Cel mai iubit dintre dușmani

Cu excepția naturii, toate câte ne înconjoară sunt rezultatele unor reproduceri, invenții și inovații. Mai vechi sau mai noi, uitate, regăsite, reinventate… toate cu scopul – teoretic – de a ne ușura viața și de a ne facilita mersul într-o direcție anume. Multe dintre ele au rezistat probei timpului și s-au menținut sau impus mii de ani. Unele au „știut” să se facă indispensabile prin utilitate, altele folosindu-se de trucuri, nu mai puțin eficiente. Cu greu ne mai putem imagina viața fără roată. Dar la fel de greu ne-ar fi și fără (in)utilități specializate în a ne lua mințile, delectându-ne, așa cum o fac telefonul mobil ori alcoolul. Ambele pun stăpânire pe neuroni și cu greu ne mai putem desprinde din mrejele lor înainte de a fi prea târziu. Despre preaiubitul accesoriu mobil(izat) de homo (ne)economicus – l-aș numi mai degrabă „sinucigaș”, Homo funestus (funesta hominum) – o să vorbim cu altă ocazie; în articolul de față ne ocupăm de un dușman iubit din timpuri imemoriale.

Debutul alcoolului ca armă de debilitare în masă s-a înregistrat – ca și în cazul celorlalte – atunci când unii i-au întrezărit potențialul pecuniar. Alcoolul însuși a fost o „descoperire” întâmplătoare, ca multe altele în istoria omenirii. Și fiindcă omul antichității nu cunoștea banii și nici puterea lor dezumanizantă, l-a folosit cum a putut mai bine. Mai întâi a înlocuit cu el apa murdară și contaminată de propriile dejecții, pe care nu învățase încă să le înlăture și valorifice cum trebuie. (Da, să le valorifice, fiindcă acele produse rezultate din metabolism și din digestia facilitată de acea floră fantastică cu care ne-a înzestrat natura se încadrează perfect în eternul circuit al naturii! Un circuit cu avantaje pentru toate verigile lanțului trofic și pentru mediul ale cărui părți integrante sunt). Alcoolul e un drog ca multe altele puse la dispoziție de natură. Ceea ce a făcut omul din acele droguri naturale – detectate rând pe rând și copiate prost – este o cu totul altă poveste, una tragică.

Alcoolul există de când lumea (cu mult înaintea omului), nefiind altceva decât un produs al proceselor chimice naturale de descompunere care poartă numele „fermentație”. O descompunere mijlocită de microorganisme: bacterii sau ciuperci. Chiar dacă astăzi el a ajuns să fie prezent literalmente în mai toate gurile, semnificația și rolul lui au variat mult de-a lungul timpului, ca și în cazul tutunului ori al altor droguri „descoperite” de om. Nimeni nu mai poate spune când și-a făcut apariția întâmplător prima bere sau primul vin, se pare însă că primul înlocuitor al apei a fost produs „intenționat” cu vreo 13.000 de ani în urmă și a fost un fel de bere cu conținut slab de alcool (2%) care lua naștere din activitatea drojdiilor de pe boabele de cereale odată puse în contact cu apa. Despre bere și peripețiile ei, într-un articol separat.

Nu mai putem întreba pe nimeni dacă acel produs de fermentare a fost consumat de plăcere sau din necesitate, cunoștințele de care dispunem în prezent ne permit să presupunem că s-au întâmplat ambele. Plăcerea era dată de efectul euforizant asupra creierului iar utilitatea se explica prin distrugerea germenilor patogeni din apa nu prea potabilă de la acea vreme, care se „strica” mai repede decât berea. Dacă e să dăm crezare scrierilor care ne-au rămas, încă din antichitate alcoolul își găsise supușii pe care-i subjuga periodic cu farmecele sale. Pentru Seneca, beția nu era altceva decât „nebunie voluntară”. El caracterizează starea de ebrietate drept o „boală” care apare atunci când „superputerea vinului” a „luat în stăpânire sufletul”. Ca și în cazul tutunului, la începuturi consumul excesiv al drogului era rezervat elitelor. Industria(lizarea) a fost aceea care a adus „binefacerile” și în casele și viețile celorlalți.

În istoria alcoolului, ca și a celorlalte droguri naturale, a intervenit cândva știința alchimiștilor, căreia i-a reușit izolarea substanței în stare pură în retortele laboratoarelor. Și acea performanță ar putea fi declarată ca fiind începutul sfârșitului, fiindcă de atunci înainte bunele intenții au fost umbrite și copleșite de lăcomie și goana după profit. N-a mai interesat pe nimeni că alcoolul izolat prin distilare ar putea fi folosit la conservarea alimentelor, ca narcotic sau ca dezinfectant în medicină ori drept combustibil în industrie, atunci când i s-a descoperit potențialul de a frânge voințe și de a le subjuga. De a-i folosi efectele în scopuri personale sau colective acolo unde altfel nu ar fi fost posibilă implicarea și vitejia. Eroismul consemnat în cărțile de istorie se datorează de multe ori războinicilor turmentați și alimentați cu tot felul de droguri care să le ia frica și să-i facă să subestimeze riscurile. De la teferii conducători de oști și cuceritori de teritorii la ultimii soldați luați cu arcanul și aruncați într-un război care nu era al lor, alcoolul a știut să „motiveze” și să țină de cald și de foame. „Cucerirea” teritoriilor amerindienilor, de pildă, se „datorează” vicleșugurilor și imoralității invadatorilor care au secătuit populația indigenă de resurse și au alungat-o de pe teritoriile pe care le locuia de milenii, oferind la schimb… rachiul. Așa se face că o populație care nu cunoștea alcoolul decât în forma dată de natură și doar în cadrul ceremoniilor a fost transformată în sclavi… ai distilatelor, ai „apei care ia mințile”.

Astăzi știm, firește, că apa este singurul aliment care nu poate fi înlocuit cu altceva – în niciun caz cu alcoolul, care ne spoliază și de rezervele de apă disponibile în organism –, vorbim însă și de un cu totul alt alcool și de alte procente și respectiv promile. Știm și că plăcerea își are prețul ei și că nu de puține ori ea se răzbună crunt pe cei care abuzează, dar în afara noastră și mult mai bine decât noi o mai știu și alții: cel puțin două industrii care profită de ocazie și de slăbiciunile cauzate de acel elixir și desfășoară o campanie asiduă pentru a ne satisface dorințe și a ne „sări în ajutor”.

Este știut că alcoolul nu hidratează ci… usucă. Alcoolul nu înlocuiește lichidele pierdute, ci inhibă hormonul antidiuretic, făcând corpul să piardă și mai multe lichide. Imediat după ingerare, alcoolul se și resoarbe în sânge, chiar mai repede decât apa. Aproape instantaneu trece prin mucoasele cavității bucale, ale esofagului și stomacului și e purtat de sânge direct în creier. Aici intervine în metabolismul neurotransmițătorilor, cu efecte pe de o parte plăcute, pe de altă parte riscante: crește buna-dispoziție, declanșează starea de euforie, amplifică îndrăzneala și apetitul pentru risc, scade însă capacitatea de percepție, modifică ciudat distanțele, reduce atenția și viteza de reacție. Vederea se tulbură, tonusul muscular scade, reflexele asemenea, se instalează dezinhibiția ce poate ajunge la extrem, apare somnolența care la un moment dat trece în pierderea cunoștinței.

Ceea ce reușește nicotinei, zahărului și altor droguri, îi reușește și alcoolului: stimulează receptorii dopaminei aducătoare de plăcere și instalează dependența și setea de mai mult. Altminteri se instalează sevrajul cu fenomene contrarii și greu de suportat: neliniște, anxietate, insomnie. Pentru a le combate, se recurge la și mai mult alcool sau la somnifere. Sau la ambele. Un cerc vicios și un periculos joc cu focul. Fiindcă între alcool și tranchilizante există ceea ce se cheamă interacțiuni medicamentoase, alcoolul fiind capabil să potențeze efectele acelor droguri iar rezultatul poate fi unul fatal: depresia centrilor vitali respiratori sau circulatori din creier.

Ce-i de făcut? Vestea bună este că acel echilibru dintre excitabilitate și calmare nu se perturbă dacă se păstrează măsura când vine vorba de consumul de alcool. Fiecare și-o poate afla pe cea proprie urmărindu-și îndeaproape reacția organismului, întrucât efectele alcoolului și descompunerea acestuia sunt individuale. O a doua regulă se referă la combinarea alcoolului cu medicamente din categoria sedative/tranchilizante, un lucru care ar trebui să fie tabu pentru oricine ține la sănătatea sa. Oricât de multe angoase ar „vindeca” alcoolul și oricâte dezinhibiții ar oferi, o face doar de mântuială, iar efectele alcoolului în restul organismului sunt devastatoare, mai ales la nivelul sistemului nervos central, al ficatului sau al pancreasului.

Fiindcă am vorbit mai sus de „măsură”: Pentru cei care se întreabă ce spun experții și studiile, ei bine, ei nu s-au pus încă de acord. Există studii care pretind că pentru bărbați o bere zilnic (24 de grame de alcool pur) și pentru femei o jumătate din „doza” bărbaților n-ar reprezenta o problemă pentru sănătate. Există altele care susțin că polifenolii din vin (în cantități moderate) ar combate stresul oxidativ și ar avea un efect protectiv pe aparatul cardiovascular și dau exemplul francezilor și al popoarelor mediteraneene, la care bolile de inimă sunt mai rare. Alții, mai drastici, susțin că nu există efecte benefice asupra sănătăți, dimpotrivă. Industria nu-i nevoie să fie întrebată, fiindcă „răspunsul” acesteia e resimțit de mulți, alcoolul fiind accesibil tuturor. Ne putem totuși întreba în ce măsură berea sau vinul mai sunt ceea ce au fost cândva și câte otrăvuri – erbicide, pesticide, metale grele – mai conțin pe lângă cea oficială care este alcoolul? Răul e direct proporțional cu cantitatea de alcool consumată, dar și cu procentul de substanțe mai puțin potrivite și declarate, adăugate băuturii respective din motive de profit și cu scopuri nu prea nobile sau care, pur și simplu, iau naștere la producere: formaldehidă, acid formic, fenoli, sulfiți, ori alcooluri de calitate inferioară – metanol, propanol, butanol etc.

Astăzi alcoolul este problema majoră a celor cu venituri mici care recurg la calități de produse pe cât de mediocre, pe atât de periculoase pentru sănătate (cu toate că metehnele nu ocolesc nici casele mai mari!). Alcoolul face 3 milioane de victime anual, spun rapoartele. (Pandemia și măsurile de „protecție” luate au sporit semnificativ numărul victimelor alcoolului.) Și, deși autoritățile și factorii de decizie concep planuri peste planuri și strategii peste strategii, numărul acestora nu s-a redus câtuși de puțin în ultimele trei decenii, dimpotrivă, se estimează o creștere substanțială până în 2030. Bolile cauzate de alcool costă sistemul de sănătate din Germania 57 de miliarde de euro anual (cam tot atât se câștigă și din vânzări). Veniturile globale rezultate din vânzări se ridică la frumoasa cifră de 1.500 de miliarde de euro în 2022, iar trendul este unul crescător. Altfel spus, fiecare locuitor al planetei, de la nou-născut la centenar, contribuie anual cu suma de 190 de euro la asigurarea veniturilor industriei căreia nici prin gând nu-i trece să schimbe ceva (decât înspre și mai mult profit).

Astăzi nu se mai cuceresc teritorii cu ajutorul alcoolului, astăzi alcoolul cucerește un număr tot mai mare de minți și conștiințe, care nu mai recurg de mult la drogul minune nici în scop terapeutic, nici stimulator ori relaxant și nici la ocazii speciale, ci pur și simplu din obișnuință și din necesitatea stringentă de a evita neplăcerile sevrajului, pe principiul „rău e cu rău, dar și mai rău e fără”. Adună boli după boli din dorința de a evita boala cumplită cauzată de lipsa celui mai iubit dintre dușmani. Iar industria își aduce și ea „modesta” contribuție. Că un astfel de colos nu se lasă doborât de creșterea impozitelor (pe care le transferă pur și simplu consumatorilor) și nici de interdicții (de vânzări la minori ori de reclame agresive) e un lucru cunoscut și de la ceilalți giganți debilitanți. Ei știu că dependențele, odată instalate, au grijă să-și procure singure drogul, oriunde s-ar afla, oricât de mult ar costa și oricât de inferior calitativ s-ar dovedi.

Pe alocuri se interzice publicitatea la radio sau TV pentru băuturile alcoolice spirtoase (adică cu un conținut de alcool de peste 15%), nu însă și pentru altele precum vin, bere sau șampanie, cu condiția ca ea să nu se adreseze minorilor (?!). E interzis ca alcoolul să fie prezentat în publicitate ca și cum ar crește succesul, ori ar reprezenta soluția vreunei probleme, dar nici nu se prezintă ca un dușman al sănătății pe termen lung. Un compromis care împacă și capra și varza și dă ocazia autorităților să afirme că au făcut ceva. Mai mult nu cere nici industria, fiindcă știe că… e suficient să dai publicitatea în seama unui idol din lumea sportului ori a unui influencer oarecare și aceia ating mai multe ținte decât și-ar putea imagina vreodată să atingă un expert cu studiile sale. OMS se declară nemulțumită de vasta publicitate online. Cât privește publicitatea disimulată în titluri precum „Savurați-vă conștient berea” sau o întrebare inutilă „Ai peste 16 ani? Da/Nu” pe un site decorat cu sticle de băuturi care mai de care mai alcoolice, ei bine, aici maeștri stimulării alcoolismului dau dovadă de perfecțiune.

Din interminabilele discuții la nivel european nu a rezultat niciodată nimic constructiv, oricât de multe (contra)argumente ar aduce organizațiile și experții de tot felul și oricâte promisiuni ar face reprezentanții neobositei industrii. Eternul joc al promisiunilor deșarte. De ce-ar sta lucrurile tocmai la alcool altfel decât la tutun, protecția mediului, aplicarea de (auto)sancțiuni ori cumpăratul în bloc de vaccinuri experimentale? Și unii și alții și-au învățat de mult lecția care sună: Câștigă timp! Fă propuneri și angajează-te la (auto)reglementări. Până data viitoare când faptele… nu se prescriu, dar se uită cu siguranță, ori sunt umbrite de alte evenimente, mai urgente și mai apăsătoare. Dacă nu ne vom lua singuri viața în propriile mâini și cu ea și pe aceea a copiilor și nepoților noștri – victime directe sau indirecte ale dușmanului omniprezent –, nu o va face nimeni dintre aceia în care, nu se știe de ce, ne-am pus speranțe salvatoare. Și pe ei îi copleșesc ispitele, niște ispite mai mari decât e pentru noi alcoolul, așa că… nu dintr-acolo o să ne vină izbăvirea. Când alcoolul ajunge singurul motiv de bucurie pentru o mare parte a populației, acea societate a eșuat integral.