Togo are ambiții mari și profită din plin de avantajele sale

Togo, care importă mai mult de jumătate din energia sa din Nigeria și Ghana, mizează pe energia solară pentru a dezvolta accesul la electricitate pentru cei opt milioane de locuitori ai săi. „Acest proiect este rodul ambiției noastre de a aduce accesul universal la electricitate și de a oferi tuturor energie curată și regenerabilă. Sunt încântat că a fost realizat într-un timp record (18 luni), a adăugat acesta”, a scris președintele Togo, Faure Gnassingbé, pe rețelele de socializare.

Inaugurarea platformei este cea mai recentă acțiune pentru creșterea accesului la electricitate și dezvoltarea energiilor regenerabile în această țară din Africa de Vest. „Togo este binecuvântat cu resurse, Togo este binecuvântat cu soare, așa că aceasta este o modalitate majoră de a obține energie”, a adăugat președintele AMEA Power, Hussain Jasim Al Nowais. Până la sfârșitul anului, oficialii speră ca panourile solare, 127.344, să producă 90,255 de megawați oră (MWh) de energie pe an. O capacitate suplimentară de 20 MW este programată să fie construită pe același amplasament până la sfârșitul anului. Togo a lansat marți cea mai mare centrală solară din Africa de Vest, la aproximativ 250 km nord de capitala Lomé. Situată în centrul Togo, această instalație de 50 de megawați va furniza energie electrică pentru peste 158.000 de gospodării și va economisi peste un milion de tone de emisii de CO2. Centrala a fost construită de AMEA Togo Solar, o filială a companiei AMEA Power, cu sediul în Dubai.

Denumit după prințul moștenitor din Abu Dhabi, șeicul Mohammed bin Zayed, proiectul a primit împrumuturi de peste 35 de miliarde de franci CFA (63,7 milioane de dolari) de la Banca de Dezvoltare a Africii de Vest și de la Fondul de Dezvoltare din Abu Dhabi. Centrala, de 50 de megawați pe vârf de sarcină, șeicului Mohamed Bin Zayed din Blitta este cea mai mare centrală fotovoltaică solară din subregiune, folosind tehnologia de urmărire solară, care crește eficiența panourilor solare făcându-le să urmeze traiectoria soarelui, a explicat ministrul togolez al minelor, Mila Aziable, în timpul ceremoniei de deschidere. Până în anul 1884, ceea ce este astăzi Togo a fost o zonă intermediară între statele Asante și Dahomey, iar diferitele grupuri etnice de aici au trăit, în general, izolate unele de altele. În anul 1884 a devenit parte a protectoratului german Togoland, care a fost ocupat de forțele britanice și franceze în anul 1914. În 1922, Liga Națiunilor a atribuit partea de est a Togolandului Franței și partea de vest Marii Britanii. În 1946, guvernele britanic și francez au plasat teritoriile sub tutela Organizației Națiunilor Unite (Consiliul de Tutelă). Zece ani mai târziu, Togolandul britanic a fost încorporat în Coasta de Aur, iar Togolandul francez a devenit o republică autonomă în cadrul Uniunii Franceze. Togo și-a obținut independența în anul 1960. Economia se bazează în mare parte pe agricultură, deși rezervele vaste de fosfați ale țării sunt, de asemenea, semnificative.

După alegerile din 1961, care au stabilit o formă de guvernare prezidențială, Olympio a devenit primul președinte. El a menținut cooperarea economică cu Franța. Togo a devenit membru al Organizației Unității Africane (OUA, în prezent Uniunea Africană) în 1963, iar în 1965 a aderat la Organizația comună africană și malgașă reînnoită, care prevedea cooperarea economică, politică și socială între statele africane francofone. Presiunea ghaneză pentru integrarea Togo-ului în Ghana a fost respinsă de togolezi și a dus la relații tensionate între cele două republici, inclusiv la un embargo comercial impus de Ghana. Guvernarea, din ce în ce mai dură, a lui Olympio și politica de austeritate fiscală au luat sfârșit la 13 ianuarie 1963. După ce a respins petițiile de integrare în armata națională a subofițerilor togolezi recent demobilizați din armatele coloniale ale Franței, Olympio a fost împușcat la porțile ambasadei SUA (în timp ce căuta refugiu) de către sergentul Étienne Gnassingbé Eyadéma (numit ulterior Gnassingbé Eyadéma). Grunitzky a fost invitat să se întoarcă din exil și să preia președinția, iar acesta a fost confirmat în funcție în alegerile ulterioare, care au creat, de asemenea, o nouă constituție și un nou corp legislativ. Majoritatea subofițerilor au fost integrați într-o armată extinsă, mulți dintre ei ca ofițeri. Luptele interne din cadrul cabinetului, agravate în sud de sentimentul Ewe că, odată cu asasinarea lui Olympio, pierduseră puterea în fața administrației în mare parte pro nordice a lui Grunitzky, au dus la instabilitate cronică. La 13 ianuarie 1967, Eyadéma, pe atunci locotenent-colonel și șef de stat major, a preluat din nou puterea și a dizolvat toate partidele politice.

Foto – Afrik 21