Gîndul de sîmbătă, 19 martie 2016

Răspunsul Armarkt ne dezvăluie un lucru incredibil: Guvernul Dacian Cioloș a negociat cele 11 milioane de euro de la Buget pentru Cumințenia Pămîntului în doar trei zile!

Ca urmare a articolului meu despre Afacerea Cumințenia Pămîntului, am primit un Drept la replică. Nu de la Guvern, nu de la Ministerul Culturii, două instituții care s-au angajat să dea 11 milioane de euro dintr-un foc nu din buzunarul lui Dacian Cioloș, nu din buzunarul lui Vlad Alexandrescu, ci din buzunarul nostru, al cetățenilor plătitori de taxe și impozite, pentru că Bugetul, din care vor fi luați banii, se constituie din taxe și impozite. Nu mi-a răspuns Guvernul. Mi-a răspuns Artmark. E ca și cum aș fi întrebat pe cineva de ce mi-a șterpelit portofelul și mi-ar fi răspuns un trecător nimerit întîmplător pe acolo că șterpelitorul nu-și înșală nevasta. Curios lucru! O firmă privată se grăbește să se explice. Guvernul tehnocrat al României, cel care e finanțat din taxele și impozitele noastre, nu catadicsește s-o facă. De ce? Ce ascunde Guvernul Dacian Cioloș? De ce nu pune aceste întrebări vreun parlamentar PSD sau ALDE, din partidele care se dau mari și tari față de Guvernul Dacian Cioloș?
Am zis 11 milioane și nu cinci, deoarece inițiativa cu subscripția națională, lansată de ministrul Culturii, e o șmecherie ieftină prin care se îndulcește nițel lovitura care ar fi fost anunțul privind 11 milioane de euro. Dacă nu se strîng cele șase milioane de euro, statul va fi obligat să-i dea de la el.

Mi-am făcut din publicarea Dreptului la replică un comandament de jurnalist. E cea mai bună dovadă că scrisul meu nu ține de conspirații, de campanii, nici măcar de punctele mele de vedere.
În cazul Cumințenia Pămîntului, am pus cîteva întrebări Guvernului, la care acesta trebuia să răspundă.
Aceasta deoarece:
Orice Guvern și cu atît mai mult un Guvern tehnocrat din lumea civilizată e dator să facă transparentă orice acțiune în urma căreia statul trebuie să dea bani. Afacerea Cumințenia Pămîntului înseamnă 11 milioane de euro. Fiind vorba de banii cetățenilor, Guvernul era obligat să ne demonstreze c-a negociat la sînge, din perspectiva celui care dă banii și nu din perspectiva celui care-i primește. Răspunsul trimis de Artmark ne dezvăluie un amănunt senzațional:
Suma de 11 milioane de euro a fost negociată între 11-14 martie 2016, în doar trei zile!

Negocierea anterioară a durat un an de zile! Păi, ce fel de negociere e asta în care Guvernul dă 11 milioane cît ai clipi?! Liviu Negoiță, fostul primar al sectorului trei a fost pus sub acuzare de DNA un prejudiciu de cîteva sute de mii de euro ca urmare a îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu. După cum a negociat, Guvernul poate fi oricînd acuzat de un prejudiciu de 11 milioane euro prin neglijență în serviciu. În interviurile anterioare, ministrul Culturii a recunoscut că opera nu putea fi scoasă din țară. Prin urmare, pericolul vînturat prin presă cu pierderea operei de către România e o minciună grosolană. Dacă n-o cumpără statul – a susținut ministrul Culturii, Cumințenia Pămîntului va fi cumpărată de un particular din România și prin asta Poporul român nu va putea s-o vadă la Muzeu. Asta-i bună! Pariez că 95 la sută dintre români n-au catadicsit să meargă pînă la Tîrgu Jiu ca să vadă Masa Tăcerii și Poarta Sărutului. Acum vor da năvală la Muzeul Național de Artă să vadă Cumințenia Pămîntului! Prin urmare, și dacă statul român renunța la preemțiune, Cumintenia Păîmîntului rămînea în România. Și ce dacă rămînea într-o colecție privată? În Occident, multe piese de muzeu sunt în colecții private. Ele sunt expuse din cînd în cînd în expoziții publice. Colecționarul e bucuros s-o dea pentru un timp, știind că o tăbliță din expoziție va nota că e a lui. Problema e că un colecționar român ar fi dat la licitație mult mai puțin decît 11 milioane de euro. Familia moștenitoare n-ar fi primit 11 milioane de euro. Ei și? Se pare că Dacian Cioloș murea de grija familiei moștenitoare. Dacă familia moștenitoare nu primea 11 milioane de euro, el nu putea dormi!

La întrebările mele au răspuns Artmark și eternul avocat al familiei proprietare.
În răspunsul Artmark, pe lîngă amănuntul că Guvernul n-a negociat practic, atrag atenția asupra următoarelor:

  1. Timp de doi ani, Artmark a negociat cu statul român. A cheltuit bani, timp, energie. După ce s-a ostenit timp de doi ani să obțină cumpărarea de către stat, Artmark se retrage de la negocieri pe 10 martie 2016, pentru – spune Comunicatul, a lăsa Guvernul să negocieze direct cu familia moștenitoare. Imediat ce se retrage Artmark, familia proprietară obține de la Guvernul Cioloș în cîteva zile ceea ce nu reușise să obțină într-un an de la Guvernul Ponta: 11 milioane de euro! Artmark nu se supără pe Guvern. Dimpotrivă, așa cum se vede din Comunicat, o face pe avocatul Guvernului. Măi să fie! Păi, eu în locul familiei aș da în judecată Artmark pentru că m-a tras pe sfoară.
  2. Familia moștenitoare – zice Dreptul la replică, locuiește în București. De observat că și avocatul și Artmark apelează la un generic – familia moștenitoare, fără a ne spune despre cine-i vorba. Nici familia moștenitoare, deși trăiește la București, nu se grăbește să ni se arate nouă, publicului larg, să ne explice de ce nu s-a mulțumit cu mai puțin de 11 milioane de euro, o sumă uriașă în România de azi, fie și de dragul ca opera să fie văzută de tot Poporul. Comunicatul Artmark îi arde cîteva jelanii clișeu despre cum a suferit familia moștenitoare în comunism. În comunism, au suferit patrioții, oamenii cu conștiință înaintată, cei care nu s-au împăcat cu comunismul. Păi, dacă e așa, ar fi fost de așteptat ca familia suferitoare să fie generoasă cu țara asta săracă și să ceară mai puțin pe operă. Nouă, celorlalți români, ni se cere să ne rupem de la gură și să dăm bani pentru Cumințenia Pămîntului. Cum banii ăștia merg în buzunarele unor români, mă întreb: cum pot dormi acești români, suferitorii din comunism, la gîndul că iau și papă 11 milioane de euro care puteau să fie folosiți la construirea unui spital sau la achiziționarea de tehnică pentru un spital? Tare mă tem că doar o parte infimă din bani ăștia ajung la familia moștenitoare, oricum în vîrstă.

Reproduc mai jos răspunsul Artmarkt:

Stimate dle Cristoiu,
Câteva precizări se impun cu privire la cele susținute ori întrebate de dvs. în articolul „Afacerea dubioasă Cumințenia Pământului”:

  1. În primul rând – nu Artmark. Au fost două comisii de negociere, două procese distincte de negociere. Primul octombrie 2014-octombrie 2015, finalizat cu un eșec, al doilea 11-14 martie 2016, finalizat cu învoială. Artmark nu a participat la al doilea proces de negocieri, cel finalizat cu rezultat.
    Renunțarea la mandat s-a agreat cu familia proprietară în 28 februarie și s-a formalizat prin înregistrare la Ministerul Culturii în 10 martie 2016, înainte începerea negocierilor cu noua comisie numită de Guvern și condusă de Ministrul Culturii.
  2. De ce Artmark la prima negociere cu statul?
    Pentru că Artmark a semnat în iulie 2014 un acord de intermediere cu familia proprietară în vederea promovării și punerii în vânzare a sculpturii (la un preț de 20 milioane euro). De ce intermediere? Pentru că așa funcționează piața de artă, colecționarii care vând nu se întâlnesc pur și simplu cu colecționarii care cumpără, ci folosesc platforme de intermediere, de punere în contact, precum casele de licitații, galeriile, târgurile de artă.
    Legea patrimoniului prevede însă că atunci când un bun cultural este clasat în tezaurul patrimoniului național cultural, statul are posibilitatea de a exercita preempțiunea, adică preferința la achiziție (la un preț de piață, nu la un preț la alegere). Dacă statul nu o exercită, în termen de 30 de zile de la notificarea vânzării, proprietarul poate să o vândă unui colecționar privat, la un preț cel puțin egal cu cel refuzat de stat.

    Notificarea vânzării, în vederea exercitării preempțiunii, se face de către un operator cultural autorizat de Ministerul Culturii, în speță Artmark. De aceea Artmark a fost implicat în procedura de preemțiune, pentru că îl implică legea patrimoniului. Statul a dorit să se asigure, prin legea patrimoniului, că este notificat și are posibilitatea să își exprime preempțiunea, să achiziționeze opere importante, cu mesaj educativ, pentru expozițiile publice. În felul acesta statul nu pierde trasabilitatea operelor clasate în tezaur, are șansa achiziționării lor, nu se pierd în neant.
  3. De ce 20 de milioane de euro și dacă Artmark are vreo legătură cu această evaluare:
    Procesul de revendicare a sculpturii a durat aprox. 10 ani (2001-2010). În cadrul procesului de revendicare, instanța a desemnat un expert evaluator, acreditat de Ministerul Culturii. Acest expert a emis în februarie 2008 o expertiză și evaluare, concluzionând valoarea de piață a sculpturii la 30 milioane euro, valoare ce expertul a considerat că trebuie discountată cu 45%, enumerând o serie de stricăciuni și deprecieri ce ar fi fost aduse sculpturii în cei 50 de ani în care sculptura a fost în custodia Muzeului Național de Artă. Raportul de evaluare cuprinde toate explicațiile și reperele de tranzacționare pentru stabilirea valorii de piață a sculpturii (și este public, la dosarul instanței).
    Artmark se înființează în iulie 2008 și organizează prima licitație în decembrie 2008. Așadar nu poate avea nicio influență asupra unui raport de expertiză emis în februarie 2008, de către un expert numit direct de instanță.
    Ar fi de menționat că în fișa de inventar emisă de Muzeului Național de Artă în anii 80, prezentă la dosarul cauzei de retrocedare, sculptura era evaluată la 15 milioane dolari. Între timp, în 30 de ani de piatță internațională, opera lui Brâncuși s-a apreciat, iar raritatea sa în piață a crescut.
  4. Dacă familia proprietară există și dacă trăiește la Paris:
    Da există, dar nu la Paris, ci în București. Este familia Romașcu. Romașcu fiind colecționarul, inginer ca profesie și antreprenor în construcții în perioada interbelică (a jucat un rol important în clădirea a numeroase edificii moderne în București). A fost totodată, prin viziunea sa fantastică, probabil primul colecționar de sculptură modernă din lume. Ar merita celebrat azi. Moștenirea noastră culturală azi se datorează, parțial, și viziunii lui, de a fi achiziționat această operă unică și de a-l fi încurajat pe Brâncuși să continue.
    O familie greu încercată: pușcărie, Canal, confiscare generalizată, între care și cea a Cumințeniei, soțul doamnei proprietare a murit în pușcărie etc.; ulterior proces de retrocedare de 10 ani, proceduri de repunere în posesie de 3 ani, apoi proceduri nesfârșite de exercițiu al preempțiunii; apoi 11 milioane, care de fapt sunt 5; și din nou rușine publică.
  5. Dacă familia proprietară s-a străduit să vândă statului român sculptura:
    Nicidecum. În ultimii 70 de ani statul nu a fost de partea familiei proprietare. Dimpotrivă, a fost un agresor.
    Artmark primește mandat să vândă sculptura către colecționari, prin licitație sau vânzare privată. Este motivul expunerii sculpturii în septembrie 2014 și invitării unor importanți colecționari, privați sau instituționali, din țară și străinătate.
    Dar Artmark este obligat de legea patrimoniului să notifice punerea în vânzare, în vederea exercițiului preempțiunii, în 30 de zile. Statul notifică exercițiul preempțiunii, dar nu achită suma, dorește negocierea ei, însă negocierea durează mai mult de 30 zile.
    În cadrul negocierii, familiei proprietare îi devine curând limpede că diferența între suma la care dorește să achiziționeze statul și valoarea de piață a sculpturii este mare, ireconciliabilă. Astfel că Artmark solicită statului/comisiei de negociere, în scris, la instrucțiunea proprietarilor, în toată perioada februarie-decembrie 2015, ca statul să închidă formal procedura de preempțiune, emițând un document oficial de negație a preempțiunii (prin adresele noastre din 2 febr 2015, 10 febr 2015, 11 mar 2015, 10 iun 2015, 16 iun 2015, 10 sept 2015, 15 oct 2015), încât vânzătorul să se poată purcede la continuarea procesului de vânzare privată. Toate aceste solicitări de eliberare a proprietarilor din procedura de preempțiune se află la dosarul de negociere, păstrat de Ministerul Culturii.
    Statul însă a refuzat negația preempțiunii, păstrând în tot acest timp proprietarii captivi într-o procedură de preempțiune dilatată în afara cadrului legal.
  6. Dacă comisionul Artmark urma să fie sau nu uriaș:
    Nu, nu urma să fie uriaș. Nu era nici comisionul de intermediere prin galerie (30-40%), nici cel de intermediere prin licitație (15-20%).
    S-a ținut cont de dimensiunea tranzacției, precum și de onoarea și împlinirea profesională pentru un dealer de artă de a realiza o asemenea tranzacție.
    Astfel că Acordul de intermediere prevede un comision de doar 10%, din care 5% achita vânzătorul, iar 5% cumpărătorul. Căci era avută în vedere de către vânzător, repet, vânzarea către un colecționar privat, iar nu către stat.
    În ipoteza avută în vedere, în care statul achiziționează, Artmark obținea doar comisionul de 5% de la vânzător, căci statul nu plătește comisioane raportat la exercițiul preempțiunii. Impozitabili etc.
    Prin urmare Artmark nu urma să încaseze și nu va încasa niciun ban de la stat.
    Ar mai fi de menționat că Artmark este un promotor și vânzător profesionist de artă. Urmărește, precum oricare alt dealer de artă din România sau din lume, să vândă la valori cât mai mari și să realizeze profit. Ceea ce este în favoarea creșterii vizibilității internaționale și cotației artiștilor români, respectiv în favoarea aprecierii patrimoniului, fie el în posesia colecționarilor, fie în expunerea muzeelor.”

NB: Siteurile diviziei Presă a SRI au și pornit campania de justificare a dubioasei afaceri a Guvernului Cioloș. Ca să vezi! Noi credeam că cea mai mare parte din parale vor merge la SIE. Se pare că din parte se va înfrupta și SRI.

Comentarii

Eu vreau să-i mulțumesc domnului Ion Cristoiu pentru onestitatea și profesionalismul de a fi publicat integral răspunsul firmei Artmark. Hai să recunoaștem că alții ar fi preferat să dea citate trunchiate. Atunci eu am înțeles așa: că în cazul acestei sculpturi, fiind operă de patrimoniu, Statul nu a vrut să închidă oficial procedura de preemțiune, după care se putea trece la vânzarea către un cumpărător privat. Aceasta nu reprezintă nicio pierdere pentru amatorii de artă: sunt nenumărate opere de artă aflate în proprietate privată și, periodic, ele pot fi expuse și în muzee, în beneficiul public. Artmark însă atenționează că ”Statul a refuzat negația preemțiunii, păstrând în tot acest timp proprietarii captivi într-o procedură de preemțiune dilatată în afara cadrului legal.” De ce această încăpățânare a Statului de a-și păstra prioritatea? Să fie de amorul artei??? Dacă are 11 milioane de euro să-i dea pe o sculptură ce ar putea sta frumușel într-o colecție privată, de ce nu are bani să dea pentru refacerea Casei memoriale Constantin Brâncuși de la Hobița, ajunsă ruină și rușine națională?!? Probabil că investiția aceea nu e la fel de ”profitabilă”. Și aici cred eu că are dreptate domnul Cristoiu când compară proaspăta decizie guvernamentală cu jaful de la ANRP.

Nicu Viorel Nicu Viorel says:

Asta da afacere ,propietarul cum o fi ajuns in posesia ei, are acte ?ce suma a platit? Cum a fost evaluata, ministerul a efectuat cercetari ! Nu are trecut dubios?

“acu” te-ai trezit?… bag-o si aia cu originea sanatoasa, noi muncim nu gandim si jos intelectualii….

Vld Ser Vld Ser says:

(1) Domnule Cristoiu,

Nu sunt nici pe departe un fidel cititor de-al dvs., dar de-a lungul timpului am avut ocazia sa citesc o serie de articole ce va poarta semnatura – articole foarte bine scrise – motiv pentru care in mintea mea ati beneficiat mereu de o anume apreciere.
Ei bine stimate domn in cazul de fata pot spune cu mana pe inima ca sunteti extrem de prost… informat. Si in calitate de peste batran in ciorba jurnalismului romanesc ati turnat o serie de gafe, din punctul meu de vedere impardonabile, mai degraba specifice sau omniprezente in randul inscrisurilor de scandal – a se citi stiri mondene si pseudojuranlismul de mahala.

In calitate de formator de opinie, dupa parerea mea, aveati obligatia sa depuneti un minim efort sa documentati catusi de putin subiectul la care va referiti. Mai exact: daca ati fi petrecut macar 10 minute pe youtube – ca sa urmariti jurnalele de stiri imi imaginez ca va este peste putinta – ati fi putut gasi o sumedenie de iregistrari video si interviuri cu familia mostenitoare. Sunteti doar prost informat sau de fapt sunteti rau intentionat?

Apoi mi se pare la limita de sus a penibilului cum in cursul zilei de astazi faceati o serie de dezvaluiri uluitoare si incepeati sa descoaseti intrigile unui nou tun pe care il da statul, iar urmare a replicii casei de licitatii care va lasa articolul initial cu totul in offside, in loc sa ridicati mana sus “am copt-o ma scuzati” continuati sa va afundati si mai tare in absurd.

Va ajut cu o alta precizare. In ceea ce scrieti aici faceti inca o omisiune grosolana pentru un jurnalist de talia dvs. Sculptura se afla la Muzeul National Cotroceni. Ma intreb, oare atunci cand v-ati documentat despre acest subiect nu ati observat ca fotografiile in care apare scultpura nu aduc intocmai cu salile Muzeului National de Arta? Daca informatia nu ati citit-o, trageam speranta ca macar din poze sa fi tras cateva concluzii.

Remarca dvs. cu privire la maniera de negociere marturisesc ca m-a facut sa rad copios. Faptul ca prima asa zisa negociere a durat un an o califica drept una eficienta in care s-a negociat la sange, in timp ce aceasta a doua comisie de negociere nu a actionat profesionist si este dubioasa si lipsita de integritate pentru ca a obtinut o rezolutie favorabila consumatorului de arta in doar trei zile?! Serios ma intreb unde l-ati ascuns pe Cristoiu pe care (aveam senzatia ca) il cunosc? Stimate domn, cand si daca veti sacrifica jumatate de ora sa documentati speta, cred ca va fi destul de limpede ca initiala negociere nu a fost altceva decat o tergiversare specifica unui sistem obstructionist, condusa de cativa hartogari de mana a doua, care folosindu-se de o legislatie deficitara si ambigua au blocat de fapt un proces de vanzare privata. Permiteti-mi sa va spun inca odata ca sunteti usor ridicol daca va oripileaza suma de 11 milioane de euro pentru o lucrare de o asemena insemnatate. Dar voi reveni asupra acetui aspect in incheierea interventiei mele.

Revenind, parerea mea este ca Alexandrescu joaca astazi o carte mare si si-a asumat o responsabilitate enorma – depasindu-si la mare distanta toti predecesorii, care au vegheat cu mainile in san la perisarea si erodarea artei in Romania in general, sugand spasiti o solda de ministru nemiscand un ac la stanga sau la dreapta nu cumva sa pice rau sau sa fie remaniati – pentru ca, nu e asa, e mai simplu sa se scuze ca bugetul ministerului nu e suficient, decat sa aiba curajul sa ia o initiativa oridecare ar fi ea. Ne cad teatrele in cap, inca mai sunt muzee in care ultima mana de huma de pe pereti s-a dat inainte de 2000 iar arta si artistii ‘ne scapa printre degete’ pe directia Vest.Departe sa-mi fie simpatic Alexandrescu dar in scurtul sau mandat a facut mai mult decat toti ceilalti ministri ai culturii la un loc. (continuare in commentul urmator)

Vld Ser Vld Ser says:

(2) continuarea comment-ului anterior:
Apoi cred ca ceea ce ma frapeaza cel mai tare in tonul scrierii dvs. este conotatia propagandistica de pui de activist marca “(…) sa rupem de la gura sarmanilor incercati de boli suferinti si nevoi”. Cu un ‘romanism’autentic emiteti pretenita ca ‘familia greu incercata de comunism’ sa fie generoasa cu statul. Ce anume din tot ce a facut statul postdecembrist pana acum il califica sa beneficieze de simpatia familiei Romascu? Mai bine de un deceniu de abuzuri excese si imoralitati pentru a redobandi un bun confiscat cu pumnul si talpa bocancului comunist? Toate piedicile pe care diversi functionari publici le-au pus la tot pasul? Faptul ca insusi fostul Prim Ministru Victor Ponta a declarat public ca Statul Roman este proprietarul de drept si predecesorii dansului Comunisti de fapt au cumparat Sculptura de la Inginerul Romascu? Daca mi-as permite o speculatie de aceeasi valoare morala cu a dvs. as spune ca intr-adevar bunicii si parintii domnului Ponta s-au numarat probabil printre beneficiarii acelor timpuri, si dansul are motive personale sa regrete acele vremuri. Dar din fotoliu de premier dupa asemenea declaratii poti emite pretentia ca persoanele vizate sa ofere un discount statului din patriotism?! Oare respectul si patriotismul nu ar trebui sa se manifeste de ambele parti Domnule Cristoiu? As indrazni sa va adresez aceeasi intrebare pe care ati adresat-o familiei Romascu: ‘cum dormiti noaptea?’ afirmand asemenea grosolanie? Cum sau de ce ratati esentialul: Statul a intervenit in acest proces de vanzare, si nici un ministru sau oficial nu a avut curajul sa isi asume faptul ca Statul sa nu achizitioneze aceasta sculptura. Tot ce a cerut Familia Romascu Statului Roman a fost incheiarea intr-o forma sau alta a acestei proceduri ca sa poata proceda la o vanzare privata.
O concuzie amara pe care am tras-o asta seara este ca omul si jurnalistul Cristoiu este fie orbit de o sete conspirationista si rateaza niste adevaruri si concluzii accesibile si evidente, fie este taiat dintr-o cu totul alta bucata de material decat imi imaginam. In oricare dintre situatii calitatea predicatului a suferit enorm. Pacat.

Referitor la apelul lui Alexandrescu, nu o sa joc cartea dvs. sa va intreb, de exemplu, cat platiti pentru un pachet de tigari, dar mi se pare de un elementar bun simt sa conchidem ca este poate cel mai bun exercitiu sa aflam cu totii cat este de activa si cat este de vasta masa de consumatori de arta in genere, masa de oameni care aleg sa creada, sa sprijine si sa se uneasca in spatele ideii de ‘simbol national’. Imi place sa cred ca suntem multi. Va incurajez sa sacrificati cateva ore din timpul dvs si sa ascultati totalmente la intamplare prelegeri si/sau aprecieri ale ‘strainilor’ vis a vis de insemnatatea si importanta operei lui Brancusi. un bun exemplu poate fi acesta: https://www.youtube.com/watch?v=vlVgG8ZyG9E . De altfel oricare altul am convingerea ca va fi cel putin la fel de educativ. Nu stiu cand va inceta sa ma frapeze ipocrizia cu care ne batem cu caramdia in piept ca Brancusi e al nostru, dar daca trebuie sa actionam concret in directia asta ne mobilizam toata imaginatia si eforturile sa gasim nodul din papura, in loc sa punem o caramida la temelie – fie si prin a ne tine gura daca nu suntem in stare sa facem mai mult de atat.

In spiritul Motto-ului dvs. permiteti-mi sa inchei cu un alt citat din Hamlet: “There is nothing either good or bad, but thinking makes it so”

Hooo… ba , ho ! Opriti-va ca ati luat-o rasna! Un bun de patrimoniu, evaluat la vedere, se incearca a fi recuperat la vedere si noi nu avem altceva de facut decat sa carcotim in cel mai pur stil Romanesc! Mai vine si idiotul ala de L Mandruta si echivaleaza o opera de arta in numar de… “lame si chiloti de dame, vagoane cu zgura si capuri de… ula”! Ni-se umfla venele la gat urland a paguba cand vine vorba despre tezaur si ne dam in petec daca recuperam cinstit un bun de patrimoniu. In primul rand nu guvernul face vanzarea si deci nici nu organizeaza licitatia prin urmare nu guv da spaga… daca se va da, ci propietarul. Ce o tot dati de gard latrand aiurea? Banii vin si se duc dar sculptura aia ramane? A fost evaluat la 30 mil € si omul il da la mai putin de jumatate…; ce vreti mai mult? Mocagiilor!

Pulimea formata din politicieni, profesori universitari, academicieni…care nu au descoperit NIMIC au primit Ordinul Steaua României de la presedintii idioti ai României.
Nimeni nu are pretentia de la boii din Academia Româna sa descopere o noua teorie a Gravitatiei sau o noua teorie a Evolutiei!
https://independent.academia.edu/ADRIANFERENT

,,De la el”, nu, ci de la noi.

Calabria, laba cizmei italiene – partea a II-a

Secvenţă
Amintirea unui Minister celebru
Ghinionul meu: o carte de spionaj anticomunist
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 10. În urma întîmplărilor de la Tîrgu Mureş a beneficiat SRI-ul
Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro! | 4. După victoria lui Fidel Castro, Ramon a refuzat orice funcţie înaltă