Prin dictatura instaurată într-o noapte (10 spre 11 februarie 1938), Carol al II-lea va beneficia de cei mai buni oameni din întregul spectru politic al momentului:
Armand Călinescu, Gheorghe Tătărăscu, Victor Iamandi, Constantin Argetoianu, Nicolae Iorga, culeşi din partidele pe care Suveranul le subminase fără încetare, an de an, din iunie 1930, alcătuiau o castă de profesionişti ai politicii.
Mai jos, în structurile Justiţiei şi în cele ale Administraţiei se găseau veritabile eminenţe ale meseriei. Şi totuşi, cu aceşti oameni la vîrf, România Mare devine România Mică şi, mai grav, se vede obligată să se înjuge la carul Germaniei lui Hitler.
Ce le lipsea oamenilor lui Carol al II-lea de li se poate pune în responsabilitate mărimea unor furtuni cu atît de grave efecte pentru soarta ţării? Indiscutabil, ceva despre care specialiştii spun că n-are ce căuta în politică:
Simţul moral.
Asociat, deseori, cu idealismul naiv în plan financiar, cînd nu e identificat cu prostia pur şi simplu, simţul moral dă unei personalităţi ceea ce acesteia îi trebuie mai ales în vremuri tulburi:
Catargul.
Oamenii Măriei Sale erau funciarmente oportunişti.
Asta înseamnă tentaţia de a fi în stare de orice pentru a obţine un profit. În timpuri normale, absenţa catargului etic sau ideologic nu se simte în planul destinului personal, ba, mai mult, e argument de succes garantat.
Lucrurile se schimbă în vremuri şui. Evenimentele se precipită gîfîitor, în fiece moment se iveşte un fapt ce ţi se pare profitabil, din care crezi că poţi ciuguli cîte ceva. Asta dă personalităţii o obositoare agitaţie, o epu–i-zare prin aruncarea în mai multe direcţii. Cam aşa arătau vremurile din vecinătatea celui de Al Doilea Război Mondial. Vremuri tulburi, ilogice, dominate de imprevizibil. Oamenii politici n-aveau însă catarg moral sau
ideologic.
Fără minimă credinţă în ceva, ei s-au dovedit ineficienţi. S-au risipit în decizii luate pe loc, toate sub semnul succesului de o clipă, satisfăcătoare în vremelnicie, dezgustătoare în eternitate.
Aviz oportunismului politic de azi!
(Din volumul De la Fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu, Eseuri, note, documente)
Statul versus Corneliu Zelea Codreanu. Eseuri, note, documente | De la Fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu, Eseuri, note, documente |
Cele două culegeri de eseuri au apărut la Editura Mediafax și pot fi cumpărate de la librăriile Cărturești.
La Mulți Ani, Ion Cristoiu! 😆
Un mesaj rătăcit.
Mulțumesc domnului Cristoiu pentru munca sa care mi-a adus zilnic un articol pe care l-am savurat.
La mulți ani cu sănătate domnule Cristoiu!
Revelion RTV cu dezmăţ total, ţâţe pe-afară (Geanina Lungu), craci lungi (Luminiţa Marinescu), trenuleţu’ Lambada (depășit), totul … DE PROST GUST !!!
Tocmai d’aia vă spun:
NU VĂ UITAŢI !!! (seamana a Titanic vals !)
Maestre, ar fi trebuit sa zici câteva chestii si despre Al. Constantinescu-Porcu, ca sa se simpte bine și mansardiștii !
@gabi serban aka petrescu
Bai … ‘sindrom’, nu tremuia să-mi zici tu asta, caci (!) știam, că porcu’ era ‘hors concours’, dar am vrut sa fac o … DIGHRRESIUNE, să vă simpteţi (!) bine, și ( hai, că nu-i coPULAtiv )voi !!!
Cât despre prepeleac, bagă-ţi-l în rect !
La mulți ani!
Sănătate și iubire!
România Mică a rămas tot mică. Nimeni nu a denunțat pactul Ribbentrop-Molotov: nici URSS (Rusia), nici Germania, nici măcar România. Mai mult, l-am întărit prin semnarea tratatului de bună vecinătate cu Ucraina. Teritorii românești – Transcarpatia și sudul Bucovinei (suprafața fiind aproape egala cu a republicii Moldova) au fost cedate definitiv aceste țări. Care din mică a devenit mare. A mai primit și de la ruși ( Crimeea, Donbas și Lugansk), de la polonezi și lituanieni teritorii însemnate. Și așa dintr-o țărișoară mică, a devenit una din țările mari ale Europei, cu o populație de peste 40 milioane locuitori. De ce le-a făcut Stalin aceste daruri? Pentu a fi membru cu drept de vot în Consliul de Securitate al ONU, alături de Rusia și Belarus ( 3 voturi contra 3: SUA, Franța, Marea Britanie). Acum lucrurile s-au mai schimbat. Crimeea a “revenit” la maica Rusie, iar Dondas-ul și Lugansk-ul mai aparțin Ucrainei doar formal. Politica prostă începută de regimul corupt al lui Carol al II-lea, a fost continuată de cea obedientă din perioada comunistă, iar acum de lipsa oricărei gândiri în interes național.
Ministerul de Externe, condus de un ramolit, nu are nici până la această oră o replică la postarea de ieri a rușilor.
Gabi Șerban
Adică ce zici tu acolo? 😯 dacă era Iorga azi, era în buzunaru lu Soros, ca dolofanu Pleșu? 😀 Pleșu mîine-poimîine o să fie numit biograf oficial al liderului rezist dl Mălin Bot. Ce onoare! 😉
Ce oroare! 😈
La ce … ‘onoare’, te referi ?
La cea prin care l-ai numit ‘domn’, pe mălin bot ?
HEHE Dăncilă,despre bolnavul psihic Klaus Iohannis „Înțeleg că vrea să meargă la Consiliul European, dar ar trebui să lase Guvernul să ducă președinția Consiliului. Va trebui să iau niște măsuri, ceea ce nu va fi plăcut pentru noi ca țară. ” 😆
Deci nazistu vrea să meargă el la ăia la Consiliu, să fie el miezu acolo, cu dinții lui de cal, să „prezideze”, poate-i pică de-o poșetă gratis lu doamna Carmen. În istoria Romîniei, au mai fost lideri pomanagii, da un asemenea exemplar Klaus n-are asemănare cu ce-a fost. Și culmea, nu e romîn, e sas. De-ăla de la cort, așa că a șmenuit și el niște case.
Dați-i nazistului Iohannis un Parlament al lui, să fie cu Orbani și Chichirău din plumb și să se joace cu ei toată ziua 😀 😀 😆 Să fie și el mulțumit cu viața. El și șmenarii numiți și consilieri care-i poartă trena toată ziua la Cotroceni., 😀
Bravo!
Dacă pică dementul macron în Franța, care încă se ascunde în spatele buldogilor din jandarmerie, sclavul lui din Romănia, Iohannis n-o să mai țină discursuri în Parlamentu European, ci la vreo asociație de locatari surzi din Sibiu. Asta dacă n-o să-și ia între timp condamnările pt șmenurile cu case săsești. Vive la France!
https://www.france24.com/en/20181228-yellow-vest-protests-continue-saturday-new-year-eve-macron-tax-wages-government-france
S-a aflat lista jurnaliștilor plătiți prin sorossism în Romania- Moise Guran, Cr Tudor Popescu , Liviu avram, Sabin Borcan, Ion Stoica, Alex Costache, Sabin Orcan, Răzvan Chiruță,Cătălin Prisacariu, Mircea Marian, Silviu Sergiu, C. Tolontan, Paul radu, Moise Guran. Lista nu se termină aci că sorossimu are parale multe 😆 😀
Păi, e normal să nu se termine, dacă-i scrii, pe unii, de două ori !
Da bă, Cătălin Tolontan și Cătălin Tontolan a fost scris de două ori. Nașpa e că Soros îl plătește o singură dată 😀
Le Monde – Le Monde afirmă că România se află pe calea Ungariei şi a Poloniei
https://romanialibera.ro/politica/le-monde-afirma-ca-romania-se-afla-pe-calea-ungariei-si-a-poloniei-767158
Le Monde suge de la Soros așa că nu-i nimic ciudat într-un astfel de articol. Vestele galbene s-au pișat puțin pe marea gazetă, care ține cu Micronu dar stă departe de poporu francez 😆 Poate n-ar fi rău ca MSM presa franceză a lu Macron să înceapă să se respecte oleacă:grin: