CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Cum a ajuns cei de la USRPLUS să intre în rahatul alianței cu „fasciștii” de la AUR? Din lăcomia de a rămîne la ciolan

Grație prezenței în studiourile Aleph News, vineri, 3 octombrie 2021, între 20 și 21, cînd se desfășoară emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, am putut fi martor, în direct, la cele mai grotești scene din Istoria politicii românești, egalat, poate, doar de cele în care, din spaima Răscoalei, în ședința Parlamentului din 12 martie 1907, Conservatorii și Liberalii s-au luat în brațe și s-au pupat cu bale după ce se spurcaseră reciproc ani întregi.

După ședința Coaliției la care liderii URSPLUS s-au prezentat fluturînd textul moțiunii de cenzură, scris de AUR și semnat de parlamentarii USRPLUS, pe post de șantaj (nu-și dă demisia Florin Cîțu, noi depunem Moțiune de Cenzură împotriva propriului Guvern!), Dan Barna și Dacian Cioloș au anunțat că merg la Senat pentru a depune Moțiunea de cenzură. Urmăriți de mașinile televiziunilor de știri de parcă ar fi fost două starlete „care-și uneau destinele” și conturile, cei doi au apărut în direct cu declarații de presă. Mai întîi, Dan Barna, care e mai înalt, apoi Dacian Cioloș, care e mai scund, închipuind un cuplu gen Don Quijote – Sancho Panza, cei doi au declarat solemn c-au depus Moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Nu împotriva Guvernului, în care Dan Barna este vicepremier, ci împotriva lui Florin Cîțu.

Ce-și propun cu Moțiunea de cenzură?
Să-l dea jos pe Florin Cîțu. Dacă Moțiunea trece, PNL va trebui să propună un alt premier și, atunci, vom avea același Guvern Cîțu, dar fără Florin Cîțu. Cei care vorbeau nu erau Gigel de la Sculărie și Țața Safta de la Secția Manșete. Unul – Dan Barna, era vicepremier, candidat la președinție, președintele URSPLUS. Celălalt – Dacian Cioloș – era și mai dihai:
Șeful Grupului Macron din Parlamentul European, fost Comisar European, fost premier.
Cu toate acestea, ascultîndu-le viziunea post Moțiune, te întrebai dacă nu sînt cumva doi analfabeți aflați la o țuică la bodega din marginea satului.

Admițînd că Moțiunea trece, noul Guvern înseamnă mai mult decît un alt prim-ministru. Înseamnă o nouă formulă a Coaliției de guvernare, în care mai mult ca sigur USRPLUS nu va mai primi ministerele grele, aducătoare de parale. Prostia fătucelor și guguștiucilor din Presă a făcut ca Dan Barna și Dacian Cioloș să nu fie obligați să dea amănunte despre Moțiune. Cum sună ideile principale, cum de s-au strîns 122 de semnături pentru depunere cînd URSPLUS n-are nici 50 de parlamentari. Poate că pînă la urmă, cei doi ar fi fost întrebați, dacă la un moment dat n-ar fi rupt-o la fugă.
Se anunța pe RoAlert pătrunderea în Senat a unei ursoaice cu pui?
Nu.
Se anunțase venirea lui George Simion, președintele AUR.
Se temeau cei doi că George Simion o să-i ia la palme în direct pe Facebook?
Nu.
Se temeau ca nu cumva telespectatorii să-i vadă alături de „fascistul” George Simion.

După plecare lor, scena a fost ocupată de George Simion. Ca o Șoșoacă cu nădragi, Marele Patriot George Simion și-a creat drum spre microfoanele (lăsate calde de cei doi) făcînd selfie în direct pe Facebook. De la primele cuvinte ale lui George Simion, am aflat de ce spălaseră putina cei doi. Moțiunea de cenzură a fost inițiată de AUR și semnată de parlamentarii USRPLUS, unii dintre ei, miniștri. La cererea lui Dan Barna și Dacian Cioloș, George Simion a scos din textul Moțiunii referirile la USRPLUS. Deși se pretinde urmașul lui Mihai Viteazul, George Simion, zis Aurică Simion, e de fapt urmașul lui Dandanache.
Cum adică să inițiezi o Moțiune care denunță Guvernarea catastrofală de 8 luni fără a menționa că din această Guvernare a făcut parte și USRPLUS?

Grotescul momentului e dat de situația incredibilă creată de Dacian Cioloș și Dan Barna. Deși Moțiunea de cenzură e comună – AUR-USRPLUS, cu AUR inițiator – cei doi au rupt-o la fugă de teamă să nu fie văzuți alături de cel care a inițiat Moțiunea. Nu cred că s-a mai petrecut văzut așa ceva în Istoria României moderne. Două partide semnează o Moțiune comună pentru dărîmarea Guvernului. Unul dintre ele nu e în Opoziție, ci chiar la Guvernare. Unul dintre ele – USRPLUS – moare de rușine că are drept partener de Moțiune celălalt partid. Iar liderul celuilalt partid – Reprezentantul demnității naționale, George Simion -, acceptă să apară în public în postura de partener de care celuilalt partener îi e rușine să se afle că sînt împreună. E ca și cum un bărbat vine la o sindrofie însoțit de o prostituată. De apărut apare însă singur. Pe ea a lăsat-o la WC. Iar ea, bucuroasă că mai ia ceva parale, acceptă să stea la WC pînă se termină sindrofia.

Cum s-a ajuns în acest punct catastrofal pentru imaginea întregii noastre clase politice?
Foarte simplu.
În aprilie 2021, Criza de guvern s-a definit prin ceea ce eu am numit Administrarea de către PNL a unei lovituri în bot USRPLUS. Încălcînd fățiș toate normele vieții în Coaliție, prin Florin Cîțu, PNL l-a revocat pe ministrul Vlad Voiculescu de la USRPLUS fără ca USRPLUS s-o știe.

A fost – așa acum am scris atunci – o lovitură de forță bine gîndită. Umilirea publică a USRPLUS avea drept țintă punerea USRPLUS cu botul pe labe, astfel încît să știe că Jupînul Guvernării e PNL. După acest tratament, care nu era deloc întîmplător, era limpede că USRPLUS trebuia să plece de la Guvernare și să intre în Opoziție. După o cocoșire penibilă – Plecarea din Guvern – liderii USRPLUS înghit gălușca. În schimbul unei hîrtii prin care PNL se angaja să nu mai facă așa ceva, USRPLUS rămîne în Guvern. Fără a-și da seama că raportul de forțe s-a schimbat, că PNL, sesizînd lăcomia USRPLUS de a rămîne la ciolan, va călca în picioare USRPLUS.

A venit recenta Criză.
Ca și data trecută, PNL procedează dinadins brutal, umilitor. Încălcînd acum Protocolul din aprilie, Florin Cîțu îl revocă pe Stelian Ion fără a informa măcar USRPLUS.

Florin Cîțu procedează dinadins brutal, umilitor. Și o face nu pentru că ar fi mitocan, ci pentru că așa are mandat să procedeze. De la PNL, dar și de la Klaus Iohannis.
Scopul noii lovituri în gură cu bocancul plin de noroi e, spre deosebire de aprilie 2021, să-i facă pe cei USSPLUS să plece de la Guvernare.

În aceste condiții, USRPLUS trebuia să plece de la Guvernare (cum a făcut PD în ianuarie 1998) prin retragerea tuturor demnitarilor și funcționarilor plasați în funcții prin Protocol. Plecarea de la Guvernare înseamnă trecerea în Opoziție. Liderii USRPLUS trebuiau să anunțe că USRPLUS va face o Opoziție de Dreapta la Guvernarea PNL-UDR. Evident, fără a face alianțe cu PSD sau cu AUR. Ca formațiune de Dreapta în Opoziție USRPLUS urma să vegheze ca Guvernul să respecte Programul de Dreapta. Dacă legile înaintate de guvern corespundeau politicii USRPLUS, partidul le vota. Dacă nu, nu.

În postura de Opoziție de Dreapta, USRPLUS urma să supravegheze ca nu cumva PNL și UDMR să facă afaceri de corupție, să se ocupe de clientela politică.
Altfel așezat USRPLUS avea toate șansele să cîștige la scor alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024.

Ca și în aprilie 2021, USRPLUS nu vrea să plece de la ciolan. Prin urmare, deși PNL e artizanul manevrei, liderii USRPLUS se prefac că nu știu și pun totul pe seama lui Florin Cîțu.
Astfel ei speră să iasă cu fața curată din încurcătură. Li se spală onoarea prin demisia lui Florin Cîțu și rămîn la guvernare.

Nu și-au dat seama că nu Florin Cîțu e artizanul manevrei?
Greu de răspuns.
Sigur e că artizanul manevrei a știut că ei nu vor trece în Opoziție, că se vor crampona de Putere și că totul e un șantaj mizer.

Așa s-a ajuns la intrarea în rahatul care e alierea cu AUR.
Prețul lăcomiei de a rămîne cu orice preț la ciolan.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Cum a ajuns cei de la USRPLUS să intre în rahatul alianței cu „fasciștii” de la AUR? Din lăcomia de a rămîne la ciolan”

  • „Grație prezenței în studiourile Aleph News, vineri, 3 octombrie 2021, între 20 și 21”
    As zice ca suntem totusi doar in septembrie…

  • Această alianță (PNL,USR-Plus,UDMR) este un fel de anus-contra naturii. Nu se poate face ”recanalizarea”, adică reîntoarcerea la funcțiile naturale ale corpului, decât dacă metastaza nu a cuprins tot corpul. Eu cred că România e deja în metastază. Numai o minune dumnezeiască o mai poate salva.

  • PNL va conduce in continuare tara pentru ca la Controceni este Inaltimea Sa, Iohanis. Chiar daca USR face acum o criza de isterie si ameninta cu motiunea, peste weekend o sa-i vina mintea la cap.
    Ca si Mita Baston, ea facea mereu istericale si ameninta cu vitrionul, dar in realitate nu facea nimic. 🙂

  • Romania e rezolvata, definitiv. Pacat ca UE nu l-a avut pe KWI sef. Acum UE ar fi fost doar o amintire urata.

  • e de bun-simt ca sistemul politic sa contina un partid progresist, dar partidul asta tre sa fie progresist pina in maduva oaselor!, mai exact…daca ai o femeie pe post de nevasta, acasa, …n-ai ce caut ain patidul asta. ori esti L, ori G, ori B, ori T, ori…restul alfabetului, insa ce nu esti se stie clar-cristal, familie traditionala.
    abia un astfel de partid progresist ( AntiNatura ) e de folos sistemului politic.

    e de bun-simt ca sistemul politic sa contina un partid nationalist, insa, leit calapodului partidului progresit, el tre sa fie nationalist pina la prasele!, neavand nimic disponibil pentru negociere din definitia nationalismului.

    si, pentru ca sistemul de balante sa fie functional, mai sint necesare doua balante, deci doua partide, iar pentru ca…oameni sintem, inca unul:)), ca…po sa stii?!:)))
    insa pina una alta ‘capetele’ sistemului de balante sint fundamental de definit clar-scristal:
    -progresism pina la prasele
    -nationalism plenar
    iar pozitiile astea tre sa fie acoperite exclusiv cu manifestari adevarate, nu cu ciori vopsite.

  • Din toată mizeria asta rezultă încă o dată că politicienii români sunt niște nenorociți care mereu își bat joc de cei care-i aleg. Toți.

    • Ne așteaptă timpuri minunate. Suntem în criză economică, doar o criză politică ne mai lipsea. Este incredibil ce inconștienți au ajuns să conducă România!

  • Doar o parere :
    1. Iesirea presedintelui a avut doua obiective: – sa comunice majoritatii romanilor care l-au votat ca-i pasa de ceea ce se intampla d.p.d.v. economic;
    – sa dea startul dezmatului ce a urmat;
    2. Plecarea din guvern a lui Stelian Ion era o necesitate (el a recunoscut ca nu era bagat in seama, devenise un outcast).
    3. AUR dupa cum bine ati observat este un partid condus de catre persoane cu epoleti (asa cum a aparut va si disparea intr-o noua configuratie politica).
    4. Compromiterea USR si ajungerea in extremis l-a conducerea partidului a lui Dacian Ciolos, un presedinte cu care negociezi mult mai usor.
    5. Criza economica este atat de grava incat habar nu au cum sa o tempereze ( o speculatie masiva pe bursa probabil ii va ajuta sa recupereze o parte din bani)
    6. Cel mai rau 👿 imi pare de Rares Bogdan caruia nu-i va ajunge toate cenusa din Romania sa-si spele pacatele: va disparea doi ani pe la Bruxelles.

  • sistemul politic e un Intreg.
    cel care echilibreaza sistemul politic sint ‘balantele sistemului politic’
    insa acestea sint functionale daca si numai daca fiecare actor politic se misca dupa cum doreste insa exclusiv in limitele granitelor propriei definitii.

    curvasareala politica e prima si cea mai potenta manifestare care destabilizeaza sistemul de lalante, care e esenta sistemul politic, chiar daca aceasta le implineste politicienilor, poate pe calea cea mai simpla, dorinte proprii…si personale.

    cea mai simpla cale de a scapa de curvasareala politica e manifestarea ei plenara. usrplus in pat cu aur…pare a fi o astfel de cale.

  • usrplus + aur e o adunare daca si numai daca si in popor usrplusistii se aduna cu auristii.
    si cum acestia, in popor, sint ca apa si uleiul, rezulta ca asistam la autodemolarea a doua partide: usr-plus si aur.

    progresismul se implementeaza cu progresisti sadea, nu cu progresisti vopsiti,
    dupa cum nationalismul de tip aur se propovaduieste cu nationalisti puri, nu unii de conjunctura,
    prin urmare aur isi canta prohodul, zambind,
    iar usr-plus si-l canta fara sa zambeasca.

    calea spre nasterea a altor doua partide care sa se suprapuna peste valentele politice fundamentale pe vremurile astea,
    proNatura
    AntiNatura
    tocmai ce s-a deschis plenar.

    aceste electorate de tip nou, care se lipesc de extreme, ca mai mult decat sa fii una cu Natura nu exista, iar mai mult decat sa fii fix pe dos decat Natura nu se poate, sint…deosebit de sensibile la… tochituri politice. ele sint singulare prin definitie.
    insa…daca nu te intereseaza definitia propriului partid, …ce-ti pasa care e definitia acestor electorate?:))

    mai intai a fost acest electorat de tip nou si abia dupaia s-a nascut usrplus si aur.
    in cazul acestui electorat, partidul urmeaza dorintele cetatenilor, iar dorintele cetatenilor ii urmeaza pe cei si numai pe cei care sint asemenea lor si le implinesc dorintele.

    rezumat:
    daca maine se naste un nou partid progresist pina la prasele de maine usrplus ramane fara alegatori.
    daca poimaine se naste un nou partid nationalist, de poimaine aur ramane gura-casca.
    cel care pare a fi vizat de vanzoleala politica e fix sistemul politic. innoirea doctrinelor politice, aducerea la zi a celor expirate ( toate doctrinele politice clasice sint expirate si bune de aruncat la cosul de gunoi ), cizelarea definitiilor, granitelor si pastrarea actiunilor politice in propriile granite cu orice pret va avea darul sa disponibilizeze un nou potential sistemului politic. povestea e lunga si complexa insa…bine ca a inceput!:))

    • Ati zis o vorba mare mister Online ,”progresismul se face cu progresisti sadea si nationalismul cu nationalisti autentici” asa e,foarte corect.Or astia nu sunt nici una nici alta.Doctrina lor este ciolanul.De aia s au si inteles atat de repede.Iar supararea pe Catu e ca asta(si PNL ) au sutit ciolanul doar pentru ei.(Cu binecuvantarea si chiar si cu porunca Iohannului).

  • Sunt momente in care pare ca sunteti in criza de idei si subiect. Este prilejul cel mai nimerit, in care intrevedem unul din excesele nestrunite ale spiritului dumneavoastra, nevoia (de altfel marturisita) de a fi neaparat vedeta. Gargara asta, de dragul de a fi altfel, de a fi in prim plan. Nu i nici o problema, suntem aici, prin instrumentul acesta al postarilor va punem oglinda in fata. Si dumneavoastra puteti sa va mai indreptati greselile.
    Asadar:
    1) Alianta asta punctuala si conjuncturala este necesara pt. eliminarea acestui abces – catu-matu. Nu s o pupat si imbratisat nimeni..
    2) George Simion, sef de partid de 10%, a facut o si pe fotoreporterul si l a intrebat pe catu-matu, cand isi da demisia, avand in vedere ca e puscarias de drept comun. Nici o fatuca si nici un gugustiuc cu microfonu’ n o putut sa faca asta. Asta spune multe despre scoala de jurnalistica romaneasca. Cred ca si aici aveti indatoriri neimplinite. In orice caz, datorati scuze publice pt. chestiunea cu „Aurica”. Il cheama George Simion.

  • Maestre, va marturisesc ca nu va inteleg deloc aversiunea impotriva sublimei, magnificei aliante pentru un scop nobil dintre doua partide atat de diferite dpdv ideologic, in speta USR+ si AUR. Exista insa in istorie momente cand partidele trebuie sa dovedeasca patriotism, lasand la o parte micile lor interese inguste de partid si punandu-se trup si suflet in slujba interesului national. Astfel, in al doilea razboi mondial, capitalistii americani s-au aliat cu comunistii sovietici impotriva nazistilor si nimeni nu i-a blamat pentru asta. Apoi, evenimentul din 23 august 1944, cand monarhul si partidele istorice s-au aliat cu comunistii pentru a scoate tara din razboiul cu sovieticii. Daca trebuie sa ma refer la partide, atunci v-as da exemplul aliantei dintre conservatori si liberali, care au pus-o de ”monstruosa coalitie” si l-au dat jos pe dictatorul Cuza. Un act patriotic care a scapat tara de tirania militarului Cuza si-a instaurat democratia. Asa si alianta aceasta atat de diferita dpdv ideologic dintre USR+ si AUR. Un ideal situat deasupra intereselor lor inguste de partid i-a adus impreuna in lupta impotriva dictatorului Citu, care a vrut sa tina numa’ pentru el si acolitii lui banutii din PNDL3, iar lu’ useristi sa nu le dea nimica, de parca n-ar fi mancat si gura lor ceva. Unde mai pui ca nu-i mai maltrata, dom’le, nici macar c-o vorba buna. Si, cel mai grav, in cardasie cu UDMR, n-a vrut sa desfiinteze afurisita aia de SIIJ care o ancheteaza pe madam Clotilde pentru c-a bagat mana in sacul cu voturi la sectorul 1. Pai, cat sa mai induri, dom’le, tirania asta a lui Citu ? Cat sa te mai lasi calcat in piciore, batjocorit, umilit in tot felul si dat afara cu suturi in fund din ministerul tau, pe care l-ai castigat pe drept cu sudoarea ta electorala ? Nu, maestre. Asa nu mai merge. Musai trebuie sa te ridici si sa lupti pentru dreptul tau, chiar de-ar trebui sa te aliezi si cu AUR ca sa treci puntea… adica motiunea. Apoi, io chiar ii prevad un viitor glorios aliantei lor, fie si daca rodul iubirii lor va aparea cam schizoid: imaginati-va un simpatizant al aliantei la un meeting, purtand intr-o mana icoana Sfintei Fecioare, iar in cealalta steagul LGBT… Insa acestea sunt nuante nesemnificative, ce palesc in raport cu idealul primordial, acela de a accede la putere si-a o exercita in interesul national. Din cand in cand, maestre, interesul national ne cere sa mai pupam si Piata Independentei.

    • Are perfecta dreptate Maestrul,iar USReii stiu ca bocancul in gura vine de la Iohannis si nu de la Catu.Catu face ce i dicteaza Iohannis(ca doar nu de drag il sustin liberalii neconditionat pe Catu,ci pentru ca asa le ordona Iohannis).Doar ca la USR le e cam frica de Iohannis,ca el are institutiile de forta si,in consecinta,catusile,asa ca zbiara la Catu ,care este doar un executant,dar nu au atat de mult curaj sa tipe la Iohannis.Si mai este o vorba : „Nu merge nenica si cu sufletul in rai si sa tii si curva in pat”.Nu merge.Iar daca pleaca Catu si vine alt liberal sau Usrist se schimba ceva? Nu cred.Ba chiar vor aparea nostalgici dupa Catu(Catu e o catastrofa,da,adevarat,dar Romania ne demonstreaza tot timpul ca mereu se poate mai rau).Adica Catu e un dezastru,dar daca vine Orban sau Barna,va fi si mai rau.Nu Catu i umilea pe USR isti ci Iohannis ,Catu fiind cizma (care in prealabil calcase intr o balega puturoasa) a Iohannului,pe care acesta(Sasu) a aplicat o in gura USReilor.I tine pe USReii sa se ia la tranta cu Iohannis,sau doar fac parada ??? Hai sa vedem.Pana acum nu m au convins.

    • @Alex Hatta .Miza e ciolanul.Nu pentru tara vor sa l dea jos pe Catu,ci ,pentru ca asta Catu a subtilizat ciolanu si nu vrea sa le mai dea la astia nimic.Motiunea ar trebui sa se intituleze”Luati inapoi ciolanu de la Catu”. 😆 😆 😆

      • @Tudy – Acuma, e adevarat ca si ciolanul joaca oaresce rol in politica, altfel nu s-ar mai obosi nimeni sa-si lase rosturile sale si sa se puna in slujba tarii, facand politica. Maestrul chiar a scris un articol pe tema asta, nu stiu daca l-ati citit… In fine, ciolanul are rolul sau bine stabilit in politica, acela de a-i cointeresa pe bravii nostri politicieni, prea imbibati de principii si idealuri, in a-si pune abnegatia si priceperea in slujba tarii, lasandu-si propriile afaceri de izbeliste, desi ar fi castigat poate cu mult mai mult. Si, la urma urmei, cum ar fi posibil idealul (politic), daca n-ar exista ciolanul ?

  • Domnu’ Cristoiu,

    Sunteti simpatic cand jucati alba-neagra… 🙂

    Va’ zica „Florin Cîțu procedează dinadins brutal, umilitor. Și o face nu pentru că ar fi mitocan, ci pentru că așa are mandat să procedeze…”?… Haida de’!… Pai ce naiba, omu’ ala n-are deloc minte? El nu gandeste si cu capu’ lui? El nu stie ca mandatu’ lui e cel de prim-ministru al Romaniei? Si ca el e acolo fiindca a fost votat de o alianta de partide? Si ca de fapt fix USR-PLUS au cerut PNL-ului sa-l numeasca pe el prim-ministru, chestie pe care am aflat-o si noi abia azi, ca s-a publicat stenograma sedintei. da’ pe care el ar fi trebuit s-o stie de la bun inceput? Prin urmare, despre ce „mandat” vorbim aici? El da cu boncancu’ ca asta-i omu’, si asa cum le-a dat-o celor de la USR-PLUS de doua ori, asa o sa le-o dea in gura si la cei de la PNL si-apoi si la toti romanii daca nu-l opreste nimeni la timp. Asta nu e om intreg la cap si in nici un caz nu da doi bani pe Romania si romani. De altfel el e atat de redus incat a divulgat singur cine-i sunt „stapanii”… !

    PS. Eu v-am spus ca lui Johannis i s-a impus de-afara sa-l sustina pe Catu, acum avem dovada, ceea ce n-am stiut pana acum e ca si USR-PLUS a fost implicata in povestea cu impusu’, acum Johannis ii lasa sa-si dea bine-n cap unii altora, ca el nu se baga pana cand nu e cazu’. Ce-o sa faca, ramane de vazut, da’ e clar ca el nu vrea sa „reactioneze” la toata povestea ci prefera sa „actioneze” atunci cand ii comvine lui mai bine.

  • Eu vad un singur cistigator din toata mascarada asta:UDMR.Astia cind isi vira coada,baga numai zizanie.In timp ce oamenii se concentreaza doar pe zizanie, ala care a stirnit-o,sta in spate si face pe intzeleptu’ ca si cind nici usturoi n-a mincat,nici gura nu-i miroase,doar ca…la UDMR-ishti le pute gura nu numai a usturoi, dar si a mult cacat imputit…au mincat usturoiul ca sa le acopere mirosu’ imputit de cacat, iar din combinatia celor doua ingrediente principale,din cacat si usturoi, a iesit…o mizerie,o imputziciune de nedescris. Barna-i un prost d elegat,dar…dar,nu dati suficienta atentie la un mic detaliu…nimeni nu da atentie la asta,nici un reporter,jurnalist etc…anume, barna e azi, cum era orban pe vremea lu’ basescu…barna e pion principal strain,si de prost ce e nu-si da seama si nici nu-i pasa, el vrea sa arate ca-i destept, foloseste fel si fel de expresii straine care in lumea romanilor nu numai ca n-au sens, da’ arata ca si cind unu’ da cu nuca-n perete.Spune hamericanilor ca sefu e „cu curca la raze”, „sau „taie frunza la ciini” si-o sa se uite la tine de parca esti cazut in cap…la fel si cu barna cind spune „scheletele din dulap”(nu numai el foloseste asta,ci si reporteri tineri, saracii de ei chiar isi imagineaza ca-s interesanti asa), „diamant in shlefuire”, „cartof fierbinte”, uite ce zicea intr-un interviu „Cred în continuare că România trebuie condusă de această Coaliție, însă de un premier care să poată duce această pălărie”…unde ai auzit sa se vorbeasca in Romania in felul asta” „sa poata duce aceasta palarie”????Asta e expresie hamerolaca, de ex”X poarta mai multe palarii” – de ex cind esti manager sa zicem,si te mai face si ofiter de etica.E un exemplu, sau cind pui un terchea berchea ca manager, vezi ca nu e in stare si zici”sa vedem cum poarta palaria…pare cam grea pt el”…astea-s expresii amerolace.In conditiile astea cine cistiga?Repet: UDMR.Pt astia miza e mare,de 31 de ani joaca pasi marunti,cind au incercat ceva prea repede sau prea agresiv nu le-a iesit, deci solutia care e?Santaj, troc, schimb gen „eu iti dau asta, tu-mi dai aia” s.a.m.d., din pacate nimeni nu pare sa-si dea seama de jocul asta mirshav, toti sint concentrati pe un rahat cum e citzu,un nimeni, un individ care va ramine in istorie la fel cum va ramine si herr ciolhanis. Apoi mai e o bagatela care mie nu-mi da pace…nea citzu, puscarias si hot care datoreaza niste mii de dolari unei banci din hamerica, ameninta ca o sa contacteze el „colegii”parca a zis din UE si „partenerul strategic”hamerican…toti se uita la prostia asta care i-a iesit lu’citzu pe plisc, ca la o copilarie prosteasca,pina la un punct chiar asta ar fi,daca nu cumva el,citzu, stie ceva mai multe despre nea barna, poate e la competitie cu barna cind vine vorba de”parteneri strategici”…toata lumea se uita la expresia folosita de citzu ca la o pira venita din gura unui imatur, si daca in imaturitatea lui(ca e imatur), citzu a spus un adevar?Un fel de” bai nea hamericanule,pai nu asa ne-a fost vorba.bine am incercat sa fac pe desteptu’ cu voi si m-ati umplut de cacao cu dezvaluirile,uite m-am facut baiat cuminte, da’ nici chiar asa cu nea barna, ce l-a apucat? L-ati pus voi sa faca pe niznaiu?”…Ciztu joaca cartea durului,dar daca cineva se uita cu atentie, o sa vada ca mr. citzu are nadragii uzi in fata si maro in spate, asta de dur ce e,ce se intimpla il depaseste.Herr,care e vazut ca marele gindditor din spate la toata tarasenia asta, intre timp isi vede de problemele importante…ne atrage atentia cu cit il doare pe el problema din afganistan, semneaza numiri de ambasadori,joaca pe mediatoru’ intre politicienii care nu dau un spirc inghetat de furnica pe ce zice sau vrea herr, si lumea crede ca politicienii si-au pierdut mintile…alea nu le-au avut niciodata cu ei, pe mine nu ma roade ce se vede, pe mine ma deranjeaza lucrurile alea facute in tacere, pe shest, strategia asta clasica de a atrage atentia in alta parte, inca functioneaza, dar nu la toata lumea.Astia fac matrapazlicuri care vor iesi la iveala dupa ce vor fi facute, acte semnate etc. Citzu nu va rezista, ciztu e „expendable”, da’ nu ca-n filmu’ cu Sylvester, dimpotriva, citzu e mai nefolositor decit hirtia igienica folosita, chiar nu va dati seama?El braveaza, e obraznic si e incoltit,de aceea reactioneaza cum a vazut prin hamerica, Noua Zeelanda sau cum il directioneaza „partenerii strategici” de unde isi ia „indicatziile”…or acum e cam bulversat ca nu mai stie daca-i jucat in foi de vita de aia cu „indicatzii” sau e pe tusha in curind…Din momentul in care citzu a spus ca el ar da drumu’ la Rosia Montana,a inceput dezmatzu’ politic si atragerea atentiei publicului in toate partile. La mijloc nu-i doar Rosia Montana, aia s-a nimerit sa fie iar mentionata,la mijloc sint resurse naturale serioase, teren si paduri,plus companii care inca apartin statului.Aia e miza la tot circul asta ordinar. Chestia cu impartitu’ banilor la primarii ca sa asfalteze drumuri si sa traga apa sau gaze, aia e pt indivizii care sufera de retard mental…ce-o sa faca primarii cu fondurile?Exact ce-au facut majoritatea dupa ’89 incoace:NIMIC PE LINIE-o sa-si asfalteze drumu’ de la primarie pina in fata casei, o sa scoata pomii fructifeti din fata caselor oamenilor ca sa planteze artari, o sa cumpere panselute si magnolii de 5000 de euro bucata ca sa infrumuseteze comuna, poate o sa mai faca vreo piscina in mijlocu’ cimpului pt babele din sat si pt cirezile de vaci ca sa aiba de unde bea apa.Degeaba se bat cu pumnii in piept ca s-au certat pe nu stiu ce proiect,alea-s diversiune, minciuni,miza e alta, iar ciztu DA, trebuie sa plece, nici nu trebuia sa fie el prim ministru,l-au pus acolo pt ca executa fara nicio remuscare orice i se spune…Chestia cu maritu’ preturilor la tot e alta magarie fortata,de ce?Pt ca e menita sa forteze introducerea monedei euro, or daca lucrurile stau pe loc cum le-a reusit Isarescu, introducerea monedei euro va fi din nou aminata, or asta nu convine cui credeti?”partenerilor, colegilor din UE”….odata moneda euro introdusa, bye-bye Romania pe veci, doar daca vin PCR-ishtii iar la putere s-ar mai schimba ceva, da PCR-iti ca acu’ 50 de ani nu mai exista…atentie, am spus ca aia de acu’50 de ani, ca aia de acu’80 de ani aveau alte goange la cap, desi ei sint aia care au nationalizat tot.Deci la ce foloseste toata gilceava asta infantila?LA ABSOLUT NIMIC, Cartile sint facute, nu tzine cu citzu, vine urmatoru’ care-i deja pregatit cu ce trebuie sa faca si sa dreaga, in timp ce ai nostri se lasa pacaliti si prostiti cu teatru ieftin, „partenerii si colegii” merg inainte,nu se impiedica ei nici de citzu, nici de barna, nici de ciolos, iar de aurica simion sau cum il cheama pe fraieru’ ala,nici atit…Apropo de AUR si aurica simion..asta a inceput cu o mare minciuna,si anume ca si-a vindut casa ca sa participe la alegerile trecute, fara sa aiba speranta ca va cistiga.Pai ce inseamna asta?Or e bolovan la cap sa vinda ceva ce in Romania e considerat la fel de valoros ca sanatatea: O CASA, fara sa aiba macar speranta ca va cistiga,sau ca stia foarte bine ce urmeaza si vindutu’ casei era un exercitiu de imagine, un fel de sacrificiu nemaipomenit facut in numele binelui tarii pe care numai el il poate livra alegatorului,desi nu exclud ca si aurica sa aiba mai mult de-o casa…circ,circ,circ,repet ce-am mai spus: ma enerveaza teribil cind politicienii iau cetatenii drept prosti de legat. Faptul ca politicienii arunca totul pe spatele cetateanului e de condamnat: facem asta pt binele tarii, facem aia pt binele poporului, facem pe noi ca sa va dovedim ca si noi sintem oameni ca voi, facem,facem,facem si dregem…da’daca e asa, de ce nu se vede NIMIC de pe urma a ce”fac”ei politicienii, de ce se maresc preturile,se terorizeaza cetatenii cu fel si fel de timpitenii de nedescris,se traumatizeaza copiii,deci viitorul tarii,se minte de ingheata apele, se latra public verzi si uscate si in rest?VID. Asa ca FLIT politicienilor si minciunilor lor.Daca ar petrece mai putin timp la vazut filme si mai mult la construit efectiv pt tara, alta ar fi situatia.Ce-mi place cind ii aud pe unii cum raspund la diverse intrebari:” nu pot nici sa confirm,nici sa infirm…”… ba fu-tu-ti Tom Cruise-u’ matii de politician roman idiot, mai schimba filmu’, vezi-l pe ala cu Bumbesti-Livezeni mai bine…deci cine cistiga clar din tot ghiveciu’ asta?Nu trebuie sa ghiceasca nimeni…am scris mai sus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *