Arhiva Afectivă. Trecând peste apa Megișei

Străbunicul Alexandru Munteanu¹, „îmi trimite” răspuns la căutările mele, la întrebările mele de o viață. Așa se face că am găsit abia acum, în ultimii ani, prin arhive sau ediții în format electronic, o serie de scrisori și relatări. Noi nu le aveam în familie, nu doar fiindcă accesul la asemenea documente era dificil în anii 50-60, dar nu le aveam la propriu. În familie nu mai exista nimic care să ne vorbească amănunțit despre el. Cu chiu cu vai, mama îi salvase doar rezumatul lucrării de doctorat ²editat la Budapesta, în 1913.

Multe scrisori și documente au fost distruse cu bună știință. Fotografii, adeverințe, scrisori, cărți de vizită, cărți poștale primite sau trimise către personalități din fostul regat al României, devenită de acum Republică Populară, reprezentau un real pericol, primejduind statutul de relativă libertate al urmașilor străbunicului Alexandru Munteanu.

Abia în 2018 am găsit aceste scrisori pe care le-am atașat acestui text. Este de-a dreptul incredibil că le-am găsit! Noi nu le-am avut niciodată în casă, familia nu mai știa de existența lor, de supraviețuirea lor, ele fiind din 1914 până astăzi păstrate în arhiva parohiei din Cetea. Alte relatări despre străbunic, găsite tot pe internet, aparțineau unor contemporani cum au fost : Episcopul Roman Ciorogariul, eroul Ioan Aurel Mierea, sau profesorul de istorie și preotul Grigore Popescu.

Părintele poet Alexandru Munteanu a fost, alături de Emilian Cioran (cumnatul său), colaborator al revistei Teologice din Sibiu și membru al Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura poporului român din Sibiu.

În raportul făcut de către Iancu Cerbu, la data de 12 februarie 1919, către Ambasada Română din Budapesta, este amintit printre alții și străbunicul Alexandru.
Am selectat două fragmente din acel raport:

Oradea-Mare,
la 12 februarie 1919, st.n.
Iancu Cerbu (A.N.R., fond C.N.R. Bihor, dos. 232/1919, f. 4)

Raport nr.9
Ambasada română Budapesta

„Consiliul Național Român Comitatens din Oradea Mare, constituit deodată cu Consiliul Național Maghiar, la isbucnirea revoluţiei, au conlucrat în deplin acord pentru restabilirea siguranţei, prin înfiinţarea gardelor şi alegerea sfaturilor săteşti. Chestiile din ordinea siguranţei publice şi economice le-au dezbătut în şedinţe comune, executînd fiecare consiliu hotărîrile aduse, prin organele sale. Înţelesul era să se respecte reciproc dreptul de liberă dispoziţie naţională a fiecărei naţiuni în circumscripţia comunelor sale, cu eliminarea politicei. Înţelegerea aceasta a dat bune rezultate la început. Gardele ţinea(u) o ordine exemplară în comunele rurale, iar sfaturile îngrijeau conştiincios de trebuinţele economice. Tot omul era la locul său. De când a tăbărât însă miliţia asupra comitatului nostru s-a răsturnat ordinea publică şi nu mai e sigur nimeni de avutul şi de viaţa sa, anume pe linia numită strategică. Îndeosebi s-au făcut vinovate de atrocităţi trupele ardeleneşti cunoscute sub numele colectiv de secui, cari asediază linia de la Oradea Mare pînă la Ciucea, maltratîndu-i pe preoţi, unde pun mîna pe ei. Ştim că cazurile de atrocităţi cad în afara competenţei de judecată a forurilor civile şi militare, dar acele ating şi biserica de sub jurisdicţia consistoriului nostru orădean, care este expusă pângăririlor şi maltratării preoţimei. Toate cazurile nu le am la mînă, pentru că o bună parte a preoţimei s-a refugiat în toate părţile dinaintea primejdiei secuieşti, părăsindu-şi bisericile; poporul a rămas în multe locuri fără îngrijire sufletească.”

„În Mezötelegd (Tileagd) la 3 februarie, între ceasurile 5-6 după amiază, doi secui înarmați, sosiţi cu automobilul, intră în casa protoprezbiterului Alexandru Muntean, după ce în 29 ianuarie încă încercară alți 3 secui să-l prindă, unde ei luară soția şi copila la interogator, că unde este protopopul. Familiei i-a succes a aviza pe protopopul care era la casa comunală, de unde a venit cu notarul şi garda naţională locală. Aceştia au aflat pe secui cu revolverele pe masă, cu granatele la brâu şi cu puștile răzimate pe masă. Garda i-a adus pe secui la primărie. Protopopul nu mai știe cum au fost dimişi de la primărie. În tractul protopopesc sunt afaceri de cercetat și sanat. Protopopul nu le poate împlini, ci stă ca rob închis în casa sa, cerând permisiunea a-i da voie să se mute la Oradea, altmintrelea trebuie să pribegească…” ³

In 1919, din data de 15 februarie până în 15 mai străbunicul Alexandru nu a mai ajuns acasă. Avea patruzeci și opt de ani, era încă în putere dacă a putut să scape cu bine deși rănit, după o traversare prin apa înghețată, în puterea iernii.

„În 15 februarie,1919, aud la poartă zgomot și zăresc o ceată de secui roșii înarmați. Știind ce caută, am fugit așa cum eram prin grădină, sar gardurile de la vecin la vecin, o iau la fugă peste câmp trecând peste apa „Megișei”; se rupe gheața și mă înfund până la piept. Mă smulg din apă și fug. Aude o pușcătură, glonțul trece peste capul meu. Al doilea m’a lovit în braț și m’a rănit. Am fugit până la Săcădat unde oamenii mi-au legat rana. Reculegându-mă am plecat la Arad, Lipova și Sibiu de unde m’am întors acasă în 15 mai cu armata română.
Acasă mi-au jefuit Ungurii tot .”

(Declarația părintelui protopop Munteanu, Roman Ciorogariu, Zile trăite, Oradea 1926, pagina 213)

Tileagd. Casa protopopului Alexandru Munteanu a fost jefuită de soldații maghiari postați în comuna Tileagd iar el a fost silit a se refugia pentru că soldații de acolo la amenințat că îl vor omorî unde îl vor găsi. (vezi actul numărul 746 din 1919)⁴

Dragă părinte Alexandre⁵,

Pentru a avea o consemnare cu rost a operelor literare or filosofice adresează-te librăriei Minerva din București ori la Librăria Școalelor lui și Sfetea tot în București. De altfel și Librăria Diecezană din Caransebeș are un depozit frumos de cărți bune; cere-le un buletin de prețuri și-ți vei alege. Maiorescu, Iorga ,Caragiale, Conta, A.C. Cuza, Stelian, iată în fuga gândului câțiva bărbați, mărimi la noi românii, apoi cu ei poți străbate ușor mai departe. Comandă-le opera. Mă bucur că ți-a sosit primul fascicol din dicționarul Carol. Cu noroc înainte!

Tileagd, 27 februarie 1908.
Cu dragoste Alexandru Munteanu protopop.
Către Alexandru Drimba preot ortodox român, Cetea

Nici mama – care avea doar doi ani când a murit străbunicul – nu știa despre aceste întâmplări. Cum nici despre căsnicia unchiului Aurel cu mătușa lui Emil Cioran nu avea prea multe de povestit. Cum așa? întrebam adesea. Păi draga mea – zicea mama – Emil a plecat la Paris când era tânăr, eu nu l-am văzut decât de două ori – odată când aveam zece ani și apoi în 1940 când aveam vreo treisprezece ani. Apoi, după tragedia din 1940, când unchiul Aurel a rămas și văduv și fără copila lui iubită, relațiile noastre, ale Muntenilor cu Ciorăneștii s-au rărit. Totuși m-a impresionat – spunea mama- că în volumul „Scrisori către cei de-acasă”, publicat la Humanitas, unchiul Emil pomenește de verișoara lui, de Stelina Câlniceanu, tânăra pianistă a familiei a cărei tinerețe s-a frânt odată cu prăbușirea blocului Carlton, la dezastrul din 1940.

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Munteanu_(al_lui_Vasile)

2. În 1913a scris lucrarea Dosofteius metropolita 1671-1686 : tanulmány a román irodalomtörténet köréből (românăMitropolitul Dosoftei 1671-1686: Studii din istoria literară română).

3. http://crisia.mtariicrisurilor.ro/wp-content/uploads/2020/10/36-Crisia-Muzeul-Tarii- Crisurilor-XXXVI-2006.pdf pagina 31_161

4. Extras din volumul: Preoțimea română și întregirea neamului, Temnițe și lagăre, vol. II, autor Preot Grigore N.Popescu, tipografia Vremea 1940

5. Scrisoarea protopopului Alexandru Munteanu către preotul Alexandru Drimba din Cetea.
Extras din volumul: Cetea – Bihor. Un sat pentru credinţă şl legea străbună. Evocări, file de istorie, documente, cu prilejul aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară. Ediția a II-a, Revizuită şi adăugită sub redacţia: Prof.univ.dr. Liviu Borcea, Prof.univ.dr. Petru Mihancea. Editura Universităţii din Oradea, 2015

Alexandru Munteanu Reșița_1900

Alexndru Munteanu 15 feb 1919

casa Protopopului Alexandru Munteanu_n

Dragă Părinte Alexandru