Coaliția disperării

Gata, consensul național, atât de trâmbițat cândva de Ion Iliescu, a devenit realitate guvernamentală! Cu opinteli și strigături, cu bâjbâieli și renunțări reciproce, cele două „ciume” de mai adineauri – roșie și galbenă – s-au unit întru portocalizarea țării. Ah, „tergiversările politicienilor – dezolant! Nici entuziasm care să șteargă imoralitatea în conștiința lor, nici convingere care să primeze totul. Numai oportunism, nici măcar din cel hazardat, totul mic, cusut cu ață albă.”[1] Bleah, și ce ață… Vasăzică, ne-am întors iarăși la oranjul din vremea matrozului Traian Băsescu, preocupat astăzi, se zvonește în târg, să-și încredințeze memoriile unui ziarist cu serioase antecedente editoriale, într-o carte pe care o aștept cu mărturisită nerăbdare. Poate că dezvăluirile sale îl vor spăla cât de cât de multele-i păcate, ori ne vor ajuta să înțelegem altcumva întâmplările încă recente și dureroase din istoria postdecembristă a României. Până una, alta, urmașul său la Cotroceni a reușit să arunce în aer Partidul Național Liberal, al cărui destin începe să semene izbitor cu al țărăniștilor, răposați din cauze similare… Mai întâi, sibianul l-a executat fără să crâcnească pe Ludovic Orban, determinându-l pe ultimul să răbufnească: „Ne-a mințit și a vrut să pară mumă, dar a dovedit că este ciumă… roșie! Trădarea lui Iohannis faţă de toţi românii care i-au acordat încredere, la alegerile din urmă cu exact doi ani de zile, este insuportabilă pentru oricine are o minimă demnitate şi stimă de sine, pentru oricine preţuieşte democraţia. E ceva abominabil, dacă te uiţi numai la cele două discursuri adresate ţării în 2019 şi 2020, la 24 noiembrie. Cum poate cineva să aibă pe conştiinţă aşa ceva şi să fie împăcat cu sine?!” Simplu, și-a vârât Necuratu’ coada, ce explicație să încerci la ciudata schimbare de discurs prezidențial? La scurt timp, protejatul președintelui, Florin Cîțu, a simțit pe pielea-i unsuroasă ce înseamnă fidelitatea sasului. Păi, altceva ce să pricepem din săltarea în cap a fustelor turcaniene? Oho, și ce săltare, numa’ ascultați nițel: „Mandatul lui Florin Cîțu nu a fost decât un șir de minciuni, greșeli și jocuri personale. Aș spune că e de domeniul patologicului. Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toți se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus până acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un șir de minciuni. Și nu numai de minciuni, dar și de lipsă de responsabilitate! Florin, ești dispus să joci la poker până și banii de pensii. De mai bine de o lună mă țin de capul tău și-ți spun repetat că de vineri (26 noiembrie) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pentru că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook.” Și uite așa, palavragiul ex-premier a pierdut cam totul, azvârlirea din fruntea liberalilor fiind o chestiune de săptămâni. Degringolada din tabăra vrăjmașului și mirosul de ciolan l-au îmbiat pe Marcel Ciolacu să accepte propunerea din Deal, ademenit și de perspectiva miliardelor de euro promise de ștabii bruxellezi. Deh, interesele țărișoarei te împing să te înfrățești cu dracu’ o lungime de pod, atât, pe urmă te reorientezi, nu ? Că d-aia n-ai cum s-o persiflezi pe Raluca, dată din nou în stambă: „Când am fost convinsă că negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel și Rareș, și Robert, și ceilalți mi-ați dat dreptate. Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ați făcut acum? V-ați milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine. Vă cer să ieșiți voi acum public, să spuneți că ați negociat mai bine ca Orban! În aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat până și cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat).” Geaba smiorcăielile, „Cabinetul Ciucă, unul contra naturii (s-o recunoaștem), a primit mirul iohannist și de acum încolo va urma circul. Jurămintele de loialitate declarate în prime time de proaspeții însurăței nu valorează o ceapă degerată, e ca și cum s-ar recăsători Ilie Năstase cu Brigitte Sfăt și și-ar declara dragoste veșnică și nepresărată cu năbădăi, zău! Să-l bănuiesc pe hermannstadtez că, aducându-i la Victoria pe pesediști, a vrut să-i compromită, că prea ședeau confortabil în sondajele de opinie? „Îl suspectezi de inteligență politică!” ar ricana destui și cum să-i contrazic? Că gesturile anterioare în materie ale împricinatului nu-i sunt deloc favorabile… Oricum ar sta lucrurile și „oricât de mult se ascunde, oricât de departe va sta de oameni, tot îl vor ajunge scrâşnelile din dinţi, sudalmele şi blestemele oamenilor pe care i-a trădat. Nimeni nu scapă atunci când îşi bate joc de oameni!” Blestemul lui „Sică Mandolină” are darul să te îngrijoreze. Dacă s-o prinde? te întrebi cu firească îndreptățire ca fiu al acestor meleaguri cu puternice reminiscențe mistico-obscurantiste. Altminteri, termenul de garanție al actualei coaliții este redus, fiindcă peste vreo doi ani sunt alegerile locale și parlamentare, prilej de sfadă și spadă electorale. Deci, prin vara viitoare, mirii anului 2021 vor da semne de nepotrivire ideologică și demagogică, iar remarca rămasă cu autor necunoscut prin dezmințirea Olguței Vasilescu – „Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului !” – va fi dezgropată și remixată propagandistic.

O coaliție a disperării ne va gestiona sărăcia, nevoile și neamul, pesediștii urmărind, prin preluarea Finanțelor și a Transporturilor, recuperarea câtorva primari dezertori, dar și accesul la banii publici și la deciziile cu impact social calculate în voturi. De partea cealaltă, liberalii au scăpat, momentan, de îmbrățișarea letală a useriștilor, adversarii lor de temut pe culoarul Dreptei, și sunt curios să aflu de-aici înainte ce strategie vor născoci pentru cooptarea segmentului progresist în interiorul propriei formațiuni. Dincolo de alte explicații, compromisul politic girat de Klaus Iohannis nu-i decât expresia fricii de USR a ambilor parteneri de conjunctură, în condițiile în care generațiile ce se vor prezenta întâia dată la urne în 2024 vor ocoli, cel mai probabil, partidele tradiționale. Or, singura șansă a urmașilor Brătienilor stă în abilitatea de a-i convinge pe tinerii cu vederi progresiste, inclusiv prin asimilarea contingentului respectiv ca o aripă vocală și aparent independentă înlăuntrul partidului zgâlțâit de mișcări intestinale. Și ar mai fi găsirea unui lider credibil, a unei locomotive care să-i facă uitați pe mediocrii Orban și Cîțu…

Scena românească aduce izbitor cu o imensă clinică, în care toți, de la opincă la vlădică, suntem pacienți blazați. „De ce bolim? De egoism indiferent, sus, de incultură totală, jos. Vina e sus! Ce e de făcut? Renaşterea pentru o echipă solidă, de intelectuali şi de caracter. Și perseverență. Trebuie timp pentru așa ceva.(…) Dar ce să facă cu un popor de nedisciplinaţi şi cu o burghezie de pungași? E revoltător câte pungășii se petrec. Femei din lumea bună, bărbaţi cu situații, până la micii funcționari, toţi se cred îndreptățiţi să fure, să dosească, să profite! Nu chiar toți, dar mulți! Cresc casele, blănurile, bijuteriile – cum n-am putut noi să facem nimic? Pentru că aşa am fost crescuţi. Să fim corecţi.”[2] Mă tem că nu ne mai vindecă nimic de beteșugurile noastre ancestrale, nimic! Să fim sinceri cu noi înșine!

[1] Alice Voinescu, Jurnal

[2] Alice Voinescu, Jurnal