Contraatacul morților din fortăreața Osowiec

Privind prin vizierele mici ale măștilor de gaze, militarii și-au croit drum prin fortăreața în ruină. Norul verde al gazului de clor începea să se risipească, iar trupurile soldaților ruși morți deveneau tot mai clare. Pășind mai adânc în fortăreață, se înfăptuia ceva ce vedeai doar în cele mai urâte coșmaruri provocate de stresul post-traumatic: morții începeau să se ridice pentru a continua lupta. Astfel au gândit mulți dintre germanii care au pășit în fortăreața Osowiec.

Când majoritatea oamenilor se gândesc la Primul Război Mondial, își imaginează, în general, noroiul și tranșeele nesfârșite de pe Frontul de Vest, dar cele mai grele lupte s-au dat pe Frontul de Est, între Rusia și Germania. Distrugerea Rusiei a fost unul dintre principalele obiective ale Germaniei în acest război, deoarece Rusia era văzută drept o mare amenințare la adresa puterii germane. Cu toate acestea, un obstacol important care le stătea în cale germanilor era reprezentat de către Fortăreața Osowiec, unul dintre cele mai vestice forturi ale Rusiei. Situată în Polonia de astăzi, această fortificație a forțat Germania să păstreze militari în zonă, în loc să-i trimită acolo unde era mai mare nevoie de ei, în altă parte. De asemenea, a împiedicat avansarea germană în Rusia, ceea ce a făcut din căderea fortăreței Osowiec o obsesie pentru feldmareșalul Paul von Hindenburg. Fortul în sine nu era foarte bine apărat, fiind ocupat doar de câteva companii de soldați. Cu toate acestea, era ușor de apărat. În afara fortăreței se aflau două linii de apărare stabilite pentru a opri un atac inamic chiar înainte ca acesta să ajungă la fort. Prima linie era formată dintr-o rețea de tranșee de mică adâncime, cu sârmă ghimpată în față. Dacă prima linie cădea, atunci trebuiau să se retragă pe cea de-a doua, care avea tranșee mult mai adânci, precum și mai multă sârmă ghimpată, alături de zone pentru amplasarea de mitraliere. Dacă o forță inamică reușea să treacă de aceste două linii, atunci trebuia să înfrunte zidurile înalte și crenelurile care constituiau apărarea exterioară a forturilor. Aici, soldații ruși puteau trage cu ușurință și dintr-o poziție relativ sigură asupra forțelor inamice. Dacă atacatorii reușeau să intre, atunci trebuiau să se arunce într-o luptă corp la corp mortală. Acest sistem de apărare stratificat a făcut ca un număr atât de mic de soldați să apere cu ușurință fortul.

În septembrie 1914, germanii au lansat primul lor atac asupra fortăreței Osowiec. Armata a 8-a germană a atacat cu forța a 40 de batalioane de infanterie (peste 10.000 de soldați), un număr mult superior celor câteva sute de ruși care se apărau. A fost lansat un atac frontal masiv, dar germanii au fost respinși de către artileria rusă. Câteva luni mai târziu aveau să încerce din nou. Pe data de 3 februarie a fost lansat un alt asalt frontal, Germania având din nou forțe superioare numeric și tehnic. Au urmat lupte grele, timp de cinci zile, până când prima linie de apărare a fost ruptă, iar rușii au fost nevoiți să se retragă. A doua linie de apărare a fost atacată, dar forțele germane s-au retras după numai două zile de asalturi nereușite. La data de 13 februarie, a fost adusă artileria grea și fortul a fost supus unui bombardament absolut infernal. Timp de o săptămână întreagă, 360 de obuze au lovit fortul la fiecare patru minute. Când barajul s-a încheiat, peste 250.000 de obuze de la tunurile grele de asediu și peste un milion de obuze de la artileria ușoară căzuseră asupra fortului. Apărătorii ruși au suferit pierderi grele și multe dintre clădirile interioare s-au prăbușit, dar forțele Kaiserului tot nu au reușit să pătrundă.

La începutul lunii iulie, germanii au lansat un alt atac. De data aceasta aveau doar 14 batalioane, dar acum au adus cu ei geniști și o armă specială. Liderul german, feldmareșalul Paul von Hindenburg, știa că măștile de gaz ale rușilor nu puteau rezista la gazul de clor și plănuia să folosească acest avantaj pentru a cuceri în cele din urmă fortăreața. În timp ce germanii se pregăteau pentru asalt, au așteptat momentul potrivit pentru a lansa noua lor armă asupra celor 500 de soldați ruși care apărau fortul. Gazul de clor este deosebit de neplăcut, deoarece vizează țesuturile moi, precum ochii, esofagul și plămânii. Odată ce se amestecă cu pielea umedă, formează un acid care roade carnea. Nu există niciun leac pentru el și singurul lucru care poate fi făcut este să se elimine clorul din sistem și apoi să se încerce vindicarea a ceea ce a fost afectat de acid. Pe 6 august, după ce au așteptat câteva zile pentru condiții de vânt favorabile, germanii au lansat 30 de canistre cu clor gazos asupra fortului. Un nor galben verzui s-a infiltrat și s-a răspândit rapid în toată zona. Frunzele copacilor s-au îngălbenit, iarba s-a înnegrit, iar bărbații din afara fortului au murit rapid, deoarece gazul a intrat în sistemul lor respirator și le-a dizolvat plămânii, la propriu. Cei din interiorul fortului și-au privit camarazii căzând și au încercat să își pună măștile de gaz, dar acestea au fost de puțin folos. Gazul s-a răspândit în interiorul fortului, iar apărătorii ruși au început încet, dar sigur să absoarbă toxinele, inhalând o concentrație mai mică decât cei de afară, luându-le mai mult timp ca să moară. În timp ce se chinuiau să respire și tușeau sânge și fragmente din plămâni, germanii de afară și-au pus măștile de gaz și au început să intre în fortăreață. În timp ce toate acestea aveau loc, 100 de soldați ruși grav răniți se pregăteau să ia poziție. Germanii au reușit să treacă de zid și au început să mărșăluiască spre fortificațiile interioare. Au fost întâmpinați de o priveliște îngrozitoare. Conduși de sublocotenentul Vladimir Kotlinsky, 60 de ruși cu zdrențe însângerate înfășurate în jurul feței precum niște mumii ucigașe, iar alți 40 scuipând sânge pe gură și tușind bucăți din proprii plămâni au ieșit în calea atacatorilor. Unele dintre trupele invadatoare au tras în „morți”, dar rușii și-au atacat otrăvitorii cu o asemenea ferocitate încât martorii oculari au spus că nimic nu i-a putut opri. Panicate, atât de spectacolul sângeros terifiant, cât și de dorința rușilor de a continua să lupte, forțele germane, clar superioare, s-au retras rapid din fort. Unii au fost atât de speriați încât și-au aruncat puștile și mitralierele, lăsându-le în urmă. În timp ce fugeau, unii germani au fost atât de zguduiți încât s-au prins în propria sârmă ghimpată. Contraatacul lui Kotlinsky a permis altor două companii rusești să avanseze și să intre în fort înainte ca germanii să se regrupeze.

Mai târziu, în acea seară, locotenentul Kotlinsky și mulți alții au murit din cauza rănilor, dar acțiunile lor nu au fost în zadar. Fortăreața Osowiec a rezistat câteva zile, ajutând la acoperirea și protejarea oricăror forțe rusești care se retrăgeau în și din zonă și împiedicând și mai mult planurile germanilor. La data de 22 august, soldații fortului s-au predat și au plecat în marș, în prizonierat, în mod pașnic, dar au rezistat suficient de mult timp pentru ca forțele țarului să se regrupeze și să formeze noi planuri defensive.

Pavel Ryzhenko

Pictură de Pavel Ryzhenko: „Noi suntem ruși, Dumnezeu este cu noi!” Pictura este dedicată „Atacului morților” în apărarea fortăreței Osowiec.