Bătălia care a început în Duminica Paștelui și japonezii care nu s-au predat după prima bombă nucleară

Am citit pe history.com un articol foarte interesant despre ultima bătălie majoră din cel de-al Doilea Război Mondial. Iar aceasta este Bătălia de la Okinawa (1 aprilie 1945 – 22 iunie 1945), una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie. Cum a început totul? La data de 1 aprilie 1945 (Duminica Paștelui) Flota a V-a a Marinei și peste 180.000 de soldați ai Armatei SUA și ai Corpului de Infanterie Marină au debarcat pe insula Okinawa din Pacific pentru o ultimă ofensivă împotriva Japoniei. Invazia făcea parte din Operațiunea Iceberg, un plan complex de invadare și ocupare a insulelor Ryukyu, inclusiv Okinawa. Deși s-a soldat cu o victorie aliată, luptătorii kamikaze, vremea ploioasă și luptele crâncene date pe uscat, pe mare și în aer au dus la un număr mare de morți de ambele părți.

În momentul în care trupele americane au debarcat în Okinawa, războiul de pe frontul european se apropia de sfârșit. Trupele aliate și sovietice eliberaseră o mare parte din Europa ocupată de naziști și erau la doar câteva săptămâni distanță de a forța capitularea necondiționată a Germaniei. Cu toate acestea, în teatrul de operațiuni din Pacific, forțele americane continuau să cucerească cu greu, una după alta, insule din „portofoliul” Japoniei. După ce au anihilat trupele japoneze în brutala bătălie de la Iwo Jima, americanii au pus ochii pe insula izolată Okinawa, ultima lor oprire înainte de a ajunge în Japonia. 466 de kilometri pătrați de vegetație densă și dealuri dificil de cucerit, au făcut din Okinawa locația perfectă pentru ultima rezistență a Înaltului Comandament Japonez pentru a-și proteja patria mamă. Americanii știau că dacă Okinawa cade, Japonia nu o va mai duce mult timp. Americanii știau și că securizarea bazelor aeriene din Okinawa era esențială pentru lansarea unei invazii japoneze de succes. În zorii zilei de 1 aprilie, o zi cu dublă semnificație, moralul era scăzut în rândul trupelor americane, în timp ce Flota a cincea lansa cel mai mare bombardament efectuat vreodată pentru a sprijini debarcarea trupelor, prin slăbirea apărării japoneze. Atât soldații, cât și șefii armatei se așteptau ca debarcarea de pe plajă să fie un masacru mai mare decât Ziua Z. Deși atacul ofensiv al Flotei a V-a a fost aproape inutil, iar trupele de debarcare au trebuit efectiv să înoate până la țărm, în mod surprinzător, trupele japoneze care să-i masacreze pe americani nu era acolo. În Ziua Z, trupele americane au luptat din greu pentru fiecare metru de cap de pod, dar trupele care au debarcat pe plajele din Okinawa au pătruns în interior cu puțină rezistență. Val după val de trupe, tancuri, muniții și provizii au ajuns la țărm aproape fără efort în câteva ore. Trupele au securizat rapid atât aerodromurile Kadena, cât și Yontan. Armata a 32-a japoneză, formată din aproximativ 130.000 de oameni și comandată de către generalul-locotenent Mitsuru Ushijima, a fost cea care a apărat Okinawa. În plus, Forța militară includea și un număr necunoscut de civili recrutați și gărzi interne neînarmate, cunoscute sub numele de Boeitai. În timp ce se deplasau spre interior, trupele americane se întrebau când și unde vor întâlni în cele din urmă rezistența inamică. Ceea ce nu știau era că Armata Imperială Japoneză îi avea exact acolo unde îi dorea. Trupele japoneze fuseseră instruite să nu tragă asupra forțelor de debarcare americane, ci să le supravegheze și să le aștepte, mai ales în Shuri, o zonă accidentată din sudul Okinawa, unde generalul Ushijima a stabilit un triunghi de poziții defensive cunoscut sub numele de Linia de apărare Shuri. Trupele americane care s-au îndreptat spre nord, spre Peninsula Motobu, au îndurat o rezistență intensă și peste 1.000 de pierderi, dar au câștigat relativ repede o bătălie decisivă. A fost diferit de-a lungul Liniei Shuri, unde au trebuit să depășească o serie de dealuri puternic apărate, încărcate cu trupe japoneze ferme, doritoare de luptă. Pe 7 aprilie, puternicul cuirasat japonez Yamato a fost trimis să lanseze un atac surpriză asupra Flotei a V-a și apoi să anihileze trupele americane blocate lângă linia Shuri. Însă, submarinele aliate au reperat Yamato și au alertat flota, care a lansat apoi un atac aerian paralizant. Nava a fost bombardată și s-a scufundat împreună cu majoritatea echipajului. După ce americanii au curățat o serie de avanposturi din jurul Liniei Shuri, au purtat multe bătălii crâncene, inclusiv confruntări pe Kakazu Ridge, Sugar Loaf Hill, Horseshoe Ridge și Half Moon Hill. Ploile torențiale au transformat dealurile și drumurile în cimitire pline de apă cu trupuri neîngropate. Pierderile au fost enorme de ambele părți în momentul în care americanii au cucerit castelul Shuri, la sfârșitul lunii mai. Înfrânți, dar nu învinși, japonezii s-au retras pe coasta sudică a Okinawa, unde au organizat ultima lor rezistență. Pilotul kamikaze sinucigaș a fost cea mai nemiloasă armă a Japoniei. Pe 4 aprilie, japonezii au dezlănțuit acești piloți bine antrenați împotriva Flotei a V-a. Unii dintre ei au intrat cu avioanele lor în nave cu 800 km/oră, provocând pagube catastrofale. Marinarii americani au încercat cu disperare să doboare avioanele kamikaze, dar erau adesea ținte sigure în fața unor piloți inamici care nu aveau nimic de pierdut.

În timpul bătăliei de la Okinawa, Flota a V-a a înregistrat următoarele pierderi:

• 36 de nave scufundate
• 368 de nave avariate
• 4.900 de oameni uciși sau înecați
• 4.800 de oameni răniți
• 763 de avioane pierdute

Celebrul Hacksaw Ridge

Escarpamentul Maeda, cunoscut și sub numele de Hacksaw Ridge, era situat în vârful unei stânci verticale de 400 de metri. Atacul americanilor asupra crestei a început pe 26 aprilie. A fost o bătălie brutală pentru ambele părți. Pentru a apăra escarpasul, trupele japoneze s-au adăpostit într-o rețea de peșteri și adăposturi. Erau hotărâte să apere creasta cu orice preț și au decimat plutoanele americane până când au rămas doar câțiva oameni. Mare parte din lupte au fost corp la corp și deosebit de nemiloase. Americanii au cucerit în cele din urmă Hacksaw Ridge pe data de 6 mai. Toți americanii care au luptat în Bătălia de la Okinawa au fost ambițioși, dar un soldat de pe escarpă s-a remarcat în special, acesta era caporalul Desmond T. Doss. Desmond era un medic militar și un adventist de ziua a șaptea, care a refuzat să ridice o armă spre inamic. Cu toate acestea, a rămas pe escarpament după ce comandanții săi au ordonat retragerea. Înconjurat de către soldații inamici, el a intrat singur în zona război și a salvat 75 dintre camarazii săi răniți. Bănuiesc că majoritatea cititorilor știu că povestea sa a fost readusă la viață pe marele ecran în 2016 în filmul Hacksaw Ridge și a primit Medalia de Onoare pentru curajul său.

Majoritatea trupelor japoneze și a cetățenilor din Okinawa credeau că americanii nu iau prizonieri și că vor fi uciși pe loc dacă sunt capturați. Drept urmare, nenumărați japonezi și-au luat viața. Pentru a-i încuraja să se predea, generalul Buckner a inițiat un război de propagandă și a aruncat milioane de pliante în care declara că războiul era pierdut pentru Japonia. Aproximativ 7.000 de soldați japonezi s-au predat, însă mult mai mulți au ales moartea prin sinucidere. Unii au sărit de pe creste în gol, alții s-au aruncat în aer cu grenade. Când s-au confruntat cu realitatea, adică cu faptul că a lupta în continuare era inutil (concept discutabil), generalul Ushijima și șeful său de stat major, generalul Cho, s-au sinucis ritualic, la 22 iunie, punând capăt efectiv bătăliei de la Okinawa. Ambele tabere au suferit pierderi enorme în Bătălia de la Okinawa. Americanii au suferit peste 49.000 de pierderi, dintre care 12.520 de morți. Generalul Buckner a fost ucis în acțiune la 18 iunie, cu doar câteva zile înainte de încheierea bătăliei. Pierderile japoneze au fost și mai mari, aproximativ 110.000 de soldați și-au pierdut viața. Se estimează că între 40.000 și 150.000 de cetățeni din Okinawa au fost uciși.

Cine a câștigat bătălia de la Okinawa?
Câștigarea bătăliei de la Okinawa a pus forțele aliate la o distanță mica de izbândă față de Japonia. Dar, dorind să încheie rapid războiul și știind că peste două milioane de soldați japonezi îi așteptau pe soldații americani obosiți de luptă, Harry S. Truman a ales să ordone aruncarea unei bombe atomice asupra Hiroshimei (Enola Gay a fost numele aeronavei, denumită după mama pilotului Paul Tibbets, iar „Little Boy” a fost numele bombei) la 6 august. Japonia nu a cedat imediat, așa că Truman a ordonat bombardarea atomică și pentru Nagasaki (Bomba nucleară a primit numele de cod „Fat Man”. Era o bombă mai sofisticată, care fusese testată în cadrul testului Trinity. Ținta principală fusese orașul Kokura. Cu toate acestea, din cauza unui strat gros de nori, echipajul avionului a revenit la ținta secundară – Nagasaki), la data de 9 august. În cele din urmă, japonezii s-au săturat de război. La 14 august 1945, împăratul Hirohito a anunțat capitularea Japoniei, marcând astfel sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Materiale de folos:

1. https://www.ushistory.org/us/51g.asp
2. https://www.npr.org/2016/11/04/500548745/the-real-hacksaw-ridge-soldier-saved-75-souls-without-ever-carrying-a-gun
3. https://www.usni.org/magazines/naval-history-magazine/2005/april/hellish-prelude-okinawa
4. http://www.historyofwar.org/articles/battles_okinawa1.html
5. https://www.ctbto.org/specials/testing-times/6-and-9-august-1945hiroshima-nagasaki