Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro!

1. O adeverinţă prin care urma să dau mîna cu Fidel Castro

„În lipsă de altceva mai bun, te culci şi cu nevastă-ta”.
Zice o vorbă înţeleaptă ce nu putea fi decît franţuzească.
Parafrazînd, aş spune, după călătoria în Cuba că, în lipsă de Fidel Castro, dai mîna şi cu fratele său, Ramon Castro.

Înaintea de a o lua spre Havana, via Paris-Madrid, m-am înarmat cu o adresă în stare să-mi înlesnească accesul la El Lider Maximo.
N-a fost prea uşor să găsesc un ziar care să mi-o pună la dispoziţie. La noi, printre jurnaliştii români, anticomunismul e o modă mult mai devastatoare decât buricul gol printre adolescente. Dacă aş fi cerut o împuternicire să-i iau un interviu lui George W. Bush, mai mult ca sigur directorii de gazete s-ar fi bătut să mi-o dea.

Hîrtia de care aveam nevoie trebuia să susţină că doresc un interviu cu Fidel Castro pe care urmează să-l public în paginile ziarului respectiv.
De fapt, interviul era doar un pretext.
În realitate, muream să dau mîna cu Fidel Castro. Să dau doar mîna, nu să mă las îmbrăţişat, deoarece, aşa cum citisem eu în cărţile scrise de anticastrişti, abrazo lui El Comandante en Jefe era deosebit de periculos. Autorii susţineau, în deplină seriozitate, că, îmbrăţişîndu-te în stil cubanez, Fidel Castro te face automat un admirator de-al său. Cică aşa s-ar fi petrecut lucrurile cu Danielle Mitterand, soţia fostului preşedinte al Franţei, ba chiar şi cu Jean Paul Sartre. După celebru abrazo, toţi cei veniţi în Cuba îşi pierdeau brusc simţul critic faţă de realităţile din Insulă.

Nu pentru asta nu-mi doream eu decît o strîngere de mînă, ci pentru altceva, mult mai primejdios pentru mine.
Eram sigur că, în buna tradiţie comunistă, televiziunea cubaneză ar fi dat la Jurnalul de seară ştirea că El Comandante en Jefe l-a primit, la Palatul Revoluţiei, pe cunoscutul jurnalist român Ion Cristoiu. Sigur, nu mă consideram demn de o asemenea sintagmă, dar nu m-aş fi putut împotrivi axiomei că orice jurnalist căruia Fidel Castro îi face onoarea de a-i acorda un interviu nu poate fi decît cunoscutul jurnalist, care lucrează la cunoscutul cotidian…

Comparînd automat cel două staturi – a mea şi a lui Fidel Castro, aveam imaginea unui moment rupt parcă dintr-o comedie mută dintre cele două Războaie:
Cogeamite omul, un uriaş, precum Fidel Castro, îmbrăţişînd un ins scund, precum subsemnatul.
Ei bine, de asta mă temeam!

Directorii publicaţiilor din România nu ştiau însă că, în realitate, nu-mi doream un interviu, ci doar o strîngere de mînă. Convinşi că adresa lor îmi va deschide toate uşile revoluţionare din Cuba, ei se gîndeau cu groază ce se vor face în clipa cînd, întors în ţară, le voi da interviul spre publicare.
Cum să tipărească ei în ziarele lor fandosit anticomuniste un interviu cu comunistul Fidel Castro?!

Cu chiu cu vai, am găsit pînă la urmă un director de gazetă dispus să-mi dea o hîrtie la mînă, asumîndu-şi riscul de a fi privit chiorîş de americani, noii Stăpîni ai provinciei România.
Octavian Ştireanu, directorul ziarului Azi, e un om de Stînga şi, în consecinţă, a socotit că nu e o primejdie, ci mai degrabă o datorie să publice un interviu cu Fidel Castro.
Redactată în stilul său ceremonios-diplomatic (lucra, în 2001 la Cotroceni, pe post de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu), adresa suna astfel:
„Împuternicire
Domnul Ion Cristoiu, care vizitează Republica Cuba ca membru al delegaţiei de presă, e director al bordului editorial al ziarului independent, de circulaţie naţională «Azi».
Domnul Ion Cristoiu, e un bine-cunoscut scriitor, care are o solidă cunoaştere a istoriei politice a ultimului secol şi un mult respectat analist politic al vieţii internaţionale contemporane.
Domnul Ion Cristoiu este, de asemenea, una dintre personalităţile invitate la dezbaterile televizate din România şi opiniile sale pertinente sînt foarte apreciate de auditoriul românesc.
Luînd în considerare acestea, rugăm autorităţile cubaneze să facă paşii necesari pentru ca domnul Ion Cristoiu să primească aprobarea pentru un interviu în exclusivitate cu dl. Fidel Castro Ruz, preşedintele Republicii Cuba, cu prilejul vizitei sale la Havana.
Considerăm că acest interviu ar fi un real eveniment media nu numai pentru cititorii ziarului «Azi», dar şi pentru opinia publică din România în general. Cititorilor români li s-ar oferi oportunitatea să beneficieze de opiniile şi comentariile dr. Fidel Castro Ruz, preşedintele Republicii Cuba, asupra unor diferite aspecte ale vieţii din Cuba şi ale vieţii internaţionale.
Apreciem, de asemenea, că acest interviu ar constitui, un important moment pentru dezvoltarea relaţiilor de comunicare şi cooperare între ţările noastre”.

Din cîte se vede, hîrtia dată de Octavian Ştireanu se adresa autorităţilor cubaneze, rugate să facă paşii necesari pentru a-mi înlesni să-i iau un interviu lui dr. Fidel Castro Ruz. N-am nici o îndoială că orice autoritate cubaneză, la citirea acestei imputerniciri ar fi simţit nevoia să ia poziţie de drepţi, după care să-mi ceară un autograf. Dacă ar fi fost să dai crezare celor scrise de Octavian Ştireanu eram mai ceva decît Gabriel Garcia Marquez:

Scriitor binecunoscut, analist respectat, personalitate invitată la dezbaterile TV şi nu numai atît, dar şi foarte apreciată de public pentru opiniile sale pertinente.

Din acest punct de vedere, n-am nici o îndoială că, dacă aş fi reuşit s-arăt adeverința vreunei autorităţi cubaneze, aş fi ajuns la Fidel Castro în doi timpi şi trei mişcări, mai uşor decît ajunge la el Delia Sotto del Vale, supranumită şi Dama din Cojimas, ultima sa soție.

Graba autorităţilor de a-mi înlesni un interviu cu Fidel Castro ar fi fost cu atît mai mare cu cît, aşa cum jura hîrtia, opinia publică din România abia aştepta să ia cunoştinţă de opiniile şi comentariile dr. Fidel Castro Ruz asupra unor aspecte ale vieţii din Cuba şi ale vieţii internaţionale în general.

(Va continua)