Africanul de la parada lui Putin, străinii care laudă armata lui Ceaușescu și Ada-Kaleh

Din cauza (sau datorită) cursurilor, am fost nevoit să vizualizez și să interpretez pe etape recenta paradă militară din Moscova. Deoarece am fost interesat mai mult de persoanele străine prezente la paradă, un domn african mi-a atras atenția. L-am sesizat la minutul 08 și 30 de secunde, după prima oră (1:08:26/1:57:10). Dumneavoastră puteți să-l observați, dacă folosiți indicațiile mele anterioare:

De ce mi-a atras atenția acest domn african? Deoarece este un reprezentant al statului Ciad. Pentru mulți, această țară este un stat banal, pentru mine nu, chiar din contră, mi-ar face mare plăcere ca România, prin reprezentanții săi, să acorde mai mare importanță acestui stat din centrul Africii. Prezența acestui domn este un semnal, este declarația diplomatică că Mali dorește ca Federația Rusă să-i acorde „ajutor tovărășesc”.

Fie că ne place sau nu să recunoaștem, invazia sau operațiunea specială rusă în Ucraina, a scos în evidență măsura în care Vladimir Putin este pregătit să meargă pentru a-și afirma punctul de vedere privind interesele Rusiei dincolo de granițele țării. Adică până la capăt. În timp ce lumea se concentrează asupra Ucrainei, națiunile occidentale continuă să piardă din vedere confruntarea strategică mai largă care a reapărut din cauza sau datorită Rusiei în ultimii ani în întreaga Africă.

Votul Organizației Națiunilor Unite (ONU) din 2 martie, în care 17 națiuni africane au votat împotrivă sau s-au abținut de la condamnarea acțiunilor Rusiei în Ucraina, arată că Regatul Unit, Europa și Statele Unite nu pot considera că sprijinul african este de la sine înțeles. Iar acest lucru a fost conștientizat până și de oamenii de la institutul lui Tony Blair. Pe scurt, vă scriu clar și fără ezitare, că liderii africani vor căuta o gamă completă de măsuri de sprijin pentru a-i ajuta în confruntarea cu provocările la adresa lor, chestiuni tot mai mari și dificile, exclusiv de la Republica Populară Chineză și Federația Rusă. Nu mă credeți? Faceți un sumar al influenței chineze în Africa. Baza militară chineză din Djibouti (din 2017) vă spune ceva? Baza militară este situată strategic în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb, care leagă Oceanul Indian de Marea Roșie. Rusia va inaugura, în curând, baze militare în cel puțin șase țări, iar Vladimir Putin a făcut din Africa o prioritate de top. Încă din 2015, Rusia a încheiat acorduri de cooperare militară cu 21 de țări din Africa. Anterior, existau doar patru tratate de cooperare militară pe întregul continent. Kremlinul a fost asigurat prin contract că i se va permite să construiască baze militare în șase țări, și anume: Republica Centrafricană, Egipt, Eritreea, Madagascar, Mozambic și Sudan. Mai mult, armata rusă antrenează, parțial în secret și parțial în mod oficial, soldați din aceste țări. Spre exemplu, 180 de instructori ai armatei ruse se află în Republica Centrafricană sau în altă parte în Africa. Aproximativ 20 de soldați din Mali sunt instruiți în Rusia în fiecare an. Între timp, Rusia este deja un important furnizor de arme pentru continentul african. Cu o cotă de piață de peste 38%, Rusia este principalul furnizor de arme pentru Africa, urmată de SUA cu 16%, Franța cu 14% și China cu 9%. Se pare că Algeria rămâne cel mai mare beneficiar de arme rusești în Africa, urmată de Egipt, Sudan și Angola. Ori, de Wagner ați uitat? În plus, chiar astăzi, Rusia și Algeria intenționează să semneze un tratat care să confirme o nouă calitate a relațiilor bilaterale, după cum a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. România de ce nu poate nici măcar să-și recupereze datoriile din statele africane? Poate fiindcă suntem sub conducerea unor oameni lipsiți de patriotism? Trecând peste aceste rânduri pătate de reamintirea conducerii noastre, vă invit să trecem la altă idee. După ce am vizualizat parada, primesc la secțiunea „recomandate”, de pe YouTube un videoclip foarte interesant. Clipul este intitulat: „Ceausescu Army Power Assault”:

Din ce am văzut la secțiunea comentarii, străinii au apreciat clipul. Am dorit să văd sursa și videoclipul complet și am rămas plăcut impresionat. Este vorba despre un film realizat de Studioul Cinematografic al Armatei, în regia lui Tiberiu Enescu, din 1968, care prezintă didactic, conform concepțiilor vremii, lupta unei unități de infanterie în localitate. Videoclipul poate să fie analizat aici:

Am admirat mai ales secvențele care încep după minutul 16. Respect tuturor veteranilor, profesioniștilor de demult și de astăzi! Scenele de luptă, filmate profesionist, se desfășoară în vechiul oraș Orșova si pe insula Ada-Kaleh. Din păcate „Insula Fortăreață”, regăsită și sub denumiri mai vechi, austriece, de Insula Carolina sau Insula Orșova Nouă, a dispărut. „Ada Kaleh” a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în anul 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7 km lungime și aproximativ 500 m lățime. Era populată de (teoretic) 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor mai scăzute (fiind scutită de impozit) pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuteriilor și tutunului. Insula era de asemenea renumită pentru creșterea trandafirilor, din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir. Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că este îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni, din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. Insula a avut o importanță deosebită în conflictele Imperiului Habsburgic cu cel otoman datorită poziției sale strategice. În anul 1689, armata austriacă a construit aici o fortăreață. În următoarele decenii, insula Ada Kaleh a fost ocupată succesiv în mai multe rânduri de către austrieci și de către otomani. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad, din 1739, insula a revenit Imperiului Otoman, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor, între anii 1789 și 1791. „Uitată” la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată de facto sub administrare austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei a rămas în continuare de origine turcă. Tratatul de pace cu Imperiul Otoman, semnat la 10 august 1920, nu a fost aplicat efectiv, din cauza începerii războiului greco–turc. La 20 noiembrie 1922, începe Conferința internațională de la Lausanne în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele, la care participă și România, iar la 24 iulie 1923, este semnat tratatul de Pace cu Turcia, prin care Ankara recunoaște drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh.

Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori nu s-a finalizat, iar majoritatea locuitorilor au preferat să se mute în alte regiuni ale României, cum ar fi Dobrogea, sau să emigreze în Turcia. Ideea de a se reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost încă abandonată, existând un proiect de refacere a principalelor monumente și construcții de acolo pe insula Șimian. Personalități, precum Miskin Baba, au adus faimă insulei. Avem o țară mai bogată și mai bună decât credem. Are un sol care este atât de bun încât nici măcar nu-și înghite paraziții, cocoțați pe lianele puterii. Trăiască România! Trăiască românii! Deși ne vor morți stăpânii!