Comunistul Nicolae Ceaușescu a luptat să salveze Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USRPLUS-istul Dan Barna luptă să-l distrugă

Miercuri, 24 februarie 2021, în Camera Deputaților s-a dezbătut acordarea unei subvenții de 960.000 de euro Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.
Deși parte a majorității care dă Guvernul de Centru Dreapta, USRPLUS a votat împotrivă. Cu toate că Guvernul deține majoritatea în Parlament, dacă Opoziția, întruchipată de PSD și AUR, n-ar fi votat pentru subvenționare, Guvernul ar fi suferit o înfrîngere rușinoasă în Parlament. Asta deoarece deși parte a Coaliției de Guvernare, beneficiind prin asta de o bucată însemnată din friptura care revine la orice schimbare de regim partidelor învingătoare, USRPLUS a votat împotrivă.

Față de acest vot, Rareș Bogdan a reacționat virulent pe Facebook:

„Aici e vorba în primul rînd de istorie! Niște cărți de istorie ar fi utile. Ce fel de educație au primit acești copii de la părinții și bunicii lor? Cei care astăzi au votat împotriva așezămîntului cultural, spiritual și istoric de la muntele Athos… se dovedesc ignoranți și necunoscători de tradiții și istorie. Oare trebuie să uităm cine sîntem, de unde venim, pentru a îngroșa rîndurile unor organisme fără logică spirituală? La ce recurgem cînd ni se frînge sufletul? Sau nu ni se mai frînge? Suntem roboți? Fără istorie, tradiții, fără inimă, sîntem o frunză în vînt! Doamne, dă-le minte și ajută-i să vadă adevărul, calea și viața! În acest caz nu e vorba de dogmatism și nici măcar de Spiritualitate exacerbată, dacă se poate vorbi vreodată de așa ceva, AICI e vorba de istoria noastră ca Neam”.

Rareș Bogdan e ditamai prim vicepreședintele PNL. Reacția sa a fost adăugată răsturnării de Alianțe în Camera Deputaților (USRPLUS a votat împotriva unei majorități alcătuite din PNL, UDMR, PSD și AUR), pentru a se semnala din nou – a nu știu cîta oară – realitatea comică a unei Coaliții de Guvernare de tip La moară la Tîrța-Pîrța. Votul USRPLUS împotriva subvenționării schitului românesc de la Athos a fost radiografiat din unghi de vedere politic. Nu s-a dezbătut argumentul USRPLUS că statul nu trebuie să finanțeze un așezămînt religios, argument sub semnul sloganului TeFeL-ist Vrem spitale, nu catedrale! Din unghi de vedere politic a fost judecată și intervenția lui Rareș Bogdan. N-a fost nimeni atent la argumentele invocate de prim vicepreședintele Rareș Bogdan. Și anume că în cazul Schitului Prodromu e vorba de interesul național de a asigura supraviețuirea cu orice preț a schitului românesc de la Prodromu. Am fost, la îndemnul lui Horia Alexandrescu în 2005, călător la Muntele Athos. Am fost oaspeții Schitului Prodromu. Atît din discuția de la Schit, cît și din lecturile mele despre muntele Athos, am înțeles că e vital pentru noi să păstrăm la Athos insulița de românism într-o mare de grecism și slavism. Subvenționarea schitului nu ține de Religie, ci, așa cum corect observă Rareș Bogdan, de Istorie. E adevărul regăsit într-o realitate a destinului nostru ca națiune. Cartea Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfîntul Athos, publicată de Teodor Bodogae în 1940, conchide fără drept de apel:

„Sfîntul Munte n-a avut alt patron mai mărinimos decît voievozii şi strămoşii noştri”.

E o teză peste care am dat în mai toate scrierile româneşti despre Athos. Mai vechi sau mai noi.
Voievozii au fost urmați de statul român în diferitele sale perioade de destin.
Sub semnul adevărului că prezența românească la Sfîntul Munte ține de Istorie și nu de Religie.

Că e vorba de un adevăr și-a dat seama Nicolae Ceaușescu în 1976. Drept pentru care ateul comunist Nicolae Ceaușescu s-a implicat în salvarea Schitului Prodromu. Despre acest moment am mai scris. Se cuvine a reproduce părți substanțiale din eseul publicat de mine cîndva pentru a înțelege că liderii USRPLUS, în frunte cu Dan Barna, au votat împotriva subvenționării nu pentru că sînt atei, ci pentru că sînt săraci cu duhul.

Cu prilejul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Grecia (martie 1976) doi monahi de la Schit i-au trimis o scrisoare prin care-i cereau ajutorul. Pe căi ce le-am putea numi, în orice clipă, ale Domnului, aşa de neştiute sînt, scrisoarea a ajuns în mîinile Destinatarului.

În chip aproape inexplicabil pentru ateistul Ceauşescu, problema s-a rezolvat. Întors în ţară, Comunistul numărul unu al patriei a dispus ca mai mulţi călugări să plece de la schiturile din România pentru a repopula Prodromu.

Aproape toţi monahii români întîlniţi de mine în călătoria la Athos au drept an al venirii 1976. Unii au rămas la Schit. Alţii au plecat după un timp, pentru a locui în chilii, colibe.
La vremea respectivă ambasador în Grecia era Ion Brad. Ion Brad a fost nu numai un mare poet, dar și un mare om de cultură. Apărut în aceste zile la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, volumul Publicistica lui Ion Brad (1929-2019), semnat de tînărul Mihai Cistelican dovedește acest adevăr.

Despre întîmplarea cu Schitul, în care ambasadorul Ion Brad a avut un cuvînt greu de spus, se povestește pe larg în Memoriile unui ambasador, volumul patru.
Episodul cu Athos s-a petrecut în cea de-a doua zi a vizitei lui Ceauşescu în Grecia, 27 martie, după-amiază, între dejunul oferit de premierul grec la hotelul Kings Georges şi vizitarea Acropolelor.
Ion Brad surprinde momentul în stilul său sec:

„Nu mai descriu alte momente ale acestei vizite, ca să amintesc faptul că, întorşi la Palatul prezidenţial, protocolul stabilit în prealabil mai suferea o abatere: Nicolae Ceauşescu primea vizita a trei călugări români de la Muntele Athos. Fusese tot ideea mea şi n-a fost rea deloc. Cei trei bătrîni, trecuţi fiecare de 70 de ani, arătau încă palizi, după postul îndelungat al Paştilor care se apropiau, dar se ţineau bine pe picioare, obişnuiţi cu drumurile grele de munte. Veniamin Popa, stareţul mai puţin simpatic de la schitul românesc Prodromul, era mai subţirel şi agil ca o vulpe. Dimitrie Trihenea, originar din părţile Sibiului, înalt, drept şi bine legat, avea aliura unui oier cu turme bogate. Fusese pînă nu demult stareţul ales al mănăstirii «Zografu», reconstruită de Ştefan cel Mare. Dar cîţiva călugări bulgari, răzvrătiţi, încălcînd regulile monahale, l-au ameninţat că-l aruncă de pe stînci şi l-au alungat din post. Acum locuia, împreună cu un copămîntean al său, la Schitul «Sfîntul Ipatie», care ţinea de mănăstirea «Vatopedu» – «micul Paris» al Sfîntului Munte.

Al treilea călugăr se chema Neofit Negara, basarabean de origine, personajul cel mai dinamic şi descurcăreţ, pe care aveam să-l cunosc mai bine doar în toamna lui 1976, cînd am făcut primul pelerinaj la Sfîntul Munte.

Pe rînd, toţi trei, i-au prezentat şefului Statului român preocupările şi necazurile lor, ţinînd să laude – ca să audă şi pereţii Palatului – buna lor colaborare cu fraţii greci, dar şi dorinţa de-a primi din România «sînge proaspăt», călugări tineri, să mai salveze ceva din aşezămintele şi valorile spirituale româneşti”.

Surprinzătoare, trebuie să recunoaştem, ipostaza asta, a lui Ceauşescu: de om binevoitor cu solii de la Athos! Ateismul fostului Conducător e o axiomă. Cum de a fost deschis secretarul general al PCR pentru întîlnirea cu monahii? Mai mult ca sigur, a făcut-o din naţionalism. Va fi fost încredinţat, probabil, că existenţa aşezămintelor româneşti la Athos se înscrie în politica de promovare a intereselor noastre.

Şi mai surprinzătoare e urmarea. Povestită astfel de Ion Brad:

„I-au dăruit lui Ceauşescu o icoană nouă – n-aveau voie să le înstrăineze pe cele vechi – şi cîteva obiecte de lemn – un potir, o cutie plină cu smirnă şi tămîie, cioplite de mîinile meşterilor de la Sfîntul Munte”.

Ceauşescu se revanşează. Din plin:

„Iar acesta le-a promis sprijinul Cultelor din România şi ne-a dat, lui Macovescu şi mie, sarcina să ne ocupăm de toate aceste chestiuni”.

Desigur, Ion Brad nu-i străin de întreaga tărăşenie. În cele cinci volume există numeroase pagini menite a ne convinge că el, ca ambasador la Atena, a fixat Athosul în agenda sa de priorităţi. Primeşte epistole de la călugări, tot mai bătrîni şi mai neputincioşi; trimite pe cineva să întocmească un Raport asupra românilor de la Sfîntul Munte; el însuşi călătoreşte, în vara lui 1976, ca pelerin, dar şi ca ambasador.

Oricît s-ar fi zbătut însă Ion Brad, fără bunăvoinţa lui Ceauşescu n-ar fi făcut nimic. Ateistul comunist, denunţat de guralivii postdecembrişti ca fiind Satana, a salvat prezenţa românească la Athos. Ion Brad se referă în cartea sa la Strategia aducerii şi la ce s-a întîmplat după întîlnire.

Cele mai multe dintre preocupări vizează chemarea din ţară a unor călugări tineri, soluţie cheie pentru supravieţuirea aşezămintelor româneşti de pe Sfîntul Munte.
Cum grecii pun piedici subtile operaţiunii, Ion Brad reproduce o întreagă corespondenţă cu Bucureştii pentru ca autorităţile de la Atena să dea viză celor ce voiau să vină.

La un timp după plecarea lui Ceauşescu, ambasadorul expediază în ţară o depeşă dedicată Măsurilor pentru promovarea intereselor româneşti la Athos. Documentul e repartizat de Vasile Gliga, de la Externe, unor înalţi responsabili ai momentului: Emil Bodnăraş, viceprim-ministru, avînd printre responsabilităţi şi Cultele, Ştefan Andrei, secretar cu probleme internaţionale al CC al PCR, Gheorghe Nenciu, preşedintele Departamentului Cultelor.

Depeşa debutează cu o referire la Ceauşescu. Nu e o procedură de protocol. Exprimă un adevăr. Ceauşescu dăduse indicaţii să se rezolve problemele ridicate de cei trei călugări.

„Pentru punerea în aplicare a indicaţiilor date de preşedintele Nicolae Ceauşescu în cursul vizitei la Atena, privind soluţionarea unor probleme legate de Muntele Athos, în urma vizitei pe care am făcut-o la aşezămintele româneşti şi a discuţiilor avute cu Consiliul de conducere (Kinotita), cu unii egumeni ai mănăstirilor greceşti, ca şi cu reprezentanţii oficialităţilor, în special cu Ioannis Vlahos, viceguvernator al Muntelui (care reprezintă interesele politice şi consulare ale guvernului grec), transmit următoarele propuneri şi sugestii”.

Din lungul şir al propunerilor şi sugestiilor îmi sar în ochi cîteva.
Una se referă la personalitatea monahilor aleşi să vină din ţară:

„Ţinînd seama de specificul Muntelui Athos şi de dificultăţile existente, recomandăm ca la selecţionarea şi trimiterea noilor călugări români să se aibă în vedere următoarele:
– să fie sănătoşi, să aibă o pregătire multilaterală, necesară vieţii monahale, dar şi cultivării pămîntului, punerii în valoare a potenţialului economic existent la aşezămintele athonite. (Numai la Sf. Ipatie există 70 de pogoane teren.) Menţionăm, de asemenea, că doi dintre cei patru călugări sosiţi în ultimul timp la Athos acuză o stare proastă a sănătăţii şi insistă să se întoarcă în ţară;
– un număr cît mai mare dintre ei să fie hirotoniţi acasă, pentru a nu depinde de procedurile Athosului, care sînt foarte complicate”.

Nu e o precizare la voia întîmplării. Pe lîngă ajutoare materiale, monahii interveniseră la Ceauşescu şi într-o chestiune de viaţă şi de moarte a aşezămintelor româneşti de la Sfîntul Munte: întinerirea compoziţiei.

După război, pe fondul tensiunilor dintre Est şi Vest, aşezămintele noastre nu mai fuseseră alimentate cu nou-veniţi. Ca şi la alte lăcaşuri româneşti, rămăseseră doar bătrînii, mulţi dintre ei atît de neputincioşi încît nu mai puteau nici să-şi îngroape morţii. Chestiunea aducerii unor călugări tineri face obiectul principal al Documentului redactat de Ion Brad.

Chiar din primele rînduri, ea e pusă în termeni extrem de precişi:

„Trimiterea unor călugări din ţară

Avînd în vedere vîrsta foarte înaintată a călugărilor români, starea gravă a sănătăţii lor (ceea ce va face ca trei sferturi dintre ei să dispară în curînd), problema principală a Muntelui Athos o reprezintă pentru noi trimiterea urgentă a unui număr cît mai mare de călugări tineri, bine pregătiţi, sănătoşi, destinaţi să preia punctele cheie şi anume:

1. la schitul Prodromul, unde este necesar să se creeze o majoritate nouă în vederea schimbării stareţului, care nu mai este fidel promovării intereselor româneşti;

2. la Provata, unde există două case cu importante proprietăţi, odoare bisericeşti, bibliotecă etc., cei doi călugări sînt grav bolnavi şi înaintaţi în vîrstă; înlocuirea lor se impune cu maximă urgenţă; la Schitul Lacu, la Ipatie, la Colciu şi la alte case româneşti, care au resurse economice importante, ce pot asigura viaţa călugărilor români, evitîndu-se în acest fel cererile repetate de ajutoare.”

Întinerirea aşezămintelor trebuie să facă faţă unei mari probleme: mişculaţiile autorităţilor greceşti, de care depinde acordarea vizei. Planul de Măsuri avansează o soluţie. Una românească, desigur:

„Ca tactică, socotim necesar ca în cererea de trimitere a primului lot de călugări să fie cuprins un număr mai mare, pentru a ne servi şi ca mijloc de presiune faţă de autorităţile elene, care dau viză”.

Dacă şiretlicul pică, se va apela la un altul: presiunea la nivel înalt:

„Dacă autorităţile elene cu care sîntem în contact (Ministerul Afacerilor Externe, guvernatorul şi viceguvernatorul de la Athos) ne vor face în continuare dificultăţi în acordarea vizelor pentru călugării noştri, sîntem de părere să urmăm sfatul dat de egumenii unor mănăstiri greceşti de la Athos, de a ne adresa direct primului ministru C. Karamanlis în această chestiune”.

Schitul Prodromul depinde de Marea Lavră. Planul de Măsuri ia în calcul această realitate. Mănăstirea şefă trebuie îmbunată. Pe o cale de sorginte balcanică:

„În vederea creării unor bune relaţii cu conducerea de la mănăstirea Lavra, de care ţine Prodromul, rugăm să se studieze posibilitatea oferirii de către Patriarhia Română sau de una dintre mitropolii, a unui nou autoturism ARO pentru această mănăstire. Conducerea ei ne-a formulat această rugăminte”.

Acţiunea lui Ion Brad nu se lasă aşteptată în materie de rezultate. Notează autorul:

„Primul efect al raportului meu despre problemele Muntelui Athos a fost anunţul transmis prin Iuliu Dobroiu, de la Direcţia III, că în cîteva zile se vor trimite pentru călugării români, cu un camion TIR, cîte 500 kg de grîu, fasole şi paste făinoase, cîte 250 kg de zahăr şi orez, 1000 kg făină, 1000 cutii conserve şi 1500 litri gaz, motorină şi benzină”.

Dar nu numai atît. Înainte de a pleca la Athos, Ion Brad se putea declara mulţumit:

„Eram mulţumit că reuşisem aducerea din ţară a primilor călugări tineri şi că obţinusem sume importante în valută, transmise prin Elveţia, pentru reparaţiile de la schitul Prodromul”.

Nu pot încheia fără a-mi aminti un fapt din timpul șederii mele la Prodromu. Ni s-au arătat – mie și lui Horia Alexandrescu – un cărțoi legat cu o cruce aurită sub care scria, tot cu litere aurite:

„Album pentru amintiri din partea călătorilor la Schitul Chinovial românesc Prodromu”.

Printre cei care scriseseră în această carte de onoare se număra și președintele Emil Constantinescu. Emil Constantinescu e singurul şef de stat român care a trecut pe la Prodromu. A plecat de la Salonic, cu elicopterul şi a aterizat pe helioportul Mini Lavre. De aici pînă la Prodromu e cale de un sfert de oră cu maşina. Scrie Emil Constantinescu în 27 mai 1997 :

„Ales prin bunătatea lui Dumnezeu şi prin voinţa oamenilor să reprezint România într-un moment de cumpănă a istoriei sale, prezint omagiul meu cucernicilor călugări de la mănăstirea Podromu şi sfinţiei sale Stareţul Petroniu pentru rîvna creştinească cu care au păstrat credinţa, limba şi tradiţiile neamului nostru, în acest loc sfînt al creştinătăţii ortodoxe.

Exemplul lor de muncă neobosită pentru restaurarea Sfîntului Locaş, credinţa lor sînt un strălucit exemplu şi îndemn pentru poporul român, chemat să reconstruiască ţara după o jumătate de veac de dictatură comunistă – ateistă.
Le doresc tuturor sănătate, putere şi linişte şi dacă timpul le va îngădui îi aşteptăm cu drag în ţara noastră regăsită în credinţa ortodoxă.

Cu cele mai bune gînduri
Emil Constantinescu, Preşedintele României, în vizită la Prodromu
27.05.1997”.

Citind despre poporul român „chemat să reconstruiască țara după o jumătate de veac de dictatură comunist – ateistă” am surîs melancholic.
Sărmanul Emil Constantinescu!
Așa de bine a vrut poporul român să reconstruiască țara după anii de ateism încît în 2021 a votat cu amîndouă mîinile un partid – USRPLUS – care militează fățiș pentru revenirea anilor de ateism de pe vremea comunismului.