Arhiva Afectivă. Fiecare din noi are în memorie răbojul întâmplărilor

Cuvânt înainte

Știu că veți citi oarecum stânjeniți această stranie și stufoasă poveste-confesiune. Veți simți nevoia să reluați anumite pasaje, care par fragmente din scheciuri cu Stan și Bran. Sau cu Marin Moraru și Marian Hudac. Sau cu Stela Popescu după ce a visat cu Ava-Ava, Eva-Eva etc. Vă veți întreba, la sfârșit, care o fi rostul acestui text. Răspunsul e unul simplu. Trăim vremea statisticilor. Vremea cifrelor. Fiecare din noi are în memorie răbojul în care au rămas însemnate pierderile sau câștigurile din timpul meciului cu viața. Pentru unii, încercările prin care au trecut s-au redus la o simplă luare la trântă. Pentru alții „drumul spre realizare” a fost un îndelung slalom sau o cursă cu obstacole. Câțiva, mai temerari, visând că soarta trebuie învățată să surâdă, nu au făcut altceva decât să vâslească încrezători împotriva curentului până au izbândit. Și exemplele pot continua.

După o copilărie și o adolescență petrecută în raiul Zarandului sau al Cetăților de la Costești, am ajuns în Câmpia Vlăsiei, pe care m-am bucurat să o cunosc deși nu m-a întâmpinat în vreun fel care să-mi încălzească inima. În București, singurul și bunul meu prieten de joacă din Intrarea Armașului era și el un bănățean care suspina în vacanțe după Recașul lui de baștină. Venisem oare prea târziu într-o lume în care ordinea relațiilor și a prieteniilor era deja făcută? Nu cumva impresiile despre capitală ale minții mele de provincial atribuiau calități și daruri cu toptanul acolo unde ele erau doar drămuite? Minunații ani ai liceului și facultății au trecut repede. Odată cu împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani, am aflat cât de greu de dus sunt zilele lângă oameni pe care nu ar fi trebuit să-i cunosc vreodată. Începând cu hulubăria, despre care mai în glumă, mai în serios am povestit, continuând cu toate slujbele care nu aveau nicio legătură cu pregătirea mea, cu profesia mea. Doar anii de muncă în învățământ mi-au adus câteva mici satisfacții.

Rețineți – atât cât aveți chef pentru așa ceva – că tot ce am scris aici sunt simple mărturii schematice ale unor fapte reale, iar personajele enumerate, dar nenumite, nu sunt câtuși de puțin fictive. S-ar părea că „ghidul” descifrării întâmplărilor și al faptelor oamenilor întâlniți pe parcursul lor mi-a fost accesibil mult prea târziu.
Și acum să trec la scurta relatare a unor istorii întortocheate cu familii de medici.
Bunicul meu din partea tatălui biologic a fost medic.
Tatăl meu biologic a fost medic.
Tatăl meu adoptiv a fost medic.
Părinții băiatului de care m-am îndrăgostit când aveam nouă ani erau medici. Băiatul pe care îl iubeam când aveam nouă ani s-a făcut medic. S-a însurat când avea vreo treizeci de ani cu o doctoriță.
Un alt băiat, care m-a așteptat în gară cu o floare, avea părinții medici. Împlinisem, ani, douăzeci și patru. El douăzeci și șase.
Tatăl meu adoptiv, medicul, nu era agreat de părinții medici ai băiatului de douăzeci și șase de ani care îmi adusese o floare în gară. Ne-am despărțit. Nu din pricina florii, ci din cauză că părinții medici nu se înțelegeau între ei.

Buuun. Mergem mai departe.
Un alt băiat, cel care mi-a spus că „după douăzeci și cinci de ani o fată mare se numește fată bătrână” și căruia, după oareșce tergiversări i-am oferit întreaga mea ființă, avea un părinte medic. Am dus o „viață în doi” fericită până când am devenit posibilă viitoare mamă. Nici părinții acestui băiat nu îl agreau pe tatăl meu, medic. Pricinile îmi erau necunoscute. Nedorind intrarea mea în familia lor și crezând că eu „am forțat nota”, s-au grăbit cu toții să pună capăt acestei idile care risca să aibă ochi, gură, mâini și picioare. Așadar, am trăit cumplitul „experiment sonda” care s-a soldat cu septicemie. La un spital renumit al orașului, azi demolat, mi-a fost salvată viața. După aceea, desigur, ne-am despărțit.
M-am căsătorit, un an mai târziu, cu un fost coleg de facultate a cărui soră era medic. După aproape un an, am divorțat deoarece eu doream copii cu orice preț, fie ei și înfiați, el nu.
M-am căsătorit a doua oară. Am născut. Tatăl copilului și fostul meu soț era medic. Ne-am despărțit deoarece, între timp, el a descoperit o altă doamnă, medic și dânsa. O iubea fiindcă era înaltă, avea părul lung, bogat și ochi căprui. Eu eram scundă, aveam părul scurt, cam rar, ochii gri și nu eram medic. L-am înțeles, a preferat „o femeie ca lumea.”
Cu timpul am învățat să mă țin cât mai departe de medici, de gări, de familiile cu idealuri greu de atins dacă se întâmpla să fiu și eu de față.

Pe bună dreptate, cineva care a crescut într-o familie în care părinții se țin de mână și la optzeci de ani m-ar putea întreba – de ce despre dragoste nu ai scris nici un cuvânt? Iar eu i-aș răspunde cu toată sinceritatea: aș dori, din toată inima, să pot să dezleg la acest gen de neșansă.

Trăim vremea statisticilor. Vremea cifrelor. Fiecare din noi are în memorie răbojul în care au rămas însemnate pierderile sau câștigurile din timpul meciului cu viața. Pentru unii, încercările prin care au trecut s-au redus la o simplă luare la trântă. Pentru alții „drumul spre realizare” a fost un îndelung slalom sau o cursă cu obstacole.
Dar, hei! Povestea nu se încheie așa, oricum. Nepotul meu, care visează să fie scenarist și cosmonaut, mă solicită în fiecare după amiază când vine de la școală pentru stabilirea de noi și noi expediții. Cu aceste ocazii sunt, când secretară de platou, când mașinist, când inginer de sunet, când pilot secund. Mă numesc Căpitanul Buni, sunt de statură potrivită, arăt bine, port ochelari și în fiecare seară înainte de culcare, după ce spunem povești, ne transmitem unul altuia cele mai năstrușnice declarații de veșnică prietenie și tandrețe.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Fiecare din noi are în memorie răbojul întâmplărilor”

  • sa vezi souri si-n viata mea!:)))
    distractie mare!:))))
    adesea pina la lacrimi.

    despre ‘iubire’ ce sa mai zic!:)), pina acu un an doi…trei?…traiam in urmatorul film: toaaata lumea pricepea ce e iubirea numa moa…parea ca nu!:)))))))
    daca asa era, asa era:))
    mai nou…indraznesc sa cred ca am cam priceput care e faza cu Iubirea, si i-am gasit si Definitie:))
    : Ecuatia de Miscare a Intregului, adica a Oului Absolut.
    :))))))
    tare! suna bine, dar am oaresce probleme in a reusi sa-i imbratisez pe toti, adesea am probleme inclusiv cu mine:)))))

    iar povestea iubirii cu I mare a fost…chiar o poveste!:))), a inceput la o groapa cu nisip, la brat cu o Muza, in capul careia m-am si cocotat!:))), cea mai draga Muza din Creatie!, …mi-e tare draga, o port mereu cu mine,…chiar daca …m a parasit! mi a zis ca trancan numa tampenii si…dusa a fost :)))))
    e clar ca din vina mea, ca la cum sint io
    …carele ma misc nu doar pe contrasens, ci si cu capul in jos:)), :))),
    dar doar pentru ca asa po sa vad si io lumea…calumea:))), ca…invers…, mi se pare ca sta cu fundul in sus!:))),

    nu dispera!:)))))) ( se vede ca nici n-o faci!:)) )
    pe semne ca mai intai ti-au fost sculptati ochi potriviti!
    se prea poate ca asta sa dureze ceva…
    si abia dupaia, ei, cindva…, se vor indrepta, intamplator, catre…iubirea cu I mare, care…din experienta:)))), po sa ti spun ca poate fi exclusiv o Inima!:))))))
    🙂

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară