Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

De la lume adunate, în spital la lume date

Ignaz Semmelweis, un Don Quijote al medicinei de secol XIX, a plătit scump „îndrăzneala” de a-și fi acuzat colegii de moartea prematură a tinerelor mame venite să nască în clinica în care doctorii refuzau să se spele pe mâini între o autopsie și asistarea unei nașteri. Au trecut mai bine de 150 de ani de la moartea sa și unii dintre semizeii în alb tot se mai împotrivesc evidențelor și reacționează conform reflexului Semmelweis (respingerea cunoștințelor care contravin paradigmelor de mult înrădăcinate) atunci când li se cere sau li se spune că și mâinile lor pot ajuta la transmiterea germenilor de la A la B, oricât de experți ar fi și oricâtă imunitate și-ar atribui.

Așa cum o sugerează și termenul provenind din limba greacă, nosocomial (nosos = boală, komeo = a îngriji) nu se raportează doar la spitale, ci se referă la orice unitate medicală profilată pe îngrijirea pacienților, inclusiv la clinicile de reabilitare. Motiv pentru care infecțiile dobândite acolo se mai numesc și HAI (healthcare associated infections). Și nu ne referim doar la lumea a treia (unde datele lipsesc aproape cu desăvârșire; există doar estimări conform cărora rata unor astfel de infecții este de câteva ori mai mare) atunci când afirmăm că sursa principală (90%) a infecțiilor nosocomiale o reprezintă mâinile personalului medical. În primul rând e vorba de mâinile medicilor, fiindcă, așa cum o dovedesc testele de igienă, aceștia sunt și mai puțin receptivi la astfel de măsuri și obișnuiesc să facă și mai rar uz de apă, săpun și dezinfectanți decât o face restul personalului medical. Vorbim așadar de țări europene, în care infecțiile adunate laolaltă de la unii și date mai departe la alții ar putea fi reduse la jumătate… dacă s-ar da atenția cuvenită igienei mâinilor. Încă mai circulă printre participanții la congrese și conferințe pe astfel de teme glume sumbre precum „Decât să dai mâna cu un medic, mai bine ți-o scufunzi într-un veceu”.

Iar dacă la mâini mai adăugăm și multitudinea de aparate, instrumente și suprafețe cu care pacienții și personalul vin în contact permanent cu mâinile sau alte părți ale corpului, lucruri care pot fi sau nu curățate și dezinfectate cum trebuie, avem și restul căilor pe care „germenii de spital” le pot lua. De la stetoscop, termometru și scaunul de consultație, la ace, seringi, clești, mănuși, bandaje, catetere, foarfeci și pense. Nu mai vorbim de echipamente sofisticat construite și aproape imposibil de sterilizat precum endoscoapele sau roboții chirurgicali, o adevărată provocare pentru toți, inițial pentru producători, actualmente pentru beneficiari.

Însăși OMS recunoaște că anual se înregistrează câteva sute de milioane de infecții nosocomiale și că din cauza acestor „cadouri” primite cu ocazia sejurului în spital își pierd viața câteva milioane de oameni în fiecare an. Majoritatea sunt infecții și decese care ar putea fi evitate cu ușurință. Fiindcă în mare parte ele sunt cauzate de mâinile celor care se ocupă de îngrijirea pacienților. Tot OMS mai spune și că, în ciuda eforturilor și a implementării măsurilor de supraveghere și control, nicio țară și nicio instituție nu poate pretinde că a rezolvat în totalitate problema. Majoritatea nu conștientizează magnitudinea acestui aisberg iar criteriile standardizate și expertiza lipsesc în mare parte. Atât în Europa cât și în SUA numărul pacienților afectați anual este de ordinul milioanelor (peste 4, respectiv 1,7 milioane). Practic, infecțiile nosocomiale reprezintă cea mai frecventă „reacție adversă nedorită” legată de actul medical.

Și asta în condițiile în care dispunem de materiale și echipamente din abundență. Nu mai este necesar să ne frecăm mâinile minute în șir cu apă și săpun sau să ni le scufundăm în clorură de var care să ne distrugă pielea, ca pe vremea lui Semmelweis, o putem face în maximum treizeci de secunde. Și totuși o neglijăm. Deși există destui Semmelweis și astăzi care ne demonstrează mult mai fundamentat științific decât antecesorul lor că metoda dă rezultate spectaculoase, decalajul între teorie și practică este unul destul de mare. Un studiu efectuat cu personal medical din diverse specializări relevă rezultate amare: majoritatea celor care acordă – brusc, atunci când sunt interpelați – o atenție crescută măsurilor de igienă (nu sunt mulți, doar ceva mai mult de jumătate!) o fac fiindcă se simt supravegheați sau se vor lăudați ori exemplu pentru ceilalți. Neliniștitor pare a fi însă faptul că impasibilii sunt tocmai aceia al căror aport la colectarea și distribuirea germenilor este unul considerabil: cei din secțiile de terapie intensivă și chirurgie, anesteziștii sau cei de pe salvare. Ei acordă cea mai mică atenție măsurilor de igienă, invocând lipsa de timp, presiunea crescută sub care lucrează și volumul prea mare de muncă.

Pe cine mai surprinde faptul că în topul infecțiilor nosocomiale se află pneumoniile contractate în secțiile de ATI, infecțiile urinare sau septicemiile contractate în urma cateterizărilor, ori infectarea plăgilor chirurgicale? Și, ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, de le începutul noului mileniu li s-a mai adăugat și spaima numită CDI (infecții cauzate de bacteria Clostridium difficile) și aceea a superbacteriilor, adică a bacteriilor cu rezistențe multiple la antibiotice. Poate vă întrebați de ce acele infecții nu atrag atenția publicului așa cum o face virusul SARS-CoV-2. O fac doar atunci când dobândesc caracter epidemic, fiindcă atenția oamenilor și a mass-media par a fi captate doar de cutremure și de vulcani, nu și de scurgeri latente de ape murdare. Deși nu se transmit întotdeauna direct de la un pacient la altul sau de la un spital la altul, o fac totuși pe căi ocolite, ajutate fiind de mobilitatea oamenilor și, cum spuneam, de mâinile personalului. Vorbim așadar de o pandemie pe cât de silențioasă, pe atât de profundă.

În România rata infecțiilor nosocomiale raportate a fost și este una extrem de mică (sub 1%) comparativ cu media europeană de 6%. Asta în condițiile în care în UE, în 2017, 8,3% dintre pacienții care petrecuseră mai mult de două zile la ATI se aleseseră cu cel puțin o formă de infecție nosocomială, majoritatea (6%) cu un episod de pneumonie. 97% dintre cazurile de pneumonie erau pacienți care fuseseră intubați și ventilați mecanic. Rata infecțiilor de acest gen raportate de România este una nereprezentativă, în condițiile în care raportarea vine de la doar câteva spitale. Nu s-ar putea spune că se duce lipsă de norme, reguli și protocoale, doar că acelea par să-și consume existența mai mult în paginile dosarelor din rafturi și sertare.

Tot astfel par că-și desfășoară activitatea și echipele de supraveghere și control al HAI (healthcare associated infections), echipe din care lipsește esențialul. Aflăm dintr-un comunicat din 2019 că „Ministerul Sănătății lucrează la un proiect de modificare a Ordinului nr. 1101/2016 prin care medicul igienist și asistentul medical de igienă și sănătate publică au fost omiși/eliminați din Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale”. Cum arată modificările? În decembrie 2020 a fost adoptat un proiect de lege, o lege considerată o adevărată „victorie pentru întregul sistem sanitar”, deoarece este menită să spună „stop nosocomialelor”. „Proiectul rezolvă o problemă gravă ținută ascunsă, aceea că o parte dintre pacienții români ies din spital mai bolnavi decât au intrat, iar raportările privind infecțiile nosocomiale din spitale lipsesc.” Nu am găsit nimic referitor la punerea în practică și la reabilitarea igieniștilor, dar poate că nu am căutat eu cum trebuie.

Am găsit în schimb altceva: un raport ECDC despre vizita unei echipe de specialiști ECDC și norvegieni în două spitale mari din București (Elias și Spitalul Universitar de Urgență) și unul din Pitești, vizită efectuată la solicitarea ministerului sănătății, depășit se pare de rata de nestăvilit a HAI. Vizita a avut loc în iulie 2016 (deci înainte de eliminarea igieniștilor din echipele de prevenție, care s-a produs prin septembrie 2016!) Notă: Propunerea mea despre care vorbeam în articolul anterior și care primise un „Avem și noi, putem și noi” datează din 2008. Spitalul Universitar avea – cel puțin pe hârtie – o echipă de specialiști în igienă, boli infecțioase, epidemiologie și laborator, însă gradul de ocupare a spitalului era de 120%, iar izolarea funcționa doar în secția de terapie intensivă. Aglomerația nu permitea oricum izolarea celor purtători de germeni problematici și nici dezinfecția obiectelor și a suprafețelor. Nu mai vorbim de faptul că dezinfectanții – diluați sau nu – constau mai mult din culturi de germeni decât din substanțe active.

Despre spitalul Elias se spune: „Are un epidemiolog și o echipă de asistenți medicali implicați în controlul infecțiilor spitalicești, ceea ce este perceput ca o provocare-cheie. Infrastructura depășită a spitalului face foarte dificilă curățarea și dezinfectarea, izolarea pacienților sau închiderea întregii unități de terapie intensivă. Echipa de control efectuează săptămânal teste de mediu (…), o activitate care pare să fie destul de consumatoare de resurse. (…) Ar putea fi mai util să se întreprindă acțiuni în altă parte (de exemplu, instruirea personalului în domeniul igienei mâinilor)”.

Așadar, igiena mâinilor tuturor: a personalului, a pacienților, a vizitatorilor… Dar cu ce? Fiindcă în Pitești a fost „detectat” un singur dezinfectant încuiat de asistente în dulapul din camera lor, de teama de a nu fi furat. Tot așa și la spitalul Universitar. La Elias, ce-i drept, existau ceva dezinfectanți pe coridoare, numai că nimeni – nici măcar personalul – nu-i băga în seamă, oamenii nefiind instruiți cu privire la rostul și rolul acelora. Asta în condițiile în care în alte țări – să luăm Austria, fiindcă o cunosc îndeaproape – astfel de dezinfectanți sunt montați la fiecare pat, chiuvetă, toaletă și la fiecare câțiva metri pe coridoare și se organizează periodic instructaje pentru toți!

Una peste alta, România are cultura inspecțiilor (și implicit a fricii de repercusiuni), a prelevării de eșantioane și a măsurătorilor, nu însă și pe aceea a informării, învățării și intervențiilor țintite și eficace. Concluziile experților: Atenția redusă acordată igienei mâinilor, suprapopularea spitalelor, lipsa personalului calificat și a dezinfectanților sunt probleme majore cărora trebuie să li se acorde prioritate maximă. Și li s-a acordat. Chiar în documentul emis în septembrie 2016, când în febra prefacerilor au fost „omiși/excluși” singurii experți care ar fi putut contribui cu ceva la ameliorarea situației. Din greșeli măturate sub preș și pedepsite aspru nu a învățat nimeni nimic altceva decât cum să-și perfecționeze tehnica disimulării.

Un calcul matematic simplu: Dacă la declararea bolilor precum listerioza sau legioneloza, în loc de raportarea unui număr de două, trei ori mai mare decât cel al Austriei (cam atât ar părea logic dacă ne raportăm la populație) avem de-a face cu cifre de cinci și respectiv zece ori mai mici, oare cum arată de fapt procentul infecțiilor nosocomiale la o medie de 5% în Austria (95.000 de infecții dintre care 4.500 de decese în 2019) și de 6% în Europa (4,1 milioane și respectiv 110.000 de morți)? Să nu uităm că cel puțin jumătate dintre aceste probleme ar putea fi evitate, după cum spun experții.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „De la lume adunate, în spital la lume date”

  • Doamna doctor, va rog sa continuati cu aceste articole foarte utile. Multe dintre ele se pot constitui in cursuri de educatie pentru sanatate. Educatie care cam lipseste, desi ar trebui sa fie chiar continua. Pentru ca aceasta sigur ar ajuta oamenii sa nu ajunga in situatia unora care, cand au citit multe din afirmariile din articol, se simteau ca si cand citesc cartea dupa ce au vazut „filmul”, iar asta nu a fost bine.
    Stiu si e pacat ca este foarte posibil ca aceste articole sa ramana doar aici, pe un site web.
    .
    PS: despre pacientii care abuzeaza de UPU: multi merg acolo nu din ignoranta sau rea vointa. Isi iau trimiteri de la medicul de familie respectand procedura si cand incearca sa isi faca programare la specialist, se poate… dar uneori si peste o luna-doua, mai ales daca vrei sau trebuie sa mergi la specialistul dintr-un spital. Iar omul apreciaza, gresit sau nu, ca nu poate rezista atat, si daca spune asta persoanei care face programarile, aceasta fiind de regula asistenta medicala nu medic, raspunsul este „mergi la urgenta”. Exista solutie si la acest lucru, pentru a nu supra-solicita UPU, si este practicata: se cauta specialistl care lucreaza si la stat si la privat pe internet, se afla pe la ce clinica privata lucreaza, se merge acolo la consultatie si sigur va invita la spitalul de stat a doua zi pentru analize.
    Probabil rezolvarea problemei „medic ori la stat, ori la privat, nu peste tot” ar ajuta foarte mult UPU, marind timpul de consultatii in ambulatoriu, daca si statul le-ar plati orele suplimentare, bineinteles.

  • Nu va suparati, daca s-ar raporta nosocomialele si mortii datorati acestora, s-ar strica bunatate de statistica cu mortii de Covid. Pai e frumos?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *