Critical Race Theory. Adevăratul sfârșit al Lumii

Ofensații dărâmă statuile strămoșilor noștri albi, activiștii rescriu manualele școlare, mulțimile erodează libertatea de exprimare, iar virtuțile muncii și angajamentului pe care le prețuim sunt eviscerate. Așa-numiții cruciați „treziți” (woke) au redefinit conceptul vital de justiție în America și în Occident. Deși poate părea că societatea occidentală a ajuns colectiv la acest punct de basculare culturală peste noapte, atacurile asupra libertății individuale și a instituțiilor civice sunt efectele unei viziuni a lumii vechi de zeci de ani, cunoscută sub numele de Teoria Rasială Critică. Odată ce luăm în considerare ce înseamnă Teoria Rasială Critică, descoperim că această viziune asupra țărilor noastre nu intenționează să ofere mai multor oameni o șansă la o viață mai bună, ci să se angajeze într-o luptă nesfârșită pentru putere. Această așa zisă teorie benefică oferă o perspectivă asupra vieții moderne sau chiar o viziune asupra lumii, care consideră că toate evenimentele și ideile din jurul nostru din politică, educație, divertisment și mass-media, locul de muncă și nu numai trebuie explicate în termeni de identități rasiale.

Conform teoriei, fiecare idee politică, alegere, manual, film, reportaj, mediu de lucru și preocupare locală, sau chiar globală, nu poate fi judecată în funcție de eficacitate, calitate sau acuratețe, ci exclusiv în funcție de faptul dacă indivizilor și problemelor minorităților li se acordă mai multă influență în viața de zi cu zi. Chiar și George Washington, Abraham Lincoln și însăși Constituția Statelor Unite ale Americii sunt supuși eliminării din cultura americană, cum ar fi înlăturarea din numele școlilor publice, pentru că nu se ridică la standardele stabilite de Teoria Rasială Critică. Dar, deoarece mereu subliniez că există un mare dar, să vedem cum a apărut această teorie, dragi cititori. Academicieni germani care au dorit să găsească o formă autentică de marxism după Primul Război Mondial au format „Școala de la Frankfurt” la Universitatea din Frankfurt. Acolo, au dezvoltat ceea ce s-a numit „Teoria Critică”. Naziștii i-au alungat din Europa în anii 1930, iar membrii Școlii de la Frankfurt, printre care Max Horkheimer și Herbert Marcuse, s-au mutat la Universitatea Columbia la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Primii teoreticieni au combinat perspectiva marxistă, conform căreia lumea este împărțită doar între opresori și oprimați, și ideea postmodernă că nu există un „adevăr autentic”, ci doar perspective (numite „narațiuni”). Odată ajunși în SUA, tot mai mulți studenți și academicieni au aplicat învățăturile și scrierile teoreticienilor critici la legislația americană. Această Teorie critică a dreptului era deja sceptică față de ordinea liberală tradițională, idei precum democrația reprezentativă și egalitatea în fața legii, iar teoreticienii au îmbrățișat ideea că oricine se identifică cu o categorie victimizată ar trebui să demonteze sistemele de autoritate. Teoreticianul Derrick Bell, considerat mai târziu nașul Teoriei Critice Rasiale, a subliniat că spera ca programul de rezistență academică să pună bazele unei rezistențe pe scară largă. La sfârșitul anilor 1970 și în anii ’80, Teoria critică a rasei s-a dezvoltat din Teoria critică a dreptului, punând accentul pe gruparea indivizilor în categorii și solicitând acordarea de drepturi suplimentare și beneficii publice grupurilor etnice minoritare. Această practică se numește astăzi „politică de identitate”. Angela Davis, teoreticiană a teoriei rasiale critice, spune: „Contestarea relațiilor de putere, așa cum le place teoreticienilor critici să facă, înseamnă să provoace furie, neliniște, anxietate și chiar teamă în cei care au o înțelegere stabilită a cine sunt și unde aparțin”. Ea adaugă că ,grija trebuie să fie legată de indignarea morală, iar teoreticienii ar trebui să cultive indignarea. Teoreticienii Teoriei Rasiale Critice resping ideea că oamenii ar trebui să fie judecați pe baza caracterului lor, insistând ca aceștia să fie judecați, în schimb, doar pe baza identității lor, respingând noțiunea de colorblindness din epoca drepturilor civile. Aceștia au dezvoltat noțiunea de „intersecționalitate”, conform căreia te poți identifica cu mai mult de un grup pentru a pretinde beneficii sociale suplimentare. Mai mult, teoreticienii spun că tocmai Constituția SUA și sistemul de legi occidentale nu pot fi neutre, dând naștere ideii de „rasism sistemic”. Teoria rasială critică este frecventă în programele școlare K-12 și în cursurile universitare. Noul curs de studii etnice K-12 din California are o întreagă secțiune dedicată intersecționalității și enumeră identitatea și sistemele de putere ca teme principale. Standardele de predare și conducere adaptate la cultură din Illinois spun că adesea nu există un singur mod corect de a face sau de a înțelege ceva și că ceea ce este considerat corect se bazează cel mai adesea pe experiențele și trăirile noastre. La locul de muncă, întreprinderile cer din ce în ce mai des angajaților să urmeze cursuri de formare în domeniul diversității, în care susținătorii teoriei rasei critice explică faptul că persoanele care nu sunt minorități fac parte dintr-o cultură rasistă sistemică. Adepții teoriei pledează pentru distrugerea întreprinderilor, a clădirilor publice și a monumentelor. Studenții universitari care își strigă colegii, profesorii sau vorbitorii invitați folosesc limbajul Teoriei Critice a Rasei atunci când cer ca alții să fie reduși la tăcere din cauza convingerilor lor. Materialele K-12 bazate pe Teoria rasială critică ne învață că ar trebui să fim mai puțin toleranți față de ideile cu care nu suntem de acord, ceea ce îi face pe copii să fie slab pregătiți pentru a asculta și dezbate cu respect diverse puncte de vedere în viitor. Angajații federali au fost nevoiți să urmeze sesiuni de formare în care li se spune lucrătorilor că practic toți albii contribuie la rasism.

Toate aceste concepte creează o cultură a fricii, în care americanilor și occidentalilor li se spune să se concentreze pe diferențele lor și să recompenseze victimizarea. Chiar mai rău, teoria îi pregătește pe oameni pentru eșec. Dr. Carol Swain, fostă profesoară de științe politice și drept la Universitatea Vanderbilt, pensionată forțat deoarece, din punctul de vedere al conducerii Universității, a devenit sinonimă cu bigotismul, intoleranța și lipsa de profesionalism, fiindcă nu a acceptat teoria, a rezumat impactul distrugător al Teoriei Critice Rasiale: „Nimeni din jurul meu nu m-a încurajat să mă văd drept fiind o victimă. Nu am mizat niciodată pe faptul că eram neagră, săracă și femeie. Dacă aș fi făcut acest lucru, precum cere teoria, mă îndoiesc că aș fi realizat ceva în viață. Singura noastră speranță este să ne întărim spiritual și intelectual pentru bătălia care ne așteaptă.”