Era, pe când puneam la cale interviul nostru – unul din ele – la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice de la Herăstrău. Clădirea impunătoare face echipă cu aceea unde se află Institutul agronomic. Le priveşti şi poţi înţelege respectul cu care era privită, în epocă, agricultura de la noi. Și condiţiile de lucru ale specialiştilor în domeniu. Domnul Cristian Hera este la această oră conducătorul acestei instituţii. Un bărbat voinic, zâmbitor, cu mustaţa fără de care nu ar fi el. Se apropie de 80 de ani, îi face mâine-poimâine. L-am întâlnit în diferite reprize. Mai ales la Fundeni unde a fost ani mulţi director (ştiinţific, apoi general) al Institutului de cercetări în domeniul cerealelor şi plantelor tehnice. Un laborator în aer liber pentru investigaţii, experimentări şi confirmări – ori infirmări – la acest capitol. Mai apoi, la Viena, la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, unde vreme de opt ani a participat la studii de specialitate specifice. Inginer agronom cu specialitatea agrochimist, coordonase anterior programe dezvoltate de Agenţie pe teritoriul ţării noastre. Iar acum aici. Încăperea este dominată de tabloul celui ce a marcat o vârstă anume în cercetarea agricolă de la noi: Constantin Ionescu-Siseşti. Savantul a lăsat în urmă-i o dâră luminoasă, suficiente balize în descifrarea posibilităţilor noastre de a nu sta cu mâinile în sân într-o parte de Europă unde agricultura a reprezentat, conform etapei prin care treceam, pariul cel mare al existenţei. Domnul Hera, deşi făceau parte din generaţii diferite, l-a cunoscut îndeaproape şi-l citează cu veneraţie. Iată şi motivul pentru care ţine să se lase, cotidian, inspirat şi stăpânit în elaborarea şi luarea deciziilor, de statura ilustrului înaintaş. Îl avusese alături de el, la Academia Română şi la acest institut, tânăr cercetător, în calitate de asistent de specialitate. Anii aceia l-au marcat decisiv şi definitiv.
Cristian Hera are datele unui deschizător de drumuri, ale unui observator în cunoştinţă de cauză. Cărţi ale sale ne confirmă: „Metode de cercetare în cultura platelor”, „Probleme actuale ale agriculturii în contextul integrării europene şi al globalizării”, „Tehnica nucleară în agricultură”. Ne vom revedea, adesea, în Aula Academiei, unde îndeplineşte funcţii-cheie: preşedinte al Secţiei de ştiinţe agricole şi silvice şi, mai apoi, de vicepreşedinte al Academiei Române. Mentorul său, profesorul Siseşti, se vede confirmat la modul superior. A redactat şi publicat circa 30 de cărţi, tratate şi monografii. Are aproape 250 de lucrări ştiinţifice cuprinse în reviste de specialitate. Se bucură ca un copil când îmi face cunoscută decizia localnicilor din Brazi – Prahova, consătenii săi: şcoala primară pe care absolvit-o, unde dascăli îi erau chiar părinţii, îi poartă, de curând, numele.
Lasă un răspuns