Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Ce mi-a zis Egon Krenz la Berlin, în octombrie 1989: „E posibil să aveți parte de mult sânge”

17 decembrie 1989

Eram răvășit când am mers la culcare. Soția îmi spune că am avut coșmaruri și m-am zbătut în pat ca un copil speriat. Vorbeam în somn, deși nu aveam asemenea obiceiuri iar spre ziuă am transpirat de câteva ori. Ana mă întreabă: ce am eu cu Nicu și pe care Nicu l-am visat? Nu știu, i-am spus, nu-mi aduc aminte, poate era Nicu de la Sâmburești sau cel de la Brașov. Nu, nu zice ea, cred că era vorba de Nicu Ceaușescu, pentru că auzeam ceva despre Sibiu. Să mă gândesc, poate ai dreptate, dar nu mai rețin bine ce am visat. Cred că era coșmarul cu trenul care venise cu o seară înainte, de la Sibiu, cu acei cartofi pentru capitală, care se depozitau pentru iarnă și care a deraiat. Da, așa poate să fie , îi spun eu soției. A fost un coșmar . Se făcea că trenul cu cartofi, deraiase , lovind în altul, care s-a răsturnat și a rănit mai mulți oameni; dar nu a murit nimeni. Și eu m-am repezit atunci să salvez cartofii și urlam ca un bezmetic să vină salvarea când dintre șine a apărut Nicu Ceaușescu, cu un picior tăiat și cu un fier înfipt în burtă. Arăta groaznic, era plin de sânge ca un soldat aruncat de o bombă într-un tranșeu. Eu țineam la Nicu, era un coleg cumsecade, respectuos și muncitor, era omenos și apropiat, dar în vis m-a repezit și mi-a spus să anunț repede la C.C. că este bine, după care și-a luat zborul cu un crâmpei de coastă înfiptă în burtă și piciorul retezat. A luat doi cartofi în buzunar, zicea că îi duce mamă-si. M-am trezit epuizat, după care nu am mai putut ațipi până la ziuă.

„Să știi, Neculai, că totul s-a sfârșit”

Știam că în zilele viitoare va izbucni revolta și la București și mi-au venit în minte vorbele lui Egon Krenz, mare demnitar în Republica Democrată Germană, cu care m-am întâlnit inopinat la Berlin, la manifestările organizate pentru sărbătorirea a 40 de ani de la făurirea acestui stat “ Să știi, Neculai, că totul s-a sfârșit. Gorbaciov a venit la Berlin să ne cânte prohodul, nu pentru sărbătoare. Ce visam noi când eram tineri s-a dus dracului. Salută-l pe Ștefănescu și aveți grijă de voi. Nu uitați că la voi schimbările vor fi mai grele. Ceaușescu a fost un conducător rău, un dictator și n-a înțeles nimic din istorie. E posibil să aveți parte de mult sânge. Aveți grijă Neculai”. M-a îmbrățișat și ne-am pupat ca pe vremuri, după care el a dispărut repede pe un culoar spre biroul său de la Consiliul de Stat. Am rămas înmărmurit de cele spuse de Egon Krenz , fostul mare prieten străin al meu din tinerețe, când lucram fiecare la organizațiile de tineret ale țărilor noastre. Era o autoritate de netăgăduit în rândul liderilor politici de tineret din țările lagărului socialist în timp ce eu eram un începător în ale politicii în cadrul UTC. Tot la o sărbătoare ne-am întâlnit cu 12 ani în urmă când marele bastion al socialismului, U.R.S.S. serba aniversarea a 55 ani de la constituirea sa. Egon era un bun prieten al lui Mihail Teajelnikov primul secretar al Comsomolului, și-și spuneau pe numele mic. Nu mai vorbesc că atunci când cuvânta, toți tăceam, tăcea și gazda noastră Teajelnikov . Eu, pe vremea aceea eram preocupat să învăț meserie să-i ascult cu atenție, eram oricum cel mai tânăr și neinițiat dintre participanți la o acțiune internațională de asemenea anvergură. Egon a înțeles situația și m-a luat aproape de el, ca un custode. Mă îndemna să iau cuvântul în toate împrejurările care se iveau și mă aplauda de fiecare dată. Îi plăcea cum vorbeam simplu și direct și cum spuneam lucrurilor pe nume. După o masă tovărășească garnisită din belșug cu icre negre și somon, Egon îi zise lui Teajelnikov “ Vezi, Evgheni, colegul ăsta tânăr al nostru când va prinde și ceva diplomație ne va face praf pe toți. Bravo, Neculai!” Vorbele lui mi-au sporit încrederea în mine iar acum după cuvintele încurajatoare mă simțeam mai important. Avea dreptate în ce a zis atunci. El evoluase mult, era un om puternic, cu viziune și cu înțelegerea clară a lucrurilor. Urcase întreaga ierarhie politică din Germania Răsăriteană, era un reformator și un previzibil înlocuitor al lui Honecker. Asta s-a întâmplat pe 18 octombrie când Egon Krenz a preluat frâiele partidului într-o perioadă grea, dramatică și contradictorie pentru țară. Începea dărâmarea Zidului Berlinului, ca simbol al încheierii războiului rece, dar presiunea populară îl determină pe Egon, să demisioneze pe 3 decembrie împreună cu membrii Biroului Politic al Partidului și toți membrii Comitetului Central. Cred că a fost cinstit cu sine însuși, pentru că a încercat o dezamorsare a crizei fără vărsare de sânge dar încă naiv pentru că nu a sesizat caracterul global al momentului și că lumea dorește de fapt altceva.

Cazanul prefacerii se încălzea la Timișoara pentru întreaga țară

Pentru mine, ultima întâlnire cu fostul prieten din tinerețe a umplut paharul înțelegerii marșului istoriei. Era clar că istoria și vremurile se jucau cu noi barbut pe fondul mersului în zigzag , înainte și înapoi. Cazanul prefacerii se încălzea la Timișoara pentru întreaga țară, trădătorii erau la datorie, vânzătorii pregăteau peliculele de film pentru evenimentele ce vor urma, oamenii “ de bine “ își pregăteau norocul, hoții își frecau mâinile de bucurie iar bieții cetățeni simpli bâjbâiau între bancuri și fantezii de speranță. Peste tot șandramaua scârțâia din toate încheieturile, mirosul de sânge de la Timișoara înfierbântase mințile celor mulți, dar încă nu începuse asaltul final. Era o zi de duminică, când Bucureștiul era îmbrăcat într-o ceață rece și umedă, iar prin Cișmigiu vegetația se ascundea sub o manta albă de chiciură. Și peste oameni plutea o perdea nevăzută de apăsare și speranță. Bulevardele erau goale, în uzine oamenii vorbeau în șoaptă și înjurau pe înfundate arătând cu degetul în sus mai ales când fuseseră anunțați că în această după amiază trebuie să se organizeze mitinguri de solidaritate împotriva imixtiunii din afară și a provocatorilor de la Timișoara. Fiecare sector trebuia să organizeze un asemenea miting în una sau două mari unități economice de pe teritoriul său. Erau vizate îndeosebi Uzinele 23 August de la sector 3, I.M.G.B. de la sector 4, Vulcanul de la Sector 5, Întreprinderea de Confecții Apaca de la Sector 6 și altele din Sectorul 1 și 2. Urma ca aceste mitinguri să fie filmate și date pe postul de televiziune și de aceea ni s-a cerut să accentuăm spiritul revoluționar al adunărilor iar cei care iau cuvântul să fie tăioși, să înfiereze amestecul din afară. Spre deosebire de alte dăți mitingurile au început anost, participanții mai mult absenți, apatici și neconvinși. Era pentru prima oară când cei propuși să ia cuvântul se eschivau să o facă sub diferite pretexte. Așa că pentru a fi citite s-a adoptat soluția ca mesajele să aibă un caracter mai impersonal, urmând să fie prezentate de cine știe să citească mai bine.