Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Anti-interviu. Avocat Cosmina Cerva, Baroul București:  „Masa mare a avocaturii a amuțit înainte să i se pună masca”

„Nu poți să combați corupția cu corupți”

Reporter: Putem da în judecată istoria României că a permis la putere tipi ca Ludovic Orban și Marcel Ciolacu?
Av. Cosmina Cerva: 
Mai bine pregătim judecata pentru Orban și Ciolacu. Ajunge cât au țopăit.

Reporter: S-o luăm cu începutul. Au fost prima oară geții, cei mai viteji și mai drepți dintre traci. După aia au venit corupții DNA, cei mai viteji dintre draci. Unde-s drepții dintre procurori?
Av. Cosmina Cerva: 
Am aflat după ani de democrație că judecătorii și procurorii raportau la SRI cam tot ce se întâmpla în dosarele penale, în numele independenței Justiției. Eu încă nu am înțeles dacă erau fericiți când raportau sau o făceau de frică. Drepții dintre procurori nu au voie sa scoată capul pentru că sunt loviți de portocale cu Protocoale.

„A plecat Ionuț Matei de la Înalta Curte și nu știu eu?” 

Reporter: Sunt vreo 1000 de achitări pe dosarele Direcția Națională Anticorupție (DNA- n.n.) în ultimii 10 ani. Ce ne mai trebuie ca să combatem eficient corupția în România: judecători chinezi și procurori germani?
Av. Cosmina Cerva: 
Ne trebuie curaj să eliminăm stricăciunile din magistratură, chinezești sau germane. Nu poți să combați corupția cu corupți.

Reporter: Ca să nu uit, e important. Credeți că Protocoalele SRI- Justiție încă mai produc azi efecte la Parchete sau în instanțe?
Av. Cosmina Cerva: 
A plecat Ionuț Matei de la ICCJ 9 (Înalta Curte de Casație și Justiție-n.n.) și nu știu eu?

„Cea mai tare este pandemia Ludovic- Ciolacu”

Reporter: Dosare trucate în România, cum nici în Lumea a Treia a Justiției nu se întâmplă. Pe bietul procuror Portocală de la DNA Ploiești l-a luat un judecător din „câmpul tactic al SRI” și l-a trimis acasă, era prea rece în arest. De fapt, la ce se rezumă azi bătălia cu Sistemul paralel?
Av. Cosmina Cerva: 
Azi nu se mai bate nimeni cu Sistemul paralel. Un Parlament paralizat de frică nu poate face nimic bun pentru popor. Acolo nu mai sunt aleșii noștri, sunt executanții lor.

Reporter: Din câte se vede la Știri, sunt două pandemii în România: pandemia Covid-19 și pandemia Lucovid- Orban. Care credeți că este cea mai tare și de ce la noi în țară?
Av. Cosmina Cerva: 
Cea mai tare este pandemia Ludovic- Ciolacu, o pandemie de care trebuie sa scăpăm până nu transforma Romania într-un mare spital de nebuni.

Reporter: V-ați implicat, luptați, uneori răzbiți, prin mijloacele dvs fiindcă nu vă ajută nimeni. Sunt doar curios: ce sfaturi primiți de la colegii dvs avocați? Vă mai șușotesc pe ascuns să fiți mai blândă cu critica?
Av. Cosmina Cerva: 
Masa mare a avocaturii a amuțit înainte să i se pună masca.

„Parcă niciodată nu a fost așa pornire împotriva poporului”

Reporter: Frunză verde de dai n-ai. Cum credeți că găsește monarhul Klaus Iohannis mereu bani pentru servicii secrete, dar nu și pentru Educație, pensionari și copii?
Av. Cosmina Cerva: 
Monarhul trebuie să găsească bani pentru servicii la schimb cu mandatele. De când votul poporului nu mai contează, trebuie plătiți bine cei care împart cărțile și tabletele. 

Reporter: Pensii speciale, tablete, șmenuri, Sparanghel, pensii, alocații, Coronavirus, ciocli tip Arafat, păcănele: teribil, guvernul ăsta e un rateu pe hârtie și în viața reală. N-ar fi mers mai bine România fără o conducere?
Av. Cosmina Cerva: 
Cu siguranță ne era mai bine fără ”specialiștii” care ne îngroapă.
Parcă niciodată nu a fost așa pornire împotriva poporului. În trecut, medicii ne linișteau, ne tratau cu ce aveau și mergeam mai departe. Acum ne ceartă și încearcă să ne convingă că murim dacă nu ne spălăm pe mâini.
Mai că mă simt vinovată că nu mă las salvată de ei, că nu cumpăr măștile salvatoare și nu ascult ordinele OMS (Organizația Mondială a Sănătății- n.n.).
Apropo, nu trebuie sa ne mai spălăm în nas pentru a scăpa cu viață? Parca așa ne învăța un mare specialist. 

Reporter: Congresul PSD, o adunare interesantă de momâi solemne cu cravată. L-au ales pe Ciolacu, să fie siguri că-i adunarea completă. Unde a rămas Opoziția?
Av. Cosmina Cerva: 
Evenimentul a fost parastasul PSD. Nu mai avem de mult timp Opoziție și cred că mai este foarte puțin până vom auzi de alianța PSD- PNL.

„Să înțeleg că Academia SRI își ia cadourile înapoi?”

Reporter: Când să voteze moțiunea de cenzură, PSD s-a trezit că n-are cvorum la Parlament. „„Dacă” și cu „Parcă” s-au suit în barcă”: în barca președintelui Iohannis, ca unic beneficiar al eșecului moțiunii.
Av. Cosmina Cerva: 
Moțiunile în Parlament nu mai sunt de mult timp ceea ce prevede textul legal. Moțiunile sunt jocuri politice și atât. Este revoltător să vezi că plătești sute de parlamentari care, în loc să legifereze, fac și desfac alianțe politice pentru interesele de partid.

Reporter: Suntem conduși cu proști, nu se zbârlește nimic pe noi? Să sărim oleacă la Academia SRI care tocmai a zis că vrea retragerea a zeci de titluri de doctor unor persoane care au plagiat. N-avem „doctori docenți”, ci felceri, eventual instruiți la apelul bocancilor prin Servicii.
Av. Cosmina Cerva: 
Se numesc politicieni de paie”. Sunt doar o interfață a bocancilor din Servicii. Să înțeleg că Academia SRI își ia cadourile înapoi? Vai, ce urât.

„Asta se datorează oamenilor din spatele roboțeilor USR” 

Reporter: Care-i anatomia unui sondaj din România și câte coaste i se văd? Activiștii „rezist” de la USR cică-s dați pe locul trei la public. Vorba e, ce-au făcut ăștia să fie cocoțați acolo? Și de care „public” e vorba?
Av. Cosmina Cerva: 
Mai crede cineva în sondaje? Prezența la vot este tot mai mică, pentru că oamenii nu mai cred în politicieni.
USR s-a amestecat bine cu restul partidelor, în numai 4 ani a ajuns să negocieze de la egal la egal cu PNL și PSD. Asta se datorează oamenilor din spatele roboțeilor USR. 

Reporter: Am făcut niște calcule: până la Sfârșitul Lumii mai sunt vreo 4 luni. Dar ei încă se forțează să facă bani din afaceri cu măști și dezinfectanți.
Av. Cosmina Cerva: 
Când cade casa, hoțul se gândește cum să mai prindă o bijuterie. Așa și cu cei de la guvernare. Sunt flămânzi pentru că au stat ceva timp pe bară. Acum trag de bugetul acestei țări precum lupii din căprioara moarta. 

Reporter: Spuneți-ne ceva despre dvs de care publicul nu trebuie să știe.
Av. Cosmina Cerva: Da. (râde)

Reporter: Spuneți-ne ceva despre dvs pe care publicul nu l-a aflat.
Av. Cosmina Cerva: 
Să lăsăm publicul să descopere.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu acest popor în ultimii ani”

Reporter: Cum vedeți viitorul unui popor placid și bonom, care-a fost cândva glorios? Vaccinări, dictaturi, cipuri, prooroci, idioți utili ai globalismului care vor anularea culturii. Nu sună chiar ca o excursie la castelul Peleș.
Av. Cosmina Cerva: 
Nu știu ce s-a întâmplat cu acest popor în ultimii ani. Aici chiar nu am o explicație. Viitorul nu arată bine deloc dacă poporul nu se trezește.

Reporter: Azi, un iPhone poate să înlocuiască un telefon, o cameră, o lanternă, un ceas, un microfon, un calculator, niște jocuri video, prompterul Andreei Esca, ba chiar și-o fătucă-reporter fiindcă poate să înregistreze fidel ce zice careva. Deci un iPhone poate înlocui o echipă complexă de Pro TV. Care mai e rolul televiziunilor azi, exceptând fakenews-urile?
Av. Cosmina Cerva: 
Este un subiect care trebuie analizat din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care prefer să-l abordăm cu altă ocazie. Este un subiect foarte important în contextul unei analize a parcursului acestui popor din ultimii 30 de ani.

Reporter: Sunt convins că aveți mulți admiratori-susținători. Un cuvânt bun pentru ei și pentru țară.
Av. Cosmina Cerva: 
Pentru că este an electoral, aș vrea să fac o urare: să scăpăm de pandemia care ne îngroapă!  Pandemia politică, adică.

(https://pestiriciudate.blogspot.com/)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii