Arhiva Afectivă. Jurnalul verii secetoase

Hurezani,1956. Curtea e plină de praf și pietricele. Am în vârful sandalei un zgrăbunț care se plimbă când spre talpă, când spre călcâi și care mă face să merg poticnit. De ce șchiopătați domnișoară? Valeria Busuioceanu, nepoata bunicii Valeria Ștefănescu, face două lucruri deodată – are ochii când spre mine când spre ligheanul în care spală și stoarce, și iar spală și iar stoarce, de vreo jumătate de oră un șorț înflorat. Mă opresc lângă ligheanul albastru și îmi sprijin talpa pe șipca scaunului. Da de ce spălați de atâta vreme? Nu vă dor mâinile? Ba mă dor dragă, mă dor de la reumatizm. Ți-i foame? Ia spune? Nu. Ai mâncat nuci verzi? Da. Și de aia ești neagră pe dinți și pe dește? Da. Se aude lanțul câinelui alunecând pe sârmă. Aha! Acum o să latre, îmi zic. Tanti Valeri, de ce nu latră cățelu? Nu-i cățel dragă, e ciobănesc. Nu latră că uite, vine nen’ tu Titus! Măi, măi, se miră nenea Titus, ia te uită cine e la noi! Apoi ștergându-și fruntea asudată de căldură o întreabă pe nevastă-sa: Unde-i doamna? Unde-i mamă-sa? În bucătărie îi doamna, își face un ceai de izmă. Bravo! Da de ce? Are pântecăraie? Nu, mă Titule ! Nu știi că la oraș ei beau ceai de izmă când l-i cald? Mă duc s-o văd. Nenea Titu își îndreaptă bumbii cămășii – Sărumâna, ce faceți domnucă? Cum vă place la noi? Da știți ceva, să nu duhăniț aici în curte, merem mai în grădină, că acolo nu-i lume curioasă. Mă aplec spre ligheanul unde tușa Valeri climpocește de zor și apucând de un capăt rufa aia săpunită întreb – lumea e curioasă la țigări sau e curioasă că mama fumează? Apa sare din lighean cu stropi mari fiindcă rufa trebuie sa fie stoarsă temeinic. Nu mi-ai spus de ce mergi șontâc mă întreabă ea schimbând vorba. Am avut o pietricică, dar am scăpat de ea. Acum am doar nisip. Păi nu-i mai bine să umbli desculță? Ba da. Mamă! Maamăă! Eu nu mai vreau sandalelee! Mamei i s-a decolorat zâmbetul și a devenit serioasă. Te rog să nu.. Lăsați-o, doamnă dragă, așa-i vara, Decât să tot scoată pietri din încălțări, nu mai bine umblă cu tălpile goale?

Praful e cald, pietrele sunt fierbinți, în loc să pășesc, țopăi. Mei pân iarbă, mei pân iarbă, așa, n’apăi așa, vezi ce bine îi? Acum știu cum e să mergi pe lemnul de la podeț, pe fierul răcoros al lopeții, pe ștergătorul din pănuși împletite. Ce bine e fără sandale! Azi avem prăjitură, zice Elena, nora lui nenea Titus. Noi nu prea suntem cu dulciurile, zice mama, nu trebuie să vă deranjați. D-apăi care dulciuri pe seceta asta, că nici făină nu avem, numa mălai, și acela o țâră. Facem mălai copt în tavă cu o lecuță de zahar sau puteți servi cu magiun de prune.
Mamă, tanti, mă doare burta. Unde-i toaleta? Tanti Valeri își șterge cu mâneca părul ud de sudoare de pe frunte și spune cu glas șoptit: Eu v-am pus olița de noapte acolo, lângă cameră. Da, asta-i drept, asta-i o mare problemă, tună nenea Titus, aicea la noi încă nu am făcut baie. Am să fac o baie cu veceu englezesc uite aici, lângă șură. Așa zici de când a născut Elena, tot zici și numa zici. Da ce? tună nenea Titus. Noi avem canalizare? N-avem canalizare! Avem apă curentă? N-avem apă curentă. Dar, spune-mi cum ai făcut din Fordul ăla vechi mașină de tăiat lemne, întreabă mama ținând în mână o scrumieră mică de lut ars. Da ce mare doamnă sunteți! Rățele noaste, puii și curca n-or văzutără în viața lor o cocoană plimbând scrumiera prin ogradă! Nu era Ford era motor Dizel! L-am făcut praf că așa i-o fost datu ! Am mers cu el prin comună și la Craiova. Am vrut să mă fac taximetrist. Dar a venit războiul ăsta al doilea și decât să-mi rechiziționeze nemții sau Antonescu mașina, am făcut-o motor de tăiat lemne. Mai am o roată undeva prin pod. Mai am sau nu mai am Valeri, roata aia? Gata e plăcinta de mălai! Mamă, mă doare burta. Te cred, zice mama, sunt muște, muște peste tot! Așa e la țară. Dar mamă, de ce la țară e așa de greu cu apa? E greu cu toate, nu doar cu apa, îmi spune ea ridicând găleata de pe marginea fântânii. Hai, adu cănița aceea verde, nu aia găurită, cealaltă, hai uite aici săpunul, spală-te bine pe mâini că oamenii nu știu ce să facă, ce să ne mai ofere pe seceta asta. Mai mergem la Timișoara vara asta mami? Nu, nu mergem fiindcă peste două săptămâni începi școala. Si merg la școală ? Da, mergi. Eu vreau mâine ! Mâine e prea devreme. Poftiți, zice nenea Titus luând-o de braț pe mama, ședeți aici! În mijlocul curții sub umbrar adusese un fotoliu cu picioare scurte și cu husă de mătase de culoarea bomboanelor cu miere, cu brațele având la capete ceva ca o întorsătură, ca la coarnele de berbec. Gulu-gulu-gulu-glu, zice curca scuturându-și creasta înainte și înapoi. Am praf până la glezne, Am două, trei, patru, am șase pișcături de țânțar. Strig către tanti Valeri – am șase pișcături de țânțar ! Ea vine din casă purtând o tavă cu pahare și o așază pe masa de sub umbrar. Fă-le cruciulițe, fă-le cruciulițe și-ți trece!

Toamna lui 1957. Suntem în gară la Craiova, eu și tata. Venim de la Hurezani, mai bine zis de la nenea Titus Busuioceanu. Plouă, peronul e plin de apă, valizele sunt grele. Ne-a pus tanti Valeria câțiva săculeți cu fasole uscată, linte, două borcănele cu miere, unul mai mare de magiun, un bidonel cu smântână, ouă.. phii.. numai bunătăți! Tata e tare nervos. Am ajuns să car precum samarul boccele și valize cu fasole… Așa ceva! Nu puteai să spui și tu mai răspicat – mulțumim, dragă tanti, nu avem nevoie, ouă găsim în piață la Orăștie. Iar fasole avem. Avem și noi și noi fasole în grădină. Ce te uiți așa? Într-adevăr, mă uitam ciudat fiindcă una din apărătorile de metal, un colțar al valizei se rupsese. Când nenea Titus a urcat-o în șareta cu care ne-a condus la gară, valiza s-a agățat de niște sârme care erau înghesuite lângă bancheta șaretei. I-am spus tatei: La coborâre s-a cam tras de valiză, cred că atunci s-a desprins colțarul. Tata își scutura reverele lodenului plin de ploaie și dârdâia vizibil. Ploua mărunt, mai aveam de stat aproape o oră până la plecarea acceleratului spre Simeria. Hai să intrăm în restaurantul gării, să bem niște apă minerală. Ne-am așezat la masă. A apărut un chelner care mirosea puternic a ulei încins si a gogoși, asta era în capul meu atunci. O apă, un Borsec vă rog, spune tata. Nu servim decât cu o gustare sau la meniu. Atunci tata a comandat o farfurie de alune americane (așa se chemau pe atunci arahidele). Chelnerul a făcut un gest scurt, ceva care însemna – dați-mi voie puțin, sau dați-vă la o parte o secundă – a tras brusc fața de masă, a fluturat-o răsucind-o în aer ca un matador așternând-o apoi tacticos la loc, satisfăcut de aspectul ”curat-murdar” al mesei. Culmea a fost – zic bine culmea, fiindcă tata a ridicat sprâncenele – când nenea chelnerul ne-a adus o frapieră în care băltea un ciob de gheață. Și chiar atunci, în timp ce așteptam să vină alunele și Borsecu, la difuzorul gării s-a auzit acest cântec: Eugenia Frunză – Când eram pe Ialomița* (1956) https://youtu.be/HyLaFiXL460

*Prima variantă vocală înregistrată a acestei melodii. Acompaniament: Orchestra de muzică populară Radio. Dirijor: Victor Predescu. Imaginea: reclamă din 1945

Vreau să vă văd, vreau să mă plimb la voi în grădină

Arad, 30 august 1959. Stau pe întuneric și aștept ca printre obloanele trase să apară lumina albăstruie a zorilor. E atâta liniște în odaie încât se aud pocnind scândurile patului când mă foiesc când pe-o parte, când pe alta încercând să mai ațipesc un sfert de oră. Gata, a fost odată ca niciodată vacanța asta petrecută la Mitzy neni.. Ce-ți place acolo atât de mult ? Răspund ajutată de ciucurii de la covor – (când mă uit bine la ciucurii de la covor pot să răspund repede) – leandrul, ribizli și regina nopții. Noi nu avem așa ceva în grădină și nici în curte. Ba avem, zice bunica, avem regina nopții lângă gardul dinspre casa lui Hermin tante. Da, știu, asta la Orăștie, dar în Brad nu avem în curte decât trandafiri, liliac si iarbă, atât ! Și de asta ești supărată? Nu, nu sunt supărată dar mi-e dor să vină seara și să miroasă toată curtea de la regina nopții. Și..? Și tu să mă chemi în bucătărie la Mitzy și să-mi spui “e ora cinei, ai rămas singură în toată curtea, hai, fuga la spălat pe mâini !” Mitzy neni, prietena din copilărie a bunicii nu are copii. De aceea, primește rar vizite. De data asta, eu m-am invitat la Arad în curtea cu leandri. Într-o seară, când ele vorbeau la telefon, am strigat spre receptor “vreau să te văd, vreau să mă plimb la voi în grădină!” Zoli bacsi, soțul lui Mitzy, care nu se mai mișcă din fotoliu cam de când s-a sfârșit războiul, a auzit cererea mea și a convins-o pe nevastă-sa să mă primească într-o scurtă vacanță. Și uite, timpul a trecut foarte repede. De cu seară amândoi mi-au pregătit bagajul de întoarcere. Aici ți-am pus roșii de Șiria, ardei din grădina noastră, un cozonac, un borcan de silvoiz. Da ce frumoasă pijama! Cum le zici tu la modelele, la moimele astea? Tediberși. Ce-s ăia? Ursuleti, în englezește, așa mi-a spus mama. Și pijamaua a cusut-o mămică-ta? Nu, a cusut-o o confecție, adică e “de gata”, se vede după butoniere, vezi? Ce sa vad? se uită Mitzy neni peste ochelari. Păi butonierele, uite ce strânse sunt, până mă îmbumb adorm. Tu întotdeauna ai fost așa ocoșă ? întreabă Zoli bacsi. Nu-s ocoșă, uite ce greu intră nasturii în butoniere! Bine, bine, iar aici în punga asta am pus frunze de mentă și câteva foi de nuc. Mulțumesc, köszönöm szépen și sper că nu v-am deranjat prea mult. Și dacă ne-ai deranjat, acuma ce ne facem? zâmbește Zoli căutându-și țigările în sfeterul de pe marginea fotoliului. Se aud pași. Mă opresc din visare. Lustra cu cele trei brațe e aprinsă printr-o răsucire a butonului. Cu ochii când spre tavan, când spre reproducerea cu “Pilat prezentându-l pe Iisus poporului”, gazda mă atenționa aproape zilnic – astea-s comutatoare vechi de când casa, și nu e voie să le răsucești aiurea că se strică. Acum, însă, e tare nedumerită. Măi copilă! Ce-i Mitzy neni? Tu ai dormit îmbrăcată ? Nuuu… Pe la trei dimineața m-am trezit și m-am îmbrăcat, să fiu gata de drum. Oh, Istenem! Trenul pleacă la cinci, dar noi suntem aproape de gară. Na spune sincer, ți-i dor de Brad așa-i? O să-mi trimiți o vedere de acolo când ajungi? Sigur că da, vă trimit la amândoi! Una cu viaductul și una cu cetatea Devei! Ó, édes lány!

https://youtu.be/D972VXbXvqA

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Antonio_Ciseri

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Calea_ferată_Sântana-Brad

Sabina_Hurezani 1955_2