Guvernul Johnson înăsprește măsurile anti Covid-19 motivând creșterea abruptă a infectărilor din ultimele săptămâni și un indice de reproducție (R) al virusului peste 1. În Scoția și Irlanda de Nord, restricțiile sunt și mai dure. Voi trece în revistă măsurile din Anglia, care, conform declarațiilor primului ministru, ar putea fi menținute șase luni. Până vine primăvara:
- Sunt interzise adunările (în interiorul și în afara casei) care depășesc șase persoane, excepție făcând nunțile, la care pot să bea, să mănânce și să danseze laolaltă 15 persoane;
- Angajaților li se cere să lucreze de acasă. Constructorii și alți meseriași pot merge pe teren dacă nu pot lucra de acasă;
- Pub-urile, restaurantele și barurile se vor închide la ora zece seara, începând de joi, iar clienții vor fi serviți doar la mese. Consumatorii, barmanii, ospătarii vor purta și vor vorbi între ei cu mască, ce poate fi dată jos doar pentru un motiv pragmatic: să bei și să mănânci.
- Taximetriștii și cei care lucrează în magazinele ce vând cu amănuntul trebuie să poarte mască;
- Procedurile de protecție împotriva Covid-19 devin obligație legală pentru cei care lucrează în domeniul turismului, agrementului și în retail. Dacă nu există acele proceduri sau nu sunt respectate, vor fi aplicate amenzi usturătoare sau se va închide businessul respectiv;
- De la întâi octombrie se interzic conferințele de business, galeriile și expozițiile, evenimentele sportive de amploare;
- Școlile, universitățile, colegiile rămân deschise;
- Nu se exclude un lockdown general, în cazul în care indicele R nu va scădea sub 1.
Ce mai pot să spun? Guvernul Johnson ascultă și el de Health Advisers, care amenință cu apocalipsa celui de al doilea val și sunt în favoarea unui lockdown Blitz, de închidere a ciclului. Până atunci se va inventa vidanjatul virtual și tencuiala online. Ți se vor da instrucțiuni prin telefon, cum să rezolvi treaba singur.
Mi se pare că se merge spre impunerea unei abstinențe forțate la nivel național și local. Abordare extrem de periculoasă, în absența unei moralități și spiritualități sănătoase. În absența unui sistem de educație care să dezvolte conștiința morală, verticalitatea (ce înseamnă asta?), creativitatea pusă în slujba frumuseții, frumosului, nu creativitate per se. Și gangmasterii se întrec în creativitate. Oamenii sunt în pericol de a-și crea supape ascunse, mișcări de rezistență prin culturi infracționale oculte – o dedublare ipocrită prin care cetățenii vor avea două tipuri de status-roluri. Unul acceptat social, celălalt anti-social, deviant, chiar infracțional. Și totul va fi fără remușcări, fără regrete, din pricina mâniei anti-establishment care impune restricțiile. Puțini vor îngroșa rândurile manifestațiilor legale, în sprijinul mișcărilor de rezistență pentru apărarea libertăților, drepturilor omului și a democrației autentice. Poate Guvernul Conservator se teme de următorul protest, acum ilegal, anunțat încă de acum o lună, pentru data de 26 septembrie, în același loc: Trafalgar Square.
Mi se pare că se urmărește o viziune îngustă, de tip tunel. Nu se gândește serios la securitatea națională, la pericolul pe care îl reprezintă o abordare bazată pe abstinență și lockdown, la adresa securității naționale și a democrației, ce stă deja și de ceva vreme într-o rână.