Apel la democrație! Astăzi au venit după mine. Mâine vor veni după voi

Auzind amuzanta știre de care a râs jumătate de planetă și mai toată societatea românească, știrea cu femeia ucrainianca ce vâna drone rusești cu borcanul de murături, m-am decis să pictez întreagă scenă, încercând să o văd cu ochii minții. Unul din rolurile artei este și acela de a se situa în contemporan, de a aduce în fata privitorului teme de actualitate, de a bicui minciunile și moravurile decadente ale unei societăți în derivă. Tabloul meu cu bătrânica ce vânează drone rusești cu borcanul de castraveți a fost șters de către Facebook. Nu cred că angajații Facebook sunt niște fini curatori de artă contemporană la fel cum nu cred că i-a deranjat cromatica sau stilul lucrării mele. Mai degrabă a fost deranjant, atât pentru Facebook cât și pentru întreagă propagandă euro-atlantică, felul în care luam peste picior un fake news grosolan. Asta deși pe toate canalele ni se predică zi și noapte despre fake news și cum nu ar trebui să ne lăsăm influențați de aceste știri false. Aceasta este libertatea mult clamata, democrația, dreptul la exprimare al Occidentului? Aceasta este societatea liberă în care ni se spune că trăim? Ce diferență este între dictatura lui Putin și dictatura Vestului care a ajuns atât de departe încât să șteargă tablouri de pe rețele de socializare? Oare cât mai durează până vor nu doar șterse ci și arse? Pe 20 martie 1939, reprezentanții unui alt regim „democratic”, căci toate regimurile își arogă această titulatură și această legătură cu democrația, dădeau foc unui număr de 1004 picturi și sculpturi și unui număr de 3825 de acuarele, desene și gravuri, în curtea Departamentului de Pompieri din Berlin. Amintesc doar câțiva dintre artiștii care au fost blamați atunci și ale căror tablouri au fost arse, artiști care acum sunt expuși cu fală și cinste de către lumea vestică: Paul Klee, Otto Dix, Franz Marc, Max Ernst, Piet Mondrian, Emil Nolde, Georg Grosz, Marc Chagall, Oskar Kokoshka sau Ernst Ludwig Kirschner.

Totodată, regimul „democratic” de atunci condamna curentele artistice principale ale epocii: cubism, dadaism, expresionism, fauvism, bauhaus, impresionism sau suprarealism, numindu-le „artă degenerată”. Oare atât de periculos să fie un tablou semnat Paul Hitter încât acesta să șubrezească eșafodajul euro atlantic? Oare atât de deranjant să fie umorul și culoarea, oare atât de sensibil să fie publicul încât să i se ia dreptul de a privi și a aprecia o lucrare de artă ce conține critică la adresa propagandei de război de orice parte ar fi ea? Ca artist nu pot fi decât pacifist. Ca artist condamn războiul și pierderea de vieți omenești. Dar, în primul rând, ca artist condamn minciunile și dezinformările ce duc, de cele mai multe ori, la aceste inutile pierderi de vieți omenești. Pe aceasta cale, fac apel la societatea românească, și nu numai, să se împotrivească la acest nou stil de cenzură, la această noua formă de incendiere a unor lucrări de arta. Astăzi au venit după mine. Mâine vor veni după voi. Astăzi este un tablou. Mâine vă fi o melodie. Poimâine va fi un film. Răspoimâine un simplu cuvânt. Redați libertatea artiștilor! Redați libertatea artei! Ajunge!

(Paul Hitter-pictor)