Arhiva Afectivă. Rusalka și umbrela bunicului

Brad, primăvara lui 1958. Foșnetul grăbit al fulgarinelor și un sărut pe frunte. Prin ușa întredeschisă a sufrageriei stăruie, de-a lungul odăilor, parfumul sec al mănușilor mamei amestecat cu fumul țigărilor Virginia. Când nu găsește Virginia roșii, tata fumează Virginia verzi. Iar când nu le găsește nici pe astea, fumează Chesterfield. Bunicul fumează Pinguin, iar mama, care fumează rar, nu are preferințe. Sporovăiala lor în drum spre hol lor mi-a rămas nedeslușită din pricina unei ferestre trântite de vânt odată cu deschiderea ușii. Eliberez perdeaua prinsă între geamuri și mă așez în fotoliul cel mare de lângă radio. Zgomotele din stradă sunt tot mai rare. În casă plutește iarăși liniștea aceea neplăcută, neprietenoasă, care, în ritmul ticăitului pendulei, se întinde lent ocupând toate cotloanele. Ei bine, oftez eu, aruncând în sus o pernă de decor, mama și tata m-au lăsat din nou în grija tăcerii. S-au dus la cinematograf să vadă un film. Vreau și eu să merg cu voi! De ce mă lăsați iarăși singură acasă? Tata era aproape înduplecat. Hai, mămico, să mergem cu toții! Mama, convinsă ca Yves Montand trebuie să rămână, pentru copii ca mine, doar vocea șlagărului J’aime flâner sur les grands boulevards, s-a opus cu severitate. Cred că atunci când s-a trântit fereastra, despre Yves Montand era vorba, iar filmul Salariul Groazei cu siguranță nu era cu tangouri și nici cu chansonete.

Brad,1960. Se apropie Crăciunul. Pe străzi lumea se salută în grabă. Cojoace, desagi, paltoane, poșete, pufoaice, jersee, opinci, bocanci, ghete, șoșoni, galoși, zloată. Locuim în Centrul Vechi. Peste drum e Tribunalul. Cu genunchii pe brațul fotoliului mare de lângă radio, privesc prin sticla aburită a geamului, camionul oprit în fața magazinului Textila. Bunica se apropie de mine și mă ia de umeri. Nu mai sta la geam, hai la bucătărie cu mine. Camionul pleacă. Doi bărbați îmbrăcați în haine lungi de piele fumează în zăpada care se cerne mărunt. Apoi fulgii devin tot mai mulți și mai mari. Iar a venit duba, strig spre bucătărie. Pleacă de la geam! Bunica revine în cameră clătinând din cap. Nu se mai termină, nu se mai termină. Ai Doamne grijă de noi! Nu prea înțeleg ce legătură este între venitul dubei și supărarea bunicii, dar peste mai puțin de un an aflu ce înseamnă să-ți găsească cineva într-o carte o felicitare de Paști primită înainte de anul 1945. O felicitare primită înainte de 1945 de la un avocat sau medic, de la un profesor sau inginer, de la un funcționar sau simplu impiegat de gară. Oameni. Dar unii din ei avuseseră ”averi”, alții fuseseră țărăniști sau liberali, alții fuseseră mari funcționari de stat, alții au fugit în munți. Când ai zece ani și la școală e nevoie de maculatură și fier vechi cauți prin pod, prin pivniță. Și le duci la școală. Cum a putut? Cum a putut să facă așa ceva? Întrebare simplă, firească. Un copil a găsit ziare, reviste și cărți vechi, le-a dus în magazia școlii. Acolo s-a făcut trierea. Un domn cu șapcă și jachetă de piele a venit apoi la casa unde locuia copilul care adunase maculatura. De când îl cunoașteți dumneavoastră pe …? Livid, tatăl copilului bâiguie. Da… e o felicitare primită de ziua numelui. De Sfântul Ion. E veche, e de prin 39-40.
Veniți dumneavoastră mâine dimineață la prima oră, la camera zece.

Brad, toamna lui 1960. Ascult la radio piesa Rusalka de Pușkin. După teatru, crainicul anunță un program de muzică interpretată la fierăstrău. Sunetele acestui instrument sunt când jalnice, când fioroase. Ai mei iarăși nu-s acasă. Bunicul va trece în seara asta pe la noi să ne aducă șosetele de lână croșetate de bunica și să ia paltonul tatei care trebuie dat la întors. La croitorie, paltonul va fi întors cu partea mai puțin uzată spre exterior. Multă lume își dă la întors paltoanele fiindcă stofă groasă de calitate se găsește mai greu. În schimb, doamnele sunt încântate de fustele plisate din tergal la mare modă și fiecare ar dori să aibă măcar una. Ați ascultat muzică interpretată la fierăstrău, anunță crainicul. Aici București, dăm ora exactă. La semnalul următor va fi ora douăzeci : pip, pip, pip, pip, pip, pip. A fost ora douăzeci. Mă îndrept spre fereastră, vreau să văd dacă bunicul e pe drum. Am luat umbrela din hol să i-o dau că tocmai o uitase ieri la noi. E frig, mai bine nu deschid fereastra. Între geamuri e loc destul. Iau două perinițe mici și le așez una la spate una, sub șezut. E foarte comod să stai așa între geamuri. Cerul e întunecat și sigur va ploua în noaptea asta. Când încep să mă doară genunchii, întotdeauna vine ploaia, zice bunica. Dar acum ea nu e aici. Pesemne face găluște cu prune. Sau prăjitură de mălai. În anul cu seceta, 54-55, nu prea se găsea făină. Ce umbră mare aruncă felinarul suspendat între casa noastră și Tribunal! Becul e gălbui iar pe asfalt se vede mare de tot umbra pălăriei felinarului care se mișcă în bătaia vântului.

Sunt în pat. Nu știu cine m-a îmbrăcat în pijama. Bunicul îi spune îngrijorat mamei să nu mă mai lase singură în casă. Mă găsise dormind între geamurile de la stradă cu umbrela în brațe.


Rusalka de Aleksandr Puşkin.

Adaptarea şi regi cu a artistică: George Teodorescu. Traducerea: Ion Costin. Cu Gina Petrini in rolul titular. În distribuţie: George Calboreanu, Gheorghe Cozorici, Doina Tuţescu, Ştefan Ciubotăraşu, Elvira Petreanu, Marieta Rareş, Vasilica Tastaman, Elena Păpuşoiu, Eugenia Popovici, Beatrice Biega, Nastasia Şova, Lucia Mara, Dan Damian, Zizi Petraşcu, Maria Marcelos, Gheorghe Iorgulescu. Înregistrare din anul 1960.

https://www.youtube.com/watch?v=TgqK3fup5uw

https://fr.wikipedia.org/wiki/Yves_Montand_chante…

https://www.youtube.com/watch?v=lzdNWaBtw2U

https://tnr.srr.ro/program/program_arh.htm?d=2013-04-17

https://www.youtube.com/watch?v=chtpsjNM2gY

Comentarii

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Eroii din linia întâi, condamnați penal, fac apologia Covidului de frica închisorii
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
📹 Videoblitz 📹
Loading