Cazul Eriksen ne arată cât de importante sunt cursurile de prim ajutor

Deși sunt o romantică incurabilă și o visătoare netratabilă, eu iubesc să mă uit la fotbal. Începerea Campionatului European este unul dintre cele mai prielnice momente pentru a-mi satisface această plăcere.
M-am așezat confortabil să privesc meciul Danemarca –Finlanda și să mă bucur de un fotbal de calitate, pentru că al nostru nu prea mai există. Șoc în minutul 43. Am văzut un fotbalist întins pe gazon și forfotă puternică. Era vorba despre un Eriksen din naționala daneză, jucător al clubului Inter Milano. Îmi imaginez că, la cât costă un asemenea jucător, și monitorizarea lui medicală este peste măsură. A făcut stop cardiac. Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni pe care le cunoaște omenirea, iar la noi în țară are o pondere de 60% în cauzele deceselor.

Dar nu tocmai ăsta este subiectul, ci minunata reacție a colegului său de echipă, Simon Kjaer, care a știut să îi acorde primul ajutor până la intrarea pe teren a echipajului medical. Reacția lui a avut un rol esențial în salvarea acestuia, eliberându-i căile respiratorii și ajutându-l să nu își înghită limba. După acest gest și minunat reflex de prim ajutor, a chemat toți colegii să facă un zid în jurul lui Eriksen, pentru ca presa să nu îl sufoce cu blitzurile și curiozitatea specifică.
Sublim gest! Acest lucru m-a încurajat să cred că umanitatea nu a dispărut, că încă ne mai pasă. Respect deplin pentru cei ce susțin și contribuie la ajutorarea și susținerea celor neajutorați. Iar neajutorat poți fi, la un moment dat, și dacă ai conturile doldora.

Indiferența sau nepăsarea sunt cele mai grele haine pe care le îmbrăcăm noi, oamenii. Umanitatea este tot ceea ce ne trebuie pentru a construi o lume mai bună, este nevoie de suflet și voință pentru a lăsa binele și frumosul să ne domine. Dar noi ne aducem aminte cam de două ori pe an să fim mai buni, mai umani, mai frumoși- de Paște și de Crăciun. Mulți chiar și atunci doar din vorbe.
Atunci găsim normalitatea în gesturile și faptele ce ar trebui să ne însoțească în permanență.

Umanitatea este în pericol de dispariție, se împuținează tot mai rapid, mai ales atunci când ne satisfacem poftele și dorințele de a avea, de a fi, de a acapara mult.
Oamenii nu mai știu să zâmbească normal, ci doar formal, oamenii nu mai știu să întindă o mână sau să aplece un umăr pe care să își sprijine un prieten capul. Agresivitatea este cuvântul de ordine a societății în care trăim, bucuria de a ne hrăni cu răul altuia.
Încă o dată, mă înclin cu respect pentru minunata reacție a jucătorului danez și mă gândesc câtă nevoie avem de cursuri de prim ajutor, în școli, în corporații, în societate.

Dacă polemica ar fi constructivă, am putea aduce, în acele ore de dirigenție, atât de mult discutata educație sexuală, dar și aceste cursuri de prim ajutor. Pentru că există momente când între viață și moarte există doar secunde, și-atunci ar fi bine ca fiecare să știe cum să acționeze.

Dacă programa școlară ar reveni la normalitatea vremurilor de altă dată, cu siguranță copiii noștri ar fi mai bine pregătiți pentru viață, pentru problemele reale pe care vor fi nevoiți să le înfrunte și ar putea să înțeleagă că umanitatea și dragostea față de semeni nu ar trebui să dispară în nici un moment din sufletele noastre.
Poate reușim să redevenim oameni și să fim convinși că fiecare viață contează. Și că acea viață ar putea depinde de noi.