Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Ceaușescu nu a murit. A împlinit doar 102 ani! Reportaj printre cruci, cu vii și morți, la Cimitirul Ghencea, în civil
O tragi-comedie gogoliană și caragialiană deopotrivă am trăit pe 26 ianuarie, o zi caldă de ianuarie când, în loc să-mi scot soția și băiatul în parc, am ales, de dragul meseriei, să mă plimb de unul singur prin Cimitirul Ghencea Civil. De ce acolo și nu la Străulești II sau Sf. Vineri? Pentru că acolo, ca în fiecare an, fostul președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, dimpreună cu Elena Ceaușescu (mai subtil și rezervat) sunt comemorați de o mână de pensionari mâncați de sărăcie și boli, dar cu inimi scânteind de flacăra revoluționară. Au trecut 30 de ani de la moartea lui Ceaușescu și 102 ani de la nașterea sa.
Mormântul soților Ceaușescu este acoperit de coroane cu panglici tricolore, flori, candele și lumânări. Un mare portret al Tovarășului este rezemat de piatra funerară, iar în medalion un afiș cu Eminescu și câteva versuri simțite, din Epigonii. A fost o mică pomenire la căpătâiul celor răposați, cu colivă în păhărele din plastic. Acum stau înfipte în urna pentru flori a cavoului vecin. Am scris acest reportaj (la care am atașat un set de fotografii grăitoare) plecând de la premisa că toți cei care se adună, an de an și din ce în ce mai bătrâni acolo, la mormântul fostului președinte, sunt oameni trecuți prin multe și nu niște jucării stricate de care fac mișto fătucile-reporterițe, rujate pe creier.
Tabloul lui Ceaușescu, rămas de la ultimul miting din balconul C.C.-ului și Sică Mandolină
Un cetățean cumsecade și tare vorbăreț, gătit cu pălărie de texan, dar cu panglică tricoloră, are în custodie tabloul Tovarășului rămas de la mitingul din fața Comitetului Central, ultimul – cel de pe 22 –, sau dintr-o întreprindere de mare producție, dezafectată între timp. N-am înțeles exact, dar precis are o poveste interesantă. Poartă câteva minute tabloul în brațe, ca pe icoana făcătoare de minuni, mândru, prin mulțime. În urma lui, aghiotantul cu o sacoșă de rafie, pe post de husă a tabloului.
„- Păi, nu-l lăsați aici? …îl întreb.
– Nu, la anul cu ce mai vin!?
– Păi, veniți și anul viitor? Vin, dacă mai trăiesc, vin. Că ei – și arată cu degetul spre piatra de la căpătâiul soților Ceaușescu – mi-au dat pensie, casă în București și serviciu, de-am putut să-mi țin copiii la facultate! Sică Mandolină, ce dracu` să-mi dea, poate doar să-mi cânte!”
Și mai completează:
„Domnule, ăsta e dreptul meu la opinie! Unii se duc la Arsenie Boca, alții la moaște. Noi venim la ăștia, e dreptul meu!” îmi spune cu năduf, îndesând tabloul Tovarășului până la prăsele în sacul de rafie. Deasupra, îi pune în cap o pungă din plastic să nu-l plouă, că așa a anunțat Busu (Florin Busuioc, n.red.) la Meteo.
Fătucile gletuite, aspirante la prime-time, au schimbat Bamboou-ul cu cimitirul
Micile bisericuțe din cimitir, alcătuite în jurul monumentului funerar al fostului șef al Statului, se ceartă, dezbat, critică. Se cam încing spiritele, se discută în contradictoriu, sunt luați la înjurat cam toți șefii de stat din 1990 și până acum, plus guvernele aferente, politicienii, în general. Au apărut și câteva camere de filmat, au venit televiziunile.
„- De ce ne-au distrus fabricile și uzinele, ce-au avut cu noi, domnule?
– Mărine, mai încet, că se dau interviuri, ce dracu`, sunt de la ora 9 aici, trebuie să mă întrebe și pe mine… ceva!”
Toată adunarea aia nedeslușită, peticită și săracă, gătită cu tot ce avea mai de soi prin casă, – niște ciubote vechi, o șapcă mai de sus, o haină second–hand roasă și cârpită pe la încheieturi, – purtând într-o sacoșă de plastic o pâine și niște lumânări, se revoltă. Mulți dintre ei nu știu dacă mai prind o iarnă sau măcar ziua de mâine, știu doar că pe vremuri era un pic mai bine.
Un gardian al cimitirului, face apel la liniște și respect, spunându-le că deranjează, suntem doar într-un cimitir.
„- Pe cine, să deranjăm, domn` șef? Că toți sunt morți aici, i se răspunde. Pe rude, domnule, pe rudele care vin, i se sugerează, discret.”
O fătucă gletuită pe obrăjori – în timpul ăsta ar fi trebuit să fie la mall cu Pisi, nu printre boșorogii ăștia, în cimitir, gândește ea- se plimbă cu microfonul printre nostalgici. Este de la o televiziune centrală și până se lămurește ea ce caută acolo, dar mai ales pe cine, gloata se dizolvă, se risipește în mici grupulețe. Rămâne cu figura drăguță și tâmpă, uitându-se în gol.
Unde e Elena Ceaușescu?
Pe vremuri, la Cronica Română, am mai scris un reportaj despre acest eveniment și, tot pe vremea aia, soții Ceaușescu erau separați de câteva parcele de pământ și ură. El era, de cum intri pe poarta cimitirului, în stânga Capelei, iar ea pe dreapta, pierdută printre muritorii de rând. După un proces îndelungat, legitim deschis de urmași, osemintele celor doi soți au fost puse în aceeași groapă, sub o lespede de marmură. Pe cine poți să întrebi despre mutări, exhumări și alte detașări? Pe candelăresele cimitirului și pe bieții pomanagii, cu mâna întinsă după o pâine, o lumânare și un leu.
„- Nu vă supărați, Elena Ceaușescu, știu că era pe aici, acum unde e?
– E acolo, maică, da-i și tu un ban. E acolo, unde sunt oamenii ăia strânși.
– Morții sau vii, mamaie?
– Sunt toți acolo, maică!”
Cât o spetează de pat, la căpătâiul soților Ceaușescu stă o placă mare de marmură roșie, scrisă cu litere aurite: Numele lui, data nașteri și a morții, funcția. Mai jos, Elena Ceaușescu. Elena nu se mai vede de atâtea flori aduse lui Nicolae.
Prof. Mircea Oprean, ginerele lui Ceaușescu: „Noi, cei din familie, avem o strângere de inimă. Știm cel mai bine care i-a fost sfârșitul și cum a fost trădat de cei apropiați în care a avut încredere”
Un personaj discret, amabil cu toți cei prezenți, își face aparația, pune câteva flori și aprinde candele la mormântul soților Ceaușescu, apoi ocolește un pic capela, se reculege câteva momente la cavoul lui Nicu și Zoiei Ceaușescu, deși fiica fostului președinte a fost incinerată. Pe piatra de mormânt scrie Zoia și Mircea, iar mai sus Nicu Ceaușescu. Socializează un pic cu cei din jur și se retrage la fel de discret. În jurul său se creează un mic grup. Întreb cine este domnul. O doamnă, ușor dichisită, cu brațul plin de garoafe îmi spune șoptit ce este profesor universitar, nu știe cine o fi, dar vorbește frumos. Vârstânicii încearcă să se pună de acord.
„- El e, mă? Nu, nu e el, parcă era mai tânăr. Eu mă duc să-l întreb.”
În portiera automobilului, îl rog pe domnul misterios să-mi acorde câteva minute. Îmi spune că vine din când în când să curețe mormintele, să pună o lumânare și să schimbe apa la flori.
„Este impresionat că după 30 de ani, – îmi spune domnia sa – de când a fost omorât socru-meu, încă sunt atâția oameni care vin să-i aducă un omagiu. Unii sunt chiar cu patos în exprimarea sentimentelor lor, îi vedeți și dumneavoastră, alții mai reținuți, dar vă asigur că sunt mult mai mulți cei care simt așa, dar n-au venit aici. Pentru noi, cei din familie, este trist acest moment, pentru că știm dăruirea și ce a putut să facă omul acesta. Știm – și ni se strânge inima – care i-a fost sfârșitul și cum a fost trădat de cei apropiați în care a avut încredere. Nu sunt de acord cu cei care susțin ideea că, dacă dădea mâncare, căldură etc, el ar fi rămas în continuare. În Germania au dat mâncare, nu-i așa, în Cehia, Ungaria, dar n-a fost tăvălugul de la noi și tot au căzut regimurile. Este adevărat că modelul de politică pe care îl făcea socru-meu în 1989 nu se mai potrivea. El n-a avut tăria să se dea la o parte și să spună: Veniți, voi care sunteți mai deștepți, cu alte idei mai bune! De fapt, nu doar el a fost în cauză, ci tot sistemul, toată echipa. Uitați-vă acum, la cei de azi, cum se agață de putere, nu s-a schimbat nimic din firea oamenilor. Dar, cred că el a greșit. Avea puterea, a avut înțelepciune, știa ce se întâmplă, trebuia să facă precum Charles de Gaulle, să se retragă. Dar, n-a făcut-o și a căzut în cursa întinsă de ceilalți.”
Tot pe mormântul soților Ceușescu erau așezate coroane și manifeste ale Partidului Comunist Român de azi, cu aforismele lui Tuțea despre Ceușescu, dar și ce spunea președintele SUA, Jimmy Carter, despre fostul președinte.
O bătrână uscată și sprijinită în baston, șezută pe o băncuță de reculegere a cavoului de alături, se ridică din când în când, animată și întremată de discuțiile aprinse. Strigă cu vocea stinsă de sub o glugă care îi acoperă tot chipul, doar nasul coroiat i se mai vede dintre sbârcituri:
„Anticomunismul a distrus România!”. Apoi, sleită de puteri se așează pe băncuță.
Comentarii
Invitații cristoiublog
Lasă un răspuns