De ce sînt de acord cu Ștefan Bănică Jr: Restricțiile din domeniul teatrului cer „un compromis care nu mai are legătură cu spectacolul”

Despre măsurile intrate în vigoare luni, 1 iunie 2020, s-a scris și s-a vorbit deja în proporții însemnate. Și aici presa a fost împărțită în două:
Presa independentă, care a scos în evidență și firește a criticat numărul uriaș de interdicții impuse domeniilor binecuvîntate de Klaus Iohannis cu dreptul de a-și relua activitatea, interdicții care, nu numai prin număr, dar și prin amănunțime fac din 1 iunie 2020 o nouă etapă în întîrzierea revenirii la normal și nu – cum a fost alintată – o nouă etapă în relaxarea interdicțiilor.
Presa miluită, care s-a grăbit să cultive imaginea unor beneficiari entuziaști ai măsurilor, gata să trimită, dacă li s-ar cere, telegrame de mulțumire Administrației prezidențiale, lui Klaus Iohannis personal.

Printre domeniile vizate au fost și cele care țin de cultură: muzee, biblioteci, librării, producția de film și audiovizual, evenimente și acțiuni culturale în aer liber, evenimente de tip drive-in.

Spre surprinderea mea, măsurile din aceste domenii, cuprinse în Ordinul nr. 2879/967/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 460 din 29 mai 2020, au trecut neluate în seamă de presă și opinia publică. Mult mai grav, despre ele, deși îi vizau direct, nu s-au pronunțat artiștii, bibliotecarii, directorii de teatre, cîntăreții, regizorii, librarii. Și-au spus punctul de vedere despre interdicțiile cărora trebuie să li se supună în continuare ăn domeniile lor de activitate proprietarii de terase și proprietarii de plaje, ospătarii, bucătăresele, debarasoarele și salvamarii. N-am citit și n-am auzit un cuvînt despre măsurile din domeniul cultural din partea celor considerați a fi conștiințe ale națiunii: oamenii de cultură, de regulă consumatori ai evenimentelor reglementate în ordinul semnat de ministrul Culturii și Ministrul Sănătății. Surprinderea mea era cu atît mai justificată cu cît interdicțiile care însoțesc măsurile de relaxare în respectivele domenii culturale sînt nu numai multe, dar și înfricoșător birocratice. Realitatea din teatre, muzee, librării, biblioteci, de pe platourile de filmare se definește prin finețe și complexitate. Ordinul cu pricina își propune să reglementeze această realitate complexă, greu de cuprins uneori și în cuvintele cronicarilor, pînă la nivelul locului fix în care trebuie să stea pe scenă actorii care interpretează o piesă semnată de Shakespeare. Unele reglementări ating absurdul prin raportare la realități. Cum ar fi de exemplu:

• La muzee: „limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu sau galerie de artă”;
• La biblioteci: „se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecția acestora nu este posibilă”;
• La Librării: „dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor”;
• La producția de film și audiovizual: „restricționarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă;
  scenele de interior cu o distribuție mai mare de 10 persoane se vor filma doar dacă este posibilă menținerea distanței fizice;
  contactul fizic între actori va fi limitat”;
• La Teatre: „se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);
  scena va fi marcată cu pătrate vizibile de 4 mp pentru a sprijini distanțarea dintre artiști;
  scena va avea o dimensiune suficient de mare pentru ca actul artistic să se desfășoare în condiții de siguranță și distanțarea socială să poată fi respectată; toate măsurile de siguranță și sănătate vor fi respectate și în timpul repetițiilor și probelor etc.;
  se va evita prezența îndelungată a artiștilor din grupele de risc (de exemplu vârsta peste 65 ani și/sau boli cronice asociate)”;

Peste tot în lume, măsurile de protecție luate în diferite etape ale relaxării au fost luate cu consultarea celor care lucrează în domeniu. Ca să nu mai spun că respectivilor li s-au cerut propuneri de măsuri, propuneri de care s-a ținut cont în decizia autorităților, Ordinul semnat de ministrul Culturii și ministrul Sănătății nu numai că nu conține punctele de vedere ale celor care lucrează în domeniile respective, dar mai mult e atît de rupt de realitatea vieții – cultural artistice încît, excluzînd posibilitatea ca ministrul Culturii să fi semnat un document pe care nu l-a citit, pare a fi întocmit de cineva care n-a fost în viața lui la un spectacol de teatru, într-o librărie sau într-o bibliotecă, un ins care n-a văzut în viața lui nici un film, nici măcar porno. Dacă ne gîndim la alte năzbîtii ale ministrului liberal al Culturii, Bogdan Gheorghiu, sîntem tot mai convinși că semnatarul documentului e străin pentru totdeauna de cultură.

Aberațiile acestui ordin vin din supunerea realității unei birocrații sufocante. Nici în opera satirică a lui Scedrin nu vei întîlni o asemenea reglementare imbecilă a vieții.

Despre document m-am pronunțat în Jurnalul meu video de pe cristoiublog.ro.
Ziceam acolo că mă uluiește un fapt:
Aceste măsuri anapoda, paralizante pentru actul artistic, n-au stîrnit nici măcar o ridicare de sprînceană în rîndul oamenilor noștri de cultură. De mirare că o lume care se bate cu pumnul în piept că pe vremea lui Ceaușescu a protestat împotriva măsurilor restrictive din domeniul Culturii n-a găsit de cuviință să bombăne măcar la publicarea unui ordin care ucide orice act artistic sub povara unor reglementări absurde.

Am aflat însă că există un artist care a protestat față de aceste măsuri:
Ștefan Bănică Jr.
Și cum voiam de mult să fac un interviu de personalitate cu multilateralul artist – actor de teatru, actor de cinema, muzician, om de televiziune – l-am invitat la un interviu pe cristoiuTv. Interviul a avut loc marți, 2 iunie 2020. Despre multe dintre lucrurile abordate în interviu se găsesc pe cristoiublog.ro știrile corespunzătoare. Eu aș vrea să redau aici punctul de vedere al lui Ștefan Bănică Jr despre măsurile din domeniul teatrului:

„Mie mi se pare un compromis față de produsul artistic. Ca să iei niște piese, să le schimbi, e greu. Oamenii de peste 65 de ani, e bine să nu joace. Ce trebuie să facă teatrul în perioada asta? Să-l schimbi pe Mălăele, să-l schimbi pe Mihăiță cu actori mai tineri? După care, nu avem voie mai mult de un metru și jumătate, trebuie să excludem orice scenă care necesită o îmbrățișare, un pupat. E un compromis prea mare. E clar că aceste reguli nu sunt făcute cu niște oameni care fac profesia asta. Eu pot să înțeleg că există niște norme și trebuie să existe, dar unele sunt absurde, omoară creația artistică de pe scenă. O să ajungem să face spectacole cum erau pe vremuri, șușe. Șușe erau spectacolele care nu aveau niciun fel de idee, de regie. Sau să facem doar one-man show”.

Artistul a dat drept exemplu:
Spectacolul cu Pulce, adaptare după Puricele de George Feydeau, de la Teatrul de Comedie, în care joacă el:

„În primul rând, Puricele, hai să zicem că se poate adapta să-l joci la o grădină de vară, cum ar fi Teatrul de vară din Herăstrău, unde la o capacitate de 2000 de locuri ar putea intra 500 de oameni răsfirați. Dar cum să jucăm la distanță? Glumesc, dar poate ne pun și un coif în cap și mască. De ce așa? Este un compromis care nu mai are legătură cu spectacolul. Mai bine stăm acasă sau găsim o altă formă de spectacol care se poate adapta. ”

Ce vrea să spună Ștefan Bănică Jr.
Că respectarea interdicțiilor aberante din Ordin ar compromite grav orice spectacol.
Cum ar arăta un spectacol Romeo și Julieta care să corespundă acestor reguli?
Ar fi o parodie sinistră, compromițătoare a operei shakespeariane.
Pentru că o parodie ar fi spectacolul în care între Romeo și Julieta s-ar păstra distanțarea socială de 1,5 metri.
Ca să nu mai spunem că parodii sinistre ar fi spectacolele cu Regele Lear în care Regele ar trebui jucat de mai mulți actori de peste 65 de ani astfel încît respectivii să stea cît mai puțin pe scenă.

Celor din teatru li se cere ca o condiție ca spectacolul să se joace un compromis care ar afecta grav arta.
Prin urmare ei au de ales:
Sau fac compromisul sau nu joacă.

Ștefan Bănică Jr respinge compromisul.
Mai bine nu joc decît să-l fac.

Pe vremea comunistului, realizatorilor unui spectacol Partidul le oferea aceeași alegere:
Sau fac compromisuri sau spectacolul nu se joacă.
Azi, în plină democrație, sub pretextul luptei împotriva Coronavirus artiștii noștri sînt puși în fața aceleași alegeri.
Ca și atunci, unii au făcut compromisuri, alții nu.