cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de vineri, 11 august 2017

Premierul Nicolae Iorga putea fi anchetat de DNA pentru abuz în serviciu. Cu sau fără prag

Nicolae Iorga a rămas în conştiinţa posterităţii formate la Şcoala Google ca un mare istoric.
Savantul a fost însă o personalitate multilaterală, cum îi spui ca să-l gîdili cuiva care face de toate.
A fost nu numai istoric.
A fost şi om politic, critic literar, publicist, director şi proprietar de ziare, profesor universitar, academician, memorialist, editorialist şi dramaturg.
Dar ce n-a fost.

Dintre acestea se detaşează postura de om politic:
Membru al Partidului Conservator, cofondator al Partidului Naţionalist-Democrat, preşedinte al acestui partid.
A fost însă parlamentar, preşedinte al Camerei Deputaţilor, consilier legal, premier al României.

O preocupare mai puţin cunoscută a lui Nicolae Iorga a fost cea de dramaturg.
Ca om politic, ca publicist, ca director de ziare, ca istoric şi critic literar, Nicolae Iorga a mai fost el cum o mai fi fost.
Ca dramaturg a fost însă catastrofal.

Din nefericire nu atît pentru Nicolae Iorga, cît mai ales pentru cei care făceau cronica dramatică sau scriau despre teatru, Nicolae Iorga se credea un mare dramaturg şi era bolnav după succesul spectacolelor cu piesele sale proaste la modul desăvîrşit.
Dacă scriai că e un prost istoric, deși se supăra, nu năpustea asupra ta, prin intermediul patronului sau directorului, biciul sancțiunilor. Dacă scriai însă că nu e un dramaturg genial (Nicolae Iorga admitea pentru dramaturgia sa catastrofală aprecieri doar de la talent de excepție în sus), dracu te lua.

Volumul de însemnări despre viața personală a politicienilor interbelici – În halat și papuci –tipărit la editura Vremea în 1933, reunind articole apărute în revista Încotro, ne dezvăluie cum era mituit politicianul Nicolae Iorga cu aplauze aranjate la piesele sale:

„Nu a fost partid de opoziţie care să nu caute să-şi atragă bunăvoinţa d-lui Iorga. Se ştie că d. Iorga, opoziţionist, este de temut în Parlament. De aceea partidele ce se perindau la guvern, ori de cîte ori aveau nevoie de sprijinul d-lui Iorga pentru o lege… se rugau de directorul Teatrului Naţional să puie în repetiţie imediat… o piesă de-a d-lui Iorga.
Şi efectul era prompt.

Dar foarte puţini oameni politici au priceput că a juca o piesă de d. Iorga nu este destul: trebuie să-i asiguri şi succesul. Cel dintîi om care a înţeles aceasta, a fost d. Argetoianu, care, cu ocazia reprezentării piesei «Sarmală, amicul poporului» la Teatrul Popular, a dat ordin d-lui D.R. Ioaniţescu pe atunci argetoianist, să aducă la premieră, pe căprării, toate secţiile electorale din Ilfov şi Vlaşca. A fost o seară triumfală. O seară de mică artă, dar de mare lecţie politică. Printre aplauze, se auzeau strigăte: «Trăiască d. Iorga, trăiască partidul naţional». Dar actualul prim ministru nu le discerna.
Fericit, în loja d-sale, se lăsa agreabil legănat în iluzia că omagiile se adresează slujitorului Thaliei. Şi a rămas pînă la sfîrşitul manifestaţiei, încîntat, vesel, exuberant, suflet de copil, suflet de artist.”

Nu-mi dau seama dacă Nicolae Iorga știa sau nu că ovațiile sînt aranjate. Sigur e că azi ar fi putut fi anchetat de DNA pentru o infracțiune conexă celei de corupție:
Primirea de foloase necuvenite.
Dacă, totuși, cu această infracțiune s-ar mai descurca într-un fel, cu alta, povestită tot de volumul În halat și papuci, sigur l-ar lua dracu.

Din cîte se știe, Nicolae Iorga a fost premier, între 18 aprilie 1931 și 5 iunie 1932. De cum s-a înscăunat ca premier, la cabinet s-a prezentat în audiență Sică Alexandrescu, regizorul piesei lui Nicolae Iorga, Sarmală, amicul poporului.
Pentru ce se poate prezenta un om de cultură la un premier abia desemnat?
Pentru o afacere.
Una pe care premierul Nicolae Iorga o acceptă și-o pune la cale imediat:

„– Un singur lucru vreau să vă rog, d-le Prim-Ministru…
– Ce?
– Să-mi daţi permisiunea să fac un turneu, în toată ţara cu opera dvs. «Sarmală amicul poporului»….
– Ei dragă!… Asta e o idee foarte bună! După ce ani în şir provincia a fost bătătorită de turnee anticulturale, un turneu cu «Sarmală amicul poporului» va fi o înălţare sufletească!
– Vă mulţumesc, d-le Profesor…
– Ei, şi nu numai că îţi dau învoire, dar n-am nici o pretenţie de tantieme!…
– Vă mulţumesc!

Şi Sică Alexandrescu, dînd drumul iar rezervorului lacrimilor, adaose:
– Numai o rugăminte, domnule Prim-Ministru… Dacă vreţi dv., să-mi daţi o recomandaţie către prefecţi, ca să nu mi se facă vreo cabală politică, şi să mi se vîndă oficial biletele…
– Ai dreptate… Vino mîine la mine, şi mergem împreună la Interne, unde sînt toţi prefecţii…

A doua zi, d. Iorga, intra la braţ, cu Sică la ministerul de Interne, unde d. Argetoianu convocase o consfătuire a prefecţilor.
Toţi salutară pînă-n pămînt.
Premierul, ca un fel de Vlaicu Vodă, cu mîna sprijinită pe umărul lui Român-Gruie-Sică, zise:
– Domnilor!… Ştiţi că eu pe lîngă istorie şi politică mă ocup şi cu teatrul…
– Ştim, dom’le Prim-Ministru!… răspunseră în cor toţi prefecţii, înclinîndu-se smeriţi.
– Ei bine, dacă ştiţi asta, vă rog să mai ştiţi că d. Sică Alexandrescu, este amicul meu, şi un desăvîrşit regizor… El va face un turneu cu piesa mea «Sarmală amicul poporului» şi vă rog pe dv. să-i daţi tot concursul…

E uşor de închipuit, în asemenea condiţii, ce afacere strălucită a făcut d. Sică Alexandrescu cu turneul d-sale. Peste tot arhiplin: toate biletele fuseseră vîndute cu poliţia…”

Din cîte se vede era vorba de ditamai abuzul în serviciu, cu sau fără prag. Dacă ar fi fost pe vremea noastră, o duzină de procurori s-ar fi năpustit asupra clădirii Guvernului, asupra locuinței lui Sică Alexandrescu. O altă duzină s-ar fi dus incognito la spectacolul cu Sarmală, amicul poporului, pentru a aprecia dacă piesa merita sau nu afluența de public.
Mai greu ar fi fost cu stabilirea prejudiciului.
Pentru că singurul prejudiciu consta în constrîngerea unor spectatori de a urmări pînă la capăt, fără să poată pleca din sală, o piesă proastă.

Comentarii

4 Responses to Gîndul de vineri, 11 august 2017

  • Dle Cristoiu, dar cititi domnule toata cartea, si vedeti ca in penultimul capitol spune clar ca se facuse un denunt la DNA pe chestiunea biletelor la turneul cu Sarmală, dar nu s-au continuat cercetarile pentru ca erau alte denunturi de pe vremea lui Cuza la rand.

    • Tot din penultimul capitol, aflati ca la intalnirea Sică-Iorga-prefecti-Argetoianu, aia cu beletele, se afla si un baiat de mare viitor, de moment consilier al lui Iorga. El urmarea discutiile in timñ real, caci stateau toti adunati in sufragerie la Argetoianu in noaptea respectiva atenti la telefon. Suna Clujul de exemplu.Cate ati vandut? 500. Suna Iasul. Cate? 400. Si tot asa cu fiecare judet.

      …………….

      Ideea era ca Iorga sa adune mai multi spectatori decat principalul contracandidat, unu Shakespeare, care venise cu o plezneala cu subiect danez. Pana la urma Iorga a adunat la mustata cu vreo suta de bilete mai mult si a castigat.

      ………

      Cum sa nu se stie tot? Se stie si se stia. Atat ca baiatul de mare viitor a fost confuz vo doi ani de zile dupa care a inceput sa puna cap la cap si sa publice un serial: Noi suntem Sarmală, el a inceput direct cu capitolul 15 dar a lasat suspansu pana la capitolul 30

  • 😛
    Generatia la Scoiala Google. Scoala de alienatzi Google.Aia nu e scoala , e spalare pe creier..Toti idiotii fac “coduri” pana sufoca libertatea de expresie.

    https://www.recode.net/2017/8/10/16125452/google-sundar-pichai-fire-james-damore-diversity-memo
    💡

  • Maestre, de ce nu v-apucati si dvs de dramaturgie ? Aţi putea începe chiar cu o piesă intitulată ‘Kebab, … inamicul poporului’ !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *