CoraZone | Expat în China pe vremea coronavirusului. „Am respectat toate regulile, nu am considerat că trebuie să luăm în râs eforturile angajaţilor şi voluntarilor”

Pe Corina am cunoscută în urmă cu vreo 13 ani, când a venit în redacția ziarului Zi-de-Zi, în Târgu Mureș. Era o tânără cu care mi-a fost drag să lucrez: era îndrăzneață, nu se temea să te înfrunte și era foarte curioasă.

Nu am pierdut-o, suntem prietene pe Facebook și mai știam despre ea. A ajuns, în 2014, în China unde trăiește și acum. Ce o fi fost în sufletul ei, cine știe. A făcut, însă, un tablou lucid al Chinei și mă bucur să vă împărtășesc gândurile ei.

Locuiesc în Suzhou, provincia Jiangsu, la 30 de minute de tren de Shanghai. În oraşul de aproximativ 11 milioane de locuitori au existat 87 de cazuri (acum toate vindecate). Idem cele 631 de cazuri din provincie. De o lună de zile nu există vreun caz nou în oraş.

1. Cât am stat în casă şi cât a durat până am avut voie afară
Nu am fost forţaţi să stăm în casă, am fost sfătuiţi să o facem. Şi am respectat recomandarea, pentru că aici există o încredere destul de mare din partea chinezilor faţă de autorităţi. Probabil şi pentru că nu se ştiau multe despre Covid19, cel care pe atunci nici nu avea un nume. Restricţii au existat, bineînţeles. La noi, în rezidenţa de apartamente, o singură poartă de acces a fost lăsată deschisă, monitorizată atent. Doar cei care locuiesc au voie să intre (inclusiv astăzi), între 6 am si miezul nopţii. La ieşire primeşti un bilet cu data, la intrare îl predai şi ţi se ia temperatura. Ce se întâmplă dacă nu respecţi regulile rezidenţei? Nu ştim, nu am considerat că trebuie să luăm în râs eforturile angajaţilor şi voluntarilor.
Uşile blocurilor se curăţă de câteva ori pe zi, femeia de serviciu foloseşte mai mult clor (îl simți dimineaţa).

2. Aţi ieşit?
În primele două săptămâni am ieşit în fiecare zi să plimbăm căţeii în rezidenţă, un complex mare cu multe spaţii verzi. Am ales ore mai nepotrivite pentru localnici, de exemplu la prânz şi spre miezul nopţii. În rest, la poarta rezidenţei, să luăm livrările (supermarket sau restaurante) şi la magazin dacă a fost nevoie.
Ce a fost diferit în China a fost perioada în care situaţia a explodat. Pe 25 ianuarie, chinezii sărbătoreau Anul Nou Chinezesc, un fel de Crăciun & Anul Nou împreună. Singura dată pe an când cam totul se închide şi când muncitorii de la oraşe merg la sate, se sărbătoreşte în familie, acasă. Ca expat, cel mai bine este să găseşti o destinaţie de vacanţă pentru una sau două saptămâni. Din motive personale sunt şi expaţi care rămân în China în această perioadă. A fost şi cazul nostru. Ne aşteptam la o săptămână foarte liniştită, într-un oraş pustiu, cu unele magazine închise pentru câteva zile, idem restaurantele. Aveam provizii pentru câteva zile. Livrările de pe cea mai mare platformă B2C, Taobao (Aliexpress), urmau să fie sistate două săptămâni. Deci, când Wuhan a intrat în carantină, pe 23 ianuarie, aproape toată ţara era gata să intre în vacanţă. La noi în regiune cinematografele, barurile şi unele restaurante au fost închise pe 25 februarie. Dar multe erau deja închise: fabrici, firme, coafor, restaurante, iar şcolile de la jumătatea lunii ianuarie.

3. Ce v-a lipsit?
Mai nimic. Auchan şi alte magazine au fost deschise. Şi pieţele de legume. Livrarea la domiciliu aici este la un nivel mult superior faţă de orice asemănător din Europa. Livrările se fac de obicei la uşă, acum livratorii nu au mai avut voie, aşa că a trebuit să le lase la poarta rezidenţei, de unde am mers să le luăm.
Ne-au lipsit măştile, dar am avut noroc să comand pe 24 ianuarie câteva, iar în jur de 10 februarie nişte prieteni cu suflet mare s-au întors din Thailanda şi Germania şi ne-au adus. Revin la măşti mai încolo.
Ca dezinfectant, am avut o sticlă de 1 litru de spirt în casă şi am pus în sticluţe de 100 de ml.

4.Ce măsuri sociale/economice s-au luat?
De la început, s-a anunţat că nu se pot concedia angajaţi în această perioadă. Că salariile trebuie plătite. Firmele din zonă au beneficiat de luna februarie gratuită pentru chirie (recomandare din partea statutului) şi martie redusă. Nu ştiu multe detalii despre ajutorul economic oferit de stat agenţilor economici, dar există cu siguranţă prevederi la nivel naţional şi local.

5. Când s-au deschis firmele?
În mod normal, data deschiderii era pe 3 februarie şi totul a fost decalat pentru 10. Începând cu 10, fabricile şi firmele mari au început să depună cereri de deschidere. Pentru aprobare, au avut control și au trebuit sa dovedească anumite condiţii – măşti pentru angajaţi, dezinfectare, personal care ia temperatura angajaţilor etc. Au fost rugaţi să găsească o opţiune de a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp la lucru, lucrul online, pe ture, pe zile.
Există încă locuri închise – cinematografe, locuri turistice, restaurante şi baruri. Locurile de socializare deschise trebuie şi ele să respecte anumite condiţii – un anumit număr de persoane la masă etc. Evenimentele sunt încă anulate.

6. Cum te-ai protejat?
Nu am ieşit mai mult decât a fost nevoie şi când am făcut-o a fost departe de alţii. Am purtat mască mereu, începând cu 23 ianuarie. De cele mai multe ori chirugicală (mai uşor de respirat pentru mine). Purtatul măştii este încă obligatoriu azi şi mă bucură foarte mult acest lucru.
Am fost informaţi cât de uşor se poate transfera pe haine, aşa că am purtat mânuşi de iarnă (nu am avut chirurgicale) pe care le-am spălat des. Hainele de ieşit afară au fost izolate sau spălate direct. Gecile mereu la soare, pe balcon. Am spălat căţeii pe lăbuţe şi pe bot. Am ascultat toate cerinţele autorităţilor şi am făcut întocmai.

7. Spitalele şi farmaciile cum au funcționat?
Au fost create clinici de febră (fever clinics) unde cei care au prezentat simptome de răceală (şi mai ales febră) au fost sfătuiţi să meargă. Altundeva nu te primeau. Nu am avut nevoie, din fericire, dar cunosc expaţi care au mers la Shanghai. Procedura a însemnat un consult şi, eventual, un test de Covid 19, dacă a considerat medicul.

8.Ce te-a dezamăgit?
Atitudinea multora care nu ştiu nimic despre China, dar şi-au dat cu părerea într-un mod cât mai jignitor. De la vorbe („merită să moară chinezii ăia, care mănâncă câini, koala, lileci”) până la gesturi violente contra asiaticilor în lumea „civilizată”. La sfârșitul zilei, cred că nimeni nu doreşte moartea a peste 3.000 de oameni, durerea familiilor lor, chinul unor doctori, care au şi murit în aceleași spitale unde au lucrat. Foarte puţine apeluri şi gesturi gen #prayforchina, #prayforwuhan.
Modul în care restul lumii a tratat, cu dublu standard, situaţia din China. Media, care o speria pe mama cu oraşele de zombies din China, unde drepturile omului sunt încălcate prin carantină. Asta, în timp ce în Italia carantina este considerată o măsură de responsabilitate civică. Asistentele din China cu faţa tăiată de elasticul măştii după ture interminabile şi asistentele din Italia, în aceeaşi situaţie, la o lună distanţă, dar tratate diferit de media europeană.
Cei care iau în râs şi astăzi situaţia şi pun în pericol viaţa altora pentru că e cool să fii Gică contra.
Autorităţile europene (vestice în general) care au recomandat iresponsabil nepurtarea măştilor ca să ascundă faptul că nu au stocuri. Normal că nu te poţi baza doar pe o mască, Dar să spui că nu ajută deloc este inconştienţă.

9. Ce te-a făcut să zâmbeşti?
Căţeii. Animalele de companie NU transmit boala. Doar dragoste şi suport în momente grele, ca astea.
Familia, care a sunat zilnic şi m-a crezut pe cuvânt când le-am zis că nu trăim în walking dead, că suntem cuminţi şi că ne simţim în siguranţă.
Prietenii care au trimis un mesaj în plus zilele acelea şi cei care au făcut loc în bagaje pentru o mască.

Pentru cei care au dubii, pe care cei mai mulţi de 6.000 de morţi nu i-au convins: Nu există o ţară pe această planetă mai motivată să domine economia şi să facă bani decât China. Şi dacă o ţară ca asta a pus economia pe pauză şi a cheltuit şi cheltuie milioane şi milioane pentru a opri acest virus, atunci nu este „doar o răceală”, o invenţie.

10. Cum ai ştiut ce se întâmplă în fiecare zi?
Reţelele de socializare în China sunt complet diferite. Nu există acces la Facebook, Twitter, Instagram, Google (fără VPN). Bineînţeles că există reţele sociale similare, pe care le folosim zilnic, mult mai des decât pe cele menţionate mai sus.
Odată cu instituirea carantinei în provincia Hubei, au fost făcute publice multe măsuri la nivel naţional. După o perioadă, aceste măsuri au început să fie decise la nivel de provincie – ceea ce se întâmplă şi acum, în funcţie de situaţia locală.
Conturile oficiale ale Guvernului local sunt în limba chineză, dar am folosit aplicaţii de traducere. După câteva zile, un cont local a început să publice în limba engleză şi japoneză pentru cetaţenii străini.
O dată pe zi se anunţă numărul de cazuri şi publicate pe toate platformele. La nivel de oraş au fost oferite multe detalii despre pacienţi – zona în care locuieşte, istoricul de infectare, vârsta, sexul. Sincer, aceste detalii au ajutat pentru a vedea că, în majoritate, este vorba de locuitori din Hubei sau cei care au intrat în contact cu ei. În plus, am avut o aplicaţie care ne-a arătat unde (în ce rezidenţă) se află cazuri. Big data a jucat şi joacă un rol incredibil şi azi.

11. Cum este azi viaţa ta în China?
Lucrurile par să fie pe drumul cel bun. Conform datelor oferite oficial, de mai bine de o lună nu există în oraș un caz nou. Ultimul pacient a fost externat săptămâna trecută, dar există locuitori sub observație, în principal cazuri importate.

În Wuhan există încă pacienți, dar cele 16 spitale de campanie construite luna trecută au fost închise. Personalul medical care a fost trimis din toată țara să ajute se întoarce, după aproape o lună, în provinciile de rezidență.
Dar, cu tot optimismul, ajutat de vremea bună și prietenii care se întorc în oraș, situația o să mai dureze.
O parte din locuri s-au deschis, cu condiții destul de grele. De exemplu, la restaurant, nu mai mult de trei persoane la masă, în cazul cel mai bun. Barurile, cluburile, cinematografele nu sunt încă deschise. În Shanghai condițiile par mai relaxate, multe baruri s-au deschis. Evenimentele sunt în continuare puse pe pauză. Unele locuri turistice s-au deschis, la fel și sălile de sport.
Școlile publice au început online cu două săptămâni de întârziere. Există planuri de deschidere – cu liceele mai întâi, apoi școala generală etc, dar în Suzhou nu există încă un anunț oficial. Pentru mine personal deschiderea școlilor ar fi un semn excelent, dar se pare că mai avem de așteptat. La începutul lui aprilie este o vacanță de câteva zile, deci există șanse să se deschidă după. Sper!
Nu ne lipsește nimic, decât viața dinainte. Măștile au apărut în magazine, traficul e aproape la normal, cu aglomerație și claxoane.
Dacă vreau să merg la piață, ies din rezidență, primesc un bilet cu data de azi. Ajung la piață unde mi se cere codul verde, mi se ia temperatura. Cumpăr legume de la doamne cu măști și mânuși, de obicei plătesc cu telefonul (cash nu este foarte folosit) și mă întorc spre casă. Când ajung la poarta rezidenței, dau înapoi biletul și mi se ia temperatura.
Dacă trebuie să iau metroul/autobuzul, trebuie să scanez un cod în plus, la urcare.
Dacă merg la un restaurant, trebuie să arăt același cod verde, să mi se ia temperatura, să completez într-un tabel numele, numărul de telefon și numărul de pașaport.

12.Ce se întâmplă cu cei care revin în China?
De câteva săptămâni, foarte multe eforturi se concentrează pe prevenție și cazuri „importate”, așa cum sunt numite. Nu contează naționalitatea celor care se întorc, ci care este istoricul lor de călătorie. Majoritatea aeroporturilor mari folosesc același sistem.
Câțiva prieteni s-au întors și alții au scris despre experiența lor, cam acestea sunt concluziile. O echipă de control se urcă în avion după aterizare, se intervievează pasagerii, li se ia temperatura. Cei veniți din zone considerate roșii (în acest moment Iran, Italia, Franța, Germania etc) sunt invitați să coboare primii, sunt din nou intervievați. Pe rând, coboară toată lumea și fiecare primește un sticker roșu sau galben sau verde (roșu fiind bineînțeles considerat risc crescut) și este invitat să înceapă carantina de 14 zile. Aceasta se face la domiciliu, dacă are acasă condiții conforme – singur la domiciliu, rezidență conformă cu condițiile impuse. Dacă nu, ești transportat la un hotel din oraș, decis de autorități. La început, cazarea a fost gratuită, acum trebuie plătită de tine (sau de compania ta). Dacă ești la domiciliu, se aplică un sigiliu de hârtie sau electronic. Voluntarii din rezidență vor veni să ia gunoiul pe care îl vei scoate la ore fixe în fața ușii, dar și să îți aducă pachetele pe care le poți comanda la intrare. Ai și obligativitatea să îți iei temperatura și să o trimiți persoanei tale de contact. După ce termini cele 14 zile, primești o hârtie care atestă finalul carantinei și se înlătură sigiliul.
La începutul instaurării acestor măsuri au existat bineînțeles probleme, unii pasageri au așteptat ore multe în avion. Lista țărilor cu probleme se actualizează des, ca și regulile.
Cele mai mari probleme pe care le ai este dacă în avion se descoperă o persoană infectată. Atunci este posibil să fii luat de acasă, dus la spital pentru radiografii si test de Covid19 și, în plus, cazat la un hotel, pentru o supraveghere mai atentă.

Big data sau cum se folosește tehnologia în prevenție și urmărire

Am tot menționat codul verde. A fost introdus acum vreo două săptămâni cu scopul de a oferi o garanție că persoana care intră la tine în restaurant s-a aflat in orașul respectiv în ultimele două săptămâni. Sau cel puțin, așa îl înțeleg eu. Completezi într-o aplicație toate informațiile cerute – pașaport, telefon, adresă, apoi operatorul de telefonie mobilă se sincronizează confirmând că nu ai părăsit orașul, pe baza locației numărului de telefon.
În autobuz și metrou se scanează de fiecare dată un cod. Scopul este ca, dacă se identifică un caz, acesta poate fi efectiv urmărit – la gară ai nevoie de pașaport pentru a lua bilet. La final, poți vedea traseul unui pacient infectat și cine a fost în același metrou, autobuz cu respectivul.
Nu o să fac nicio mențiune cu privire la părerea mea personală despre viața privată, voi spune doar că nu cred că există vreo viață privată odată ce ești pe rețelele sociale, plătești cu telefonul, comanzi de pe internet, indiferent de țară.

O concluzie despre abordarea pe care o are China astăzi – identificarea cât mai multe cazuri, izolarea lor și a tuturor contactelor. Se fac eforturi financiare importante să se testeze toți cei care au o mică posibilitate să fi fost infectați. Nu știu dacă este abordarea corectă, este doar ce se întâmplă acum.

Închei prin a vă dori multă sănătate și sper ca totul să se termine foarte curând, cu bine. Sper să vă aduc un pic de liniște și sper ca foarte curând ca numărul de infecții să scadă în România, Europa, în lume. Un gând bun pentru personalul medical și cei care trebuie să lucreze în aceste zile într-un pericol constant.