România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Anul I după COVID-19. Con(u)ora față cu reacțiunea!

Motto: „Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amândoi șed de vorbă la masă. (…) Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; Ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie.” (I.L. Caragiale, Conu Leonida față cu reacțiune)

Maestrul Ion Cristoiu mi-a propus, având în vedere că toată suflarea românească a uitat de pensiile speciale, alegeri anticipate, încălzire globală și însămânțările de primăvară, să scriu despre chestiunea numărul 1 a zilei, a zilelor ce vor veni (poate luni), cea a coronavirusul. Să sperăm că nu ne va prinde sfârșitul lumii în casă (pe unii dintre noi, eu fiind, încă, în câmpul muncii). Dar, până atunci stăm în casă, precum Conu` Leonida și Coana Efimița, gătiți în halat și camizol, așteptându-le pe Safte de la Cotroceni și Vila Lac 1 să ne spună ce se mai întâmplă și ce măsuri s-au mai luat pe uliță, vorba ceea „Unde mi-este gazeta? că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la «Ultime știri»”.

Ce fac în condițiile în care tot Bucureștiul parcă a luat-o razna? Sunt la serviciu, iar bunul simț și o ușoară psiho-paranoie mă determină, mai mult decât oricând, să mă spăl din cinci în cinci minute pe mâini, pe față ori de câte ori am ocazia, iar apoi să-mi dau cu un dezinfectant. Mi s-au șters până și amprentele. Dacă eram neștiutor de carte și trebuia să pun deștul, ia-mă de unde nu-s, nu mai vorbesc despre un test criminalistic. Îmi dau pe mâini cu un maglavais slinos antibacterian, ceva între muci și piftie. Și, bineînțeles, nelipsitul spirt medicinal care nu se mai găsește, sau dacă se găsește se dă la bucată, că doar îl folosești pentru mâini nu ca să faci nuntă sau tăiere de moț! Până și eu am consumat câteva budelci pentru dezinfecție mâini, față, suprafețe, haine, cât n-a băut bunicu-meu din Siliștea Gumești într-o viață de om.

Coronavirusul a golit toate prăvăliile de cartier și marketuri de lichidul albăstrui-vinețiu care, înainte de 1989, era în sticle de ciob, transparente, de 500 ml; asta, ca să nu le încurci cu cele de ulei, bere sau apă minerală. Aveau pe etichetă câteva dungi albastre sau verzi și o cruce roșie. Acum sunt la PET-uri mici, cu aceeași cantitate. V-ați întrebat vreodată care e șmecheria? Aproape toate au pe etichetă o gagică semi-goală, cu sânii sugrumați de un hălățel de asistentă medicală care te duce cu gândul nu la boală, spital, seringi etc, ci la o frecție thailandeză. Pe lângă asta, toate, au nume jucăușe: Mona, Dora, Iza, Corina. Cât stați acasă gândiți-vă la acest aspect și poate mă lămuriți dumneavoastră. Revin, încă nu sunt carantinat sau autoizolat la domițil, merg la serviciu. Ce dracu`, trebuie să mai și muncească cineva în țara asta.

Am vorbit cu o rudă de acasă, din Siliștea și am întrebat-o care e atmosfera – se mai strâng țăranii la crâșmă, ce se mai găsește la cooperativă. Polițaiul din sat poartă mască, la fel și farmacistele de la dispensar. În magazine nu se mai găsește drojdie, spirt medicinal și hârtie igienică. Pe vremuri, când cazanele de țuică erau ilegaliste producția era slabă, deoarece nu prea se găsea zahărul. Dar, când alcoolul medicinal, amestecat cu corcodușe și marmeladă pe care n-o mai cumpăra nimeni de la magazinul sătesc, se împleteau într-o cunună de arome, puteai să juri că-i țuică de prune. Se bea astfel spirt în draci, la toți le sticleau ochi precum pietrele de jad.

Revenim în București. Pe stradă, măștile se poartă oriunde și oricum, numai așa cum trebuie, nu. Atârnând pe-o ureche, cu nasul pe afară, cu nasul înăuntru dar gura pe afară, trasă sub bărbie, trasă pe frunte și tot așa. A devenit un accesoriu la modă și, dacă în scurt timp nu vor apărea măști bărbătești, mai masculine și măști de damă, cu ștrasuri, eventual, mare mirare.

Măștile au diverse culori verde turcoaz, albastru safir, galben pal, albe sau negre cu orficii laterale. Doi îndrăgostiți, mână de mână, purtau niște măști futuriste. Tot chipul acoperit de o pânză neagră, până sub ochi, cu două orificii montate în lateral, care se umflau și se retrăgeau la fiecare respirație, lăsând un soi de cioc pe nas, ca în moda Evului Mediu când izbucnise ciuma bubonică iar doctorii purtau niște măști cu cioc de pasăre.

Măsurile luate nu numai la noi, la nivel global, cu toată psihoza care a intrat în oameni și care decurge din asta seamănă cu un film de categoria B, buget redus, cu morții vii care își transformă semenii după ce-i mușcă sau le strănută în nas în ceva asemeni lor, iar pe televiziuni apar autoritățile care anunță restricții, sfătuiesc populația să stea pitită prin șoproane și pivnițe. Nu mai avem mult și-l ajungem din urmă pe dictatorul albanez Enver Hodja (Hoxha) care a împânzise Albania cu peste 500.000 de adăposturi antiatomice, un soi de igluuri din beton, sau isteria americană din primii ani ai războiului rece când orice american cumsecade își făcuse în beciul casei un adăpost pentru vremuri de restriște.

Pandemia coronavirus nu este decât prefață sau intrarea în scenă a marii recesiuni economice, una mai cumplită chiar decât cea din 2008, recesiune care va prinde România cu izmenele în vine. Bine, nici atunci n-am făcut față, acum cu atât mai puțin cu cât economia autohtonă, aia care mai răsuflă, este o economie subalternă pe care o asemănăm cu un cizmar de sat care astupă găurile și pune pingele unei ghete scâlciate. Economia dominantă este cea străină care, la o adică își strânge catrafusele și-o rupe la fugă când vede că șandramaua se dărâmă.

Trec pe lângă o tavernă prăfuită din mahalaua Ferentarilor, improvizată cu câteva panouri și foi de tablă, atât cât să nu le contamineze băutura (acum cred c-au închis-o). Sunt drojdierii casei care își sorb vodka puturoasă sau coniacul îndoit, cu un chiștoc atârnând cu lehamite între buzele și mustățile îngălbenite de tabac. Niciunul cu mască, sau dacă au le pun când se duc acasă, ca să-i vadă nevestele că se păzesc de coronavirus.

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Anul I după COVID-19. Con(u)ora față cu reacțiunea!”

  • Se gaseste dreptatea in acest articol..Chair va urma o criza economica mai puternica decat cea din 2008, posibil sa urmeze un haos de proportii, si nu doar la noi, in toata lumea…Multumesc pentru informatii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *