Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | „Am bănuiala, Nicule, că Securitatea se retrage din joc”

Luni, 18 decembrie 1989

Erau orele 6,00 dimineața. Mă simțeam vlăguit și ursuz, mai ales că soția plecase cu cei doi copii, cu vreo trei ore în urmă, să-i ducă la Brașov, la socrii. După cele întâmplate ieri parcă aveam mintea cârpită, umplută cu zeamă de varză. Mă uit pe fereastră, zorii de-abia mijeau după cei câțiva copaci care înconjurau casa de pe strada Nicolae Manolescu, aproape de Academia Militară. Mă simțeam sărac fără copii, voiam să-i sun la Brașov, dar știam că nu aveau cum să ajungă până la ora asta. Caut instinctiv butonul radioului și-l fixez pe postul Europa Liberă care vorbea despre revolta de la Timișoara. Simțeam o poftă teribilă a reporterilor de a apăsa pe cuvinte și mai ales când era vorba de sânge, de revoltă, de căderea iminentă a regimului, de tiranul și savanta de renume mondial, care au ruinat România. Schimb postul, dar tot cam așa se vorbea și la Vocea Americii și pe posturile sârbești. Bulgarii tăceau mâlc, iar ungurilor le venise apa la moară și îndemnau fățiș la revoltă. Nimic despre provocări, despre distrugeri, despre agenții străini pătrunși în țară și cu atât mai mult despre “turiștii ruși, unguri și sârbi” care bântuiau Timișoara.

Mă uit la ceas și pun mâna pe telefon să văd dacă ajunsese Ana la Brașov. „Nu, nu a ajuns, a răspuns socrul meu Vasile îmbufnat și aspru, mă reped să văd dacă nu s-au dus cumva direct la Minerva, o mătușă a Anei și o să te sun de acolo,” îmi zice el. Oricum vreau să-ți spun ceva. Îți dau eu telefon imediat. Am primit destul de repede telefonul înapoi, prin care mi-a confirmat sosirea a lor mei. Am înțeles că au ajuns acolo și totul este bine. Copiii sunt bucuroși că au venit în vacanță. Vocea tatălui socru era aproape de nerecunoscut. Era înfundată. Fost ofițer de divizie de tancuri, coleg al generalului Dragnea de la veteranii de război, își masca vocea cu un prosop. Dar tot am înțeles câte ceva. Se întâlnise aseară în parc, la Casa Armatei din oraș, cu un grup de ofițeri în rezervă și-mi spunea că au hotărât „să se activeze și reînroleze în armată și să meargă să lupte împotriva hoților de ruși și a curviștinelor de unguri care ne împușcă oamenii la Timișoara”.

Pesemne că propaganda lui Ceaușescu își făcuse efectul. Țapul ispășitor erau în capul lor „ageturili străine”; atât înțeleseseră rezerviștii răzvrătiți. I-am spus să-și vadă de treabă că acolo lucrurile sunt mai complicate, să stea acasă și să aibă grijă de copii. Mi-a închis telefonul și m-a lăsat cu ochii în ceață.

N-am avut nici gaze suficiente să-i ardem cum trebuie, pentru că scăzuse presiunea la Crematoriu

Ajuns la sediu la Comitetul Municipal aflu cu stupoare că, aseară Ceaușescu închisese granițele României iar azi-noapte o autoizotermă adusese la Crematoriul Cenușa din București, câteva zeci de cadavre pentru incinerare, dintre morții de la Timișoara.

Ca din întâmplare, fostul director al cimitirelor din Capitală, un cunoscut apropiat al meu, intră pe ușă și-mi spune „Am ars azi noapte patruzeci de oameni nevinovați; dacă vor mai trimite și alții mă duc să mă spânzur, înseamnă că și eu sunt tot un criminal ca ei”, zise el. „N-am avut nici gaze suficiente să-i ardem cum trebuie, pentru că scăzuse presiunea la Crematoriu. V-am spus așa ca să știți, pentru că, poate nu v-a zis nimeni. Eu nu am mai auzit de asemenea crime. Eu am un copil în armată și-mi e frică. E tot la Timișoara”, mi-a zis el. „Ar fi bine să-ți iei repede un concediu pentru că nebunul poate merge mai departe”, i-am replicat eu. „Să se ducă dracului” zise Ciupagea și amărât, trânti ușa și plecă.

Peste puțină vreme s-a anunțat la radio că Ceaușescu însoțit de o mică delegație a plecat în Iran, într-o vizită oficială. Pentru prima oară a lăsat la conducere, să-l înlocuiască, pe „marea savantă” și pe Manea Mănescu, semn că nu mai avea încredere în nimeni. „Ce bine ar fi dacă ar cădea avionul cu el, sau măcar să rămână acolo în Iran”, îmi zise șoferul meu și el un copil isteț, hâtru și mereu pus pe șotii. Noi plecasem la Sectorul 1, după care voiam să mă opresc la Sectorul 6 de care răspundeam. Aveam de vorbit și voiam să văd care este situația cu aprovizionarea dar, în fapt, doream să mă întâlnesc cu un fost coleg de școală primară Nelu Cărămidă- după numele real, cel acoperit nu-l cunosc nici acum. Era colonel la stația de amplificare sau mai bine zis „de ascultare” a securității. Ne-am întâlnit pe Cheiul Dâmboviței, undeva aproape de stația lor, lângă un transformator de la Uzinele Semănătoarea. Atunci el fără ocolișuri, se dezlănțui, și-mi spuse că „securitatea e în derută, că generalul Vlad e de bune intenții, dar acum e în derivă, că lucrurile nu mai pot fi stăpânite de nimeni și nici de armată chiar. Am bănuiala, Nicule, că Securitatea se retrage din joc, sau că și în ea, ca și în armată, sunt infiltrări serioase. Oricum se joacă peste tot la două capete și este sigur că aproape toți l-au părăsit pe Ceaușescu. Alții o vor face cât mai curând. Problema e Nicule, că nu se știe cine va lua puterea. Dacă o va lua ea este prăpăd, dacă o va lua Nicu ar fi ceva mai bine pentru că el este un social democrat”. „Noi nu avem o opoziție fățișă, organizată”, îl completam eu. „Eu ascult toți baștanii care se dau dizidenți dar, în fapt, sunt niște pisicuțe. Și-ți mai spun ceva Nicule, avem mulți, foarte mulți trădători, unii sunt fățarnici, alții plătiți și cei mai mulți oportuniști”.

„Partidul vostru e pe copcă, se va prăvăli fără urmă; sunt și la voi multe lichele, la fel ca la noi în securitate și în armată. Se va duce totul dracului. Nu știu ce să facem? Aș vrea să mă retrag la pensie la țară. Vino și tu la Mărgineni să jucăm table pe malul Plapcei”, și ne-am despărțit precipitat. De peste celălalt mal un „turist” binevoitor ne făcea poze. Nu mai conta.

Mă gândesc și acum ce o fi fost în capul lui Ceaușescu, când a vrut să plece pe o asemenea vreme de furtună politică în Iran. I-a fost frică, l-au prostit cei de la externe sau nu a cunoscut situația reală, sau a fost îndrumat de cei apropiați, voia să demonstreze că este încă stăpân pe situație sau toate la un loc. Cred însă că „hârca” de-abia aștepta să plece să-și poată face mendrele și, de ce nu, să le dea peste bot celor care băgaseră coada între picioare când au văzut că se năruie și că se dărâmă șandramaua.

Gogu Rădulescu, fost amant din tinerețe al Elenei Ceaușescu

Profitând de liniștea relativă din capitală, spre prânz, abia începusem să-mi fac ordine în documentele din fișetul meu, să le așez pe căprării pentru că la mine, în seiful cu acte clasificate, era o dezordine desăvârșită. Voiam să mai văd întâi dosarele dizidenților, pentru că erau puține. Răsfoindu-le am descifrat repede că nu prea erau documente concludente, incriminatoare care să justifice dizidența. Cei mai mulți erau scriitori, mușterii ai lui nea Iancu, directorul fondului literar al Uniunii Scriitorilor pe care îi sponsoriza cu bani din visteria Uniunii, după care deveneau cei mai zgomotoși și revoltați. Așa că, în jurul lui se întremase un grup ce se îngroșa mereu nu cu purtători de opinii, jalbe sau programe ideologice ci mai ales cârcotași de genul „dacă nu-mi dai bani, să vezi ce scandal fac”. Și dacă nu obțineau tot ce voiau veneau la mine cu jalbe, pentru a obține și alte avantaje pentru ei, frați, rude, prieteni, solicitând peste rând case, televizoare, mașini, aragaze și frigidere, dacă se poate străine. La locuri de muncă nu se prea înghesuiau, voiau să ia salariu dar fără să treacă pe la serviciu. Mai greu le era celor care ajungeau să ceară „milă” de la securitate pentru că acolo le cerea să semneze un fel de „angajament” care oricum era cât se poate de compromițător. Da, erau unii puternici, erau și dizidenți adevărați, care aveau coloană ideologică și care merită toată stima. Și mai era ceva unic. Dizidenții noștri erau influențabili atât din interior dar și din afară, prin ambasade, prin burse și nu de puține ori prin mici cadouri. Despre cei mai mulți, în țară nu se știa mai nimic. Mai influenți erau cei crescuți și împinși în față de Europa Liberă și Vocea Americii. Sub pălăria acestor posturi, nu de puține ori bătăioase și puternice, făcătoare de opinie în bună măsură corectă, cunoscuți de Monica Lovinescu, Virgil Erunca, Emil Hurezeanu, precum și de foști politicieni între care: Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și alții se înfiripase la noi o dizidență destul de pestriță, care a avut drept reprezentanți nume celebre, între care: Petre Dumitriu, Paul Goma – plecați din țară, Octavian Paler de la România Liberă, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, ultimii reprezentând noul val care dădea semnele unui bun culoar creativ.

Pentru tinerii dizidenți, un fel de guru era în țară și chiar în conducere Gogu Rădulescu, fost amant din tinerețe al Elenei Ceaușescu, ce cocheta cu un model de Staroste al generației de scriitori, artiști, pictori, actori etc. Casa de la Comana, o localitate din Ilfov, devenise un fel de „sanctuar al înțelepciunii” ferită „în mod miraculos” de supravegherea securității. Probabil că „savanta” lăsa liberă această pajiște de libertate tocmai fiindcă era agățată de ceva păcate erotice din tinerețe.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | Al treilea adevăr. Episodul 2
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Există un interes major pentru transformarea PSD într-un partid de buzunar