Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

„Rușine, rușine să vă fie!”

„Ce mai faci ?” îl întreb pe un fost antrenor de primă linie în fotbalul nostru. „Cu bătrânețea”, îmi răspunde  resemnat. „Te mai uiți la meciurile din Superligă?” încerc să-l momesc la un taifas. „Nu, mi-e greață. Lipsă de valoare și  blaturi nerușinate, se vede din avion. Noi, cei care am și jucat și am și antrenat, ne dăm seama imediat când se trișează. Acum, la sfârșit de play-off și de play-out, destule partide dubioase… De exemplu, n-am înțeles apatia constănțenilor cu  fecesebiștii, ca și bunăvoința de care au beneficiat oltenii mititei din partea   băieților voluntari de lângă București și a «șepcilor roșii». Că nu degeaba era atât de dezamăgit Neluțu Sabău la conferința de presă… Să ne întrebăm de ce echipele românești sunt  ciuca bătăilor  afară? Gata, nu mă sili să  spun mai multe !” Mă căznesc să-l  contrazic, să justific prestația insipidă a  elevilor irepetabilului Hagi prin oboseala acumulată ori printr-o  sincopă de moment, dar e în van. Nereușind să-l conving, îmi iau la revedere de la amicul meu și reflectez  la vorbele sale, o ști el ceva! Numai că, în absența dovezilor, rămânem în zona bârfelor, a zvonurilor, și, slavă Domnului, românul s-a născut  și poet, și clevetitor!

Nici nu mi-am dus gândurile la capăt, că a început transmisiunea  de la Ploiești,  un derby al codașelor. Adesea, se întâmplă să  mă las pradă pornirii  sado-masochiste și să stau în fața micului ecran  90 de minute, cât durează,  de regulă, parodiile fotbalistice. „Lupii galbeni” arătau ca niște maidanezi jigăriți, gudurându-se pe lângă botoșănenii veniți  la sigur în republica de altădată a lui Caragiale. Gurile spurcate sunt de părere că zarurile s-au măsluit în culisele politice, însă  iarăși mă întorc la probe, doar sunt jurist. Numai că  faptele de  pe dreptunghiul  verde  sunt dincolo de orice îndoială, clare ca lumina zilei. Culmea, doar analiștii din studiourile sponsorizate de mafia pariurilor sportive (ce paradox obscen!)  au orbul găinilor… În loc să ne împuie capul cu gigisme, tranziție pozitivă și alte nestemate ale limbajului găunos de paradă, mai bine s-ar arăta  scandalizați de pervertirea ideii de fair-play, „speța” (sic!) tocmai invocată fiind  de-o elocvență puturoasă! Tăcerea lor complice și arogantă explică atmosfera de tripou a principalei competiții fotbalistice dintr-o Românie „desmădulată”. Din fericire, spectatorii nu pot fi mințiți la infinit, astfel încât galeria „găzarilor” a scandat minute în șir: „Rușine, rușine să vă fie !” Și din peluza virtuală s-a stârnit o avalanșă de sudalme:

„▪ Sunteți niște blatiști ordinari și nu sunteți în stare de nimic, nu știu cine l-a pus pe Hanca să bată penalty-ul, în loc să execute Grozav, să vă fie rușine, vă cam jucați cu focul, o ajutați pe Botoșani cumva să se salveze de la retrogradare ?

▪ Sunteți niște blatiști ordinari… Sper să pierdeți tot și să retrogradați !

▪ La mulți ani , Tudor Claudiu! Împarte și cu cei prezenți la stadion suma, sau măcar să le dai banii pe bilete, că de restul ne-am obișnuit !

▪ De aici se vede blatu’ !

▪ Plecați cu toții, începând de mâine ! Conducătorii sunt primii vinovați ! Nu aveți pic de respect pentru suporteri ! Rușine să vă fie !

▪ Un blat ordinar, să le fie rușine, îmi este și scârbă să mă mai uit la panaramele astea de jucători ! Rușine să vă fie, circarilor !

▪ Blat cât casa, de ce nu a bătut Grozav, oare nu s-a băgat în horă?

▪ Meci vândut ca s-o salveze pe Botoșani ! Petrolul mai avea ceva rezervă de puncte și a luat bănuții !

▪ Habar nu avem noi ce jocuri în culise fac mafioții ăștia !

▪ Oare are vreo legătură că Iftime a intrat în politică?

▪ Blat aranjat cu multă viclenie !

▪ Dacă tot pierdem, măcar să câștigați ! (Se știu ei care).

▪ Stați liniștiți, Oțelul nu ne bate, pentru că nu vrea. Ne salvăm!

▪ Blat ! Văzut de tot stadionul. Rușine ! Țicu și Hanca, vânzătorii șefi !

▪ Ăștia nu știu niciun blat să facă !

▪ Un nou blat !

▪ Au făcut bani pentru vacanța de Paște. Jucători de 2 lei cu salarii babane. Penalty bătut doar să nu dea gol. Niște javre. Tudor a făcut bani de ziua lui pentru Dubai, cred !

▪ Este clar aici, Botoșani nu trebuie să pice! Felicitări Petrolul!

▪ Blat ieftin!

▪ Cineva sărbătorește de două ori  – și biletul câștigător, și ziua lui !

▪ Astăzi, am asistat la un nou blat. Îmi pare rău, însă e prea de tot. Să vă fie rușine!  Ne spuneți să venim la stadion, iar voi faceți blaturi ! Asta nu este echipa pe care o susțin. Ru-și-ne!

▪ A fost omenie… puteți să pariați casa pe Petrolul – Oțelul 1 !

▪ Nu se va sesiza cineva din vârf la adresa acestor blaturi? Deschideți niște anchete pe mercenarii ăștia!”

Ei și, să  strige cât or dori, clovnii tatuați și frezați fistichiu, îmbrăcați din eroare în șorturi și tricouri galben-albastre își  îndepliniseră  rolurile de măscărici deplorabili și geaba suspiciunile multora, specialiști și nespecialiști… Cândva, nu foarte demult, pe arena de acolo, urmașii  faimoșilor Dridea (Mircea și Virgil)  și Mișu Ionescu nici nu concepeau să-și  vândă sufletul și să  trădeze un sport care adusese odinioară în orașul „aurului negru” titlurile de campioni. N-a durat mult și finanțatorul francez VEOLIA a fost alungat de ultrașii manipulați din umbră și  să te ții comedie, neicusorule! Ehe, de-ar fi trăit nenea Iancu,  sigur mai scria câteva schițe cu …  crampoane falsificate!

Să ne mai întrebăm de ce nu vin investitorii străini în bâlciul păstorit de alde Burleanu și compania? Zău, nu are rost … Așa că, „Rușine, rușine să vă fie !”

 

P.S. : În sinergia evenimentelor, aștept  iminenta ieșire în  public a starostelui giuleștean Dan Șucu, recunoscându-și naivitatea de a băga bani cu nemiluita  la Rapid, îndemnat de șmecherașii  din staff. Deh, „prea mulți  băieți buni în club”, nu ? Parcă-l și aud rostind celebra propoziție postelniciană: „Am fost un prost !”…

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *