Gîndul de sîmbătă, 6 februarie 2016

Alina Gorghiu, Dan Mihalache și Mihai Gâdea fericiți că s-au pozat cu Donald Rumsfeld: Doamne, că babuini mai suntem!

Am urmărit și eu ca tot omul Scandalul stîrnit între babuinii din România de vizita la Washington a unor babuinii despre care se zice că ne reprezintă pe noi, babuinii moldo-valahi.
Din tot tărăboiul mi-a atras atenția graba fiecăruia dintre cei trei de a posta pe Facebook fotografii în care apare împreună cu Donald Rumsfeld.
Figurile din poze, graba, textele însoțitoare mărturisesc voința celor trei de a ne încredința că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior fotografiindu-se cu Donald Rumsfeld.

La o parte faptul că a te fotografia și cu Barack Obama nu înseamnă nimic în planul personalității tale, fie și pentru că președintele american se trage în poză cu oricine îi cere asta. Donald Rumsfeld e însă un personaj marginal al politicii americane. Fost ministru al Apărării, a plecat din fruntea Pentagonului în 2006 la presiunea militarilor americani de pe terenul de luptă, tot mai revoltați că le dă ordine ce să facă și să dreagă un imbecil cu fotoliu.
După plecare, considerată de presa americană o victorie a democrației, Donald Rumsfeld a urmat traseul clasic al foștilor din politica americană:
Și a scris memoriile și și-a tras o Fundație.
Ca toți foștii din politica americană, scoate azi parale acceptînd să primească și să se pozeze cu ei, contra cost, firește, călători ajunși în America din suburbiile Planetei, gata să plătească oricît pentru a se lăuda la întoarcerea acasă cu momentul unic în care s-a pozat cu un american despre care s-a scris în presă.

La început am vrut să comentez din nou, cu amărăciune, condiția României de țară de babuini ai cărei babuini reprezentanți se fudulesc că un fost al politicii americane i-a primit, s-a făcut că stă de vorbă cu ei și,la sfîrșit, s-a pozat. Mi-am amintit însă că printre notele de călătorie satirice din străinătate publicate în volumul Lumea văzută de un român rupt în fund (1996) se numără și reportajul intitulat Cum am ratat să mă fotografiez cu Bill Clinton tîmplă la tîmplă.
Reproduc mai jos un fragment în speranța că după ce vă veți amuza veți spune cu amărăciune:
Doamne, că babuini mai suntem!

„Americanii sînt fascinaţi de vedete. N-are importanţă cum ai ajuns în centrul atenţiei naţionale: devenind miliardar dintr-un simplu strîngător de mucuri de ţigări, făcînd filme celebre, jucînd base-ball sau curăţind cu mitraliera o sală de cinema arhiplină. Important e să te ştie lumea din ziare şi de la televizor. Admiraţia faţă de vedete se exprimă la americani nu numai prin setea de a ajunge şi ei celebri, dar şi prin fericirea nespusă de a trece drept amici ai personalităţilor de răsunet. (…)
Culmea familiarismului cu o vedetă o atinge apariţia alături de ea într-o poză colorată. În America există trei căi fundamentale pentru a ajunge pe acest pisc: fotografiatul alături de vedeta în carne şi oase, fotografiatul alături de surogatul vedetei, fotografiatul alături de imaginea vedetei. Se înţelege că trasul în poză chiar lîngă celebritatea în carne şi oase e varianta după care tînjesc toţi cetăţenii SUA. Prin forţa sa de atracţie, ea poate fi considerată visul de aur al americanului. Greu, enorm de greu s-o îndeplineşti!, vor exclama unii. Ba nu e deloc greu!, voi răspunde. Orice vedetă americană ştie de această jinduire. Drept urmare, dînd nas în nas cu o celebritate, nu trebuie să-i cere tu să se fotografieze cu tine. Imediat după ce ţi-a strîns mîna, ba uneori chiar înainte de asta, ea te invită, arătîndu-şi cît mai didactic dantura, să faci o poză împreună. Tot fără să i-o ceri, vedeta te ia de gît sau de mijloc. Că e aşa, m-am convins pe propria-mi piele. Cum am intrat, împreună cu ceilalţi jurnalişti români, în biroul congresmanului David Funderburk, acesta ne-a făcut semnul tipic invitării la fotografiat. Cel amintind de cloncănitul unei cloşti cînd puii au luat-o razna. Asemenea puilor, ca să duc mai departe metafora mea imbecilă, am dat fuga-fuguţa lîngă domnia-sa. Ţin acasă, la loc de cinste, pe o etajeră, preţioasa amintire care e fotografia cu congresmanul. Domnul stă la birou, avînd în dreptul burţii, cam pe unde se zăreşte de obicei la oamenii obişnuiţi catarama curelei, o tăbliţă cu numele său. În jurul fizicului domniei sale, ne putem vedea noi, fericiţii posesori ai unei fotografieri împreună cu o asemenea personalitate. Situate de o parte şi de alta, două dintre colegele noastre se sprijină familiar cu coatele pe umerii săi anatomo-politici. Noi, ceilalţi, stăm uşor înclinaţi către centru, unde e gazda. Nu e limpede dacă pentru a încăpea în fotografie sau pentru a demonstra, în chip strălucitor, că sîntem nişte apropiaţi de ai domnului congresman!
Ghinioniştilor care n-au norocul de a da nas în nas cu o vedetă le rămîn celelalte două formule: surogatul şi imaginea standard. Americanii îşi doresc, desigur, să se tragă în poză cu vedeta în carne şi oase. Asta nu înseamnă că ei nu sînt fericiţi şi cînd o fac doar cu surogatul sau doar cu portretul. Mai ales că aceste două variante au faţă de prima, un enorm avantaj. Poţi apărea într-o fotografie şi cu o personalitate moartă de un secol! Universal Studios foieşte de Chaplin, Orson Welles, Madonna sub formă de înlocuitori. Pe gratis, orice turist poate fi nu numai ciupit de fund de Stan şi Bran, dar poate să apară şi într-o poză ţinut de gît de cei doi. Deşi ultima pe scara preferinţelor, formula pozării cu imaginea vedetei are, totuşi, cele mai multe avantaje. Ca să le înţelegem trebuie s-o prezentăm pe scurt. E vorba de o maşinărie care, în schimbul a cinci dolari, îţi dă posibilitatea să apari într-o fotografie tîmplă la tîmplă cu o celebritate, inclusiv cu Bill Clinton. (…)
Punctul central al verificărilor mele l-a reprezentat, ca să zic aşa, folosirea robotului de tras în poză alături de o vedetă. La ora respectivă – miezul nopţii –, motelul era aproape pustiu. Colegii de microbuz îşi luaseră ceva de mîncare şi, aşezaţi la o masă, se îndeletniceau de zor cu furculiţele şi cuţitele din plastic. Profitînd de golul din jur, m-am decis să atac această ultimă şi decisivă redută numită robotul de fotografii cu o vedetă. Alcătuirea este simplă. O cabină dotată cu un scăunel reglabil, un ecran ca de televizor, un panou pe unul din pereţii exteriori. Cu numai cinci dolari, vă puteţi fotografia alături de vedeta preferată! anunţa, ispisitor, reclama. Pentru a fi mai convingător, textul era însoţit de fotografii înfăţişînd diferiţi cetăţeni americani care, cu numai cinci dolari, se putuseră trage în poză alături de celebritatea dragă inimii lor. Unul se fotografiase tîmplă la tîmplă cu Bill Clinton. Pe un altul îl ţinea de gît Madonna. O tînără spălăcită şi pistruiată, cu o înfăţişare de secretară fără perspective de avansare, se fotografiase ţinută în braţe de King Kong. Surprinzător, respectiva nu părea deloc îngrozită. Dimpotrivă, rîdea de se prăpădea. King Kong n-o violase încă! O gîdila, probabil, cu deştele sale păroase. Ceea ce pentru unele tinere poate fi mai rău decît violatul. Un tînăr sfrijit, ca un lucrător proaspăt angajat la o pompă de benzină, îi ardea un pumn lui Cassius Clay. Acesta îl primea în plex cu o satisfacţie mai mult decît deplină.
Stimulat de exemplele expuse, m-am decis să mă fotografiez şi eu alături de o vedetă. Ca şi în alte cazuri, am purces la drum începînd cu lectura atentă, repetată de zeci de ori, a instrucţiunilor. Ele spuneau, în esenţă următoarele: se vîră o hîrtie de cinci dolari în deschizătura deasupra căreia scrie chiar aşa: Cinci dolari. Apoi intri în cabină, te aşezi pe scăunel, îţi alegi, apăsînd pe un buton, celebritatea cu care ţii să te tragi în poză, apeşi pe un alt buton, ieşi afară şi te postezi în faţa altei deschizături. Prin ea se va ivi, în 60 de secunde precis, fotografia dorită. Am început cu fundamentul. Cu hîrtia de cinci dolari, adică. Deschizătura aproape că mi-a smuls-o din mînă. O dată rămas fără ea, m-a apucat regretul. Era însă prea tîrziu. Bancnota se afla deja în burta maşinăriei. Dominat încă de această părere de rău, am intrat în cabină, m-am aşezat pe scăunel şi am început să meşteresc la butoanele de alegere a vedetei. Voiam să mă fotografiez cu tîmplă la tîmplă cu Bill Clinton. Cu toată strădania mea, n-am reuşit să clintesc micul ecran din faţă mai departe de ceea ce înfăţişa intrarea mea în cabină: adică pagina întîi a faimosului cotidian american USA Today cu un spaţiu lăsat gol chiar sub titlu. Era vorba de spaţiul în care gazeta reproduce, de regulă, fotografia unei personalităţi. Nu neapărat o personalitate pozitivă. De cele mai multe ori, apar aici chipurile unor criminali daţi în urmărire genreală. Mi se propunea, aşadar, contra sumei de cinci dolari, o fotografie în care spaţiul respectiv urma să fie consacrat figurii mele. Altfel spus, o fotografie cu imaginea mea pe prima pagină a popularului ziar. Deşi aş fi vrut o poză cu Bill Clinton, avînd în vedere că trecuse ceva timp şi nu ştiam dacă ceilalţi n-o luaseră deja spre microbuz, m-am resemnat cu varianta apariţiei în USA Today. Am apăsat pe buton. O.K.! a apărut pe micul ecran, du-te şi ia-ţi fotografia! Am sărit de pe scaun şi, aşezîndu-mă în faţa deschizăturii promise, m-am pus pe aşteptat. Am stat aşa nu un minut, cît mi spunea, ci vreo cinci. Nici vorbă de fotografie. Deschizătura nu mi-a oferit nimic în acest sens. Oftînd am mai vîrît o bancnotă. M-am aşezat din nou pe scăunel. Şi din nou m-am dus la crăpătură. Nici de astă dată n-a apărut nimic. Poate nu-i de ajuns un minut! Poate trebuie să aştept o noapte întreagă, mi-am zis. Colegii tocmai se ridicau de la masă. Oftînd, resemnat (ce mai încolo şi încoace, prăpădisem deja zece dolari!), am vîrît mîna în deschizătură. Mai mult într-o doară! Surpriză! Cele două fotografii erau acolo. Ca să le iei, trebuia să bagi mîna înăuntru. Maşinăria n-ajunsese la performanţa să ţi le dea în cadru festiv, scoţîndu-le afară ca pe o limbă. Prima nu înfăţișa altceva decît o pată neagră. A doua era însă acceptabilă. Apărusem pe prima pagină a faimosului cotidian! Numai că doar cu jumătate de cap. Restul, de la ochi în sus, era retezat. Urmărindu-i pe colegi cum halesc, m-am întors în cabină. Nu pentru a mai face o fotografie, nu mai era timp de aşa ceva, ci pentru a mă lămuri. Cum m-am aşezat, mi-am dat seama imediat unde fusese hiba. Scăunul se regla în aşa fel încît ochiul camerei de luat vederi să te poată cuprinde. Cum eu nu-l reglasem, camera, neputincioasă, prinsese şi ea ce reuşisese: adică jumătate din capul personalităţii mele. Chiar şi aşa, tipărit cu ţeasta retezată, ca un pepene timpuriu, am făcut senzaţie în autobuz. Dacă n-ar fi fost atît de tîrziu, ceilalţi ar fi coborît şi s-ar fi fotografiat şi ei contra sumei de cinci dolari!
Pînă dimineaţa.

Comentarii

Din ciclul de documentaare “Maimute la furat” (National Geographic), maimutica liberala, inainte de a pleca, incearca, impreuna cu alti maimutoi, sa ne dea pe mana unuia sau mai multor Victor Frankenstein.Aceasta struto-camila, numita pompos Partidul National Liberal, incearca sa forteze populatia Romaniei la experimente inedite, posibil cu efecte negative asupra sanatatii . In speta, PNL a initiat un proiect de lege prin care, daca refuzi participarea la programele, masurile si actiunile de preventie tu,cetatean roman, asigurat la CAS, vei suporta partial sau total costurile tratamentelor care, spun ei, ar fi putut fi prevenite. Cu alte cuvinte, vine un X la viitoarea Agentie Nationala de Preventie in Sanatate (ANPS) si cu ajutorul spagii, propune experimentarea unui vaccin sau chiar implementarea acestuia, motivand ca acest vaccin te va mentine sanatos pana la moarte. Agentia, in urma spagii,aproba vaccinul dar, tu, cetatean inconstient si platitor al asigurarilor de sanatate(chiar daca nu ai niciun venit), refuzi experimentul. In acest caz, romanule, incearca sa nu te mai imbolnavesti altfel, in urma proiectului de act normativ depus la Camera Deputatilor (nr.4/01.02.2016), vei plati toate costurile de diagnostic si tratament, chiar si concediile medicale. Asa spune viitoarea lege, propusa de liberalii Alina Gorghiu, Eugen Nicolescu, Lucia Varga si Horia Cristian. Sa va dau si niste link-uri : http://www.cdep.ro/proiecte/2016/000/00/4/in4.pdf ; http://www.cdep.ro/proiecte/2016/000/00/4/em1165.pdf ; http://www.cdep.ro/proiecte/2016/000/00/4/pl1165.pdf.

Nelu Doca Nelu Doca says:

Nu mă opresc, nu renunţ! Lupt până îmi obţin ceea ce-mi doresc !
https://www.facebook.com/MangoMusicRO/photos/a.347691675343607.78903.345618295550945/876350832477686/?type=3
VREI SCHIMBARE ??????? FII SCHIMBAREA !!!
Amin !

:)))) D- le Cristoiu, ati surprins in cel mai subtil si amuzant mod relatia actuala dintre BigBrother si ceata de babuini teleghidaţi dupã autografe de la Cotroceni. :))) Imi amintesc totodata cu multã placere, articolul in care ati relatat despre vizita d- nului Iohannis la Washington, impreunã cu Rãvãşitoarea, la un dineu pentru care se gãtiserã cu orele – şi cum au fost chemaţi, dupã ce au stat la coadã ca nişte anonimi, pentru a fi înghesuiţi rapid, in fata unui panou, langa Obama( dupa ce in prealabil asistentul ii şoptise numele si functia acestora). E bine totusi, ca in ciuda acestor ‘ mici’ inadvertente diplomatice, Iohannis a promulgat in doar cateva luni, toate legile dictate de U.S pentru a putea destabiliza si distruge tara mai repede.In ultimul timp, am sesizat si ca ANAF- ul inchide toate firmele bune din tara, DNA- ul a desfiintat lideri in diferite domenii, afaceri de succes de la noi..se pare ca afaceristii romani trebuie sa se lase de meserie.Si in curand, sa trecem la lucrurile cu adevarat importante( pt.ei) , afacerile cu armament si sa devenim o colonie in viitoarele agresiuni pe care le vor incepe, pe rand, in multe din statele vecine.Multe, probabil generate de agentii lor , mascate in agresiuni civile.

Era mai interesant si mai productiv daca se intalneau cu acest venerabil de 83 de ani prin anii ’70 (cand Presedinte era Gerald Ford ) sau macar prin 2004 cand era Presedinte Geoge Bush senior ,nu acum la apus de cariera de parlamentar……

Maestre, astea nu sunt babuini. Sunt macaci.Macacul este un gen de primate din sub-familia babuinilor

Babuini mpldovalahi. Abia acum imi dau seama de ce vor autonomie transilvanenii. Sa scape de babuini.

Ghiță,la vârsta ta nu trebuie să-ți faci probleme că pe aia de acasă o pompează un moldovalah sau Rareș Bogdan,tot aia e!

Mai ungure,sa stii ca ai un nume predestinat de dac liber (din tribul boilor).

Așa e Ghiță,sunt bou dar cu țâțe,suge-mi-ai țâța!

Daca ai tate ca taica-tu,mai mult ca sigur ca de-acolo ai si supt.

Hai gata calmează-te,Banatul nu e în Transilvania!

Dinu Lungu Dinu Lungu says:

Chia Maestre….nu ma gindeam la babuini insa este bine ca nu jignim CIMPANZEII!

Marsilia, marele port de Provence – partea I

Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro | 7. Fidel, un copil nelegitim, făcut de taică-său cu servitoarea
Sentinela despre Rebeliunea legionară
Cel care merge la Gara de Nord
Un James Bond prea British
Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan | 13. Focurile au fost bine ţintite, făceau parte dintr-un scenariu