Subversiune și destabilizare sau cum să destructurezi o națiune. Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății

„Demoralizarea eficientă [a unei națiuni] este un proces ireversibil, cel puțin pentru o generație.”
Iuri Bezmenov; Love Letter to America

Fost colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații Externe sovietic, având acoperire de jurnalist al agenției sovietice de știri RIA Novosti, lucrând cu Ministerul de Externe sovietic, Iuri Bezmenov a executat mai multe misiuni în India, Bangladesh și Pakistan, unde a contribuit la culegerea de informații despre înalți oficiali indieni și la crearea unei structuri locale, a unei agenturi, care să determine o atitudine pozitivă a Indiei și a statelor din zonă, față de Uniunea Sovietică, prin schimbări de mentalitate în societate și dirijarea anumitor curente de opinie în direcția dorită. În 1970 a părăsit clandestin India și a ajuns în Grecia, unde a cerut azil politic în Occident. După mai multe verificări, inclusiv din partea structurilor de informații americane, a fost acceptat ca refugiat politic în Canada.

Începând cu jumătatea anilor ’80, a susținut o serie de conferințe și interviuri la televiziunile americane și sub pseudonimul Tomas Schuman, a scris cartea Love Letter to America.

În conferințe și în carte, Bezmenov descrie procesul, denumit de el proces de subversiune, prin care o societate funcțională, cu principii și norme morale, ajunge să fie destructurată și practic subjugată de o entitate ostilă, organizație sau structură statală – în speță, Uniunea Sovietică[i], prin folosirea grupurilor de influență[ii].

Potrivit agentului KGB, cele patru etape prin care se ajunge la destructurarea societății – și prin consecință, la schimbarea de regim sau la ocuparea țării urmată de schimbarea regimului – sunt:

• Demoralizare (15 – 20 de ani)[iii];
• Destabilizare (2 – 5 ani);
• Criză (una – șase luni);
• Normalizare.

Criza se poate rezolva în două moduri: prin intervenție externă (război armat), ori prin revoluție (sau război civil). Normalizarea reprezintă reașezarea vieții, a valorilor și a relațiilor intersociale din stat pe noi baze, favorabile subvertorului. Grupurile care au contribuit la demoralizarea societății: ziariști aflați în soldă străină, analiști politici, activiști civici, organizații neguvernamentale promovând drepturi și libertăți pentru grupuri diverse, asociații ale homosexualilor sau ale minorităților sexuale[iv], etc, nu mai sunt necesare; vor fi reduse la tăcere, eliminate din viața socială sau eliminate fizic.

După Bezmenov, pentru a se obține rezultatele dorite de cei care urmăresc destabilizarea unei societăți, sectoarele țintă asupra cărora se va acționa prin măsuri coordonate, sunt:

Religia: va fi politizată, comercializată[v], se va pune accentul pe spectaculos[vi], va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli (“Ridicularizează [religia], înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă sunt naive sau primitive; nu contează, atâta timp cât dogma religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura oamenilor cu divinitatea”);

Educația: se va induce și încuraja indulgența și relativitatea[vii] (“Distrage oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice, eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia familială, sexualitate”[viii]);

Media: va fi monopolizată, manipulată, discreditată, se va concentra pe scandaluri, subiecte minore, false sau care provoacă disensiuni, cum ar fi homosexualitatea mai degrabă decât moralitatea sexuală;

Cultura: vor fi creați falși eroi sau modele, în paralel discreditându-se și aruncându-se în derizoriu eroii clasici, tradiționali ai națiunii[ix];

Legea și ordinea: se va înlocui codul moral cu un cod legislativ (nu neapărat moral n. a.);

Relațiile sociale: vor fi promovate drepturile, în locul obligațiilor (“Înlocuiește instituțiile tradiționale cu organizații false (de decor); ia inițiativa din mâinile oamenilor, anulează responsabilitățile natural instituite ale grupurilor sociale și înlocuiește-le cu structuri artificiale, controlate birocratic. În locul colaborării firești între vecini, crează instituția asistenților sociali, care vor avea ca obiectiv nu bunăstarea familiei tale sau a comunității, ci să-și încaseze salariul și care vor fi plătiți nu de societate, ci de birocrație. Aceștia vor inventa o întreagă documentație stufoasă, prin care vor demonstra guvernului și societății cât sunt de utili[x]”);

Instituțiile de forță: vor fi atacate și discreditate agențiile de informații, poliția și forțele armate (“Structurile de putere vor fi erodate și discreditate de grupuri de oameni[xi] care nu au nici calificarea, nici nu sunt delegați pentru a fi în poziții de forță. O comparație între filmele mai vechi și cele actuale[xii], ne va arăta că [astăzi] un polițist, un ofițer din armată sunt portretizați ca niște maniaci stupizi, psihopați și paranoici, în timp ce un criminal este simpatic, [chiar dacă] fumează hașiș sau se droghează, dar este un om plăcut, creativ și nu este productiv, doar pentru că este oprimat de societate”);

Politica internă: va fi stimulată dezbinarea prin antagonismul partidelor;

Familia și societatea: va fi dezbinată și se va induce neloialitatea (promovând interesul strict material);

Sănătatea: se vor promova spectacolele cu tentă sportivă, în locul activităților sportive și participării individuale, mentalități nerealiste despre medicină și hrana nesănătoasă;

Rasa: se va promova ura și dezbinarea rasială prin argumente mai degrabă conjuncturale, decât genetice, se vor mediatiza cazurile marginale ale conflictelor cu origine sau tentă rasială, legislația în domeniu va fi înăsprită[xiii];

Populația: va fi controlată prin urbanizare[xiv], va fi eliminat patriotismul și independența personală bazată pe proprietatea asupra pământului[xv];

Relațiile economice și de producție: se vor ațâța sindicatele împotriva societăților (“Relațiile tradiționale [dintre patronat și angajator] vor fi distruse și înlocuite cu dictatul sindicatelor politizate[xvi]”).

Toate aceste comandamente se regăsesc, sau rezultă astfel, din diferite documente ale KGB/ NKVD-ului sau din acțiuni ale acestora desfășurate după 1945, în principal în Europa de Est, căzută sub dominația sovietică în urma ultimului război mondial[xvii].

În acest sens, iată și declarația fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy, făcută pe 27 aprilie 1961 la conferința reprezentanților Asociației Publiciștilor de Presă Americani adunați la Hotelul Waldorf Astoria din New York, care – referindu-se la o forță nenumită, dar puternică, infiltrată și extrem de influentă – a spus:

“Suntem confruntați (…) cu o conspirație monolitică și necruțătoare, care se bizuie în primul rând pe metode ascunse pentru extinderea sferei sale de influență, pe infiltrare în loc de invazie, pe subversiune în loc de alegeri libere, pe intimidare în loc de liberă opțiune, pe acțiuni săvârșite pe furiș noaptea în locul operațiunilor militare la lumina zilei. Este un sistem care a mobilizat vaste resurse umane și materiale întru edificarea unei structuri strâns țesute și extrem de eficiente și care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice. Planurile sale sunt oculte, nu publice; greșelile sale sunt escamotate, nu scoase în evidență; cei de altă părere sunt aduși la tăcere, nu lăudați. Nici o cheltuială nu este prea mare, nici o informație nu se publică, nici un secret nu este dezvăluit.”

Șaizeci de ani după cele declarate de președintele american și patruzeci de ani de la cele prezentate în conferințe, interviuri și carte de Bezmenov – Schuman, acestea se verifică, atât în civilizația occidentală, cât și în așa-zisa democrație postdecembristă din România, chiar dacă astăzi, în spatele acestor manevre oculte, nu mai intuim prezența omnipotentă și amenințătoare a Uniunii Sovietice, doritoare să instaureze comunismul mondial, ci o entitate mult mai insidioasă, mai răspândită și infiltrată în toate sectoarele vieții noastre, chiar în cele ce țin de viața intimă personală și de familie, care, beneficiind de puterea cu posibilități nelimitate a mijloacelor de comunicație moderne și bizuindu-se pe politicieni amorfi sau cumpărați, pare de neoprit.

Ca recție la aceste acțiuni dizolvante și conspiraționiste, Bezmenov accentuează necesitatea întăririi moralei societății, a coeziunii sociale, a conservării tradițiilor și a identității – de grup și naționale, a educației din familie, reînvierea patriotismului și ancorarea în credință. În același timp, se pronunță hotărât împotriva egalității, văzută ca egalitarism, una din pietrele unghiulare ale politicilor neomarxiste:

“Egalitate! egalitate! (…) Se nasc oare oamenii egali? Există vreo afirmație în Biblie, (în creștinism n. a.) sau în oricare altă religie [despre egalitate]? Nu există nici un singur cuvânt despre egalitate, doar opusul său: «După faptele voastre, Dumnezeu vă va judeca!», «Ceea ce faci [tu] este important!» Egalitatea nu poate fi legalizată (impusă n. a.). Dacă vrei să fii egal, [chiar] trebuie să fii egal, trebuie să o meriți, și totuși ne fundamentăm societatea pe principiul egalitatății, spunem: «Oamenii sunt egali». Aceasta însă este o minciună! (…) Dacă-i facem [pe oameni] egali cu forța, dacă așezăm principiul egalității la baza structurii socio-politice, este același lucru cu a clădi pe nisip. Mai devreme sau mai târziu [edificiul] se va prăbuși.”[xviii] Pe meleagurile noastre, Eminescu spunea că “Egalitatea nu există decât în matematică”[xix].

De remarcat că Bezmenov se ridică împotriva egalității de drepturi, în condițiile inegalității prestației și utilității sociale, altfel spus a discriminării pozitive, pe care o simțim în România postdecembristă, unde drepturile (în special pentru minorități, de orice natură) se respectă și se impun cu asupra de măsură, iar obligațiile sunt de cele mai multe ori formale, dacă nu cumva ignorate, în timp ce majoritarii sunt tratați de cele mai multe ori ca niște paria și priviți cu ostilitate.

În cartea sa, William Manchester, vorbind despre societatea americană interbelică (deci dinainte de revoluția culturală a anilor ’60), sintetizează admirabil această idee, ca și altele legate de diferența de mentalitate dintre societatea noastră modernă și cea clasică: “Răutatea era atribuită defectelor din caracterul unor indivizi, nu lipsurilor societății. Oamenii s-ar fi considerat umiliți să accepte ajutorul de șomaj, dacă [acesta] ar fi existat. (…) Datoriile erau nedemne. Curajul era o virtute. Mama era iubită și tatăl respectat. Căsătoria era ceva sacru. Divorțul o rușine. (…) Regulile urmau să se schimbe mai târziu. Dar atunci noi nu știam acest lucru.”[xx]

(fragment din cartea Apostolii Întunericului și comunizarea României, apărută la Editura Coresi)

[i]       Bezmenov chiar nominalizează acest set de măsuri: Aktivnie Meropriatia (Активные Mероприятия), sau măsuri active, după terminologia KGB.

[ii]      Conceptul și metodele au fost teoretizate încă din secolul 6 î Hr de generalul și filosoful chinez Sun Tzu în tratatul Arta Războiului, lucru subliniat și de Bezmenov.

[iii]     Perioada de timp necesară pentru a educa o generație.

[iv]     Nu toți dintre cei enumerați acționează conștient pentru demoralizarea societății (de fapt, cei mai mulți o fac inconștient). Toate aceste grupuri sau persoane erau denumite de Troțki „idioți utili” și erau determinați – prin laude sau recompense – să contribuie benevol și entuziast la promovarea ideilor bolșevice și susținerea statului sovietic în mediile occidentale printr-o imagine cosmetizată, făcând marxism-leninismul o ideologie frecventabilă și o alternativă de dorit. Aceleași metode sunt astăzi folosite pentru promovarea noii doctrine a marxismului reșapat.

[v]      După 2000, multe așezăminte monahale din România s-au renovat și modernizat cu bani proveniți de la Uniunea Europeană, obținuți în urma unor contracte de finanțare. Indiscutabil, acesta a fost un lucru benefic, multe lăcașuri fiind salvate de la ruinare, însă efectele colaterale, reflectate asupra cultului în sine și asupra relațiilor credincioși – slujitori, se vor vedea în viitor.

[vi]     Accent pus pe spectacolul slujbei și pe gesturi laice, cum ar fi asistența socială, nu pe spiritualitate și pe cultul în sine.

[vii]    În școala românească de după 1989 a fost introdus conceptul egalitarismului recompenselor, prin care cvasi-totalitatea elevilor trebuie să primească o distincție, indiferent de înzestrări, eforturi sau rezultate. Prin aceasta au fost încurajate delăsarea, formalismul și superficialismul și au fost demotivați elevi, altfel net superiori colegilor lor mai puțin sclipitori, care însă au fost premiați ca și ei. Pe termen lung, aceasta desființează inclusiv conceptul de lider.

[viii]   A se vedea insistența cu care se introduce educația sexuală în școli (în special la presiunea unor ONG-uri cu agendă neomarxistă, finanțate din străinătate), de la vârste fragede, inclusiv de la grădiniță (!), în ciuda opiniei și a protestelor majorității românilor (vezi articolele: De ce să facem educație sexuală încă din grădiniță? din 8 iunie 2015 pe secsromania.wordpress.com și Efectul Educației Sexuale: Copii de 5 ani exmatriculați de la grădiniță pentru „proastă purtare sexuală” din 10 august 2017, cu subtitlul: Instituționalizarea copiilor de la vârste tot mai fragede și educația sexuală agresivă produc un val de „mici monștri sexuali” din Evenimentul Zilei, ediție online).

[ix]     Vezi în acest sens campania de discreditare a personalităților istoriei naționale, ale căror acțiuni sunt uneori judecate după standardele și legislațiile actuale și care după 1989 au fost supuși unor campanii intense de denigrare și demitizare de către pseudoistorici sau așa-ziși formatori de opinie și analiști, prin metodele clasice ale marketingului negativ.

[x]      Lucru extrem de evident în ceea ce privește activitatea multor ONG-uri postdecembriste, a căror principală preocupare pare să fie printarea leaflet-urilor glossy, pline de chart-uri și de fotografii prin care își justifică existența și subvențiile consistente.

[xi]     De exemplu, așa zișii analiști politici sau militari, oamenii din presă și televiziuni, dar și artiștii, cineaștii, scriitorii, etc, care cu toții își dau cu părerea „cu competență” în probleme sociale, economice, politice sau militare.

[xii]    Din anii ’80. Analiza evoluției ulterioară a filmelor, până în zilele noastre, confirmă cele afirmate de Bezmenov.

[xiii]   Conflictelor având cauze sau motivații personale li se dau conorații rasiste, doar pentru a se acredita ideea că există diferende interetnice în România sau xenofobie (vezi cazuri precum Hădăreni sau Bolintin).

[xiv]   Vezi „Directivele KGB pentru Europa de Est”.

[xv]    Ferma „de subzistență”, producătorii particulari și gospodăria rurală sunt puternic descurajate, atunci când nu sunt atacate de-a dreptul (vezi recentele campanii legate de diversele epizootii: gripa aviară, pesta porcină, pesta micilor rumegătoare, etc. Toate acestea lovesc în principal pe micul producător, deoarece marile combinate de creștere își pot reveni după asanarea focarului – primind despăgubiri și subvenții, însă producătorul particular, nu).

[xvi]   Controlate politic.

[xvii]  Idem.

[xviii] Iuri Bezmenov – conferință ținută la Los Angeles, California, în 1983.

[xix]   Acest lucru era cunoscut încă din antichitate. Aristotel a spus că „Cea mai rea formă de inegalitate este de a încerca să faci egale lucrurile inegale.”

[xx]    William Manchester Adio întuneric! Memorii din războiul Pacificului. Editura Politică 1986, pp 375, 376.