Arhiva Afectivă. Mărturisire celui ce privește

„Căpșuna perfectă”, august 1988. Filmarea a fost realizată „din mână”, cu o cameră National cu casetă VHS, în timp ce cu cealaltă mână desenam. Nu am folosit trepiedul, fiindcă nu îl aveam la acea dată. Am dorit să arăt, nu doar că natura nu poate fi concurată, ci, mai ales, că în generozitatea ei, natura ne dă spontan chei pentru rezolvări plastice pline de prospețime și inedit. La încheierea acelei filmări am notat:

„Am ajuns la un stadiu destul de arid (nu neapărat deprimant) al experienței de viață – nu doar ca artist, dar mai ales ca om care gândește și simte mai bine cu ajutorul limbajului artei. Când spun arid încerc să definesc întrucâtva «peisajul» meu interior.

Imaginează-ți că după ce ai trecut printre dealuri și câmpii răsfățate de verdeață, ajungi într-un loc stâncos, plin de pietre și nisip, ici colo apărând câte un pin răzleț sau vreun ienupăr. Desigur, ceea ce vezi nu pare primitor și nu invită la zăbovire îndelungă. Dar, tocmai când te grăbești să părăsești acel loc, aparent rece și pustiu, o minge de scaieți purtată de vânt se agață de încălțămintea ta. Te apleci, vrei să scapi de ea, dar privirea – ajunsă aproape de terenul plin de praf și pietriș – distinge desenul discret al unui semn straniu trasat de-a lungul cărării pe care te-ai hotărât să faci cale întoarsă. Ce faci? Te oprești și încerci să descifrezi ceea ce vezi sau îți spui «e timpul să plec»? Nu e chiar o metaforă ceea ce încerc eu să explic acum, e mai degrabă o realitate.”

Septembrie, 2010. Am făcut câteva filmulețe cu mulți ani în urmă despre ceea ce încercam eu să înțeleg prin perfecțiune la nivel vizual, la nivel instinctiv. Cu două dintre aceste filmulețe am fost invitată să particip la o expoziție având drept temă „cartea de artist.” În accepțiunea mea, ”cartea de artist” are rolul de a întreține capacitatea noastră de a găsi sensuri și semnificații în vasta lume a simbolurilor. Este ceea ce am și spus aici în acest foarte scurt film: există un straniu aspect al înțelegerii perfecțiunii din perspectiva limitată a omului, dator să dispară asemenea parfumului unei căpșuni sau asemenea amintirii despre cel mai bun rol jucat vreodată. Maniera în care artistul (homo ludens) relaționează fapte de viață, modul în care gestionează analogii sau citate culturale este întotdeauna surprinzătoare. În capacitatea lui de a încifra sau de a descifra, se găsește sursa, dar și „nutrientul” dintotdeauna a oricărui artist fie el și anonim. Filmele realizate în trecut pot reprezenta mici enunțuri în imagini și, deopotrivă, pot fi un fel de „pagini ale naturii”. Spun acest lucru deoarece fiecare imagine duce la alta și apoi la o alta, o idee la altă idee etc., exact așa cum unei pagini îi urmează mereu o alta, exact așa cum o hartă îți poate inspira un traseu inedit ce poate anula „obișnuitul” exprimat în unități de măsură „previzibile”.

Ambele filme nu reprezintă altceva decât „răsfoirea” în timp real a propriei noastre existențe. Ideea că termenul de pagină, carte, volum, ar trebui să aibă o singură formă e uneori puțin restrictivă. Desigur, nu putem demola noțiunea de carte, dar putem crea un fel de „restitutio” naturii, fără să cădem neapărat în manierisme ecologiste. Așadar, în clipa în care mental se face asocierea doar cu noțiunea de pagină sau de carte, privitorul este invitat să vadă numai acel sens al metaforei. Însă, când pagina sau cartea e dintr-o dată nu firmamentul, nu aburul oceanului, ci pământul, imediat poetica imagine a zeiței Venus, „cea născută din spuma mării” poate să dispară și, preț de o secundă, în locul ei vom întrezări aspectul prozaic, cu accente dramatice al „nașterii în dureri” propovăduită păcătoșilor. În momentul în care mă voi întoarce mai mult la tangibil, respectiv la cartea-obiect cu aparent micile ei mistere, sau cu marile ei vălătuciri de taine ceea ce voi prezenta va avea o diferită configurație față de cea de acum. Deocamdată, mă simt mai bine hălăduind prin spații fără geometrii precise. Acolo găsesc frânturi de răspuns la unele întrebări despre lumină, culoare, cadență, alternanță, etc. Și câtă vreme acestea îmi fac bine, înseamnă că îmi sunt și utile.
(Sabina Ivașcu, însemnare din 1988, după realizarea clipului “căpșuna perfectă”.)

Filmul a participat la expoziția organizată de Doamna Conf. Daniela Frumușeanu
https://www.facebook.com/daniela.frumuseanu/videos/1501570624549/UzpfSTEwMDAwMDg3NDUyNTIxMjoyNDg5MjU1MTA3NzgwMjgy/?q=desenul&epa=SERP_TAB
https://www.facebook.com/daniela.frumuseanu/videos/1501567904481/?q=sabina%20ivascu%20east%20meet%20west&epa=SERP_TAB
https://vimeo.com/43723763
https://artavizuala21.wordpress.com/tag/andra-georgescu/