Ciolacu și Negoiță sau sindromul Stockholm în PSD

Când pleacă Robert Negoiță din PSD se aduce dricul și corul de bocitoare. Când revine Negoiță în PSD, fanfara din Kiselefeff se aude până-n Băneasa.
Bâzdâgania nu pleacă salutându-l frumos până și pe portar. Sparge tot din casă, îi ia de gât pe cei care-i ies în cale, le strigă că-s o adunătură de curve și bețivi, face un caca mare în mijlocul curții și trântește poarta de sare drapelul din suport.
După el, bocind de zor, pesediștii strâng cioburile și dau cu var.

La întoarcere, în Kiseleff are loc scena biblică, aceea a întoarcerii fiului risipitor. Doar că el nu spune: „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”, ci dă cu pumnul în masă și pretinde că i se cuvine totul. Că de-aia se și tocmește fanfară, să mai estompeze vacarmul făcut de Robert.

Trecând la fapte, dacă pentru un părinte întoarcerea fiului risipitor, cât ar fi el de prăpădit, este o bucurie, nu putem înțelege, în ruptul capului, de ce este atât de important Robert Negoiță pentru PSD, pentru Marcel Ciolacu în mod special. Liderul partidului s-ar lăsa tras de cioc și de perciuni, doar să-l vadă pe primarul de la 3 și proprietar de hoteluri, înapoi în PSD, chiar dacă acesta i-a făcut zob formațiunea înainte de alegerile locale. Acum nu ar reveni singur, ci prin fuziune cu partidul pe care l-a înființat pentru ca PSD să piardă alegerile. Avantajele politice ale lui Negoiță ar fi imense: ar avea control asupra consilierilor locali și generali. Avantajele PSD nu se văd. Doar dacă, dincolo de interese politice, ar fi cele financiare.

Să vedem ce a zis Robert Negoiță despre PSD, în vară, când și-a luat jucăriile și a plecat:
„Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri și revolte în calitate de membru PSD.
Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfințit dictatura absolută a unui individ ce a adus și promovat în conducerea PSD-ului multe nulități, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin și de a asculta cu sfințenie comanda “Stăpânului”.
Aceste personaje au reușit, ulterior dispariției “jupânului” Dragnea, performanța istorică de a propune și susține un personaj ca Viorica Dăncilă ca reprezentant PSD în cursa pentru cea mai înaltă funcție publică din România, cea de președinte al țării. O nouă rușine, fără precedent în istoria partidului.
După acest fiasco, previzibil pentru orice om de bun simț, PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste “căpușe” care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate și ținându-l captiv în vremuri trecute.
Acești paraziți se știu foarte bine. Despre ei am vorbit și în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului și rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă”.

Marcel Ciolacu, pentru că nu l-a pomenit, cu nume și prenume, printre paraziți, a întors și celălalt obraz. În toamnă, a doua zi după alegerile locale, după ce i s-au uscat pe obraji scuipații lui Negoiță din vară.
„Cu domnul Negoiţă am vorbit astăzi toată ziua şi oferta este foarte clară: să se întoarcă acasă şi cred că domnul Negoiţă se va întoarce în PSD, unde îi este locul”, a spus Ciolacu unindu-și degetele la spate să i se împlinească dorința.
Anul acesta, de Bobotează, Negoiță a descins la PSD. Și a pus condiția întoarcerii: PSD să rămână în Opoziție.
Ciolacu s-a agățat ca disperatu de luminița de la capătul tunelului și l-a implorat, timp de o săptămână, să se întoarcă de unde a plecat. De aceea, sediul din Kiseleff, înainte a fi făcut iar zob de Negoiță, stă pe un butoi de pulbere. Pentru că nu toți s-au perindat prin hotelurile lui să lase urme.
În septembrie, Gabriela Firea, pe care Negoiță a atacat-o, și pe plan politic și personal, a declarat: „I-am spus domnului preşedinte Marcel Ciolacu doar punctul meu de vedere şi a fost de acord cu el, că nu putem negocia cu teroriştii politici, cei care au vrut să îngroape PSD. Trebuie să fie pe drumul lor şi noi să fim pe drumul nostru. Asta este! Mult, puţin, cât aveam, dar este al nostru. Ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care ne-au votat să ne aliem cu proprii noştri asasini, adică cu domnii Ponta şi Negoiţă. Să fie pe drumul lor, nu avem nimic cu ei, nu ne războim cu ei, dar nici acum să îi invităm cu mari onoruri, eventual, să facem şi o pâine împreună să mâncăm”.

Se pare că Ciolacu nu este de aceeași părere, el a rămas cu dorul de Negoiță.