România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Călătorii. Calafat- Muzică folk, delicii și un strop de Istorie

Numeroase îmi fură plimbările în anul ce trecu. Că făcu ce făcu viața asta și mă pusă pe drumuri, vrând parcă să-mi compenseze anii din urmă, în care mă învârtii pe lângă casă precum câinele în jurul lațului.

Și-uite așa trecui granița spre țara Oltenească, pe la un început de august. Că mă prinsei de martor la o nuntă, tocmai la Craiova. În parc la Romanescu. Semnai, mâncai un tort la care mai visez și-acu’, și pe când soarele cobora spre asfințit, mare cât o mămăligă răsturnată pe năframă albă după-o zi de coasă pe malul Jiului, luai drumul Calafatului, să-mi cunosc niște neamuri, oameni cum nu credeam că se mai fabrică în vremurile astea de le trăim noi acu’.

Cum singurele mele amintiri despre Calafat se legau de cotele apelor Dunării cârâite în franceză, engleză și rusă la un tranzistor bâzâit de muscă în bucătăria de vară a bunicilor eram destul de curioasă să descopăr locul. Că istoria orașului este una veche și bogată, asta puteți afla singuri și dumneavoastră, că e plin internetul de texte scorțoase și date istorice. Eu vă povestesc despre oameni, atmosferă și viață. Așa cum nu le găsiți descrise prin cărți.

Dar, lăsând atestările documentare deoparte și până să apuc a explora orașul, mă trezii întâmpinată de niște oameni frumoși și buni la suflet mai ceva ca pâinea caldă proaspăt scoasă de sub țest (sau țăst- clopot de lut care acoperă vatra). O nepoată, de vreo 10 ani, campioană la Judo pe categoria ei de vârstă, un nepot- combinație de june boem și înțelept de o sută de ani, o mamă veselă, gospodină desăvârșită- moartea tuturor dietelor și curelor de slăbire și un cap de familie bonom, mare iubitor de animale și doi labradori zvăpăiați, unul alb ca zăpada și unul negru precum smoala.

Dar nu mă dumirii bine după drum, pupături și o cină îmbelșugată că se porni forfotă mare, de ziceai că vine Revelionul. Strada se animă de grupuri vesele, formate din copii, adolescenți, tineri și vârstnici. Și fără prea multe comentarii, mă alăturai și eu alaiului ce se îndrepta spre centrul orașului.

Și-uite așa aflai eu despre „Tabăra Folk” de la Calafat, ce se ține acolo vară de vară. Și tot acolo pe malul Dunării, mă cunoscui cu-n ieșean de-al meu; cu Adi Beznă, ce cântă de-ți face inima bucăți și-ți scoate din ea și dorurile pe care nu știai că le ai. Și-apoi te coase cu bucăți din sufletul lui, puse pe note ce-i ies ca un descântec de leac din corzile chitarei. Și mă îndrăgostii și de versurile lui Sorin Poclitaru. Că nu putui să aflu de el cât bătui cărările Bucovinei și Humorul. Nu. Trebui, muică, să fac vreo 700 de km ca să aflu de aceste două comori moldovenești. Dar uite-așa ne luă Dunărea târâș și ne adună pe toți pe malul ei.

Și cam așa ne petrecurăm vreo câteva seri, sub un cer spuzit de stele, de spuneai că Dumnezeu tot trăgând cu urechea la muzică și poezii, și-a uitat ulcica pe plita-ncinsă până a dat laptele în foc.

Dar și zilele ne fură vesele, cu lenevit pe plajă la Bașcov, cu băi în Dunăre, și mese savuroase învăluite în arome de legume coapte în vatră. Că și acum îmi lasă gura apă când mă gândesc la lutița din roșii coapte amestecată cu ardei copți sau ciuperci pe grătar.

Ba mai mult, îmi plăcu atât de tare că le picai oamenilor buni pe cap și-n zilele de Crăciun.

Dar fu cu folos. Că abia de Crăciun, o cunoscui pe Marița. Că se întâmplă să fie zile cu soare și ieșirăm la plimbare, prin parc, pe faleză să hodinim bucatele.

***

Dar nu-i așa că nu știți cine este Marița? Eu sigur nu știam. Că la școală am învățat numai despre cele două eroine, căzute la Mărășești, în Primului Război Mondial; despre Măriuca Zaharia și Ecaterina Teodoroiu. Însă despre Marița nu m-a învățat nimeni, deși pe vremea aceea am avut profesori buni și cu dragoste de a ne învăța.

Marița avea doar 15 ani când a fost împușcată de soldații Imperiului Otoman la 9 ianuarie 1878, în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului. Și a fost prima dintre cele cinci fete voluntare căzute victime. Dintr-un grup de 37 de tinere.

 

Și astfel, abia acum ajungem și la motivul pentru care m-am apucat să vă povestesc astăzi despre Calafat. Deoarece, pe 17 mai, când scriu aceste rânduri, se fac 146 de ani de când a fost tras primul obuz pentru bombardarea Vidinului, în Războiul de Independență de sub dominația Otomană. Și măcar din când în când e bine să ne mai aducem aminte de toți cei care au fost, au crezut și s-au jertfit.

Dar cam atât vă povestesc din lunga și bogata istorie a locului; că îmi doream să știți și dumneavoastră cine a fost… Marița. Un pui de fată ce a stat alături de cei pe umerii cărora s-au ridicat foștii mari oameni de Stat.

***

Acum e liniște pe faleză. Și o înserare trandafirie se așterne peste Dunăre.

Calafatul, orașul rozelor, al castanilor și stejarilor, cu case vechi- istorii în sine ale locului și oamenilor, cu Tabăra sa de muzică Folk, petrecerile de la Bașcov… unde, în seara de Sfântul Ștefan, am mâncat cea mai delicioasă mâncare de gutui, făcută din vreo zece dolofane, aurii, ușor degerate, adunate prin buzunare, după ce le-am cules dintr-o grădină a nimănui.

Prețioasă amintire a unor vacanțe, încă neuitate, din copilărie…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Călătorii. Calafat- Muzică folk, delicii și un strop de Istorie”

  • @Smarandita,

    Cu mancarea de gutui din final m-ai facut sa tresar, ca-n prima parte m-ai pierdut pe drum cu limbaju’… sic!.. 🙂

    PS. Nu-mi place „olteneasca” ca-i prea intortocheata si se vorbeste mult prea repede pentru ritmul meu de melc… !
    PPS. Era cat pe ce sa te confund… noroc cu poza!… 🙂

  • Minunat !
    Cat de mult am asteptat povestirile tale pline de farmec, parca traite aievea! Te rog sa continui „a la longue”
    Multumesc!

  • uneori calatoresti prin tot Universul pentru a te intersecta, aievea, cu parfumul florii de portocal 🙂 :))

  • Mă bucur mult că ai inceput sa scrii din nou!
    Cum ne-ai obișnuit, cu stilul inconfundabil, poveștile sunt porți spre o lume din care nu vrei să pleci, aș putea spune, fermecată. Mai vrem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *