Misteriosul tovarăş Raul Castro

2. Caramba, e Fidel!

Caracas (Venezuela), 27 februarie 2007, seara.
Preşedintele Hugo Chavez, la vremea respectivă unul dintre zurlii planetei, îşi ţine talk-showul său radiodifuzat „Allo Presidente!”.
Premieră în istoria lumii moderne, un şef de stat are în fiecare seară de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, la radioul de stat (Radio Nacional de Venezuela) un talk-show.
Cel de joi e şi televizat.

Anterior, Allo Presidente! era transmis la radio şi televiziune duminica, începînd de la ora 11.
Pentru că dura cîte şase ore, talk-showul intra în conflict direct cu telenovela.
În America Latină telenovela e sfîntă.
N-ar putea s-o contracareze nici măcar transmisia în direct a Patimilor.

De la 15 februarie 2007, s-a decis un nou program.
În cadrul acestui talk-show, preşedintele venezuelean spune vrute şi nevrute:
Îl înjură pe Bush, îşi insultă adversarii (jurnaliştii indepedenţi, mai ales), intră în dialog cu venezuelenii, rezolvîndu-le pe loc solicitări felurite cum ar fi, de exemplu, procurarea unui sac de orz sau a unei sarcini de lemne de la stat.

Talk-show-ul din 27 februarie 2007, ţinut ca de obicei cu public în studio, dezbate chestiuni economice interne şi internaţionale.
Hugo Chavez e anunţat în cască, din regie:
Un apel telefonic de la Fidel.

Moderatorul Presidente spune în direct că e cineva la telefon.
Acelui cineva i se dă cuvîntul.
Are loc următorul dialog, rupt parcă dintr-o proză latino-americană:

„Hugo Chavez: Cine vorbeşte?
Fidel Castro – Alo!
Hugo Chavez – Da, ascult.
Fidel Castro – Dragă şi ilustre amic, ce mai faci?
Hugo Chavez – Caramba (la dracu – n.n.), e Fidel (Aplauze şi slogane: Fidel, Fidel, Fidel, Fidel!)
Fidel Castro – Tocmai ascultam al tău «Allo Presidente!». Toate datele pe care le-ai scos în cîteva minute. Ele îmi par foarte bune, explicaţia ta despre subiectul creşterii, a PIB-ului, o scădere a şomajului, atîtea lucruri foarte interesante.
Hugo Chavez – How are you, Fidel?
Fidel Castro – Very well (Rîsete).
Hugo Chavez – Ce bucurie de a te auzi şi a şti că te simţi bine!
Fidel Castro – Îţi mulţumesc
Hugo Chavez – O mare îmbrăţişare. Sîntem foarte suprinşi, agreabil surprinşi. De altfel, noi vorbeam despre tine, acum cîteva clipe, ca de obicei.
Fidel Castro: Ştiam că eşti pe cale de a încheia un «Allo Presidente».
Hugo Chavez: Da, acum e în fiecare zi.
Fidel Castro: Nu mă provoca, trudesc din greu aici, tu ştii.
Hugo Chavez: (Rîde).
Fidel Castro: Studiez multe şi mult, şi despre toate.
Hugo Chavez: Ce studiezi?
Fidel Castro: Dar văd că tu nu slăbeşti cărţile. La ce oră te culci?
Hugo Chavez: Eh, tîrziu de tot, în zori, dorm o clipă.
Fidel Castro: O clipă?
Hugo Chavez: Studiez mult, e una din îndatoririle oricărui revoluţionar. Îţi urmăm exemplu.”

Moderatorii de talk-showuri se confruntă deseori cu ceea ce i se întîmplă Preşedintelui moderator Hugo Chavez în seara lui 27 februarie 2007.
Un ascultător sau un telespectator care urmăreşte talk-show-ul se vîră pe fir pentru un Drept la replică sau pentru a-şi expune punctul de vedere.
Fidel Castro se osteneşte să pună mîna pe telefon de pe patul de spital şi să sune tocmai de la Havana pentru a-şi înfăţişa opinia într-o chestiune ce pare a-i da insomnii în ultimul timp:
Nenorocirile pe care le poate provoca pe Planetă decizia americană de a face ethanol din cereale.

E o chestiune dominantă şi în editorialelor scrise de Fidel Castro pentru Granma, tot de pe patul de spital.
În unul dintre ele, Surzilor care nu vor să audă, 23 mai 2007, el comentează Raportul FAO din 16 mai 2007 despre situaţia cerealelor pe planetă pentru a trage un nou semnal de alarmă privind pericolul biocarburanţilor.
Şi-a permis să intervină în chestiunea biocarburanţilor, deoarece – după cum declara în Allo Presidente! amicul său, Hugo Chavez, e unul dintre apărătorii speciei umane ameninţate de ravagiile neoliberalismului globalizant.
Venind vorba de americani, Hugo Chavez adaugă ironic:
Our friends, Our friends.
eplica lui Fidel Castro:

„– Tu spui că am ştiut să vorbesc englezeşte, dar a fost pe vremuri.
Hugo Chavez: Ai uitat?
Fidel Castro: Traumatismul pe care mi l-au provocat ei (americanii – n.n.) mi-a şters-o din cap, şi, apoi, eu n-am memoria privilegiată pe care o ai tu, capacitatea ta de sinteză, urechea ta muzicală, capacitatea ta de-aţi aminti orice cîntec. Nu pot să cred că ai petrecut atît de mult încît să-ţi poţi aminti toate cîntecele pe care tu le cînţi în timpul «Allo Presidente!». Te invidiez”.

Hugo Chavez găseşte momentul s-o facă pe modestul:

„Nu, eu sunt cel care n-a petrecut atît de mult şi n-am cîntat atît de mult ca tine”.

Vine rîndul lui Fidel Castro la un exerciţiu de admiraţie de la distanţă:

„– Glumeşti, nu-i aşa. Eu îmi amintesc mai mult sau mai puţin esenţa ideilor, dar tu, tu găseşti cuvîntul exact, am văzut că-l cauţi, că-l respecţi.
În fine, tu vei trece în posteritate printre marii scriitori ai continentului şi să nu regreţi, pentru că scriitorii devin pe zi ce trece tot mai influenţi”.

Într-un asemenea ritm de amabilităţi reciproce, s-ar putea ajunge la proclamarea lui Hugo Chavez drept un nou Cervantes al limbii spaniole.
Hugo Chavez, deşi deloc stînjenit cînd e vorba de a primi laude, simte nevoia să schimbe subiectul.
Or, în cazul lui Fidel Castro, ce altă formulă mai bună de a schimba subiectul poate fi decît a aduce vorba de SUA?
„Hugo Chavez: Ţin să te întreb: ce părere ai de această ştire de ultimă oră, pe care tocmai am primit-o? 67% dintre americani dezaprobă politica lui Bush faţă de Irak?”

Fidel Castro nu se grăbeşte să răspundă. Se gîndeşte, probabil, că e atît de ştiută părerea sa, încît ar risca să-i prăbuşească lui Hugo Chavez ratingul.
Preocupat de asta, îi dă şi el o ştire bombă lui Chavez.

– Pariez că nu ştii ultimele două ştiri de azi!

Hugo Chavez e preşedintele Venezuelei, ţară pe care a proclamat-o Republica Bolivariană a Venezuelei. O conduce cu o mînă forte, îl face pe George W. Bush „măgar” şi pe Condolezza Rice „măi, fato!”.
Adevăratul lui orgoliu e însă cel de moderator.
Explicabil de ce tresare imediat la provocarea lui Fidel Castro:

– Spune-ne, dă-ne un scoop aici, la «Allo Presidente!».

Scoop-ul constă în ştirea despre căderea Bursei din Shanghai şi New York.
Hugo Chavez se dă bătut:

„– Ah, n-am primit această ştire”.

Ceea ce pentru un moderator e mai rău decît pentru un şef de stat, să nu ştie că se pregăteşte o lovitură de stat.
Lucrurile se rezolvă pînă la urmă.
Din ambele scoop-uri – cel al lui Chavez cu procentajul şi cel al lui Castro cu prăbuşirea Burselor – amîndoi trag o concluzie previzibilă:
America e în criză.

O dată încheiat capitolul – Cum se îndreaptă imperialismul spre prăpastie, se trece la un subiect mult mai interesant nu numai pentru radioascultătorii din Venezuela, dar şi pentru cei din Cuba, şi, am zice noi – şi pentru CIA.
Hugo Chavez mărturiseşte că, pe unde a fost în ultimul timp, a fost întrebat de sănătatea lui Fidel Castro:

„Toată lumea mi-a cerut veşti despre tine şi eu le-am spus ceea ce ştiam, restabilirea ta, noua ta Sierra Maestra, această mare bătălie pe care tu ai dus-o şi continui s-o duci şi în care te însoţim în fiecare zi, rugîndu-l pe Dumnezeu, aşa cum ai zis tu, «Să-l ajute pe Chavez şi pe amicii săi, să continue să te ajute să te refaci»”.

Răspunsul lui Fidel Castro e menit să surprindă.
Rebelul care a atacat Moncada, Revoluţionarul debarcat în Cuba de pe coaja de nucă Granma, pentru a-l da jos pe Batista, cel care a scăpat din sute de atentate, i-a umilit pe americani la Playa Giron şi-a adus omenirea în pragul celui de-al treilea război mondial, e acum consacrat deplin reflecţiei filosofice:

„Lumea s-a schimbat enorm mai ales în ultimii şaizeci de ani şi trebuie să profit de timpul pe care-l am la dispoziţie pentru a reflecta mai mult (…)
Nu-ţi pot promite că te voi însoţi în călătoriile tale, dar cîştig teren constat că am mai multă energie, mai multe forţe şi mai mult timp pentru a studia.
Pe scurt: am redevenit student”.

Lucru confirmat, de altfel, şi de articolele pe care le scria şi le publică în Granma, toate dominate de preocuparea pentru soarta omenirii în condiţiile neoliberalismului şi globalizării.

(Va continua)