cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de vineri, 6 iulie 2018

Nae Ionescu: La noi, opinia publică nu judecă, nu condamnă, nu selectează, ci se comportă pasiv, înregistrînd numai

Prezent cu ceva timp în urmă la emisiunea Serviciul de noapte, realizată de Maria Țoghină la Radio România Actualități, în hotarele dialogului cu ascultătorii (după miezul nopții, ăștia da insomniaci!), am fost chestionat asupra a ceea ce un clișeu folosit de adversari, dar și de cei care mă simpatizează numește inconsecvența pozițiilor mele de a lungul și de a latul postdecembrismului.

Drept răspuns am citat un articol din Nae Ionescu, în care marele nostru gazetar răspundea și el unei astfel de acuzații, formulate printr-o întrebare somație: Cu cine ești? Spațiul emisiunii nu îngăduia o prezentare mai largă a concepției despre presă a lui Nae Ionescu, unul dintre maeștrii mei în materie de presă. Mi-am amintit însă că scrisesem cîndva un eseu despre gazetar. Căutîndu-l prin foldere, l-am găsit și mi s-a părut, după o lectură fugară, bun de a fi reprodus acum și aici.

Editorialul „Pentru mai multă claritate”, semnat de Nae Ionescu în „Cuvîntul” din 16 noiembrie 1929, dă curs unei exasperări:

„Meseria de gazetar – mai ales independent – nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze: al cui eşti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi? Că nu eşti al nimănui, decît al lui Dumnezeu şi al conştiinţei tale, asta nu poate înţelege nimeni. Îţi concede, dacă vrei, că ai putea fi al tău însuţi: adică lucrînd în interesul tău propriu. Dar al conştiinţei tale, adică lucrînd pentru sfînta dreptate, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste dezinteresată pentru treburile publice, – asta, o dată cu capul, nu!”

E o exasperare pe care ar putea-o iscăli toţi jurnaliştii independenţi, de azi, hărţuiţi şi ei de întrebarea-somaţie: Cu cine eşti? Tot într-un articol al lui Nae Ionescu, tipărit în „Cuvîntul” din 9 iulie 1931, se regăseşte ţelul de profunzime al scrisului ca trudă cotidiană:

„Căci acesta e blestemul nostru, al gazetarilor în politica românească; să lămurim lucruri elementare – adică să pledăm evidenţa.”

Jurnalişti şi cititori se întreabă de ce nu sînt eficiente muştruluielile presei? De ce politicieni, demnitari îndeosebi, îşi văd mai departe de găinăriile lor, şi după ce presa îi surprinde în coteţ. De ce nu demisionează cutare ministru mai mînjit cu afaceri necurate decît un vilegiaturist cu nămolul de la Techirghiol? Nae Ionescu a găsit răspunsul cu mult înaintea noastră. N-avem o opinie publică suficient de aspră pentru a-l obliga pe cel prins cu mîţa-n sac să demisioneze:

„În alte părţi, unde există opinie publică şi unde această opinie publică aplică sancţiuni, o asemenea socoteală e superfluă. La noi însă nu. Pentru că la noi nu există nici selecţie, nici sancţiuni. Se face, de pildă, de la război încoace, mereu politică. Şi încă proastă. A plătit cineva cu «situaţia» lui politică greşelile pe care le-a făcut? Nu. A dispărut vreun om politic din circulaţie de pe urma acestor greşeli? Nu. (…) Atunci? – Atunci, într-adevăr, opinia publică nu judecă, nu condamnă, nu selectează, ci se comportă pasiv, înregistrînd numai”. („Cuminţenie şi rugină”, „Cuvîntul”, din 7 noiembrie 1931)

Replicile polemice n-ajung. Nae Ionescu simte nevoia de a înfăţişa un program. Rupte din diferite articole, punctele acestuia sînt solide.
Primul: jurnalistul nu profetizează, ci judecă, încercînd să se aşeze în ipostaza de simplu muritor, care pune la lucru nu o forţă misterioasă, cuibărită în personalitatea lui, ci unealta numită bunul simţ. Modestă, la îndemîna tuturor, de la femeia cu dereticatul pînă la ministrul iscălitor de ucaze:

„Se schimbă guvernul? Nu ştim. Noi cititori în cafea sau în stele nu sîntem; nici viziuni nu avem; şi nu auzim nici «voci». Bunul Dumnezeu nu s-a îndurat de noi pînă într-atît, încît să ne însemne cu un asemenea dar. Nu ne-a îngăduit să fim decît oameni; simpli oameni; cu judecată pe care el a hărăzit-o la fel tuturor în jurul nostru. De aceea noi n-am profetizat niciodată. Nici în politică – şi nici altfel. Cum însă politica e o treabă omenească, şi cum toate treburile omeneşti stau sub semnul judecăţii, ne-am străduit întotdeauna să judecăm. Chiar şi în politică”. („Problema politicii noastre de stat”, „Cuvîntul” din 27 ianuarie 1932)

Al doilea: situarea analistului într-un punct fix, deasupra patimilor politicianiste, ca într-un foişor ridicat pe malul mării, suficient de înalt pentru ca locatarul lui să nu fie tulburat de valurile agitate. În numărul din 27 iunie 1932 al „Cuvîntului”, Nae Ionescu semnează articolul „«În numele cui?»”. Titlul aproape că spune totul. Marele jurnalist ţine să răspundă din nou întrebării cu care-l somează politicieni de culori diverse:

„Rînd pe rînd, toate partidele, grupările şi oamenii politici care au căzut sub examenul nostru critic, ne-au pus întrebarea asta: «în numele cui vorbeşti d-ta?». Era, pasămite, după isteaţa lor părere, o întrebare menită să… ne încurce. Ne-au întrebat deci toţi: şi averescanii, şi naţional-ţărăniştii, şi liberalii d-lui Duca. Pe rînd, care cum ne cădea în cleşte.”

Analist feroce, Nae Ionescu nu se mulţumeşte cu semnalarea acestui truc politicianist. El se străduieşte să treacă dincolo de rictusul intelectual pentru a-i descoperi resorturile psihologice. Prilej de a evidenţia o prejudecată adînc înfiptă în conştiinţa politicienilor, ba chiar şi a cititorilor români. O prostie înflorită din incapacitatea de a înţelege ambiţia unui semen de a scrie numai ceea ce îi trece prin cap:

„Că ai şi tu ochi care văd, minte care înţelege şi gîndeşte, suflet care simte şi crede, piept care stă în faţa loviturilor şi braţ care loveşte în numele credinţei, oameni care te urmăresc şi prin aceasta chiar îţi devin tovarăşi, tovarăşi care îţi stau în ajutor – asta nu e de ajuns ca să facă înţeleasă «taina» apariţiei acestui ziar şi îndreptăţirea lui de a vorbi. Nu. Îţi mai trebuie ceva: voie de la un stăpîn care neapărat trebuie să stea în spate, pitindu-se după tine; voie şi îndemn. De unde deci şi întrebarea – care pentru un om de conştiinţă nu e decît o insultă: – «în numele cui vorbeşti d-ta?»”.

Contradicţiile bănuite de politicieni în scrisul unui analist sînt doar aparenţe. El a lăudat şi a criticat, a sprijinit şi a respins un partid, o alcătuire instituţională, un biped politic, nu mutîndu-se încolo şi încoace, urmînd fîţîielile de cocotă, tipice politicianismului. Ca orice jurnalist independent, Nae Ionescu a rămas într-un punct fix. Potrivirile şi nepotrivirile cu diferiţi oameni şi diferite partide au depins de mişcările acestora. Cînd ţinta a juns în cătarea peniţei lui Nae Ionescu, politicianul a fost lăudat. Cînd s-a dus mai încolo, spre alte zări, jurnalistul a sancţionat-o prompt:

„În numele cui? Iată, vom spune. Vom spune-o însă începînd prin a stabili că, apărînd deja de şapte ani, cel puţin de şase foaia aceasta s-a mişcat pe aceeaşi linie politică. Nici pas spre deapta sau spre stînga; ci statornic pe aceeaşi linie. Au plecat unii – alţii au venit. Dar au venit la acelaşi fel de înţelegere a realităţilor; la aceeaşi tradiţie spirituală, la acelaşi crez; politic şi metafizic acelaşi. Că aceşti unii sau alţii au fost partide sau simpli oameni – egal. Nu noi am venit la ei; nu noi am plecat de lîngă ei; au venit sau au plecat dînşii; sau mai exact am fost tovarăşi; de drum şi de luptă, atîta vreme cît drumurile noastre, întîlnite, au mers alături. Şi nu am fost, atunci cînd drumurile noastre s-au despărţit. A, desigur, au fost împrejurări cînd, la despărţirea drumurilor, privindu-ne foştii tovarăşi cum se ştergeau în ceaţa fumurie, o lacrimă a înflorit în colţul ochiului nostru; plîngeam însă pentru ei, pentru rătăcirea lor. Dar chiar cînd inima ni se strîngea în piept, noi de la drumul nostru nu ne-am abătut. Sîntem gata să stăm la judecată în faţa conştiinţei noastre şi a lui Dumnezeu; şi să spună fiecare dacă e sigur că la despărţire el şi nu noi am rămas pe calea împărătească a credinţei – UNA”.

Sînt doar cîteva din jaloanele oferite de Nae Ionescu gazetarilor de ieri, de azi, de mîine şi dintotdeauna. Cel mai important mi se pare însă un altul, pe care-l găsim în articolul „Între filosofie şi ziaristică” din „Cuvîntul”, 19 iunie 1929. Textul se referă la Eminescu. Asumîndu-şi din nou riscul de a trece drept sofist, drept paradoxal cu orice preţ, Nae Ionescu susţine că filosofia lui Eminescu se găseşte în opera sa de gazetar şi nu în textele lustruite de manuale ca exprimînd pe gînditorul Eminescu, „Sărmanul Dionis” şi „Scrisoarea I”:

„Unde însă gîndirea lui apare întreagă, vie, plină de sevă, e în gazetărie. Acolo totul se încheagă într-un tot organic şi specific românesc. Nu mai avem de-a face cu concepte şi cu abstracţii livreşti, cu reminiscenţe de prin caietele de cursuri rău controlate; ci cu realităţi puternic simţite şi gîndite unitar. Nicio legătură, de nici un fel, între minunatele lui articole de gazetă, pulsînd de gîndire vie, originală, crescînd din realitatea sufletească a rasei noastre, şi searbăda însăilare în jargon a lucrărilor lui «filosofice».

O să întrebaţi ce filosofie se poate face într-un articol de gazetă? Multă. Eminescu a făcut în orice caz mai multă decît toţi profesorii noştri de filosofie de pe vremea lui. Ciudat este doar faptul că, între atîtea instituţii sociologice de la noi, nu s-a găsit nici una care să provoace un studiu sintetic al acestei opere. Mă întreb însă cînd a avut universitatea noastră contact cu viaţa reală, pentru ca să se gîndească şi la această problemă”.

În ce-l priveşte pe Eminescu s-ar putea să fie o exagerare. În ce ne priveşte pe noi, gazetarii, despre care un personaj din „Ultima oră” a lui Mihail Sebastian zicea că scriem pentru ceea ce trăieşte doar o clipă, e o încurajare. Iluzorie, poate, dar necesară. Pentru că teza gazetăriei ca filosofie ne înviorează în momentele cînd, obosiţi, descumpăniţi, ne încearcă îndoielile asupra lucrului nostru zilnic.

Comentarii

27 Responses to Gîndul de vineri, 6 iulie 2018

  • De câte ori postezi printre primii, fără a avea repere după care să te ghidezi, spui numai tâmpenii, băi, Kârnate!

  • Cernat, tu dupa 30 de ani de la Revolutie vrei mai multa securitate, procurime, cătușe și pușcărie. Și asta numai pentru ca esti anti-PSD. Tu esti normal mă baiatule? Băi, asta e gândire de fascist tefelist spălat pe creier de mass media cu epoleți. Bravo lor dacă găsesc prostovani ca tine. Sau mai rău, ești lucrător cu simbrie la nentu’ Soros.

    • Eu, mogulului cel mic,
      i-aș da UE, doar un pic!
      Chiar și-o flegmă în botic!
      Altceva, n-am ce să-i zic!

  • Nae Ionescu sa raportat la Dumnezeu. Maestru nu stie ce este asta. In zilele de Pasti, surprinzator, scria tot felul de povesti.

  • Pentru gâsculița de Rroman! Se pare că ai probleme mari de concentrare, iar acest lucru îți diminuează logica în comentariile tale.

  • Teoria ca teoria … dar interesul ne omoara …presa libera! Interesul este acela care-i dicteaza jurnalistului român sa filozofeze atunci când ar trebui sa raspunda la întrebarea “cu cine esti”, invocata de Nae Ionescu.
    Habar nu avea Nae Ionescu ca prin aparitia talk-show-urilor bine platite de mogulii de presa, întrebarea lui nici nu si-ar mai avea astazi, rostul. Manastire-n-tr-un picior …

  • Istoria are multe pagini, iar Nae Ionescu este una din ele. Dascăl de logică, metafizică, gazetărie fiind, a influențat o generație întreagă de studenți. Studenții care i-au continuat opera, se regăsesc în alte pagini ai…Istoriei noastre. Este păcat să scriem în băşcălie, doar ca să ne aflăm în treabă.

  • Nae Ionescu, zis și “nas”, era un adept al “trăirismului”, un curent filozofic din perioada interbelică
    Se pare că cele mai … intense “trăiri” au fost cele alături de Manuca Cantacuzino –
    Enescu, sau Cella Delavrancea !
    În rest, in afară de apropierea de legionari, o serie de articolașe prin presa vremii, sau o perioadă de “profesorat”, nu prea s-a distins prin altceva !

  • Pentru Dragnea este greu sa lupte cu Iohan. Urmaresc evenimentele din Romania, dar nu am vazut jurnalisti care sa vorbeasca sau sa scrie despre aceasta lupta, privind numarul mare de infiltrati in jurul lui Dragnea, despre turnatorii securitatii. Daca Grindeanu si Tudose au ajuns pana la varf, inchipuiti-va ce viermuiala colcaie in Parlament. Nenorocirea facuta de catre americani, care si-au bagat coada peste tot, cu ajutorul lui Maior si sustinerea lui Basescu, va dura suficient pentru anihilarea oricarei rezistente din partea romanilor adevarati. Neamtul este doar un prost, nimic mai mult. Nu stie unde-l mananca, dar spune: scarpina inca. Nu sunt “angajat politic”, vad situatia din Romania liber de prejudecati, desi am jucat un rol important in media de acolo, dar ca independent. Dragnea va deveni “un erou”, doar dupa disparitia lui fizica. Sunt prea multi tradatori si idioti in Romania, iar strainilor le place tara si o exploateaza intr-o veselie. Nu inteleg atitudinea ambasadelor din Canada si UK, tari care nu au o simpatie definita spre americani, dar se coalizeaza cu ei impotriva Romaniei. Inainte de a pleca din tara, ambasadorul Canadei a fost dat afara dupa sesizarea facuta de mine referiroare la “traficul de carne vie”. Au fost retrasi si alti demnitari inalti de la Ambasada SUA. Americanii m-au rugat “in genunchi” sa nu public faradelegile facute la cele doua ambasade (am probe, le tin ca nu se stie vreodata).

    • Băiete, cred că tu îl vei “rezolva”, în scurt timp, si pe Trump !!!

      • După ce va urma tratamentul neuroleptic complet , va rezolva și dilema Învierii , bașca întîietatea oului sau a găinii. La al doilea caz , poate să se consulte la BAR cu Titanul , specialist în găini care nasc pui vii .

  • Domnule Cristoiu, va intreb: ce cauta acest Ion Petrescu pe sit-ul dvs. Limba romana este paralela cu acest gugustiuc, iar postarile sunt de “noaptea mintii”. Nulitate absoluta, analfabet total. Coboara nivelul unor discutii sub “genunchiul broastei”. Observati unde pune virgula. Este clar ca nu a citit, macar articolele dvs. O potaie ordinara, un neica nimeni, nu are ce cauta pe blogul dvs.

  • Domnule Cristoiu, ca un reputat ziarist specializat în problematică încă de pe vremea publicației Expres, dumneavoastră ce opinați despre
    https://www.youtube.com/watch?v=MnfhjNa7UN4 ?
    Considerați că realizatorul materialului a pus la dispoziție celor cărora a intenționat să le semnaleze chestiune toate informațiile referitoare la aspectele publicate ?

    • Ai dat-o in bara cu imagine de pe internet. Articolul despre gaina care naste pui vii a fost semnat de catre Gabriel Huides, corespondent de la Iasi. Tot Gabriel Huides a publicat primele imagini cu atrocitatile comise de catre unguri asupra romanului Cofariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *