Cum am fost eu în biroul Oval

12. Fala de a bea un suc la Casa Albă

Preşedintele Bush a ţinut să declare în dese rînduri că noile state membre aduc un aer proaspăt în cadrul Alianţei. De adevărul spuselor sale îmi dau seama aici, pe peluza Aripii de Vest, aşteptînd să trecem de uşa care ne desparte de Peluza de Sud. Pînă la apariţia noastră, a celor din Est, săliţa conferinţelor de presă moţăia într-o lîncezeală ucigătoare. Mulţi dintre cei acreditaţi la Casa Albă vin aici de decenii. Treptat-treptat şi-au făcut tabieturi, ba chiar şi ticuri absurde. Concretizînd vorbele lui George Bush, noi am adus aici un aer proaspăt. Dar ce spun eu. Am adus mai mult decât un aer proaspăt. Am adus ditamai ciclonul! Jurnaliştii americani s-au pomenit cu noi dînd năvală în lumea lor de băştinaşi fericiţi, mai fioroşi, decît conchistadorii în lumea seculară a Indienilor. Tribuna sălii a fost luată cu asalt. Acolo unde băştinaşii se obişnuiseră să-l vadă pe Tom, simpaticul purtător de cuvînt al Casei Albe, se perindau acum tot felul de cetăţeni vioi, zgomotoşi, gata să se pozeze în cele mai surprinzătoare ipostaze. La ambele cabine ale W.C.-ului, şi de Bărbaţi şi de Femei, se grămădiseră o armată de bărbaţi. O negresă din Chicago, acreditată la Casa Albă de pe vremea lui Nixon, era cît pe-aci să leşine deschizînd uşa cabinei Femei. Cinci masculi se împingeau unul pe altul să ocupe prin forţă scaunul cu pricina.
Automatele de cafea, de sucuri şi sandvişuri au fost răpuse în doi timpi şi trei mişcări. La nici zece minute de la venirea aerului proaspăt, nu se mai găsea nici suc, nici cafea, nici sandvişuri.

Cum de s-a întîmplat aşa ceva?
Cînd o astfel de întrebare e pusă despre 22 decembrie 1989, mulţi răspund în cor:
A fost o minune!
Analiştii, care – se ştie – nu cred în minuni, pentru că, de-ar fi minuni, ei ar rămîne fără pîine (ce să analizezi în cazul unei minuni?!), răspund însă că explicaţia e mult mai complexă.
La fel voi răspunde şi eu la întrebarea:
Ce s-a întîmplat cu automatele de cafea de sucuri şi de ţigări de la Casa Albă cînd au dat năvală jurnaliştii din Europa Centrală şi de Est?

Explicaţia e mult mai complexă.
Se exclud din start două ipoteze:

  • că nu mai văzuseră aşa ceva în viaţa lor;
    veneau din ţări în care se instaurase deja economia de piaţă, fie şi sub forma belşugului de suc şi cafea.
  • că erau morţi de sete şi de foame;
    cînd urmează să ajungi, dintr-o clipă într-alta, pe Peluza de Nord a Casei Albe, îţi trece brusc şi setea şi foamea.

Rămîn atunci, următoarele ipoteze:

  • unii voiseră să vadă cum funcţionează automatele de la Casa Albă;
    și rămăseseră dezamăgiţi să constate că funcţionau la fel ca şi cele de la bufetul autogării din orăşelul natal.
  • alţii îşi amintiseră brusc că au un pumn de monede în buzunar şi socotiseră că e un bun prilej să mai scape de ele;
    nu reuşiseră mare lucru. Cantitatea de monede din buzunarele lor era mult mai mare decît cantitatea de sucuri şi sandvişuri din automate.
  • voiau să se poată făli, la întoarcerea în ţară, că au băut un suc la Casa Albă.
    și pentru ca fălirea să fie deplină, au luat două sticle de suc:
    una pentru a fi băută acolo, pe loc,
    cealaltă pentru a fi cărată pînă acasă.

Sub pumnii administraţi pentru a pune osul la treabă, unui automat i se desprinsese uşiţa. În jurul sălii, Fumatul era mai mult decît interzis. Era strict interzis. Asta nu înseamnă că, la scurt timp de la debarcarea noastră la Casa Albă, iarba peluzei nu gemea de mucuri, hîrtii mototolite, cotoare de măr.
Zdrobitoare dovadă a aerului proaspăt, net diferit de cel al Bătrînei Europe, pe care-l aducea în Alianţă Tînăra Europă.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Cum am fost eu în biroul Oval”

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog