Arhiva Afectivă. Supa de tapet

Herăstrău,1964. Duminică, zi de vară. Pălării de pai sau umbrele de soare, mănuși subțiri de ață trase pe mâini care țineau poșete, evantaie sau plase cu fructe. Tramvaiul cisternă răcorind bulevardul Magheru. Parcuri, ștranduri, cofetării sau grădini de vară. Suntem în Herăstrău și așteptăm la micul debarcader să vină vaporașul. Am nisip în șoseta piciorului drept. Mă aplec privind în sus și văd trecând multe fuste colorate și pantaloni bej de pânză. Trag cât pot de tare cureaua sandalei și nu izbutesc să o deschei. Mă ridic oftând, ștergându-mi palmele de buzunarele fustei. Uite, a venit vaporașul, haide caută-ți un loc! Mâna mamei, înmănușată, mă ține strâns. A urcat, odată cu noi, un bărbat slab purtând la piept un binoclu. Se așeză pe o bancă, în față, lângă cabină. Lângă el, un băiețel cu pălărie albă de soare întreabă: Unde suntem acum? Cum unde? Uite, Erik, te-am adus în parcul I.V.Stalin, acum pornește vaporașul! Cămașa marinărească a comandantului se umflă în bătaia vântului. Când Erik ajunge în apropiere, îi spune șmecherește: Măi băiete, spune-i lui tataia că nu mai este nici un Stalin p-aci! Mama își potrivește ochelarii de soare pe nas. Eu pășesc șchiopătând ușor. Nisipul din șosetă s-a mișcat și îl simt înțepându-mi talpa. Mama mă întreabă dacă vreau să stau la margine, să văd mai bine pe unde trecem. Eu îmi scutur piciorul sperând ca nisipul să dispară. Uite, ce priveliște frumoasă! Lacul, parcul, împrejurimile, ce frumos se vede totul acum! Mama e încântată că am ajuns, duminica asta, să ne plimbăm cu vaporașul. Eu privesc mai mult puntea. E acoperita cu șipci subțiri de lemn. Dedesubt clipocește apa. Vezi, vezi cât este de plăcut? Surâde în adierea răcoroasă răzbătând dinspre largul lacului. Mă aplec din nou încercând să mă descalț. Nu reușesc, cureaua este greu de urnit. Sandalele vechi aveau încheietorile mult mai lejere și ușor de manevrat. Mai avem puțin și ne întoarcem, spune mama. Îmi așez un picior peste celălalt. Nu e nevoie sa dai din picioare îmi șoptește. Stând așa, picior peste picior ajung să-mi strecor un deget în șosetă în căutarea nisipului. Zadarnic. S-a dus spre vârful sandalei. Vaporul și-a oprit motorul. Am ajuns. Scărița care asigură coborârea la debarcader balansează ușor deasupra apei. Mama îmi spune să o iau de braț. După trei pași se oprește și mă întreabă: Poți să-mi spui de ce mărșăluiești în halul asta? Nu știu de ce nu vreau să-i spun că am nisip în ciorap. Și cel mai mult mă preocupă gândul la sandalele mele vechi.

Herăstrău,1981. Luni, opt septembrie, zi de toamnă. Aleile parcului sunt pustii. E prea devreme sau e prea târziu pentru o plimbare? Nimeni nu se plimbă. Toți sunt la locurile lor de muncă. Oamenii, în timpul lor liber, caută vinete, ceapă, gogoșari pentru zacuscă. Nu se prea găsesc. Nici ulei de floarea soarelui nu este. În tramvai sau troleibuz, la serviciu sau la acasă lumea se întreabă: uleiul de rapiță e bun? Tu îl folosești? Eu nu-l folosesc. Ba e bun, dar nu la prăjit cartofi. Dar la ce? Mie mi-a ieșit aseară o maioneză cu gust de ulei de mașină. Uleiul de rapiță e bun, nu vă mai plângeți atâta, zice câte un gestionar sfătos. Eu am făcut liceul la seral, dar știu de la istorie că în timpul asediului Leningradului oamenii ajunseseră să mănânce orice, chiar și nasturii de la palton. Nu vă mai plângeți.

2019. Un comentariu pe o pagină de știri comparând crize diverse – economice, alimentare, identitare etc., m-a trimis cu gândul așa, hodoronc-tronc, la un site care desfășura POVESTIRI DESPRE ASEDIUL LENINGRADULUI.* Caut site-ul și citesc: „8 septembrie, 1941. În această zi de toamnă, trupele germane au capturat Shlisselburg și au blocat legătura terestră dintre Leningrad cu întreg teritoriul țării. De fapt, totul s-a întâmplat ceva mai devreme. Nemții au izolat sistematic orașul. Așadar, începând cu 2 iulie, avioanele germane au bombardat regulat căile ferate, împiedicând astfel furnizarea de produse. Pe 27 august, comunicarea cu orașul prin căile ferate era deja complet întreruptă. Copiii asediului sunt o categorie specială de rezidenți ai acestui oraș. În oraș erau 400 de mii de copii de vârste diferite. Toată lumea a înțeles că salvarea copiilor este posibilă numai dacă orașul este păstrat. Viața în Leningradul asediat a fost dificilă, insuportabilă. Când toate centralele electrice au fost oprite și orașul a fost învăluit în întuneric, a început perioada cea mai dificilă. A venit o iarnă cu zăpadă grea. Înghețurile de 40 de grade au cuprins cu gerul lor zidurile apartamentelor neîncălzite. Leningrădenii au fost nevoiți să instaleze sobe în apartamente. Pentru puțină căldură ardeau totul: mobilier, cărți, obiecte de uz casnic. Oamenii au încercat să supraviețuiască atât cât au putut. Au încercat să-și umple burțile goale cu orice putea fi înghițit. Totul a fost folosit: truse de prim ajutor au fost golite (au băut ricin, au mâncat jeleu de petrol), au rupt tapetul pentru a obține restul de pastă și au fiert din ea un fel de supă. Au tăiat în bucăți încălțămintea din piele și au gătit-o. Au făcut jeleu din adeziv de lemn. Pentru copiii de atunci, cel mai bun cadou era mâncarea. Mâncarea chiar așa dezgustătoare, era acum visul suprem. În creșe și grădinițe cina sărbătoririi Anului Nou a constat dintr-o felie mică de pâine, o supă de drojdie, un jeleu și un terci făcut din cereale. Copiii înfometați mâncau încet, strângând cu grijă fiecare firimitură. Primăvara și toamna, copiii mai măricei, elevii, au lucrat activ în grădinile de legume și la fermele de stat. În timpul atacurilor, la semnalul profesorului, copiii, scoțându-și pălăriile, cădeau cu fața la pământ. Copiii vizitau deseori spitale: făceau curățenie acolo, îngrijeau răniții, ajutau la hrănirea bolnavilor. În ciuda faptului că germanii au făcut tot posibilul pentru a distruge Leningradul, orașul a trăit. A trăit și a supraviețuit.”

Șostakovici

La ora la care autoritățile aprobau concertul special leningrădean cu Simfonia a 7-a a lui Șostakovici, în iulie 1942, populația orașului se reduse de la 2,3 milioane, în octombrie 194, la numai 775 de mii de persoane. Numărul celor morți, fie de foame, fie în timpul bombardamentelor, se ridica, de la începutul blocadei, la circa 653 de mii de civili. Un cunoscut ziarist și istoric britanic, Brian Moynahan, a publicat recent un amplu volum, rod al unor cercetări migăloase întreprinse în arhivele din Rusia, dedicat, pentru a-l cita „simfoniei dificile, complexă și grandioasă, și muzicienilor care au îndurat atâtea orori pentru a o cânta, care au rezistat și au sfidat lipsa de umanitate atât din Leningrad cât și dimprejur. A fost recviemul lui Șostakovici pentru un oraș nobil, pradă celor doi monștri gemeni ai secolului”. Volumul se intitulează „Leningrad. Blocada și Simfonia, purtând subtitlul „martirizat de Stalin, înfometat de moarte de Hitler, imortalizat de Șostakovici”.**

2020. Martie. Am ieșit din izolare după 14 zile. Trebuie să printez în mai multe exemplare declarația pe propria răspundere. Am tendința să citesc cărți descriind crize și blocaje, disperări, victorii. Deschid cartea scriitoarei Anna Reid „Leningrad, tragedia unui asediu” și continui lectura de unde rămăsesem acum câteva zile.

21 iunie, 1941, Kremlin. „Ședința s-a terminat la 3 a.m. Stalin tocmai se urcase în pat când a primit un telefon de la Jukov. Principalele orașe din vestul Uniunii Sovietice – Kiev, Minsk, Vilnius, Sevastopol – fuseseră bombardate „Ați înțeles ce-am spus, tovarășe Stalin?” a întrebat Jukov. A fost nevoit să repete înainte de a primi un răspuns. Războiul, până și Stalin a fost obligat să înțeleagă, începuse.”

Sună telefonul. O fostă colegă de serviciu, din perioada când lucram în proiectare, mă întreabă dacă mai am numărul cuiva plecat din țară prin anii 90. Spun că voi căuta în agendele vechi. Închide. Continui să citesc:
Viziunea lui Hitler pentru teritoriile nou cucerite era cea a unui Reich lat de o mie de kilometri întinzându-se e de la Berlin la Arhanghelsk, pe țărmul Mării Albe și Astrahan, pe cel al Mării Caspice.

„Întreaga regiune”, i-a explicat el arhitectului Albert Speer, „trebuie să înceteze a mai fi o stepă asiatică, trebuie să fie europenizată! Țăranii din Reich vor locui în ferme frumoase, spațioase; autoritățile germane în clădiri minunate, guvernatorii în palate. În jurul fiecărui oraș va exista o centură lată de 30 -40 de km de sate încântătoare, legate de cele mai bune drumuri. Dincolo de acestea urma să fie o altă lume în care intenționăm să-i lăsăm pe ruși să trăiască așa cum vor.”

Orașele existente urmau să fie golite de lucrurile de valoare și distruse. În locul Moscovei urma să fie un lac artificial iar minunatele sate noi, populate cu locuitori arieni aduși din Scandinavia și America. În 20 de ani, visa Hitler, numărul lor va ajunge la 22 milioane. Rușii – aflați pe treapta cea mai de jos între slavi – vor fi deportați în Siberia, reduși la sclavie ori pur și simplu exterminați, precum triburile de amerindieni din America. Înfrângerea oricărei rezistențe rusești va fi considerată doar un exercițiu sportiv. Lucrurile nu s-au petrecut așa numai pentru că Hitler avea imaginație bogată, ci pentru că nu a înțeles deloc societatea sovietică. El a supraestimat forța antisemitismului din Rusia și a subestimat patriotismul și sentimentul național. Calomniile crase – „slavii sunt o masă de sclavi născuți”, „prostia lor fără margini”, „acele mase stupide din Est” – repetate la nesfârșit în diatribe reținute în timpul meselor, erau măsura nu numai a rasismului, ci a lenei intelectuale, a suficienței în fața unei țări vaste în rapidă schimbare, și închise, despre care el și sfătuitorii lui știau foarte puțin. Ideile lui false, în mod ironic, le oglindeau pe cele sovietice despre Germania. „Speranțe prea mari” și-a amintit mai târziu unul din generalii lui Hitler, „au fost construite pe credința că Stalin va fi alungat de la putere de propriul popor dacă va suferi înfrângeri politice. Această credință a fost susținută de consilieri politici ai Führerului, iar noi, ca soldați, nu știam suficient de multe lucruri despre latura politică a disputei.”


https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/5770173a-7698-4831-b456-24cc592b13d5

https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Leningradului

*POVESTIRI DESPRE ASEDIUL LENINGRADULUI. IGOR VADIMOVICI DOLIVO DOBROVOLSKY

** HTTPS://MOLDOVA.EUROPALIBERA.ORG/A/26528924.HTML

https://sks-m.ru/ro/kulinariya/rasskazy-o-blokadnom-leningrade-blokadnyi-leningrad—zhutkie.html

https://ro.scribd.com/document/252158426/LENINGRAD-Tragedia-unui-oras-sub-asediu-1941-1944


https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Leningradului

*POVESTIRI DESPRE ASEDIUL LENINGRADULUI. IGOR VADIMOVICI DOLIVO DOBROVOLSKY

** HTTPS://MOLDOVA.EUROPALIBERA.ORG/A/26528924.HTML

https://sks-m.ru/ro/kulinariya/rasskazy-o-blokadnom-leningrade-blokadnyi-leningrad—zhutkie.html

https://ro.scribd.com/document/252158426/LENINGRAD-Tragedia-unui-oras-sub-asediu-1941-1944

Comentarii

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Eroii din linia întâi, condamnați penal, fac apologia Covidului de frica închisorii
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
📹 Videoblitz 📹
Loading