Arhiva Afectivă. Despre entuziasm și furia trecătoare

Mozart- Beethoven

În registrul botezurilor bisericii Romano Catolice St. Remigiuskirche din Bonn, numele nou născutului Ludwig apare în ziua 17 decembrie 1770, simplu, nicidecum urmat de mai multe nume cum se obișnuia în acea vreme. Mai târziu, Johann van Beethoven tatăl a încercat să facă din Ludwig un copil minune, asemeni lui Wolfgang Amadeus Mozart, dar nu a reușit. În schimb, în urma bătăilor crunte și a multor altor afecțiuni, la 25 de ani, auzul lui Beethoven a început să se înrăutățească, La 27 de ani auzea un țiuit permanent, iar la 46 de ani era diagnosticat cu hipoacuzie. În 1787, când Ludwig van Beethoven, în vârstă de 16 ani, călătorea din orașul său natal, Bonn, la Viena, Mozart avea 31 de ani și era în culmea gloriei. Dar de întâlnit, se pare că nu s-au întâlnit niciodată. Cu toate acestea, conform unor surse nesigure, Beethoven l-ar fi cunoscut pe Mozart în 1787. Până la acea dată, adolescentul Beethoven publicase o compoziție (Nouă variații pe un marș de Dressler (1783) și fusese numit bas continuu la opera din Bonn.

Napoleon – Beethoven

Către sfârșitul anului 1803, inspirat de idealurile Revoluției Franceze a dedicat o simfonie eroului său, marelui eliberator al poporului – Napoleon. Se gândea la el ca la un mare spirit liber și i-a admirat principiile fraternității, libertății, egalității întruchipate de Revoluția Franceză. Recunoscând în Napoleon un erou al poporului, un campion al libertății, s­-a gândit să-i dedice o nouă simfonie uriașă. Dar când, la sfârșitul anului 1804, Beethoven a auzit vestea că Napoleon s-a încoronat ca împărat al Franței, a fost dezgustat. „Este doar un ticălos ca toți ceilalți”, a exclamat el și a șters cu un gest violent numele lui Napoleon din manuscrisul său. Ștersătura a făcut-o cu atâta obidă încât a sfâșiat hârtia, deteriorând pagina de titlu. Așa se face că această piesă care a fusese inițial Simfonia Bonaparte a devenit Simfonia Eroică, a III-a, în Mi bemol major, compusă între 1803-1804.

”Ferdinand Ries, un prieten real al lui Beethoven, unul dintre puţinii lui elevi şi muzician important în epocă e sursa relatării despre Beethoven, care, după ce îl admirase pe Primul Consul, când a aflat în 1804 de încoronarea acestuia ca împărat al francezilor a tăiat furios în manuscris titlul „Bonaparte” al Simfoniei a III-a (dar notaţia lui „scrisă pentru Bonapart” – sic – a rămas neştearsă!). Adică Beethoven democratul ar fi fost dezamăgit de eroul Bonaparte devenit tiran, aşa că mai toată lumea artistică a crezut de atunci că asta a fost atitudinea definitivă a compozitorului faţă de marele lui contemporan politic. Dar realitatea e mai nuanţată, ca de obicei. Lucrarea a fost apoi dedicată oficial de Beethoven prinţului Lobkowitz (deci unui reprezentant al regimului feudal austriac), fiindcă acesta a dat şi bani pentru dedicaţie compozitorului! În plus, deşi fusese entuziasmat de meritocraţia impusă de Napoleon, Beethoven nu se putea manifesta astfel în public în contextul cenzurii de la Viena, unde Revoluţia nu ajunsese, iar Austria era în război cu Franţa revoluţionară şi napoleoniană, fiind al doilea mare duşman al acesteia după sistemul bancar-politic londonez. N-o fi fost această stare de fapt măcar o parte din motivaţia pragmatică şi financiară pentru modificarea titlului din partitură în „Simfonie eroică pentru a sărbători amintirea unui mare om”, astfel ca lucrarea să poată fi cântată şi remunerată la Viena?

Austria era stat poliţienesc, iar Beethoven era un provincial din Renania venit la Viena de vreo zece ani şi care încă nu avea cetăţenia austriacă, aşa că el a trebuit să-şi cam ascundă simpatiile republicane fiindcă, pentru a-şi construi cariera muzicală, avea nevoie de patronajul nobilimii într-o epocă în care artele necesitau subvenţiile celor sus-puşi (nu ca azi, când toată societatea e aşa de cultă şi susţine atât de mult arta contemporană…).

Carnetele lui de conversaţie ne arată reflexe ale vieţii cotidiene din anii târzii ai marelui compozitor, în momentele când se afla în cercul lui de amici care îi scriau în ele ca să poată dialoga. De exemplu: „Ca german, am fost cel mai mare duşman al lui (Napoleon), dar cu timpul m-am împăcat cu el”, îi scria unul în 1820, fără a fi contrazis. „Dacă N. s-ar întoarce azi, ar fi mai bine primit în Europa. El a înţeles spiritul vremii şi a ştiut cum să ţină frâiele puterii… Aprecia arta şi ştiinţa şi ura obscurantismul… A luptat cu sistemul feudal şi a fost un protector al legilor şi al drepturilor.” Aflând de moartea lui Napoleon în 1821, la 52 de ani şi în al doilea exil al lui, Beethoven a comentat lapidar: „Am compus deja muzica pentru această catastrofă” (se referea el la Marşul funebru din Simfonia Eroică?). În 1824, anul primei audiţii absolute a Simfoniei a IX-a şi după 20 de ani de la Simfonia Eroică, venind vorba de „Viaţa lui Napoleon” de Walter Scott, Beethoven a exclamat către violonistul Karl Holz, un prieten credibil: „Napoleon! Mai demult îl displăceam. Acum gândesc cu totul altfel.””*

Concertul de la Viena, cu Haydn în program, abia după 200 de ani, cu Beethoven în program abia după 250 ani!

Programele concertelor de Anul Nou de la Viena includ întotdeauna piesele compozitorilor familiei Strauss — Johann Strauss I, Johann Strauss II, Josef Strauss și Eduard Strauss. Ocazional se mai cântă și muzica a altor compozitori austrieci: Joseph Hellmesberger Jr., Joseph Lanner, Wolfgang Amadeus Mozart, Otto Nicolai (fondatorul Filarmonicii din Viena), Emil von Reznicek, Franz Schubert, Carl Zeller, Carl Millöcker, Franz von Suppé și Carl Michael Ziehrer.

În 2009, muzica lui Joseph Haydn a fost interpretată pentru prima dată, unde a 4-a mișcare a Simfoniei sale „Adio” a marcat 200 de ani de la moartea sa. Alți compozitori europeni, precum Hans Christian Lumbye, Jacques Offenbach, Émile Waldteufel, Richard Strauss, Verdi, Wagner și Ceaikovski au fost prezentați în programele recente. În 2020, muzica lui Ludwig van Beethoven a fost interpretată pentru prima dată pentru a marca 250 de ani de la nașterea compozitorului.

”La concertul de Anul Nou 2020, dirijorul leton Andris Nelsons a interpretat în premieră o serie de piese care nu au mai fost auzite până acum la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Pentru celebrarea celor 250 de ani de la aniversarea nașterii lui Ludwig van Beethoven, Concertul din 2020 a marcat prima dată când o lucrare originală a lui Beethoven a fost interpretată în cadrul unui concert de Anul Nou. Al șaptelea contradans WoO 1 este de departe cel mai faimos, deoarece motivul său central este o temă pe care compozitorul a continuat să o folosească nu numai în muzica sa de balet pentru Creaturile lui Prometeu, ci și ca temă a variațiilor sale pentru pian op. 35 și, mai presus de toate, în ultima parte a Simfoniei „Eroica”, în care forma a devenit celebră în întreaga lume. Valsul Seid umschlungen, Millionen îi aduce un omagiu lui Ludwig van Beethoven, care a ales să se stabilească la Viena de la o vârstă fragedă.”

….

Beethoven a fost un compozitor de geniu. Cu toate acestea, nu a reușit în copilărie să-și bucure tatăl. Duritatea, asprimea vieții lui Beethoven, cumplita suferință a auzului nu l-au împiedicat să scrie piese muzicale memorabile care au inspirat artiști, compozitori, regizori de film, chiar și interpreți de muzică rock. Concertul de Anul Nou de la Viena are o serie de reguli la care pe care până și Haydn și Beethoven (aceștia nemaifiind de mult în viață) au trebuit să se supună. Deci cam așa stau lucrurile cu muzica, istoria, opțiunile, efuziunile, răzgândirile și…”legea” programelor de sală. Când totul se repetă, într-un fel sau altul, mai are rost să ne mirăm, sau să înșirăm ”uluiri” verzi și uscate pe banderola galbenă pe burtiera ecranului?

*https://revistafamilia.ro/?p=4860

**https://www.sonymusic.com/masterworks/sony-classical-releases-the-2020-new-years-concert-with-the-vienna-philharmonic-andris-nelsons/