care dau într-un om care cade sau care a căzut, am încercat și voi încerca să atrag atenția asupra celor care dau în Traian Băsescu deși acesta i-a făcut oameni.

Mă voi opri azi asupra lui Cristian Preda.
Cristian Preda e un distins intelectual din lumea celor porecliți Intelectualii lui Băsescu.
Indiscutabil cariera de autor de cărți și-a construit-o singur.
Cristian Preda a avut însă și o carieră politică deosebită, care i-a adus privilegii și satisfacții de care alți intelectuali, uitați prin biblioteci și iscălitori de cărți plătite de ei înșiși din salariul nevestei, au fost lipsiți.
Cristian Preda a fost secretar de stat pentru francofonie în MAE, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, europarlamentar.
Această carieră politică i-o datorează Cristian Preda lui Traian Băsescu.

Ajuns din nou europarlamentar (pe listele PMP, partid pilotat de Traian Băsescu), Cristian Preda declară într-un interviu din aceste zile că Traian Băsescu nu mai are nici un viitor politic. Un tip mort  în PMP – sugerează Cristian Preda – ca și Ion Iliescu după revenirea în PSD.
Dacă Traian Băsescu n-are nici o șansă în PMP, el, Cristian Preda, are toate șansele să fie președintele PMP.
De aceea – spune Cristian Preda – se va întoarce în PMP și va candida la șefia partidului.

Și dacă va ajunge președintele PMP – bag eu de seamă – îi va da ordine membrului simplu care va fi Traian Băsescu!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *