Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Pe 22 decembrie 1989, la ora 12, l-am sunat pe Dumitru Târcob, redactorul șef al ziarului Informația Bucureștiului, pentru a-i spune să pregătească varianta nouă a ziarului. Așa a apărut Libertatea!
Pe la orele 8:30 am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Dumitru Târcob, redactorul șef al ziarului Informația Bucureștiului, întrebându-l în ce stadiu este cu ziarul.
Și el, care era împreună cu Dan Constantin, redactorul șef adjunct, amândoi ziariști de excepție, serioși și cumpătați, voiau să mă întrebe cum să procedeze cu acest număr care trebuia să iasă din tipografie pe la orele 13:00. Le cer un răgaz să dau și eu o fugă prin Piață să văd cum evoluează lucrurile. Participanții erau cu zecile de mii, se grupaseră în jurul intrării principale a C.C., dar și a celor lăturalnice, dar ocupaseră și străzile adiacente. Voiau să intre în clădire. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Era prima mare zi roșie a muncitorimii din București, de după cel de-al doilea război mondial
22 Decembrie, 1989
Să fi fost ora 6:30 – 7:00, când deasupra Academiei Militare a început să huruie, ca un guzgan înțepat de viespi, un elicopter al armatei. A făcut un rotocol pentru observare și s-a ridicat abrupt tăind-o spre cartierul Militari. Statuia Leul rămăsese în urmă, buimăcită de zgomotul bondarului verde; dar fu martora unui alt elicopter care, de data asta, o smuci spre sud, probabil spre platforma industrială de la I.M.G.B. Mirosea a război adevărat când deasupra capitalei defilau amenințător elicoptere de luptă acoperind aproape toate arterele de afluire spre Centru a căilor dinspre platformele industriale periferice. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Ca un semn rău, unui copil, din primul rând, îmbrăcat în costum popular, i-a căzut din mâinile înghețate, portretul Tovarășului
Joi, 21 decembrie, 1989 Noaptea plouase puțin, pe jos era o mâzgă slinoasă, iar dimineața o ceață amăruie tocmai bună de clocit ouă. Pe străzile din jurul Pieții Palatului treceau grupuri mari de oameni ai muncii spre locurile de adunare după care să se amplasau în piață. De abia pe la orele 11:00 dispozitivul adunării era pregătit, iar manifestanții se așezau la locurile lor. Dar cei mai mulți erau obosiți venind și din schimbul al III-lea. Din cele spuse de colegi se pare că în învălmășeala creată au pătruns printre demonstranți și persoane străine colectivelor de muncitori, arătoși și de regulă foarte gălăgioși. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Din culisele Mitingului fatal
Miercuri, Ora 15:00, 20 decembrie, 1989
Se apropia furtuna, sau uraganul, sau amândouă la un loc. Era ora când ateriza Secretarul General al Partidului din Iran. Un soare sângeriu bătea în aripile avionului prezidențial iar cei care veneau, pe covorul roșu, erau parcă niște umbre ce se fâțâiau pe fundalul vechiului Boeing, ieșit aproape din uz.
Delegația de primire era și ea foarte restrânsă și nici vorbă de culoar al oamenilor muncii. Tovarășa, îmbrăcată într-un pardesiu zebrat, căută să-l sărute pe conducător dar acesta se retrase vădit supărat și întrebă fulgerător: Ce mai e la Timișoara? S-au potolit lucrurile? Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | A fost o capodoperă a propagandei străine
Miercuri, 20 decembrie, 1989
Din seara zilei de marți până-n dimineața celei de miercuri, posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii au transmis continuu știri halucinante de la Timișoara; mai mult, s-a difuzat atunci de la un post din cele două o bandă înspăimântătoare cu zgomote de arme automate și urlete de copii care au produs o undă de șoc și de revoltă în întreaga țară. A fost o capodoperă a propagandei străine. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | „Tovarășa este speriată și în derută”
La rând, mi-au căzut în mână niște hârțoage despre „Emanciparea femeii prin artă” o „ operă neterminată” a lui Mihai Bandac și a altor câțiva artiști, îndeosebi pictori inclusiv Claudiu Tănăsescu, ziarist. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | A fost de fapt o înțelegere tacită să rup eu lista unde apărea Marin Sorescu, decizie la care au coparticipat Nicu Ceaușescu și Dumitru Radu Popescu – președintele Uniunii Scriitorilor
Tocmai când răsfoiam „Motanul arpagic” piesa de rezistență a dizidentei Ana Blandiana... Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | „Am bănuiala, Nicule, că Securitatea se retrage din joc”
Luni, 18 decembrie 1989 Erau orele 6,00 dimineața. Mă simțeam vlăguit și ursuz, mai ales că soția plecase cu cei doi copii, cu vreo trei ore în urmă, să-i ducă la Brașov, la socrii. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Văzusem că se contura acum o fractură uriașă între ce credea clasa muncitoare și ce credea Nicolae Ceaușescu
17 decembrie 1989 Orele 17.00 Are loc sedința CPEx urmată de teleconferința... Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Ce mi-a zis Egon Krenz la Berlin, în octombrie 1989: „E posibil să aveți parte de mult sânge”
17 decembrie 1989 Eram răvășit când am mers la culcare. Soția îmi spune că am avut coșmaruri și m-am zbătut în pat ca un copil speriat. Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Misterioasa spargere a depozitului de documente de la Centru Universitar București
Sâmbătă, 16 dec.1989 Ora 8,30 Am avut o întâlnire scurtă cu activul de partid și din domeniul culturii, de la Capitală, moment în care, am făcut o trecere în revistă a pregătirilor din oraș... Citiți tot articolul
Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Ceaușescu a murit pe doi spre trei decembrie 1989 la Malta
Sâmbătă, 16 dec.1989. Era cam pe la cinci dimineața, când soneria apartamentului meu începe să sune... Citiți tot articolul
Invitații cristoiublog
