Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Arhiva Afectivă. Zeicu și Suzi or devenit glăsuitoare

Ajuns lângă zidul casei, Remus Miheț mai privi odată spre cușca lui Zeicu. Câinele era tot acolo, liniștit, cu botul întins pe labele din față și pleoapele închise. Nu doarme, cugetă, gândi Remus descălțându-se din mers. Punând teneșii la zid, lângă curățitorul cu lamă de fer, își mai aruncă odată privirea spre Zeicu în speranța unei reacții, și zise:
‒ Îi las la soare să se uște, poate chiar îi spăl mai p’ormă.
Câinele nu avu nici un fel de tresărire.

Remus Miheț, ca și ginere-so Filă, le avea cu logica. Își spunea, în gând, că dacă Zeicu n-ar fi câine și ar avea teneșii murdari de noroi, ca orice gospodar, i-ar pune întâi la uscat, nu i-ar mozoli, să-i curețe, num-așa de ochii lumii. Mai făcu un pas și se opri. Măsurând cu privirea lungimea târnațului constată dintr-o dată că parcă-i mai îngust. Lumea se schimbă, toate încep sa fie mai limpezi. Cum să anunț familia la ce-am auzit în grajd, că animalele noaste or devenit glăsuitoare? Cum să mărturisesc așa o taină pe nepregătite? Raveca..ea nu să șochează cu una cu două. Vetuța, da, ea, da. Fata noastră îi mai sensibilă, mai aplecată spre lumea științei, călătorii în trecut, rețete internaționale. Are ea câteva domenii preferate. E o telespectatoare destoinică și absolventă de opt clase. Când am vrut să o trimit la profesională s-o măritat cu Rafailă Cloambă și gata. Din tăte pretinile ei, numa ea o rămas caznică. Păi da. Milica îi casieră la alimentară, Dorina îi croitoreasă, ba și-o deschis și plăpumărie, Ghizela are tarabă de înghețată. Numa Uța noastră îi caznică. No nu-i bai. Merem înainte. Când noi, ăștia cu pensia, n-om mai fi, acă..n-om mai fi, și gata. Raveca-i pricepută, îi harnică și nu-i chiar bătrână. Acuma, dacă or pensionat-o de la depou, unde să mai fie ea vătmăniță, pe care tramvai? Oh, Ravecă, cum mă certai tu că nu vream sa urc și cum stam io pe scara tramvaiului numa ca să mă bagi în samă. Remus lăsă în curte amintirile și intră în casă.
În bucătărie, televizorul mergea, tocănița de cartofi scăzuse și în liniștea aceea de prânz, reclama poartă mască, arată că-ți pasă, încheia calupul publicitar.
‒ Stătuși cam mult afară. Un’ fusăși?
‒ Aici în curte, un să fiu?
‒ N-ai fost la grajd?
‒ Nnn..am.. am…fost!
‒ Ce te bâlbâi așa măi tată? Mamă ! Lu tata i rău ! Ui la el că-i palid la față!

Cu deștele într-un pahar de apă, nevasta îl stropea de zor pe bărbatu-so care, stând pe scaun, sufla ușor, cu privirea pierită. Într-un târziu, cu ochii doar la becul din tavan, Remus își reveni.
‒ No, ce-i? Ți-i mai bine?
‒ On pic, da.
‒ Oare tata îi deochiat sau îi bolnav?
‒ Vedem acuma, zise Raveca mormăind iute un descântec, stingând în apă patru bețe de chibrit.
Remus bău apa și scutură capul ca și când ar fi ieșit dintr-o apă adâncă.
Cele două femei îl priveau ca pe un întors de pe lumea cealaltă.
La televizor, reclama poartă mască arată că-ti pasă, deși în reluare, avu un efect devastator asupra lui Remus.
‒ Îmi pasă!, urlă el din toți rărunchii vrând să arunce cu paharul de descântat în sticla televizorului. Raveca îi luă fruntea în palmele ei și făcu semn Vetuței să stingă aparatul. Vetuța impasibilă butona diverse canale. Ca la un semn becul și televizorul se stinseră deodată.
‒ Pană de curent, constată Raveca punând diagnosticul ca pe vremuri, când era vătmăniță și își invita pasagerii să coboare.
Revenit în fire, Remus îi șopti ceva nevestei. Ea dete din cap și zise:

‒ Uța mamii, nu vrei tu sa aduci niște porodici din grădină că vreau să fac un papricaș, așa cum îi place lu Rafailă.
‒ Și mie!
‒ Auzi ce zice tată-to, că și lui ! Da coată să le culeji pe hăle mai mai coapte. Îți ia ceva timp, da merită.

‒ Bine că o plecat Vetuța. Bună ideea asta asta, cu porodicile. Trăbă să-ț spun iute ce să întâmplă, că din două una: ori ne-o ajuns blăstămu lu Costoi, ăla cu gardu mutat la porumbiște, ori, așa cum am citit pe androidu lui Filă, am intrat în altă dimensiune.
‒ Ce vorbești? Mă duc după cartea de rugăciuni.
‒ Ce să faci cu cartea de rugăciuni?
‒ Să le citesc pă alea pântru vremi de restriște.
‒ Tu Ravecă, șezi.
‒ Șed. Da întâi, dă-mi on plic de trei în unu.
‒ Ai apă fiartă?
‒ Cum să nu. O rămas de la ceaiul lu Rafailă.
‒ No, fii atentă tu. Animalele noastre or prins grai.
‒ Nu…
‒ Ba da. Pă cinstea mea că nu te mint.
‒ Ai de noi! Ce ne facem? Și ce vorbesc? Măscări ori politică?
‒ Nici care din astea.
‒ Da ce? Ne bârfesc pe noi?
‒ Ba. Di ce să ne bârfească, doar suntem omenoși cu ele.
‒ Și care-s helea vorbitoare?
‒ Zeicu și Suzi.
‒ Aaaa… Păi eu credeam că tu știi.
‒ Ce să știu? Adică.. vrei să spui că io-s ultimu prost?
‒ Nu, nu, în nici un caz.
‒ Atunci?
‒ Și Zeicu și Suzi or vorbit dintotdeauna, numa noi nu i-am auzit.
‒ Așe zâci tu? D-iunde știi tu asta?
‒ De la bunu-lu-străbunul-de-la-stână, Remus, dragule.
‒ Nu te cred. Astea-s legende. Nu mă lua pe mine cu simboluri. Di ce n-am nici auzit vorbind cloța, porcu sau pe Cheți, pisica? Nu. Aici cred că-i altceva. Io propun sa întrebăm veterinaru dacă n-ar fi cazul sa le facem un test. Poate îs contaminați și ăsta-i v-un efect secundar. Și dacă, ferească sfântu, apare riscu io să latru, iar tu sa mugești ? Vrei s-ajunjem de comedia satului? Musai să chemăm veterinaru.

Dinspre lemnul ușii bucătăriei se auzi un zgrepțănit. Remus deschise. Un gând îl fulgeră. Dacă Zeicu o să vrea să intre în bucătărie? Dar câinele sta liniștit lângă treaptă și mișca urechile.
‒ Nu intru, zise câinele. Lanțu meu nu-i așa lung. Poftește tu afară în târnaț.
Remus căzu moale lângă ușă. Raveca pășind peste picioarele lui ieși în târnaț și potrivi preșul cel lung de iută. Femeia își dădu seama că al doilea descântat în timp atât de scurt, nu-i o idee bună.
Se scurse cam o jumătate de oră.

Remus își veni în simțire și își privea câinele ca pe-o vedenie. Între timp nevasta își adusese un scaun din bucătărie și într-o crăticioară curăța ardeii de semințe.
‒ Di ce nu-l menajezi pe stăpân-tu? Uite ce-ai făcut.
‒ N-am făcut nimic, răspunse Zeicu. Am vrut doar să-i spun că nu se cuvine să spioneze discuții private. Suzi a avut ideea să i-o spun direct. Am venit, am avut cele mai bune intenții, el nu face față. Asta e. Acum plec. Ce era de spus am spus.


Primele două episoade, le găsiți aici:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *