Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Văzusem că se contura acum o fractură uriașă între ce credea clasa muncitoare și ce credea Nicolae Ceaușescu

17 decembrie 1989
Orele 17.00

Are loc sedința CPEx urmată de teleconferința cu toate conducerile județene de partid. Barbu Petrescu vine bosumflat de la această ședință, nu ne spune nimic, și în sala de Consiliu a Municipiului se adună membrii secretariatului Comitetului Municipal, vicepreședinții primăriei, primii secretari de la sectoare, seful Inspectoratului Municipal de Miliție, comandantul Garnizoanei, activul de partid al Capitalei. Din gură în gură, tot pe șoptite se transmite ideea că secretarul general al partidului și-a depus demisia din funcția avută, după care, tot din om în om s-a făcut o corectură că, de fapt “ a fost oprit să-și dea demisia”. Bebe a tăcut mâlc, se făcea că are treabă iar ceilalți participanți tăceau și ei așteptând teleconferința.

La început secretarul general al partidului a făcut o scurtă introducere prezentând evenimentele de la Timișoara ca un atac al unor puteri străine la independența și suveranitatea țării, la cuceririle revoluționare ale poporului, s-a referit la huligani dar și la riposta slabă care li s-a dat acestora de instituțiile statului, cu deosebire de către Armată și Securitate. Nu a uitat să spună că poporul își apără destinul socialist și că este hotărât să lupte împotriva dușmanilor. Noi cei din sală am înțeles și tâlcul mitingurilor organizate de noi în acea zi, ca fiind un fel de răspuns la atacurile din afară și un îndemn la solidarizarea clasei noastre muncitoare împotriva bănuiților trădători de țară. Numai că noi, aproape toți veneam de la aceste mitinguri, eu de la I.C.T.B. și văzusem că se contura acum o fractură uriașă între ce credea clasa muncitoare și ce credea Nicolae Ceaușescu. Clasa muncitoare se schimbase radical.

Nu știu dacă Ceaușescu a fost tiran, dar sunt sigur că dictator a fost, cu vârf și îndesat

Ideile glasnost-ului și perestroikăi lui Gorbaciov își făcuseră loc și mijeau a schimbare și în rândul muncitorilor noștri, politica și strategia economică nefastă a partidului, greutățile de trai și sărăcirea continua a oamenilor, sentimentul de izolare și sclavie personală, lipsa de perspectivă și aroganța totalitară instaurată de Nicolae și Elena Ceaușescu și multe alte grave greșeli, săpaseră adânc o fisură între conducători și conduși. Să nu mai vorbim că puterea clasei muncitoare, anacronică și depășită de evenimente, era o gogoriță de amăgit copiii, în timp ce în România se consolida pe zi ce trece autoritarismul deșănțat al unei pături de privilegiați interschimbabili și rupți de realitate. Nu știu dacă Ceaușescu a fost tiran, dar sunt sigur că dictator a fost, cu vârf și îndesat. Îmi vine în minte o întâmplare de la Pitești când a căzut portretul său în timpul unei plenare de realegere pe viață a sa în suprema funcție de partid. Sala a înghețat atunci așa cum era acum înghețată era și atmosfera din mitingurile de solidaritate. Cărările dintre partid și muncitori sunt deja diferite. Muncitorii nu mai sunt cei de la Malaxa sau Atelierele Grivița. Sunt alții. Simt că în aceste zile se rupe sfoara.

În finalul teleconferinței secretarul general a anunțat că în județul Timiș s-a instituit starea de necesitate. Am avut sentimentul , citit și pe fața colegilor mei, că asta înseamnă un fel de glorie sau de amenințare că dacă lucrurile nu se potolesc vor cădea multe capete. Sau, mai credea N. Ceaușescu, că poate să mai oprească acest cazan intrat în fierbere gata să explodeze.

După ce s-a terminat teleconferința n-au fost concluzii și nici nu s-a stabilit ce trebuie să se facă în zilele următoare. Toți am plecat neînțelegând mai nimic. A zis cineva de aprovizionare iar vicepreședintele de la Primărie a ridicat problema că sunt greutăți cu apa iar termocentralele nu mai au în stoc păcură. “ Rezolvați-le” a indicat primul vicepreședinte al Primăriei Capitalei și cu asta s-a încheiat ședința.

George Mihăiță mi-a întins un bilet „Vine Iliescu și e bine”

Ora 21,00

La intrarea în birou, după teleconferință, am găsit, așteptându-mă un grup de actori între care Ion Besoiu, George Mihăiță, Ion Caramitru – dacă nu greșesc și alții pe care nu mi-i amintesc.

— Ce e cu voi aici, la ora asta? Am întrebat eu. Mihăiță ca un hâtru, cu același zâmbet șăgalnic mi-o taie
— Am venit și noi cu sorcova.

Înțelegând că vor să-mi spună ceva important i-am luat în biroul șefului secției propagandă și i-am ascultat. După ce s-au înghiontit unul pe altul, Besoiu s-a dezlănțuit: „Bătrâne s-a terminat, pleacă ai noștri, vin ai noștri” și atunci a început să cârâie ca la comandă un telefon prăpădit care era pe birou.

Le fac semn cu degetul la gură să tacă, spun că eu nu știu nimic, că este o problemă gravă la Timișoara și că dacă e ceva important să-mi lase un bilețel.
S-au conformat și George Mihăiță mi-a întins un bilet „Vine Iliescu și e bine “

După ce l-am citit, l-am rupt și l-am aruncat între niște hârtii.
— Știu, am zis eu, aveți grijă de teatre mai ales în zilele astea. V-ați luat banii? Am întrebat eu pentru că Cioflan m-a asigurat că au fost virați fiecărui teatru. Da, au confirmat ei și ne-am despărțit într-un consens enigmatic și oarecum bucuros.

Și în seara asta am ajuns foarte târziu acasă.
Era aproape 23,30. Soția era mai liniștită.

— Mâine, vreau tata, să duc copiii la Brașov la bunici. Le-am făcut bagajul și le-am pus câte ceva și din ce ne-a trimis tăticu de la țară. Eu am zis că e bine și m-am dus să-mi pup copiii, rugând-o pe soție să plece din noapte pentru că nu se știe ce găsește pe drum.
A fost de acord, dar a vrut să-mi mai spună ceva:
— Azi, mai devreme, a trecut pe la noi Camelia, fosta vecină a noastră cu care ne-am înțeles foarte bine atunci când locuiam în strada Banu Mărăcine. Și ști ce mi-a zis, așa tam – nesam, mi-a spus că dacă lucrurile se strică, are ea o cameră pregătită undeva și izolată de ochii lumii unde ne primește cu drag. Zicea că e periculos să mai stăm aici în casă și că știe de la tatăl său cum a fost el pitit de socrul meu într-o vie, când a fost masacrul evreilor de la Iași. Pentru asta i-a fost recunoscător.
— Păi de ce să mergem acolo? Ce-am făcut? Suntem noi niște hoți, niște borfași sau tâlhari? Nu, nu mergem, să-i mulțumești și să-i spui că stăm acasă, orice ar fi. Dar e bine că te-ai gândit la copii.

Despre știri, mai nimic. Televiziunea era în pauză de refacere, radioul transmitea mai mult muzică de operă aproape funebră. Nici măcar bulgarii nu transmiteau mare lucru. De la sârbi ne veneau prin Licușor, fratele Anei informații mai proaspete despre ce este la Timișoara.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | Al treilea adevăr. Episodul 2
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Există un interes major pentru transformarea PSD într-un partid de buzunar