Arhiva Afectivă. Poveste de Crăciun

Transmisă din generație în generație în Țara Hațegului, zona Sălașul de Sus, Ohaba de sub Piatră, în anii dinaintea Primului Război Mondial, auzită de bunicul-învățător Cezar Ivașcu (1900 -1986) și transmisă familiei. Noi, copiii, am ascultat-o aproape în fiecare an în seara de 20 decembrie, ori de câte ori în vacanța de iarnă ajungeam la Orăștie.

„La marginea unui sat a trăit odată un țăran cu familia sa. Avea opt copii, iar al nouălea era așteptat de la o zi la alta. Se numea Ignat. Era harnic, muncitor și prin muncă își câștiga cele necesare familiei.

Pe vremea aceea, ca și în zilele noastre, era obiceiul ca la sărbătorile Crăciunului, la nașterea lui Iisus Hristos, să se taie în fiecare gospodărie câte un porc. În curtea lui Ignat așa ceva nu se găsea. Apropiindu-se sărbătorile, Ignat se înțelege cu nevasta să se ducă la târg să își cumpere porcul de care avea nevoie. Zis și făcut. În dimineața următoare, Ignat plecă la târg și după cum se înțelese cu nevasta, pe drum se tot gândea, dacă va putea cumpăra cu banii ce-i avea la el. Mergând cu acest gând, ia uite că la o cotitură de drum îi iese în cale un om care avea nouă purcei. Cum zărește turma de purcei, Ignat se oprește și întreabă pe stăpânul lor dacă sunt de vânzare, că ar cumpăra și el doi -trei purcei. Vânzătorul, care nu era altul decât dracul pe pământ, a spus că da, sunt de vânzare și că îi dă toți purceii fără bani, doar să îi dea la noapte ”neștiutul” lui de acasă. Ignat stă, se gândește și își zice, în sinea lui, că parcă acasă n-ar avea nimic de care să nu știe și se învoiește. Omul se face nevăzut, iar Ignat, vesel, pornește spre casă cu turma de purceluși. Ajungând acasă află că nevasta sa, în timpul cât a fost plecat, a dat naștere la cel de-al nouălea copil. Bietul Ignat, îndurerat și mâhnit nu mai sta locului și se frământa la gândul că va trebui să se despartă de noul născut.

Tocmai când durerea era mai mare în familie, înspre seară aude că cineva bate în ușă. Deschide ușa și în fața lui apare un moșneag cu barbă mare, albă-colilie și cu un toiag în mână, care cere găzduire peste noapte. Ignat îl primește cu brațele deschise și cu multă bucurie, dar îi povestește întâmplarea cu purceii. Străinul atunci bate de trei ori cu toiagul în ușă spunând că acel om nu va putea intra în casă. Sosind și nevasta, moșneagul ‒ care nu era altul decât Dumnezeu‒ le-a spus să golească toate vasele cu apă și să fie puse cu gura în jos, iar în casă să fie întuneric. Toți să se culce, să nu vorbească și să nu răspundă nimic când vor auzi o voce la fereastră. Așa s-a și întâmplat și nu peste multă vreme după ce s-a întunecat numai ce se aude voce la fereastră, întrebând:
‒ Măi, Ignate, acasă ești?

Nici un răspuns. Întreabă din nou:
‒ Măi, Ignate, acasă ești?
‒ Acasă, drace, zice Dumnezeu.
‒ Am venit după „neștiutul” tău de acasă!
‒ Nu este niciun neștiut în casă, îi răspunde Dumnezeu.

Auzind dracul acest răspuns își zice că nu e vocea lui Ignat, ci unui străin.
Atunci diavolul îi zise că dacă va ghici cele 10 ghicitori ale sale va pleca fără copil și începe:
1 ‒ Ghicii micii ce mi-e unul?
Dumnezeu răspunde la toate. La prima ghicitoare zice:
La fântâna bună toți oamenii se adună.

2 ‒ Ghicii micii ce mi-e doi?
Omul cu doi ochi bine vede.

3 ‒ Ghicii micii ce mi-e trei?
Căldarea pe trei picioare bine stă.

Pentru un moment se oprește dracul și-și zice: oare cine este de răspunde așa de bine?
4 ‒ Ghicii micii ce mi-e patru?
Carul cu 4 roate bine merge.

5 ‒ Ghicii micii ce mi-e cinci?
Omul cu cinci degete la o mână bine lucrează.

6 ‒ Ghicii micii ce mi-e șase?
Fluierul cu șase găuri frumos și bine cântă.

7 ‒ Ghicii micii ce mi-e șapte?
Unde sunt șapte feciori în casă să nu bagi mâna pe fereastră că o scoți tăiată.

8 ‒ Ghicii micii ce mi-e opt?
În casa în care se află opt fete, șezătoarea e deplină.

9 ‒ Ghicii micii ce mi-e nouă?
Cei nouă purcei ai tăi, să-i mănânce copiii mei.

10 ‒ Ghicii micii ce mi-e zece?
Crepi drace în treisprezece că în zece nu te-ntrece!

În acel moment diavolul a crăpat și Ignat a rămas cu copilul și cu cei nouă purcei.
În zorii zilei, Dumnezeu se scoală și se pregătește de drum. Înainte de a pleca spune: ”Ridicați vasele cu gura în sus”, iar tu Ignat, să nu mai cazi în greșeli pe viitor. Ignat mulțumește bunului Dumnezeu pentru că a fost scăpat de o mare durere și nenorocire. Dumnezeu cu toiagul plecă de la Ignat spre Împărăția Sa, iar Ignat cu familia au trăit fericiți.

Povestea am auzit-o în casa părintească de la tata, care era un bun povestitor. Eram copil mic și o ascultam cu multă atenție. E foarte mult de atunci. Se spunea cu regularitate în seara zilei de 20 decembrie.
Am scris-o pentru nepoata mea dragă, Sabina, ca ea la rândul ei, s-o povestească strănepoatei dragi.

Bunicul Cezar, 20 decembrie 1979”

https://www.cristoiublog.ro/arhiva-afectiva-in-meniul-istoriei-nu-e-trecuta-niciodata-barbaria/