Cohorte de români rătăcesc după bani sau joburi prin toată Uniunea Europeană

Poți pleca spre Marea Britanie din milioane de motive. Mulți români pleacă pentru bani. Presupus, milioane de bani. În țara lor, oamenii ajung la disperări, frustrări, sfinți și luceferi, stări de saturație, cu frisoane în miez de noapte. Doctorii le-au recomandat fructe, crudități, renunțare la fumat sau reviste pentru femei, dar guvernele României- prin „specialiștii” în insomnii pe care îi au în soldă la Palatul Victoriei, i-au trimis în general la muncă în străinătate. Cu escală la Oficiul de Pașapoarte și respectiv la Vama Borș. De când s-au inaugurat pensiile și salariile speciale, în România nu mai sunt bani pentru șomeri, dar nici joburi, iar dacă Europa începe din Ungaria, atunci tot orizontul ăla poate să devină și al tău, al emigrantului român alungat mai către Vest.

Lași atunci frisoanele, nervii și starea de neputință să rămână altor generații- dacă vor mai veni alte generații- și pleci. În 2007 ziarul „Adevărul” scria că muncitorul român Răzvan Sărar din Sibiu, aflat la muncă în baza militară americană Al Taqqadum din Irak, a alergat cu parul un inginer român care îl „inervase”. Ulterior, în 2014, din paznic în deșertul irakian, românul a ajuns infirmier în Marea Britanie, la Leicester. Din baza de pușcași marini din Irak (unde Sărar povestea uneori colegilor cum ștersul la cur cu pănuși de porumb în România poate fi o artă), omul a ajuns în Marea Britanie, unde ștersul la cur e doar formalitate- cu hârtie igienică la preț bun (2 lire la 6 suluri). Asemenea lui Răzvan Sărar, azi, la mult timp de la aderarea în 2007 a României la UE, există cohorte de români care rătăcesc după bani sau joburi în interiorul Uniunii, pendulând între Spania, Germania sau Marea Britanie. Mulți dintre ei au păstrat oarece atașament pentru tradiția românească (familie, Crăciun, Paști) dar au împrumutat masiv și din cultura vestică- tunsoare „mohican”, tatuaje de sute de euro, droguri sau înjurături în F și în M, cu „Fuck off” și „Merde”.

Emigranții produși de România merg în Occident ca să-și repornească acolo viața întreruptă la ei în țară. Pentru acești români, a face bani înseamnă a construi mereu un pod între ei și realitatea înconjurătoare. În jur, lumea poate să vorbească despre bine și despre frumos, iar filosofiile ieftine le poți găsi afișate la orice tarabă de televiziune. Pe stradă însă lumea te prețuiește în bani, iar dacă emigranții de România și-ar atârna la gât cravate acolo unde disperarea ar atârna ștreanguri, lumea ar evalua nu cravata, ci acul de cravată, posibil din aur brut. Câte carate valorează acest român? Ce spaime, în afară de sărăcie și lipsă de Justiție l-au alungat pe el din țară? În Occident nu scapi de Fisc sau de moarte. În România nu scapi de haosul Fiscului, de mita către doctor, lenea polițistului, dezinteresul judecătorului, aroganța funcționarului public, țoapele de la tabloide care descriu țâțe și vedete de carton, manelism și cereri de șpagă. Sau cum susțin alții deja striviți, în România nu scapi de imensitatea României și de moarte. Prin 2000, când belicosul primar general al Bucureștilor, Traian Băsescu voia să înarmeze babele din România, să le dea căști de oțel și să le trimită să cucerească țările din jur, inclusiv Ucraina, Basarabia, Bulgaria și Turcia, gardul de fier forjat al Primăriei sale Generale era plin de rugină la interior, dar vopsit proaspăt deasupra. Din Decembrie 1989 până azi, la imensa majoritate a politicienilor români, suficiența și jemanfișismul au ținut România bolnavă de acest sindrom- al gardului ruginit care este totuși vopsit proaspăt pe dinafară.

Dar România înseamnă Sistem, iar după Decembrie 1989 încoace, după atâtea stratificări sociale, fraude și procese electorale, Sistemul Românesc pare redusă instinctual la același cripto-socialism luminat care funcționa înainte de Revoluție, prin secretari de partid, nepoți, cumetri, curve, veri și preteni de pahar. Când Occidentul inventa telecomanda color, în România se țineau conferințe alb-negru, iar azi, oficial România este în plină Democrație, dar subteran, guvernează încă un Socialism depravat, unde nimeni nu răspunde pentru nimic. Povestește un român care locuiește în Greater Manchester (Marea Britanie) de doi ani:

„Vere, dacă ți-aș zice că am primit o citație de la Fiscul din Constanța cu întârziere de vreun an, ai crede asta? Ei își zic DGRFP Galați, ANAF Constanța. Au niște denumiri lungi- date dracului, cu practica stau mai prost. M-au sunat din țară că scrisoarea e datată 31 Decembrie 2015. Înțelegi, 31 Decembrie! Deci ăștia, între două lupte cu caltaboșii, jumările și cârnații, cu boticul unsuros, scriu scrisori la contribuabili, ai mai auzit de-așa ceva? Ăla de la Fisc mai avea două-trei ore până la Revelion și el dădea cu pensula pe hârtie, făcea citații ca să execute lumea. Mă anunțau prin hârtia aia că aveam o datorie la Fisc, descoperită cu mare întârziere. Cică drepturi intelectuale. Când vezi una de-asta, citești și te gândești – Băieții ăștia, Finanțele Publice, s-or ocupa pe 31 Decembrie și de milionari sau de maneliștii care-s putrezi de bani negri? Ei, Fiscul nu au nicio răspundere de felul cum își fac treaba, contribuabilul are însă o mie de păcate. Înțelegi, și-au forțat ei tărtăcuța și după mult timp au descoperit „frauda”. Am făcut plângere pe e-mail. La care un „cap luminat” de-acolo mă invită în țară, la ghișeu. În Aprilie 2017, primesc altă hârtie, de data asta cică nu plătisem în ultimii doi ani Asigurări de Sănătate. Suma se mărise deja. Semn că Guvernul lu/ Grindeanu are nevoie de bani să mărească salariile primarilor. Am scris Fiscului Constanța că în ultimii doi ani nici n-am fost în țară și n-am beneficiat de asigurările lor de Sănătate, Statul nici măcar nu s-au obosit să îmi trimită Cardul ăla European de Asigurat. Acum toată lumea știe că Asigurarea lor e nimic, în România dai o șpagă la doctor și asta e cea mai tare „asigurare”. Acu ce e de făcut cu țara asta? În Marea Britanie nici nu ai bătaie de cap cu impozitele, aici poți elibera o chitanță chiar scrisă de mână pe o hârtie. În România însă e haos, înțeleg că nu e Fisc, că nu e Justiție. Partidele tot rotesc șefii mari la instituții precum ANAF, dar eșaloanele doi și trei rămân acolo, neschimbate și putrezesc țara asta din rădăcini, cum a fost și scribul ăla financiar care scria Citații pe 31 Decembrie. Unde mai pui că la AJOFP Constanta este șef unul, Coșa de la PNL, care la un moment dat fusese numit prefect la Constanța fără voia lui. Nu-i banc cu Bulă, cică n-avea PNL-ul Constanța oameni și hai să-l pună pre-ăsta, pe Silviu Coșa, iar el săracul n-a avut nimic de comentat, doar a scâncit „E o numire tehnică”.

Alt constănțean, Doru Iepure, plecat de 10 ani din România, ne relatează: „Am fost de curând în țară, la Constanța să plătesc gazul pentru apartamentul care-l am acolo. Bon! Le băgaseră la Compania de Gaze instalație de emis bilet de ordine, să nu mai stea lumea la coadă, știi cum se îmbrâncesc românii. În ziua când am mers eu acolo, ei nu băgaseră instalația. Lumea stătea la coadă, dar mai venea câte unul, pensionar sau mai tânăr, se băga în față și stătea acolo câte juma’ de oră. M-am dus și eu la o femeie de la ghișeu care părea o șefă și îi zic: „Doamnă, vă rugăm să băgați instalația de bonuri de ordine fiindcă se aglomerează și lumea deja se bagă în față”. Știi că s-a supărat doamna? Că ce, dau clienții dau sfaturi cum să lucreze ei, la Gaze? Ce dacă le-a băgat managementul instalație modernă pentru emiterea bonurilor de ordine, lor le place tot ca pe vremea lu Ceaușescu- la coadă, cu răcnete, cu îmbrânceli. Asta-i partea de România care m-a trimis pe mine departe de Constanța și de țară. Țața aia de la Compania de gaze, cu alte sute sau mii de oameni ca ea și care se află în Sistem, îl mențin încremenit și ruginit. În România poți să ai bani sau să nu-i ai. Supărările sunt aceleași”