A venit momentul să nu organizăm în Mişcarea de rezistenţă contra coronavirusului

După al doilea război mondial omenirea a fost pusă în faţa unei realităţi cumplite. În primă fază a acestui război fulger purtat de coronavirus, asemenea lui Guderian în ultima conflagrație mondială, omenirea a fost şocată total. Peste tot cadavre incinerate, autorităti depăşite pe plan mondial şi suprasolicitarea sistemelor sanitare. Ne amintim cu toţii că în timpul războiului, pe front mai ales, dar şi în spitalele pline, inclusiv pe culoare, erau aleşi dintre pacienţi cei care aveau şanse mai mari de supravieţuire. Pe atunci soluţia intermediară între viaţă şi moarte era fiola de morfină, iar acum aceste ventilatoare. Războiul fulger s-a terminat şi lacrimile celor ocupaţi au început sa cadă. Biserica şi ea a fost închisă, iar taina credinţei a rămas pentru fiecare în propriul suflet. O biserică pustie îmi aduce aminte de bisericile transformate în grajduri în cele două conflicte mondiale. Omenirea s-a oprit şi din păcate am fost invadaţi de bocitoarele de serviciu. Din SUA până în Japonia, via Ţăndărei, auzi doar ştiri cumplite. Oamenii au însă instinctiv o armă de autoapărare. Deja şocul aproape a trecut şi ne-am obişnuit cu moartea care se plimbă printre noi. Nu ne mai şochează nimic când zilnic aflăm că sute de oameni au plecat la stele. Am intrat într-o rutină, dar şi într-o stare de nervozitate.

Acum vreau să aduc în scenă un personaj aparte pe care l-am admirat profund. Ne aflăm în anii ocupaţiei germane în Franţa. Parisul este căzut şi avem regimul păcătos de la Vichy care este supravegheat în Lyon de criminalul Klaus Barbie. Asemeni coronavirusului de azi, acest măcelar începe să ucidă cam tot ce îi stă în cale instaurând un regim de teroare. Sunt ucişi sute de copii si populaţia este în stare de şoc. Aici intervine unul dintre eroii mei, pe numele său Marcel Marceau, poate unul dintre cei mai mari artişti de pantomimă ai tuturor timpurilor. Tatăl acestuia urma să moară în lagărul de la Auschwitz. Însă vreau să spun că acest om a trecut peste toate aceste şocuri, a avut răbdare şi a putut să salveze viaţa a mii de oameni. A iesit din starea de şoc provocată de războiul fulger, de atrocităţi şi s-a gândit ce poate să facă. Şi atunci ideea a fost să se alăture mişcării de Rezistenţă. Acest exemplu se potrivește din punctul meu de vedere mănuşă cu ce trăim în 2020. Omenii au trecut de la şocul creat de coronavirus, la indignare, la revoltă. Este momentul în care instinctiv aşa ca Marceau ne putem organiza într-o mişcare de rezistenţă . Bineînţeles adaptându-ne la realitatea momentului. Mişcarea de rezistenţă contra coronavirusului constă în măsuri clare de protejare a armatei în alb, în carantinarea urgentă a unor localitaţi, în aprovizionarea cu materiale sanitare , în asigurarea hranei pentru cetăţenii vulnerabili şi testarea în masă a populaţiei pompând bani în acelaşi timp în cercetare. Acum liceenii şi studenţii confecţionează vizete. Fiecare cetăţean contribuie cu orice pentru marea luptă împotriva virusului .

Omenirea se aştepta la un conflict militar clasic mai ales că am avut exemplu recentului conflict cu Iranul în urma operaţiunii de asasinare a generalului Suleimani. Toate puterile mari se înarmau şi erau în poziţie de tragere, când surpriza absolută a fost acest coronavirus care a prins omenirea neînarmata cu aproape nimic.

În primul război mondial gazele erau folosite la decimarea inamicului. Atunci într-un timp scurt s-au produs măşti .Însă ştiai unde este linia frontului . Acum frontul se dă cam în fiecare locuinţă. Duşmanul este invizibil şi rezervele sunt goale. Natura a luat o pauză, stratul de ozon s-a refăcut şi această pandemie ne-a arătat cât suntem de fragili. Oricât de multe filme am vedea, sau documentare aratând cât de bine suntem păziţi, această pandemie ne-a aratat că orice este posibil şi suntem goi în faţa primejdiei. De aici şi starea de panică a lumii în faţa realităţii crunte că suntem atât de vulnerabili. Asemenea lui Marceau care a luptat pană la final în Rezistenţa franceză, aşa şi noi trebuie să luptăm cu orice mijloc. O să vină inevitabil o criză economică, o foamete aşa cum s-a întâmplat si după cel de-al doilea război mondial şi vedem deja cum marile forţe terestre încep să lucreze la un nou plan Marshall pentru întreaga planetă. Până atunci fiind în perioada de debut a mişcării de rezistenţă aştept, aşa cum aşteptau şi înaintaşii mei, debarcarea din Normandia din 2020. Adică vreau să văd într-un final o organizare de tip militar în frunte cu cei mai mari savanţi şi medici care să spună clar că acest virus a fost înfrânt. Mișcarea de rezistentă era făcută de neprofesionişti: croitorese, profesori, măcelari, sportivi etc, pe când debarcarea din Normandia a fost făcută de profesionişti.

Istoria se repetă. Da, este un cliseu care este folosit des. Păi am dat acest exemplu pentru a arăta că păstrând proporţiile suntem în acelaşi şcenariu. Şi am demonstrat asta. După ce se va termina cu această pandemie, având loc o nouă debarcare a trupelor de halate în alb, în urma coronavirusului mă voi întreba din nou ce urmează? Păi o să mă întrebaţi simplu: „Ce mai vrei? Gata s-a terminat! Am murit! Am luptat pe apucate, apoi au venit profesioniştii şi gata.” Nu, nu este aşa . După al doilea război mondial a existat o strategie importantă. Un apendice al conflictului militar mult mai important, şi anume, gasirea vinovaţilor. Sunt curios şi cred că şi dumneavoastră, doar cu speranţa că rămânem sănătoşi, cine o să fie pus în boxa acuzaţilor la fel ca la Nurnberg? Ca de fiecare dată în istorie cei învingători vor avea dreptate. Cu această ocazie o să îi admirăm şi pe noii industriaşi de covid cum am avut şi pe cei de război . Deci, să rămânem pozitivi pentru că într-un final o să fim eliberaţi : Vive la Liberte!